Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VORBIRE GOALĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentru VORBIRE GOALĂ.
Mihai Eminescu - Criticilor mei (Eminescu)
Mihai Eminescu - Criticilor mei (Eminescu) Criticilor mei de Mihai Eminescu Multe flori sunt, dar puține Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieții, Dar se scutur multe moarte. E ușor a scrie versuri, Când nimic nu ai a spune, Înșirând cuvinte goale Ce din coadă au să sune. Dar când inima-ți frământă Doruri vii și patimi multe, Ș-a lor glasuri a ta minte Stă pe toate să le-asculte, Ca și flori în poarta vieții, Bat la porțile gândirii, Toate cer intrare-n lume, Cer veșmintele vorbirii. Pentru-a tale proprii patimi, Pentru propria-ți viață, Unde ai judecătorii, Nendurații ochi de gheață? Ah! atuncea ți se pare Că pe cap îți cade cerul Unde vei găsi cuvântul Ce exprimă adevărul? Critici voi, cu flori deșerte, Care roade n-ați adus - E ușor a scrie versuri, Când nimic nu ai de
George Coşbuc - Ziua-nvierii Ziua-nvierii de George Coșbuc E soare-n cer și cântec de clopote e-n sat Biserica e plină de cei cari au plecat Din zori și de cu noapte, din dealuri și cătune Sunt Paștele! Văzduhul e parc-o rugăciune, Și totu-i sărbătoare pe deal și pe câmpii, Cu flori și cu izvoare, cu glas de ciocârlii: El, El dă zilei farmec și farmec dimineții, El morții dă repaos, dă dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine de sat Nevasta nu-și găsise nici vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted îi geme răzimat De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul. Ea, veselă de-a pururi, abia știu ce-i plânsul În zilele fetiei, și-un gând o-nsenina De când e măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când mă-sa va zâmbi, Și una o să- ...
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale CRITICA TEATRALĂ ȘI PRESA NOASTRĂ De zece ani și mai bine, presa românească se bucură de o libertate aproape, ca să nu zicem cu totul nemărginită — stare binecuvântată, ce poate încă n-o visează cel mai democrat dintre democrații Apusului. Nu aci este locul să judecăm daca aceasta spre folosul sau paguba publicului românesc a fost, ori să cercetăm daca presa românească, bucurându-se de o așa desăvârșită libertate, a binemeritat-o prin înțelegerea misiunii culturale ce are presa în societățile moderne. Negreșit că aceste întrebări sunt, din punctul lor de vedere general, de un interes politicesc prea înalt, așa că nu se poate trece repede și ca ușurătate asupră-le în o introducere la o cercetare critică asupra teatrului. Cu toate acestea, dintr-un punct de vedere parțial și de un interes destul de însemnat, obiectul acestei introduceri trebuie să fie o cercetare în treacăt asupra răspunderii ce are presa de la noi de starea actuală a teatrului românesc, ce, împotriva firii lucrului, mai-nainte de a-și atinge culmea — către ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecu I Păn Vlad Vodă pe țigani armează, Asupra lor Urgia-întărâtă Pe Sătana, ce rău le urează, Întracea luându-ș' de drum pită, De la Flămânda pleacă voioasa Țigănimea drept cătră-Inimoasa. Musă ce lui Omir odinioară Cântași Vatrahomiomahia , [1] Cântă și mie, fii bunișoară, Toate câte făcu țigănia, Când Vlad Vodă-îi dede slobozie, Arme ș-olaturi de moșie, Cum țiganii vrură să-și aleagă, Un vodă-în țară ș-o stăpânie, Cum, uitându-și de viața dragă, Arme prinsără cu vitejie, Ba-în urmă-îndrăzniră ș-a să bate Cu murgeștile păgâne gloate, Cum apoi, prin o gâlceavă-amară (Căci nu să nărăvea depreună), Toți cari-încătrĂ² fuga luară Lăsându-și țară vodă și corună. Însă toate-aceste se făcură Prin dimoneasca amegitură, Că, măcar cel fără-asămănare Mai rău duh dintru toate, Sătana, Purure-în iad lăcașul său are, Focului nestins fiind el hrana, Dar' totuș', pe furiș', câteodată, Răzvrătind lumea, el se desfată. Iar' de-astă dată-l întărâtase Urgia (precum spun) blăstămată Ce văzând cu săcuri și baroase Pe țigănimea noastră-înarmată, În tot chipul hotărî s-o strice, Vrajbă-întru dânsa-aducând și price. O! tu, ...
... brațe spre dânsa întindea Și-n nesimțire cade pe-a jilțului său spată. Își simte gâtu-atuncea cuprins de brațe reci, Pe pieptul gol el simte un lung sărut de gheață, Părea un junghi că-i curmă suflare și viață... Din ce în ce mai vie o simte-n ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... puțină verdeață în păduri Sau umbră mai puțină sub bolți de frunzături?... O floare dacă naște și-ndată dacă moare, Se face în grădină un gol pentru o floare? O stea dacă lucește stingându-se pe loc, Sunt stele mai puține în cerul plin de foc? Natura-și urmărește sorțirea nencetată ...
... a fost odată un crai oarecare) 2 2. Despre pedanți sau copilăroși 2.1 Despre pedanți sau copilăroși 2.2 Povestea vorbii 3 3. Despre vorbire 3.1 Despre vorbire 3.2 Povestea ăluia 4 4. Despre vorbire iarăși 4.1 Despre vorbire iarăși 4.2 Povestea vorbii 4.3 (O slugă flecară pe unde slujise) 5 5. Despre minciuni și flecării 5.1 Povestea vorbii 5.2 ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
Titu Maiorescu - Direcţia nouă în poezia şi proza română Direcția nouă în poezia și proza română de Titu Maiorescu 1872 I - Poezia Alecsandri, Eminescu, Bodnărescu, Matilda Cugler, Șerbănescu, Petrino' Sunt întrebări care în starea normală a unei societăți nu există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci cultura e o sarcină care cere și consumă neîntrerupt puterile vitale ale unei națiuni. Va putea să pășească în lucrare pașnică pe aceeaș cale pe care civilizația apuseană a adus atâta bine omenirii? O parte a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție a cărei manifestare este literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip, se dezvoltă, alăturea cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... chinoroz a ilustrului Pantazi Ghica, la un chef dinadins pus la cale de farsorul neobosit Iorgu Caragiale; tristețea comică a teatrului gol din Bârlad la reprezentația de adio a lui Millo; telegrafistul care, amorezat de domnișoara Henriette, călăreață de înaltă școală, strigă rândașilor circului, care ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată, cu o oftare de părere de rău, de vremea ce a trecut așa de iute, în care, a doua zi după un bal, mă sculam la amiazăzi, zicând: bre, bre, cât m-am înglindisit de bine. Și cu o suvenire desfătăcioasă de gânduri, mă uitam la rămășițele strălucitei mele tualete din ziua trecută, ce era împrăștietă în mijlocul odăii: șacșârii cei roșii aruncați pe covor, galbenii papuci dormind pe vatră, ca o mâță ce se încălzește, mănușile aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... se fi tras cumva din aceștia, nu i-ar fi făcut mai multă cinste ei lui decât el lor. Deși englez până la măduvă, în vorbire se slujea obișnuit de franțuzească și așa cum rar mi-a fost dat să o aud. Cu timbrul grav al glasului său mlădios ...