Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VORBA DE BATJOCURA
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 53 pentru VORBA DE BATJOCURA.
Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X
... pe urmă român (că se întâmplă uneori și alminterea); prin urmare, d-ta, român firește, trebuie românește să judeci omenește. Da, fără îndoială: Caragiale râde de Domnul X, încărcându-l cu atâtea daruri; totuși, nu e de loc glumă că, pe Caragiale, Domnul X totdeauna l-a tratat foarte sever și de sus. Hm! ce atâta vorbă pentru niște comedioare...! am auzit zicând, acum douăzeci de ani, pe unul dintre junii eroi ai democrației, cum se zice, române, care pe atunci se umfla într-o nouă înflorire, elegantă și importantă. Era ... ale carnavalului, Maiorescu primise o scrisoare anonimă care zicea așa: Domnule Maiorescu, Te sciam om literat și învățat și când am vedut că acea batjocură de piesă D-ale carnavalului a fost citită în cerculu D-tale am credut că are să fie ceva și m-am dus s ... Ei bine, nu me așteptam la atâta decepțiune și batjocură. Nu te felicit că ți-ai dus fata să vadă o asemenea farsă care este de o degradare a teatrului național și care abia se poate juca la târgu Moșilor. Acesta se chiamă Noua Direcțiune! Indignarea civică din care ...
Cincinat Pavelescu - Sic transit
... la mijloc. Se lăsa peste natură o molatică odihnă, Pe când turma răzlețită împrejur pășea în tihnă. Iar drumețul, vrând să știe, întrebă atunci mirat, De când iarba pe acolo început-a să răsară? Hei, ciobanul îi răspunse cu batjocură amară, De când soarele e soare, turme-aici au pășunat! După secole apuse Petrecu prin acel loc... Câmpul verde în pădure de stejari se prefăcuse... Erau crengile mișcate de al paserilor joc, Și sub bolta uriașă nici chiar razele de soare Bucuria primăverii nu puteau s-o mai strecoare, Vrând-năuntru să străbată, întâlni un vânător, Poți să-mi spui de când pe-aicea e pădure neumblată? Vânătorul îi răspunse: Întrebarea e ciudată... Ea-nfrunzește de când este și pământul roditor. După secole apuse Petrecu prin acel loc... Peste urmele pădurii marea largă s-așternuse Cerul serii peste valuri revărsa sclipiri ... o voce fermecată. Călătorul întrebându-l de când marea a-necat Și palate, și câmpie, și pădure și livede? I se zise: Auzi vorbă, ești nebun pe cât se vede, De când marea este mare tot aici s-a răsfățat. După secole apuse Petrecu prin acel loc... Marea largă o pustie arzătoare se făcuse
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
... și trei nopți a stat voinicul pe sub ziduri fără ca vreuna din fete să se fi arătat la fereastră. În crepetul zorilor de-a patra zi el pierdu răbdarea, își întări inima și bătu la fereastra celei mai mari dintre fetele de imparat. - Ce e? cine e? și ce vrea? întrebă fata trezită din somnul cel mai dulce. - Eu sunt surioară! grăi feciorul de împărat voinic împărătesc, ce stau de trei zile cu dragoste la tine la fereastră. Fata cea de împărat nici nu se apropie de fereastra, ci grăi cu glas înțelept: - Mergi pe calea pe care ai venit: flori să-ți crească în cale și spini să-ți rămână pe ... Mergi in calea pe care-ai venit: flori sa-ti creasca in cale si flori sa-ti ramana pe urma. Feciorul cel de imparat merse la fratii sai le spuse cum si ce si, acum de-a treia oara porni feciorul de imparat eel mai tanar fecior de imparat. Cand el sosi la cetatea cea cu trei fete, Ileana,sta la fereastra si, cum sta ea il vazu si-i grai cu glas ... ...
... toate-s eu de vină! Zice Nina și deșdină Din bălaiul păr buclat Roze două; a sfărmat Roze două, Și-n potop întreg de rouă Ochii ei i s-au scăldat. Oh, tu știi de bună seamă, Că din suflet îl iubesc Și tu știi că pătimesc Pentru Sandru, dragă mamă! Cât de cu iubiri mă cheamă Sufletul, să mi-l fac steag Pentru Sandru: câte trag Pentru Sandru! El abia-i un copilandru, Vai, dar cât îmi ... te-a lăsat Sandru doară? De, dar taci tu, surioară, Că mai sunt feciori în sat. Oh, și Sandru, Doamne sfinte! El care de alte dăți, Ar fi smicurit bucăți P-acel om cu-așa cuvinte, Tot râdea ca scos din minte Și-n batjocură privea Lung la mine; ochi ținea Lung la mine Și cotind fete străine, Pricină de râs făcea. Mamă, pentru ce se ține Sandru chiar așa-nținat? Știu că nu-i el de-mpărat! De ce-și bate joc de mine? Dacă-i place oarecine, Mai frumoasă de-a dorit, Las să-i placă; de ...
... un băiețel sau o fetiță. Dacă noul-născut îi băiat, atunci baba se repede și-i smulge căciula din cap, vestindu-i prin aceasta, înainte de a-i spune vreo vorbă, că are un fecior, căruia-i trebuie astfel de lucruri. Tot asemenea face și cu alți bărbați ce se ivesc în casă. După ce s-au vestit în sat de naștere, încep a veni, una câte una, megieșele și prietenele lehuzei, aducându-i, după puterea lor, niște daruri, numite rodini, și care se ... copilului, apoi se pun la cinste și, tot îndesând paharele de rachiu îndulcit cu miere, își deschid în vorbă inima toată. Iau mai întâi prilej de vorbă de la niște stative ce zac în casă sau de la niște gheme ce stau pe coardă, ori de la o furcă ce stă zăhărită pe horn, pe când gazda este bolnavă, și apoi grăiește fiecare de pânzele și gospodăria sa, în vreme ce paharele se tot umplu și se deșartă și sănătățile merg după obicei. Cârma toată a acestei ... făgăduind copilului acolo, în fața tuturor, o vițică, apoi încep ceilalți a pune bani în pahare, după puterile lor. Singur popa este scutit de ...
Ion Luca Caragiale - Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!!
... Să tăcem dar și să plângem: Consumatum est! Ieri s-a dat în Dealul Mitropoliei, cu 95 bile albe, contra 22 negre, lovitura de moarte României! Onoare celor 22 bile negre! ele singure sunt români adevărați! Căci — acele 95 bile albe nu sunt albe decât în batjocură: albul nu e coloarea doliului, nu e coloarea asasinatului și a morții, nu e coloarea trădării! ele nu pot fi prin urmare, nu ... aservirea noastră economică! Ieri s-a jertfit poftelor străine interesele române, sălbăticiei străine corpul României, antropofagiei judaice carnea și sângele Națiunii! Sărmană Românie! De opt ori nefericită țară, căci în adevăr ești nefericită de atâtea ori câți sfetnici are Coroana de oțel pe care ți-ai smuls-o din gura tunului inimic! Mizeră Românie! Ai fost trădată, insultată, micșorată, murdărită, batjocorită, tăvălită, maltratată, înjosorâtă, ruinată, vândută ... zi funestă și blestemată! s-a votat acea lege antisocială, antieconomică, antipatriotică, antinațională, antirromână, acea lege prin care evreii săraci nu sunt opriți de a învăța vreo meserie! Am zis că durerea e sobră de vorbe. Atâta dar! Iată prin urmare de ce, deși atât ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie
... săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi să nu mă nasc... Poate că trăisem încă într-această lume mare Ce mă face ca să sufăr, ca să râd ... Cel puțin de-am ști ursita ce îndeplinim în lume, De-am ști golul care-l umplem c-o făptură și c-un nume, Sau de-am ști de ce ne ducem, sau de-am ști de ce venim Naștem oare pentru-a naște, și trăim ca să trăim? Sau tot scopul nostru este să lăsăm mereu în urmă, Prin ... muiați în fir, Mă plimbam din brațe-n brațe, fraged ca un trandafir. Pare că fusese-o lume destinată să m-aștepte, Și că am de moștenire tronuri pe-ale căror trepte Pun coroane seculare toți feciorii de-mpărați. A! ...
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul
... Ion Heliade Rădulescu - Ingratul Ingratul de Ion Heliade Rădulescu Născut de a fi slugă, crescut în desfrânare, Copil fără rușine, din rămășiți hrănit, Slugarnic la mari case, deprins la îmbuibare Și rob de bunăvoie, de inimă lipsit, Ingrate, îmi calci pragul în mână c-o hârtie, Îmi spui că ți-e urâtă viața de slugar, Te rogi să-ți dau scăpare la simpla ta junie, Să-ți sprijin a ta râvnă ș-al versurilor dar. Din toată ... ți: frățior! Te-ncolăceai în spasmuri la blânda mea chemare Și-n ochii-ți trecea fulger, pe frunte-ți un fior. Doi ani un cap de vrajbă între școlari, studenți, Învățători, tovarăși și clase îngălai; Batjocură-ți făcuseși din cei mai eminenți, Nimic nu învățaseși și toate defăimai. Doream să-ți văz sporirea: cu multă îngrijire La împărțiri de cinste de privitor mergeam: Ca demoni de ispită l-a tainelor sfințire, Așa piereai din școală, ș-aci nu te vedeam. Te întrebam adesea: de ce la cercetare Nu ieși și tu ca alții, părinți să veselești? De
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... adică distrugerii totale. Icoanei totale a distrugerii, singure imaginile amorului, antidotul morții, îi pot ține piept. Fără îndoială, manejele rafinate dintr-un roman de Bourget au aceeași încheiere ca un anumit capitol din Descendența omului de Darwin. Totuși, oricât te-ai amărî constatând că oamenii sunt gorile stupide, oricât te-ai dezgusta de om comparându-l cu strămoșul pitecantrop, oricât agerimea ta de observator te face să descoperi, în stările sufletești superioare, pe cele primitive și inferioare, nu poți să nu admiri fantastica feerie clădită de sufletul omenesc pe instinctul cel atât de van, chiar știind că cele mai sublime strigăte ale poeziei nu sunt decât exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă, în râvna ei nesatisfăcută de a se întâlni cu o anumită altă celulă. Așa se face că, din cele două sute zece maxime ale dlui Ibrăileanu optzeci și ... și magistral inspirator de donjuanism. Este foarte probabil că citind: Fată, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de atunci, o iubești toată viața, un tânăr de ...
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
... ea, și am venit nepoftită. - Ieși afară din casa mea! - O! o! stăi că prea te pripești, voinicule, îi răspunse Sărăcia rânjind la dânsul cu batjocură. Ca să scoți sărăcia din casă, trebuie să ai ce pune în locul ei. Și, rânjind încă o dată, îi arătă niște colți, de care s-ar fi speriat și dracul. Bietul om tăcu și înghiți gălușca. Cugetul că are să fie tată, vorba că trebuie să aibă ce ... picioare, cum se zice, și folos nici cât negru subt unghie. Nevoile îl năpădea din toate părțile și el nu mai știa ce să facă. De câte ori intra în casă, de atâtea ori și sfrijita de Sărăcie îi rânjea în bătaie de joc. Într-una din zile, iată că și nevestei îi abătuse să facă și născu un dolofan de copil, sănătos și voinic ca tată-său. Acum ce să facă el? Parale n-avea, de moară nicicât să orbească un șoarece, ceva țoale, ori vrun dichis în casa lui, tufă! Nimic, dară nimic n-avea de ce prinde ochiul la el. Cum s-o scoață la căpătâi? Ar fi voit și el, de
... și la ospețe părintele Trandafir nu mergea bucuros. Minunat om ar fi părintele Trandafir dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată: prea de-a dreptul, prea verde-fățiș. El nu mai sucește vorba, ci spune drept în față, dacă i s-a pus ceva ... lui; cu acest cuvânt și-a făcut și calea din Butucani... Adică nu tocmai el a făcut-o, ci sătenii. O vorbă și încă ceva, pentru mai bună înțelegere, la protopop, o cale la episcopie, și aici o vorbă bună de la protopop: lucrurile se fac, numai dacă le știm face. Cu mult, cu puțin, părintele Trandafir fu trimis de la Butucani la Sărăceni — pentru buna înțelegere între credincioși. Popă-n Sărăceni? Cine știe ce vrea să zică popă-n Sărăceni! Dar așa-i ... Știa că s-a pus prea rău la protopop pentru ca să poată crede că-l va trimite în alt sat. Iară făr' de sat nu putea să rămână. Popă făr' de sat; roată făr' de car, jug făr' de boi, căciulă pusă într-un vârf