Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VÂNĂTORIE

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru VÂNĂTORIE.

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... un titlu pedantesc și archaic, spunând vânătorilor numai lucruri ce sunt cu totul de prisos artei lor, va întocmi un fel de Falș tractat de vânătorie, Yeudo-unhgeti©V, în opozițiune fățișă cu Manualul tău, care, deși mai scurt, este însă, fără îndoială, cu mult mai folositor celor care vor să ... mie o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vânătorule! Oare nu știai, sau că ai uitat, cum că la vânătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atâta pre cât se pricepea vestitul ageamiu, carele, văzându-se luat în răspăr de babele ... avut de gând, ca liricul nostru străbun Orațiu, să arăți poeților din viitorime poteca cea bună, însă tot ai știut, chiar și în materie de vânătorie, să urmezi părinteștile lui povețe, luând drept deviză tăcută a scrierii tale, faimoasele lui versuri din Arta poetică: Omne tulit punctum qui miscuit ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel

... soarelui. Și cine nu va mărturisi cum că Pavel s-au arătat asămânător lui Petru? Smerit era Petru, de vrĂ©me ce după acea minunată vânătorie a peștilor au zis lui Iisus: Eși de la mine, că om păcătos sunt, Doamne. Iară mai smerit la spălarea picioarelor, când au ...

 

Nicolae Gane - Petrea dascălul

Nicolae Gane - Petrea dascălul Petrea dascălul de Nicolae Gane Au trecut douăzeci și cinci de ani de când a avut loc această întâmplare. Erau frumoase vremi pe atunici, nu doar că mi se păreau mie, fiindcă eram tânăr, dar într-adevăr așa erau, căci un soare vesel se ridica la răsărit asupra noastră, încărcat cu bunuri la care cei mai mari domni ai țării abia de au cutezat să viseze; și idei nouă încolțeau în inimi, și viața nouă curgea prin vine. S-ar fi zis că Dumnezeu își întorsese fața spre noi. N-aș fi răscolit de sub vălul trecutului aceste amintiri ale unor vremi ce nu mai sunt, dacă întâmplarea de față n-ar avea oarecare legătură cu mișcarea de renaștere ce-a frământat atunci pământul nostru. Se isprăvise războiul Crimeei; trupele austriace se retrăseseră din țară, și Pacea de la Paris ne promitea Unirea Principatelor, mărirea teritoriului cu o parte din Basarabia, neatârnarea politică și multe altele care ne înflăcărau mințile. În timpul acela dar de frumoasă amintire, doi lorzi englezi, care luaseră parte la comanda superioară a oștirilor aliate din Crimeea, auzind că Moldova e o țară încă primitivă, ...