Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru USCAT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 389 pentru USCAT.

Mihai Eminescu - Demonism

Mihai Eminescu - Demonism Demonism de Mihai Eminescu O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume Unde-n loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă, ­ și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cărei ziua-i zicem soare. Când îngeri cântă de asupra raclei În lumea cerurilor ­ ele-albesc. Și nu mai pătrund raze ...

 

Mihai Eminescu - Doină (Ce stă vântul să tot bată)

Mihai Eminescu - Doină (Ce stă vântul să tot bată) Doină de Mihai Eminescu Ce stă vântul să tot bată Prin frunza de tei uscată, Și frângându-i ramurile Să lovească geamurile? Iară tu de ce suspini Când privești peste grădini? Nu mai sta de tot ofta Și în gând nu mă mustra: Că atunci te voi uita Când nu s-or mai arăta Lângă mare râurile, Lângă drum pustiurile, Luna și cu soarele Și-n codru izvoarele. Vei avea de suspinat, Când vei ști că te-am uitat, Când vei sta ca să mă-ngropi Pe cărarea dintre plopi, Ș-atunci vântul o să bată Prin frunza de tei uscată, Scuturând-o, risipind-o, De ți s-o urî privind-

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei Făt-Frumos din tei de Mihai Eminescu - "Blanca, află că din leagăn Domnul este al tău mire, Căci născută ești, copilă, Din nevrednică iubire. Mâni în schit la sfânta Ana Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieții tale, Mântuirea feței mele." - "Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet tânăr, vesel Eu iubesc vânatul, jocul; Traiul lumii alții lese-l. Nu voi părul să mi-l taie, Ce-mi ajunge la călcâie, Să orbesc cetind pe carte În fum vânăt de tămâie." - "Știu mai bine ce-ți priește, Las' de-a lumei orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Cătră schitul vechi și sfânt." Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-un dor fără de nume. Și plângând înfrână calul, Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avântă pe el și pleacă Păru-n vânturi, capu-n piept, Nu se uită înainte-i, Nu privește îndărăpt. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr' de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind din ceruri scapăt. Umbra-n ...

 

Mihai Eminescu - Mitologicale

Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture. ­ Groaznic s-a îmbătat bătrânul ­ soarele zice; Nu-i minune ­ a ...

 

Vasile Alecsandri - Briar

Vasile Alecsandri - Briar Ghioaga lui Briar de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I În mijlocul câmpiei întinsă ce se pierde Sub zarea albăstrie cu-a ei comoară verde, Culcat pe spate șede voinicul bivolar Briar, ce n-are-n lume decât un gros stejar, Un bun și scump tovarăș de lupte crâncenite, Cioplit în chip de ghioagă cu falii oțelite. Alesu-l-au el singur în codrul îndesat, Jupitu-l-au de coajă, prin foc el l-au uscat, Apoi, ieșind în vale cu ghioaga subsoară, Acum se simte vesel că are-o sorioară. Știu bivolii de dânsa și-n laturi se feresc, Și, cât stau la pășune, cu ochiul o pândesc, Căci dacă-n depărtare se răzlețesc de turmă, Cumplita ghioagă zboară vârtej pe a lor urmă. Și bivolii sălbatici, nebuni de groaza ei, Revin la cârd în fugă, supuși ca niște miei. Știu lupii, hoți de noapte ce ies la vânătoare Când cerul se ascunde în neagra-nvelitoare, Și-n poalele pădurii, sub crânguri tupilați, Privesc duios la bivoli ce-n iarbă stau culcați, Dar nu-ndrăznesc să iasă din umbră mai devale, ...

 

Vasile Alecsandri - Cântic haiducesc

Vasile Alecsandri - Cântic haiducesc Cântic haiducesc de Vasile Alecsandri Iarna vine, vara trece Și pădurea s-au rărit! Ziua-i viscol, noaptea-i rece, Gerul vieții a sosit! Cât mi-a fi iarna de mare, Ce-o să facem, vai de noi! Fără codru, fără soare, Făr' de bani, făr de ciocoi? Sai pe creanga cea uscată, Dragă corbi, corbișor. Vezi, în calea depărtată Nu-i zări vrun călător? Călător cu punga plină Și cu șal la cap legat, Să-mi mai cerc astă rugină Și să-mi fac bani de iernat. Daleu! codre, frățioare, Ce-ți făcuși frunzișul des, Unde-n pândă, la răcoare, Stam sunând din frunze-ades? Vara trece, iarna vine, Și tu, codre, te-ai uscat! Trece vara, și ca tine Florile mi-am scuturat! Ne-au ajuns vremea de muncă. De scos arma de la brâu, De lăsat potica-n luncă Și de dat capul sub frâu! Daleu! dragă primăvară, De-ai veni când aș vrea eu, Să mai ies voinic prin țară, Să fiu iar la largul meu! Să-mi pun cușma pe-o ureche Și să-mi las pletele-n vânt, Și-n potica mea cea veche Să ...

 

Vasile Alecsandri - Dragoste

Vasile Alecsandri - Dragoste Alelei! amar de mine, Frățioare Constantine! Rele sunt frigurile, Mai rele-s dragostele! Frigurile te răcesc, Dragostele te-amețesc Și te-aprind, te scot din minte Și te-ajung cu dor fierbinte. Vai de mine! ce păcat Ele că m-au fermecat Și-n trei zile m-au uscat, M-au uscat, m-au veștejit Ca stejarul înfrunzit Când de brumă e atins Sau de mare foc cuprins. Alei! dragă frățioare, Mă trec ca roua din floare Și ca spuma de pe mare, Când le soarbe mândrul soare. Fă-mi o groapă la răcoare, Că inima rău mă

 

Vasile Alecsandri - Răvaș, puică..

Vasile Alecsandri - Răvaş, puică.. ,,Răvaș, puică, răvaș, dragă, Nu-ți pară lucru de șagă. Răvaș de la împăratul Că-ți vine-acasă bărbatul" ,,Arză-l focul de răvaș, Și-n cenușă vedea-l-aș!" ,,Gată-te, nevastă, bine Că bărbatul iată-l vine". ,,Las' să vie, dracul știe! Calea mărăcini să-i fie. Eu cămașa i-am spălat, Cu urzici i-o am frecat Și pe spini i-o am uscat Ș-încă i-am gătit de cină Două labe de găină Cu smântâna din fântână". ,,Gată-te, nevastă, bine, Iată că drăguțul vine". ,,Las' să vie, Domnul știe! Calea trandafiri să-i fie. Eu cămașa i-am spălat, Cu sulcină-o am frecat, Și pe flori i-o am uscat Ș-încă i-am gătit de cină Un pui tânăr de găină, Ș-o ulcică de vin plină. Că-i sunt dragă, ș-orice-oi face, El îmi zice că îi

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor, al lui Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap de porc cu tibet conabiu și albastru, cu busuioc și cu cercei roșii în amândouă urechile, și mi-i vârâse, în dinții rânjiți, un trandafir umplut cu tocătură rumenă. Toți ...

 

Constantin Negruzzi - Potopul

Constantin Negruzzi - Potopul Potopul de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr. 1, noiembrie 1837 În ziua aceea s-au desfăcut toate izvoarele adâncului, și jgheaburile cerului s-au deschis. Facere, cap.7 Negur-amenințătoare orizonul învălise, Iar prin nădușitul aer vântul ager vâjia, După nouri groși și negri soarele-acum asfințise, Și scaldată-n sânge luna în prejma lui răsărea. Iată mare întuneric preste univers se lasă, Și grozavul ceresc tunet începu a bubui, Tot pământul se clătește; marea din matca sa iasă; Preste lumea vinovată năvălind a se lăți. Bolta cerului se sparge subt a apei greutate, Ploaia se aruncă râuri ca pe gura unui scoc, Sate, târguri și orașe, cetăți, turnuri înecate, Se văd numai când prin nouri își fac fulgerele loc. Dumnezeu apucă-n mână paloșul de răzbunare, El e mult-îndurătorul, dar și drept-judecător, Vrea să pedepsească lumea pentru-a sfintei legi calcare, Și sumețul om să vadă că-i un vierme muritor! Munții, măgurile nalte sta subt apă îngropate, Undele spăimântătoare preste ele s-arunca; Numai a unei stânci creștet prin talazele turbate Precum un uriaș strașnic din adâncuri s-arăta. Vălmășală ...

 

Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră

Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră Privind o stea terestră de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 267, 6 [19] dec. 1911, p. 214. Am în fața mea un glob terestru. Un albastru uniform spune imensul oceanelor, marea împărăție a apelor, nemărginirea mișcătoare care nu-și mai află astîmpăr, fluidul element ce predomnește asupra uscaturilor. Figuri bizare, pe care aleargă umbre ușoare ce înseamnă uriașii munți, dungi abia scrise ce sunt fluviile mari, locuri goale și necunoscute ce sunt imensele pustiuri, pe care n-a călcat poate pas de om, zugrăvesc continentele. Cu cît curba urcă spre poluri, mai trist, mai gol, mai necunoscut se întinde rotundul pe care trăim. Acolo stînci de ghiață dăinuiesc de veacuri, ghețari uriași își ridică ascuțitele vîrfuri spre cer, eratice blocuri coboară dezrobite din cînd în cînd de soarele avar, ca să vie spre noi. Imensul albastru, ce înrămează ceea ce n-au putut încă să cuprindă valurile, e însemnat cu toate acestea de slabe cărări negre, de puncte de cerneală așezate unul lîngă altul, de un paianjeniș de fire încurcate, ce-și povestesc tovărășiile ce le-au legat oamenii, de nevoile ce au întins punți mișcătoare de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>