Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UN PRIVILEGIU

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 34 pentru UN PRIVILEGIU.

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... Intrat apoi student la universitate, am avut de mari dascăli pe Gans, profesor de dreptul natural, care era de o elocvență atât de mare, de un liberalism în idei atât de larg, încât, din toate părțile Germaniei și chiar din alte țări, alergau cu miile studenții, ca să-i asculte vorbirea ... ai coloniei franceze din Berlin. În saloanele dlui de Savigny, am fost prezentat și lui Alexandru Humboldt (1769 — 1859), care îmi arăta în general un deosebit interes pentru țările române, atât de necunoscute pe atunci, încât nici numele de români nu se știa. De aceasta, în adevăr, nu trebuie să ... n-a putut găsi potrivita terminațiune franceză la cuvântul român , vorbind și scriind les Roumounis . Să-mi fie permis a-mi face un merit afirmând că eu cel întâi am întrebuințat în limba franceză cuvintele de Roumain și de Roumanie . La Berlin, pe timpul petrecerii mele, și chiar ... era și numele de Moldauer sau Vallache . Mie mi se zicea der schwarze Grieche , pentru că aveam părul negru, și pe atuncea Berlinul era încă un oraș cu totul și exclusiv al Germaniei de nord, unde predominau mai cu deosebire figurile blonde. Alexandru Humboldt, spirit eminamente cercetător, îmi arătă o deosebită ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet ... cadână bătrână, nu te juca cu cuvintele, că, deși sunt acum în trei colțuri, pe loc înfig unul în tine. PARAUA (cu dispreț și cu un aer de mărire) : Eu am trecut prin degetele ienicerilor și nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii? Ambele mele ... nu se încleșta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a mă răsufla, atât eram de curios a vedea un duel bănesc; dar așteptarea mea fu și acum înșelată, precum a mai fost de multe ori în acest soi de întâmplări. Provocatorul, adică ... câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie,

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... el privea pe un demn pogorâtor din vitezele legioane ale lui Traian, pe un adevărat strănepot de-al vitejilor lui Ștefan-vodă! El improviză dar un discurs colorat de poezia iluziilor sale, grăind de Patrie, de glorie, de libertate, de egalitate, de fraternitate, de virtuțile strămoșilor, de viitorul măreț al României ... cam îndoi de concursul gloatelor la realizarea dorințelor sale și, sub îndemnul amărârii ce-i inundase inima, el era acum să apostrofeze pe țărani într-un mod violent: O! voi, nedemni urmași ai lui Traian, strănepoți degenerați ai lui Ștefan cel Mare!... voi!... când deodată un străin apăru călare în curte, aducând o scrisoare de la Piatra. Prințul C. se retrase deoparte cu amicii lui și le citi scrisoarea. Toți se ... cu țăranii devale, pe malul Bistriței și a se aținea la capra podului de la Răpciune pentru a opri trecerea dușmanului; un al doilea, unindu-se cu acest plan, adăugă cu prudență că ar fi destul de nimerit să se dărâme chiar podul. Un al treilea, mai fantezist, opină de a se înainta până pe culmea Dealului Doamnei și acolo de a așeza pușcași prin ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... žsupuse pedepsei cu caterga sau cu ocna, ci pentru greșeli mici erau gonite de pe moșiile lor pe câtăva vreme. Pentru greșeli mari erau descăpățânate. Un boier vinovat și hotărât la moarte nu se purta pe ulițe ca cei proști, nici era supus necinstei de a fi ca ei ... împotriva domnului, de hainlic către țară, și așijderea când era prins la război. Atâta numai că furcile spânzură torii se făceau mai nalte decât pentru un prost.“ Avantaj destul de iluzoriu pentru pacient! însă măngâietor pentru vanitatea rudelor alese ale spânzuratului! II - Formulă de afurisenie „Fierul, pietrele și ... propage simțirea de frăție pre pământ, în numele lui Moisi și al lui Mahomed și ale tuturor fondatorilor de religii. III [. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .] IV - Epitaful lui Prale Un bătrân dascăl de biserică din mănăstirea Frumoasa, care cunoștea bine pe vestitul Prale, autorul excentric al Evangheliei în versuri, mi-a spus că ... cu timpul trecând prin memoria generațiilor succesive. De exemplu, iată câteva pasaje din povestea lui Cal galben de sub soare: Cic-a fost un împărat Mare, mândru, luminat, Și avea un ...

 

Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala

... cel friguros al iernei. Aci se adună slujnicarii de toate nuanțele, de-și varsă veninul asupra oamenilor ajunși la putere. De cîte ori vei vedea un cerc de patru-cinci individe și vei auzi pe vreunul dintre dînșii vorbind cu agitațiune despre drumuri de fier construite într-un singur an, despre canalizarea rîurilor, rădicarea oastei la cifra de trei sute de mii individe, esploatarea carierelor de marmoră și formarea unei flote pe Marea ... fiindcă nu are parale. Unicul viciu ce s-ar putea imputa acestor doctrinari este afecțiunea ce au asupra slujnicilor; dar tocmai acest amor, ce pare un defect în ochii profanilor, pentru slujnicari este un act de devoțiune, o practică religioasă, este chiar paladiul sau deviza societății lor. Iată ce este societatea slujnicarilor în simț colectiv și ce este slujnicarul ... ce-i înghețase de frig, se apropie iarăși de ușe și bătu într-însa de trei ori cu o maniereă particolară, ce avea în sine un ce misterios și semnificativ. Puțin după aceea se auzi pe dinlăuntru un zgomot de pași; era cineva care venea către ușă. Eroul nostru, reluîndu-și curajul ce cu puțin mai nainte îl pierduse, începu a striga ...

 

Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice

... o singură clipă: voește și vei putea! Atunci începu pe'ntrecute fiecare să alerge în fața primejdiilor. Adevărați apostoli, ei își părăsiră familiile, căminurile, dragostile: un scop unic îi mișca - triumful cauzei libertății, singurul viitor acceptabil în închipuirea lor pentru patria românească, singura ei putință de fericire. A fost ... că generositatea lor de rasă avea să izvorască fără istorie din pământul patriei. Cu iuțeala vertiginoasă începură să se ducă pe copcă marile averi boierești - un palat, pentru un act de propagandă; mii de galbeni, pentru o misiune fantezistă; o moșie pentru o broșură tipărită la Paris: luminează-te și vei fi! A ... pentru viitorul neamului, voi întemeietorii partidului liberal clasic, voi nu știați desigur în ce mâini bune avea să cază drapelul vostru. Dece, la Paris, între un curs al lui Michelet și o predică a lui Lamennais, n'ați mers odată și la Madame Lenormant, celebra cărturăreasă, ca să vă ... cea mare, cufundați în valurile neastâmpărate ale semenilor lor. Dar când norocul, voind să tachineze pe ceilalți, ridicăpe unul sus, încununându-i agitațiile neomenoase cu un succes de avere și de situație, atunci e ...

 

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor

... a auzi glasul suferințelor lor; dar acest glas a găsit în zilele noastre un răsunet în inimile generoase ale câtorva oameni care, cu un curaj vrednic de toată recunoștința noastră, s-au făcut apostolii României. Printre acești nobili campioni ai drepturilor și ai naționalității noastre sunt de însemnat: 1 ... că noul congres de la Viena, care este chemat a alege chipurile de a da Orientului pe lângă binefacerile păcii și un regim social potrivit cu civilizația Europei, va lua în mare băgare de seamă dorințele Principatelor Dunării. Nu putem ști lămurit care va fi viitoriul acestor ... păstrat totdeauna putere de viață și de moarte asupra supușilor săi, ceea ce este unul din atributurile suveranității. Articolul 2 din același tractat încuviințează Valahiei un drept care dovedește că, fiind nevoiți a primi suzeranitatea sultanilor, voievozii Valahiei se gândeau și la soarta creștinilor din Orient. Toți creștinii, zice ... din locurile supuse sultanului în Valahia, și se vor creștina din nou, nu vor putea fi nici reclamați, nici atacați. La 1460, după luarea Constantinopolului, un nou tractat este încheiat între Mahomed II și Valahia. Acest tractat recunoaște asemene drepturi Valahiei. Neatârnarea și autonomia neamului moldo-valah este deci ...

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

... nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros, câmpiile, dulcile priveliști duioase ce aveau? mișcarea vietăților alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ... ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!... fericire ... a vorbit cu stelele?... A doua aducere-aminte ce iarăși, ca toate aducerile-aminte, dulce lucește între flori și raze aurite, este un sat frumos, rășchirat între grădini și copaci pe o vale a codrilor Bâcului, cu un păr mare în mijloc. De sunt mulți ce nu știu poate de codrii Bâcului (căci de lungă vreme nu se mai vorbește în Moldova de ...

 

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte

... și armonică, spre a fi bine esprimată. De aceea, reprezentarea operilor lui Rossini au ajuns în timpii de astăzi a fi un privilegiu esclusiv al teatrelor de primul ordin, căci numai ele pot avea artiști capabili de a le reproduce cu succes; d-aci vine că ... piarză mult în opinia publicului este asprimea timbrului vocei sale și de aceea se silește cît poate a-l îndulci. În celebra arie Un voce poco fa a făcut să auzim mai multe perioade muzicale vocalizate în adevăr alla Rossini . În duetul cu Figaro, Dunque io son ... ca să fim mai bine înțeleși. În aceste variațiuni, în care își dă mîna toate dificultățile muzicale, gîtlejul doamnei Guerrabella devenise o violină mînuită de un bun artist și putem zice că în ceea ce privește acurateța esecutăței notelor stacate și arpegiate ar fi pornit spre invidie chiar pe celebra Persiani ... de prisos a o mai înșira aci. Notăm numai că celebra arie scrisă pe versurile La calunnia a transportat-o cu un ...

 

Vasile Alecsandri - Balaurul

... bădiță, de mă scoate, Că m-apuc' fiori de moarte!" Iată-n lungul drumului La puțul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. ,,Măi balaur! striga el, Lasă trupul tinerel, Că te curm pe jumătate Să-mi răscumpăr din păcate." Șarpele se zvârcolea Și cu ... Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea, Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi ... spuma gurii șerpilor și că cuiburile lor sunt adevărate comori de briliante și de rubine. Superstiția poporală pretinde că de fiecare șarpe ucis, Dumnezeu iartă un păcat . Sunt câteva zile în an, începând de la Sfântul Petru, în care se zice că ies șerpii la drum. Atunci se face mare ucidere ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor. Această idee m-a îndemnat a vorbi astăzi de Nicolae Bălcescu ca de un om al cărui nume onorează România și ca de un amic scump și jelit. Am petrecut luni întregi cu el, nu numai în țară, dar și în străinătate; am avut adeseori ocaziunea de a ... copiilor, mai cu seamă că în o asemenea concedare generoasă, ei gustau măgulirea unei mândrii puternice, mândria părintească! Astfel lucrarea sublimă de regenerare, întreprinsă de un mic număr de apostoli ai civilizației, găsi de la început un mare ajutor în dragostea mamelor, în părtinirea entuziastă a surorilor și, mai târziu, pe nesimțite, chiar în amorul propriu al părinților. Astfel, țara ... face! Ei se legau împreună de la cea întâi vedere, ca niște frați buni ce s-ar întâlni după ani mulți de despărțire; trăiau la un loc, încurajându-se la studii, ajutându-se la nevoi și deprinzându-se astfel la ideea mântuitoare a Unirii românești. Din nenorocire, însă, înturnarea ... o formă de proces, dar numai după placul arbitrar al domnitorului sau numai din capriciul unui ministru. Alții iar, care, dorind a crea ...

 

   Următoarele >>>