Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TOVĂRĂȘIE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 64 pentru TOVĂRĂȘIE.

Dimitrie Anghel - Moartea narcisului

... curată, Din toată gingășia ta candidă de fată, Din tot ce strălucește și-aduce bucurie ! O ! tu, care mi-ai dat-o s-o am tovărășie, De-ai pus un gînd într-însa, din clipa asta sfîntă, În amintirea tristă a celui care-o cîntă, Tu apără-l de ...

 

Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma

Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma O primăvară la Roma de Dimitrie Anghel Primăvară, ce bine știi tu să-ți întinzi mătăsurile albastre deasupra caselor străvechi, să împodobești ruinele, să faci să strălucească albul statuelor și să redai viață celor ce așteaptă să vie soarele, ca să le încălzească mînile și obrajii din cari rumeneala sîngelui a dispărut! De la patul meu la fereastră, depărtarea mi se părea nesfîrșită ; ochii mei însă puteau să umble și priveau mersul tău biruitor, deslușeau trecerea ta deasupra arborilor, te urmăreau în zborul fulgerător al aripilor ce-și zugrăveau neastîmpărul răscolind seninul. Neputînd să-ți ies înainte și să te întîmpin, intrai tu la mine ca să-mi spui biruințele tale, în fragede și mirositoare mănunchiuri de viorele și de toporași, te așezai la căpătîiul meu, în albe și minuscule potire de lăcrămioare, îți afirmai ființa plecîndu-te grațios pe marginea cupelor de lîngă oglindă, în vesele și rîzătoare tovărășii de romanițe ținute de o mînă virginală, pătrundeai tu în odaia unde tînjeam bolnav, departe de țară și de toți ai mei. Glasuri de clopote aducea vîntul, rîsete clare îmi arunca din stradă, fericirea de a trăi mi-o ...

 

Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate

Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate Omul - o celulă a organismului numit societate de Garabet Ibrăileanu 1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral). 2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile și antipatiile nu devin un motiv de luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine și nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău. Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt ,,impasibili", ,,impersonali", ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce cred ei că e rău și de a ajuta la triumful binelui. Aceștia sunt oameni ,,luptători"'. 3. ,,Multe dureri-s, puține ...

 

George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro...

... am răbdat să-mi stai alături Și nime n-a putut să știe Amarul ce l-am tras cu tine În scurta noast' tovărășie. O, blestemată fie clipa Când ai purces apoi în țară Ș-ai cumpărat tipografie Să-mi faci revista de ocară. Să-mi porți Luceafărul prin ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul

... plecăciune! Sunt roaba dumitale. Ești slobod și e jale Cu-atâta-nțelepciune Să umbli preste câmpuri. Îți spun, drept datorie, Că noi, câteva fiare, avem tovărășie Dreptatea să cunoaștem [2], curând să dezrobim Juvinii, dobitoace și slobozi să trăim. În astă eterie ce pravili mari gătește, Un lup cu coada lungă ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki

... înșiși șerpii din fala ta părtași că sânt;     â€œDin cer tu cați cu bunătate l-așa de josnică ființă,     â€œLe dai și lor tovărășie, când singur, vai! sânt pe pământ.â€�     Krișna zâmbi dumnezeește, simțise el întreaga taină,     Văzu că-n opera-i sublimă nici el n-a ...

 

Mihai Eminescu - Mii de stele...dulce sară

... mine a sbura, Ori de-i merge de la mine Ia-mi și sufletul cu tine, Ce mai trebuie să fie Dacă n-am tovărășie Și la ce să mai trăiesc Singurel să pătimesc ? Ea roșește la obraz I se prinde de grumaz Și îi zice - abia - abia : — Vino ...

 

Selma Lagerl%C3%B6f - Alexei Mateevici

Selma Lagerl%C3%B6f - Alexei Mateevici Alexei Mateevici () [[Image:|200px]]  n. 27 martie 1888 , Căinari  d. 24 august 1917 , Chișinău  Scriitor român născut în Basarabia    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Cuprins 1 Poezii 2 Proză 3 Traduceri 3.1 Poezii 3.2 Proză 4 Folclor 5 Anexă 6 Publicistică 7 Corespondență Poezii Cântecul zorilor Țăranii Țara Eu cânt În zarea anilor Atunci când soarele apune Pocăința hoțului Mângâiere Cina cea de taină Hristos au înviat Cântecul clopotului Un vis dorit Mântuirea Un sfat Roagă-te Lumina cea de seară Psalmul al 83-lea Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim Îngerul și mironosițele În dimineața duminicii Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos Fratelui creștin Căutarea lui Dumnezeu Noaptea nașterii În Betleem Hristos pruncul Hristos Mama Limba noastră (imnul Republicii Moldova) Văd prăbușirea Cântec de leagăn Atâtea chipuri Pietre vechi Basarabenilor Frunza nucului Unora La noul-Neamț Deasupra Târgului Bârlad Muncitorul Fie voia ta! Hristos după cina cea de taină Cântarea slavei Hristos în biserica Ierusalimului Proză Toamna Traduceri Poezii Rugăciunea (de Mihail Lermontov ) Dumnezeu (de Gavril Romanovici Derjavin ) Rugăciunea (de Alexandr Kolțov ) Lupta cea de pe urmă (de Alexandr Kolțov ) Prorocul ( ...

 

Vasile Alecsandri - Strigoiul

... nopții vânt. Și de-atunci ades s-arată O fantasmă-nfricoșată Care iese din mormânt! 1845, Mânjina Note [1] Această baladă am compus-o în tovărășie cu Costache Negri, împărțindu-ne subiectul în două părți; eu am lucrat partea I, și Negri, partea II. Acea compunere a prietenului meu ...

 

Vasile Bob-Fabian - Moldova la anul 1821

... noimă, ieșită din rînduiele, Ce zăbavă peste vreme te ține calea cerească, De îngîni cu migăiele armonia îngerească ? Dacă ești planită nouă, și nu ții tovărășie Colindînd pe lîngă soare în sistema ce să știe, La depărtarea căzută te întoarce pe o cale, Și nu ieși nebunește pe hotarul sferei tale ...

 

Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră

Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră Privind o stea terestră de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 267, 6 [19] dec. 1911, p. 214. Am în fața mea un glob terestru. Un albastru uniform spune imensul oceanelor, marea împărăție a apelor, nemărginirea mișcătoare care nu-și mai află astîmpăr, fluidul element ce predomnește asupra uscaturilor. Figuri bizare, pe care aleargă umbre ușoare ce înseamnă uriașii munți, dungi abia scrise ce sunt fluviile mari, locuri goale și necunoscute ce sunt imensele pustiuri, pe care n-a călcat poate pas de om, zugrăvesc continentele. Cu cît curba urcă spre poluri, mai trist, mai gol, mai necunoscut se întinde rotundul pe care trăim. Acolo stînci de ghiață dăinuiesc de veacuri, ghețari uriași își ridică ascuțitele vîrfuri spre cer, eratice blocuri coboară dezrobite din cînd în cînd de soarele avar, ca să vie spre noi. Imensul albastru, ce înrămează ceea ce n-au putut încă să cuprindă valurile, e însemnat cu toate acestea de slabe cărări negre, de puncte de cerneală așezate unul lîngă altul, de un paianjeniș de fire încurcate, ce-și povestesc tovărășiile ce le-au legat oamenii, de nevoile ce au întins punți mișcătoare de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>