Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SUCIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 92 pentru SUCIT.

Ion Luca Caragiale - Concurs și premiuri academice

Ion Luca Caragiale - Concurs şi premiuri academice Concurs și premiuri academice de Ion Luca Caragiale Academia Română și-a împărțit premiile: pe cel mare, de 12.000 lei. l-a pus la păstrare, negăsind pe nici un concurent vrednic pentru a-l obține; pe cel de 5.000 lei l-a acordat amicului nostru B. Delavrancea pentru Paraziții. Un spirit sucit, puțin în curent cu cele literare, a zis cu această ocazie: “Iar Paraziții? parcă era vorba să nu se mai premieze academicienii între dânșii!â€� Cu aceeași ocazie ne-a picat și nouă, celor de la Moftul român, dintr-o sorginte pur academică, o donațiune de 250 lei; cum? vom lămuri aceasta mai târziu. Mărturisim că cea dântâi idee ce ne-a venit a fost să împărțim frumușel această sumă între directorul și redactorul nostru— au mai făcut și alți moftangii români așa ceva, și nu s-a mai prăpădit lumea. Ne-am gândit însă că aceasta ar fi un abuz rușinos și ne-am întrebat: cum se pot întrebuința acești 250 lei mai nemerit, așa ca să răspundem ...

 

Ion Luca Caragiale - O invenție mare

Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip, dar i-ai greșit la cap, să nu fie cu supărare sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... ...

 

Ion Luca Caragiale - Paradoxal

Ion Luca Caragiale - Paradoxal Paradoxal de Ion Luca Caragiale N-am înțeles niciodată paradoxele prietinului meu, domnul Teofil. D-sa judecă toate d-andoasele; pentru fiecare împrejurare, la care suntem obicinuiți să dăm o explicare găsită gata, fără să ne mai batem capul a umbla după invențiuni originale, Teofil găsește o explicare cu totul deosebită. În toate este extravagant — dar unde e chiar absurd, e în morală. Această știință așa de pozitivă a suferit de la d. Teofil o completă răsturnare. Ce e bine la toată lumea la d. Teofil e rău, și viceversa. De exemplu, alaltăseară l-am văzut făcând ceva, care m-a pus în mare mirare. Exprimându-mi acest sentiment al meu, d. Teofil s-a apucat să-mi facă o teorie ridiculă asupra datoriei ce are societatea față cu virtuțile și vițiile individului. Să vedeți modul lui paradoxal. El susține că virtuțile sunt pavezele și armele individului în lupta sa cu societatea, iar vițiurile îi sunt părțile descoperite și vulnerabile. De aci amicul meu conchide, cu spiritul lui sucit, că societatea n-are nici o nevoie să combată vițiurile indivizilor și să le încurajeze virtuțile — ...

 

Ion Luca Caragiale - Talmud

Ion Luca Caragiale - Talmud Talmud de Ion Luca Caragiale „Tu, Șmul, ești leneș, zice Ștrul, Tu nu vrei să lucrezi destul, Și d-aia nu câștigi nimică! Tu de vr-un an tot migălești O iconiță mititică: O tot sucești și-o învârtești Și văd că n-o mai isprăvești... Eu într-o var-am isprăvit O mânăstire și un schit. Cu învelit și cu vopsit Iar Șmul răspunde trist: „Hei! Știu... Dar... tu — tu ești tinichigiu, Și eu — eu sunt giuvaergiuâ€�... Morală Una-i Ștrul Și alta Șmul. (Convorbiri Critice, nr 18, an I, 15 Sept.

 

Mihail Săulescu - Durerea lui Faust

Mihail Săulescu - Durerea lui Faust Durerea lui Faust de Mihail Săulescu Informații despre această ediție     Â« Știu eu?... Poate că 'n clipa asta,     Nu știu nimic din câte ar trebui să știu!     Â« Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu,     Și mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o știe,     Dece le face veșnic spre țărmuri ca să vie,     Dece le face veșnic să spumege în soare,     De-apururi neoprite și veșnic călătoare !...     Ce știu acum, nu este cu-adevărat ce știu?     Ce văd pe ceru' albastru — înmărmurit pustiu —     Ce văd în floarea asta ce tremură în glastră,     În valurile care frământă marea-albastră,     În Firea necuprinsă, cu mii și mii de forme,     Tot ce e sub puterea acestei vieți enorme, —     Cu-adevărat e astfel cum numai pare-a fi,     Ori numai un vis-umbră pe care-l voiu sfârși ?...     Și toată lumea asta enigmă poate n'are;     Ci este-așa cum este — nemărginită, mare,     Iar tu, o! biete suflet, tu ești atât de mic,     Că nu pot ști nimic, —     Că tot ce știi și câte vei ști de-aci 'nainte —     Va fi ca o poveste ce pururea te ...

 

Vasile Alecsandri - Briar

Vasile Alecsandri - Briar Ghioaga lui Briar de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I În mijlocul câmpiei întinsă ce se pierde Sub zarea albăstrie cu-a ei comoară verde, Culcat pe spate șede voinicul bivolar Briar, ce n-are-n lume decât un gros stejar, Un bun și scump tovarăș de lupte crâncenite, Cioplit în chip de ghioagă cu falii oțelite. Alesu-l-au el singur în codrul îndesat, Jupitu-l-au de coajă, prin foc el l-au uscat, Apoi, ieșind în vale cu ghioaga subsoară, Acum se simte vesel că are-o sorioară. Știu bivolii de dânsa și-n laturi se feresc, Și, cât stau la pășune, cu ochiul o pândesc, Căci dacă-n depărtare se răzlețesc de turmă, Cumplita ghioagă zboară vârtej pe a lor urmă. Și bivolii sălbatici, nebuni de groaza ei, Revin la cârd în fugă, supuși ca niște miei. Știu lupii, hoți de noapte ce ies la vânătoare Când cerul se ascunde în neagra-nvelitoare, Și-n poalele pădurii, sub crânguri tupilați, Privesc duios la bivoli ce-n iarbă stau culcați, Dar nu-ndrăznesc să iasă din umbră mai devale, ...

 

Vasile Alecsandri - Fântâna (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Fântâna (Alecsandri) Fântâna de Vasile Alecsandri Pe cărarea înflorită care duce la fântână, În ștergar și în catrință, merge-o sprintenă română; Ea la brâu-i poartă furcă și la sân un pruncușor, Cu gurița lui lipită de al laptelui izvor. Nevăstuica trece iute, torcând lâna din fuioare Și sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare. Păsărelele-mpregiuru-i zbor voioase și cântând, Ea zâmbește și tot merge, pruncușoru-i sărutând. Iată,-ajunge la fântână, ș-acolo se întâlnește C-un drumeț din lumea-ntreagă, care lung la ea privește, Apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la lumină Și vecinei sale-ntinde o cofiță, albă, plină. Româncuța mulțămește, suflă-ncet peste cofiță Și cu apa nencepută udă rumena-i guriță; Iar drumețul după dânsa bea, fugarul își adapă Și se jură că pe lume nu-i așa de dulce

 

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă Răzbunarea lui Statu-Palmă [1] de Vasile Alecsandri    Urieșul Strâmbă-Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră Au văzut căzând potopul ș-au trecut potopu-not. De când sunt povești în lume și se spun pe lângă vatră, Ei duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot.    Amândoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte, Lungiți unul lângă altul, stau grăind în limba lor. Dar ei sunt în neastâmpăr. Când și când pe a lor frunte O gândire-ntunecată se întinde ca un nor.    â€žO cunoști pe Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne. „O cunosc... când se arată, soarele îi face semne, Căci de când Ileana mândră n-au văzut el așa floare... Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“    â€žBine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă au putut să fie tată!“ „Pomul nalt, frumos, răsare din sămânța cea măruntă, Ș-apoi știi tu că Pepelea vornicel i-au fost de nuntă!...“    Urieșii, stând pe coate, au trântit un hohot mare Cât s-au răsunat pământul într-o ...

 

Ioan Slavici - Scormon

Ioan Slavici - Scormon Scormon de Ioan Slavici Informații despre această ediție I Cât e de lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până la stâlpul din cotitură; acolo sucește firul încă o dată și iarăși se întoarce înapoi. Vârtelnița se mișcă alene, scârțâind îndelungat, și lasă firul a se dezveli. Din când în când, scârțâitura încetează și firul nu mai curge. Sanda fuge la vârtelniță, descurcă firele și iarăși părândă parii. Așa se urzește pânza. Și gardul e cel mai bun urzitor: pari bătuți unul lângă altul și legați între dânșii, loc de șase palme de la pământ, cu o împletitură de nuiele. Lângă gard locul e neted; dincolo grădina cu legume și cu flori. Cucurbăta se întinde de-a lungul, se ridică și pe alocurea se răsucește până în vârful parilor, încât firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor ori scutură albine ...

 

Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri

Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri ()  n. 21 iulie 1821 , Bacău  d. 22 august 1890 , Mircești  Poet, autor, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, academician român, creator al teatrului românesc și a literaturii dramatice în România    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Cuprins 1 Poezii 1.1 Doine 1.2 Lăcrimioare 1.3 Suvenire 1.4 Mărgăritărele 1.5 Pasteluri 1.6 Varia 1.7 Legende 1.8 Ostașii noștri 1.9 Din periodice 1.10 Postume 2 Teatru 2.1 Canțonete comice 2.2 Scenete 2.3 Operete 2.4 Vodeviluri 2.5 Comedii 2.6 Drame 3 Poezii populare ale românilor (1866) 3.1 Cântece bătrânești 3.2 Doine 3.3 Hore 4 Proză 4.1 Biografii 4.2 Călătorii și studii 4.3 Din periodice, broșuri etc. 4.4 Manifeste și amintiri politice 4.5 Din postume 5 Legături externe Poezii Toamna țesătoare Răzbunarea lui Statu-Palmă Noaptea albă Zilele Babii Hora Ardealului Frații Jderi Căpitanul Romano Românca de la Grivița O noapte la țară Vântul Încununarea steagului Doine Doina Baba Cloanța Sora și hoțul Crai-nou Maghiara Altarul mănăstirii Putna Andrii-Popa Groza Ursiții Strigoiul Ceasul rău Strunga ...

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>