Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STĂPÂNESC

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 232 pentru STĂPÂNESC.

Alexandru Macedonski - Destinul

Alexandru Macedonski - Destinul Destinul de Alexandru Macedonski Se zice că Destinul stă-n mâna omenească... Aștearnă-și fiecare de vrea să s-odihnească... Medaliile, însă, au vers, ca și revers... Muncești și mori de foame... Stai trântor, faci palate... Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate, Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers! În cale ne stă vecinic privind la orișicare... Și-n clipă, de voiește, te face mic sau mare... Puternic fii ca Cezar, că el te face mic; Fii mic, că te ridică să fii atotputernic; El singur este mare, iar omul e nemernic,     Nemernic și nimic! Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce, Oriunde hotărăște, — acolo ne conduce!... Să râdem sau să plângem rămâne neschimbat, E surd și nu ne-aude; e orb și merge-orbește, Zburând pe dibuite, înalță, fericește,      Coboară nencetat! Așteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică, De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică! Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oțel, Și, facă-ți fericirea, sau chiar să ți-o sugrume, Pe față puie-ți râsul, sau dorul s-o consume,      Te ține-nchis în el! Întemeiază tronuri și pe-altele sfărâmă Un fulg e omenirea în ...

 

Alexandru Macedonski - Sub stele

Alexandru Macedonski - Sub stele Sub stele de Alexandru Macedonski     În noaptea naltă Ce s-a lăsat peste natură Se-ntrezăresc prin frunzătură Stelare-adâncuri ce tresaltă.     Întregi sisteme De nebuloase siderale Răsar din lumile spectrale Ca ofilite crizanteme.     În sus spre ele A gândului mitraliare C-o uriașă cutezare Străbate țintă printre stele,     Dar noaptea naltă, Ce stăpânește neclintită, Se duce vecinic negrăbită De la o lume la

 

Alexandru Vlahuță - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu

Alexandru Vlahuţă - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu La statua lui Ioan Eliade Rădulescu de Alexandru Vlahuță Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede și înnegrite Se-ncovoaie; și pe șirul de schelete-nțepenite, Ca pe niște coarde-ntinse, trist arcuș vântul ce bate Cântă epopeea morții, jalea crăngilor uscate. Gâzii cu ochi plini de focul poftelor nemistuite Lung se uită la aceste adăposturi năruite Și rânjesc... Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros, Crăngile cu freamăt dulce, paserea cu cânt duios, Unde sunt? Odinioară sub stejarii tăi măreți Găzduiai și dedeai umbră obosiților drumeți. Astăzi fiarele și moartea stăpânesc cuprinsul tău. Vânt cumplit de pustiire a trecut ca un duh rău Și te-ai stins. Al putrejunei vierme roase-a tale ramuri, Sub care prielnic dat-ai adăpost atâtor neamuri!... Totul îi azi din rădăcină până-n vârf, din miez în coajă Putregai...     Ba nu! Deodată se ridică ca prin vrajă Dintr-un colț obscur de codru, de sub vreascuri, un vlăstar, Ce văzând cu ochii crește, crește... iată-l nalt stejar... Ridicându-și a lui ramuri sus, deasupra codrului. Și un glas atunci puternic s-auzi din vârful lui Răsunând: ...

 

Alexei Mateevici - Fie voia ta!

Alexei Mateevici - Fie voia ta! Fie voia ta! de Alexei Mateevici (Povestire) Se ivea de după dealuri Noaptea-n umbre mohorâte, Scuturând întunecimea Din aripile urâte. Nu-i lumină nicăierea, Numa-ntr-un bordei pustiu Luminează-o luminiță, Ca un suflet de-abia viu. Și într-acel bordei, pe paie, Numa-n petice-nvelită, Zăcea mama celor patru Prunci, cu fața necăjită. Ea se zbate, se frământă, Mila Domnului o cere Și, privindu-și copilașii, Se sfârșește de durere. Și cucernica-i gândire, Din credință izvorâtă, Și-o îndreaptă către ceruri, Către Maica Preacinstită. Și se roagă cu căldură Pân' ce graiul i se curmă. Copilașii plâng de foame, Căci felia cea din urmă Au mâncat-o de-acu ziua, Le-a rămas numai o coaje; Biata mamă le-o-mpărțește Și-i îndeamnă să se roage; Iar ea cade-n pat zdrobită Și de milă, și durere. Și privirea i se stinge Și puterea toată-i piere... Copilașii plini de groază Plâng, se vaietă și zbiară; De-a lor țipete de groază Chiar și moartea se-nfioară. Toți o strigă și-o sărută Și-o dezmiardă fiecare: ,,Mamă, mamă, scumpă mamă, Vom fi buni, ...

 

Alexei Mateevici - Noaptea nașterii

Alexei Mateevici - Noaptea naşterii Noaptea nașterii de Alexei Mateevici De-ți slăbește credința în sufletul tău, Deznădejdea cea grea te cuprinde, De născutul acum Hristos-Dumnezeu În amarul tău adă-ți aminte. El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut, Sub a Romei greoaie domnie, Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut Într-a Lui luminoasă mărie. S-au născut El din focul cerescului dar, Din smerirea Curatei Fecioare, Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar, Să sfârșească amara plânsoare... Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos, Nu i-au prins omenirea de veste, Numai cei de la turme-au venit la Hristos, Văzând rostul minunii aceste. Și venind, pe Hristos Cel născut L-au găsit Nu în casă de neam, boierească, Dar în iesle, pe scânduri, cu paie-nvelit, În colibă culcat — păstorească. Și o stea-n răsărit s-a aprins minunat, Ceru-ntreg bucurând și pământul, Și pornind, a lucit ca un ochi înfocat Drumul drept spre Hristos arătându-l. În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt Pân' la vârsta de cer hotărâtă, Dar iubirea de oameni în sufletul blând Au crescut-o frumos înflorită. Cu această iubire, - ...

 

Alexei Mateevici - Pietre vechi

Alexei Mateevici - Pietre vechi Pietre vechi de Alexei Mateevici Bunelului I În Bugeac, la Căușeni, Dorm strămoșii moldoveni, Numai pietre de mormânt Mai păstrează-al lor cuvânt. Și cum iei înspre Zaim Vezi în deal un țintirim, Țintirimul jidovesc -- Doi copaci îl străjuiesc. Mai încolo — un pârău Prin pietriș coboară greu. Săpături destul de-adânci Par a se vedea prin stânci. Cine știe ce-adăpost? Chișinăul cic-a fost... Botna seacă dă în șes Și se pierde-n stuhul des, Și nu-i spune nimănui Ce-a mai fost pe-aici și nu-i. Știm ceva de la strămoși, Despre hoții sângeroși, Despre turci, despre tătari, Despre hanii lor cei mari. Știm că Botna a fost altă, Căușani — o curte-naltă, Și domnea aici un han, Stăpânind pe moldovean. Uneori mai dă să-nșire Câte-un baci la povestire... Spune vrute și nevrute Despre pietrele tăcute. Știm ceva, da-i greu de tot Să te-alegi de-ici c-un rod; Numai piatra de mormânt Vrednică-i de crezământ... II Căușenii-s loc bătrân, Târg tătar, lăcaș creștin, Cine știe ce oșteni Au mai fost la Căușeni. Marmori frânte ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694

Antim Ivireanul - Dedicaţia Psaltirei româneşti, tipărită la Bucureşti, în anul 1694 Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694 de Antim Ivireanul Blagocestivului, prealuminatului și preaslăvitului domn și oblăduitoriu a toată provoslavnica Țara Rumânească, bunului și creștinului Ioan Costandin Băsărabă voevod și al mieu de bine făcătoriu și milostiv stăpân, cu plecăciune metanie făcând, de la Dumnezeu toată buna fericire poftesc. Toată zidirea văzută și nevăzută, cuvântătoare și necuvântătoare, câtă s-au făcut de cea adâncă a lui Dumnezău înțelepciune, înălțate și luminate doamne, carĂ©și după firea sa, silĂ©ște de-și arată slujba și lucrarea ei, după cum i s-au poruncit. Stihiile ca niște întâe pricini îndeamnă pre toate chipurile neamurilor, de-și dau roada sa la vrĂ©mea lor. Iară mai vârtos de toate, fericita și mai aleasa și cuvântătoarea zidire, omul, silĂ©ște de aduce nu numai un fĂ©liu de roadă, ce foarte multe câte trupești, iară mai multe sufletești, de vrĂ©me ce și el de doao s-au zidit, adecă den suflet și den trup. Și toate pentru el s-au făcut și i s-au dat aciastă simțitoare lume cu toată frumusĂ©țea ei, ca ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația din Ceaslovul tradus de Antim și tipărit la Târgoviște, în anul 1715

Antim Ivireanul - Dedicaţia din Ceaslovul tradus de Antim şi tipărit la Târgovişte, în anul 1715 Dedicația din Ceaslovul tradus de Antim și tipărit la Târgoviște, în anul 1715 de Antim Ivireanul Prealuminatului, preacreștinului și înălțatului domn și oblăduitoriu a toată Ungrovlahia, Io Ștefan Cantacuzino voevod, pace de la Dumnezeu, și de la smereniia noastră arhierească blagoslovenie. Acest Ciaslov, preaînălțate doamne, care iaste rânduiala slujbei besericești al nopții și al zilii, la altă față nu ciarcă să se închine, fără numai la înălțimea cea de Dumnezeu cinstită a mărimei-tale, carele ești fiiul cel ales al besĂ©ricii, îndreptătoriu cel lăudat al politiei, slava cea luminată a pravoslavnicilor, și minunatul sprijenitoriu al creștinătății. Și adevărat cĂ©rerea iaste dreaptă, și închinăciunea cuviincioasă, pentru căci precum din tipografie n-au eșit până acum aciastă carte, nici mai împodobită de cum să vĂ©de, nici de tot tălmăcită pre limbă rumânească precum acum s-au tipărit; așa și în scaunul Ungrovlahiei n-au șăzut alt domn, nici înfrumusețat cu atâtea daruri, nici îmbogățit cu atâtea bunătăți, câte strălucesc în creștinescul și împărătescul tău suflet. Au fost cei ce mai nainte au stăpânit, alții luminați pentru numele ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - O doină postumă

Bogdan Petriceicu Hasdeu - O doină postumă O doină postumă de Bogdan Petriceicu Hasdeu Nu aveam o șchioapă de pământ să-mi fie Locul meu... acuma-mi stăpânesc mormântul; Și nu îndrăznește ciocoiul să vie Să-mi stoarcă pământul! Alergam ca vită, mânat de poruncă... Mă desfăt acuma-n tihna boierească; Ar vrea și nu poate ciocoiul la muncă D-aci să m-urnească! Mă bătea boierul... acum nu mă bate Nici vântul, nici raza fierbintelui soare; Timpul n-a șters încă semne de pe spate, Dar nu mă mai doare! Îmi lipsea cămașa pe ger și pe ploaie, Când ședea ciocoiul lângă calda-i vatră; Acum port o haină care nu se moaie: Țărână și piatră! Frații și copiii, ce-au rămas în gheară, Din a lor durere auzindu-mi cântul, De la ciocoime atâta să ceară Cât mi-a dat

 

Cincinat Pavelescu - Apologia dracului

Cincinat Pavelescu - Apologia dracului Apologia dracului de Cincinat Pavelescu (Jean Richepin) FRAGMENT Tatălui meu O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul. El marele, eu micul, el totul, eu nimic; El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul, Dar eu vă sunt amic. El zis-a că-nșelat-am pe întâiul vostru tată, Dar dulce era mărul oprit, și l-a gustat, Gând raiul i se smulse în ora blestemată, Tot eu l-am ajutat. I-am spus: ți se închide grădina nemuririi; Supremul te gonește din sântul paradis, Dar vino, căci în lume, locaș al fericirii Un altul ți-am deschis. Voind apoi să vadă pe oameni în durere Le zise: pâinea-n lacrimi muiați-o s-o mâncați; Atunci le-am dat speranță, răbdare și putere, Și ei au fost scăpați. Pe om dorind să-l vadă urât de-a lui soție, Să nască hotărât-a femeia în suspin, Iar eu le-am dat plăcerea, izvor de poezie, Să-și uite orice chin. Când dânsa îl va strânge la pieptul ce palpită, Când buzele pe buze șopti-vor amoros, Eternul din a ...

 

Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F

Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F Cum se face o epigramă? de Cincinat Pavelescu Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede țâșnită din cremene când o izbește amnarul. Aș compara-o, de asemenea, cu un mic lampion venețian care, înconjurat de umbra nopții, dă lumina-i capricioasă și strălucește ca o candelă ambulantă pe întunericul mișcător și rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfășurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligența subtilă și pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în fețe strălucitoare și multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit și se răsfrânge în mințile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumusețează claritatea unei oglinzi de preț. Epigramistul aruncă în aer o droaie de săgeți, dar numai acelea care nimeresc ținta adică impresionează sunt salutate cu freamăte victorioase. Celelalte se pierd rătăcite, ca și ecoul unei pietre aruncate într-o fântână adâncă, a cărei apă depărtată, puțină și noroioasă, înghite și piatra, și ecoul. Ce îngrozitor e să vorbești cuiva care nu te ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>