Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STATUIE DE MARMURA
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 32 pentru STATUIE DE MARMURA.
George Coșbuc - Pământul uitării
... George Coşbuc - Pământul uitării Pământul uitării de George Coșbuc Acesta-i un cântec de bard ostenit, De bard din pământul uitării. Strămoșii-mi acolo pe stâlpi de granit Cu albe portaluri un templu-au clădit De marmură-n marginea mării. Să-l aibă nepoții prin veacuri de-acum Spre-a lor și spre-a noastră mărire! Dar mută veni nepăsarea pe-un drum, Iar pe-altul stârni-necătoru ... Cu hohot la ziua-nfruntării! Dar noaptea din frântele marmuri răsar Luciri ca de fulger, și șoapte: Stau jalnicii zei la ruine, și par Cuprinși de mânie și galbeni de-amar Și zboară cu vaiuri prin noapte. Și iese-al lor bard și s-așează plângând Pe-o piatră sub zidul de-afară, Și cântă și plânge, ghitara bătând, Iar alba lui barbă ca râul curgând Se-mprăștie peste ghitară. Prin lanuri obsiga și sterpul odos Și ... Batjocura-i astăzi al nostru prinos. Ei uită, voind, cu ce trudă i-am scos Din jalnica morții genune! Ascultă proroci ai minciunii, și plini De-al lor o nebună-nvrăjbire, Le-alunecă gândul spre zeii străini, Fac neamului nostru cunună ...
Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată
... și de jur împrejur ardeau în sfeșnice nalte făclii de ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în șiruri lungi, statui urieșești de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în mâini. Când cavalerul înaintă, toți ridicară săbiile și-și puseră un picior înainte. Flacăra mică plutea ... cavaler îl apucă un leșin la inimă parecă și el căzu la pământ... Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce o văzuse în viața lui, luminată de lumini așezate în candelabre de cristal. O masă încărcată cu fel de fel de bunătăți era în mijlocul odăii... O muzică lină își zugrăvea armonia în aer, ușile se dădură-n laturi și o femeie de o nespusă frumusețe, încărcată de haine strălucite și podoabe scumpe, intră în ea, urmată de alte femei, tot frumoase, dar departe de ea. Ea veni lângă cavaler, îngenunche lângă el și-i sărută mâinile. Fetele cele tinere aduseră o cunună de laur și i-o așezară pe frunte, ea-l luă de ...
Alexandru Vlahuță - Nu-i de-ajuns
... Alexandru Vlahuţă - Nu-i de-ajuns Nu-i de-ajuns de Alexandru Vlahuță Publicată în Revista literară , an VI, nr. 17, 9 iunie 1885 Negreșit, ești prea frumoasă. Ce ochi mari !... Ce gură mică !... Cine n ... ar putea să-ți zică: Venere din valuri scoasă !... Dar ieșind — sub val viața Ți-ai lăsat-o să se-nece; Căci ca marmura de rece Ți de albă-ți este fața. Și de-aceea nu te mire Că-n serate și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire... Cine firea să-și aprindă ... dulce nebunie ! Căci n-ai zîmbet, nici privire Dulce, galeșă, fierbinte, Ca să scoți pe om din minte Și să tulburi vreo simțire. Căci atît de nemișcatu-i Chipul tău, și-n ochiu-ți mare Zace-atîta nepăsare, Parcă-i ochiul unei statui ! Orice dor e scris să moară, Inima cînd ... l omoară. Ș-orice suflet, cînd te știe, Zice, trist, de-a ta ființă: E-o frumoasă locuință, Ce păcat că e pustie ! De aceea nu te mire Că prin baluri și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire !... Inimile vor viață, Nu se ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... o marmură să ia o formă ce n-o mulțumește poate ; înseamnă a adăoga o umbră mai mult pe pămînt, o umbră care de cele mai multe ori nu e decît umbra unei umbre. Cugetare de iconoclast, veți zice, și nu veți fi departe de adevăr. Dar cine și-a plimbat ca mine reveriile prin grădinile, piețele și parcurile noastre, căutînd o rimă sau o imagine, a ... oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers prea departe și vechiul idolatru, cînd idolul nu-i mai slujea la nimic, nu se sfia să întindă o mînă ... leat săpat pe o piatră nu mai spune (sic) nimic atunci cînd lentila faimei și-a întors fața aiurea, și un sfînt trepanat de aureolă veți conveni că devine un simplu om
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
... Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F Cum se face o epigramă? de Cincinat Pavelescu Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede țâșnită din cremene când o izbește amnarul. Aș compara-o, de asemenea, cu un mic lampion venețian care, înconjurat de umbra nopții, dă lumina-i capricioasă și strălucește ca o candelă ambulantă pe întunericul mișcător și rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a ... darul să placă și să merite aprobare sonoră, atunci din aplauzele dv. dăruite voi face un buchet și-l voi arunca cu un salut adânc de gratitudine și de simpatie: ale tale dintru ale tale. Ea se naște, cele mai de multe ori, din ciocnirea împrejurărilor neprielnice cu durerea, revolta sau indignarea scriitorului. El prinde raporturile nevăzute dintre noțiunile cele mai disparate, le filtrează printr-o ... improvizare stricto sensu nu există. Ea nu e decât rezultanta anilor de ucenicie, de muncă obscură și de meditație, când scriitorul, luptând în singurătatea odăii de lucru, cu greutatea d-a modela cuvântul pe ritmurile sufletești ale ființei sale, își sângerează mâinile întocmai ca sculptorul ce smulge blocului de ... ale simțirii tale și a face să țâșnească din adâncurile pământului unda limpede, filtrată picătură cu picătură, ce refuză să zacă închisă, departe de ...
Alexandru Vlahuță - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu
... Alexandru Vlahuţă - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu La statua lui Ioan Eliade Rădulescu de Alexandru Vlahuță Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede și înnegrite Se-ncovoaie; și pe șirul de schelete-nțepenite, Ca pe niște coarde-ntinse, trist arcuș vântul ce bate Cântă epopeea morții, jalea crăngilor uscate. Gâzii cu ochi plini de focul poftelor nemistuite Lung se uită la aceste adăposturi năruite Și rânjesc... Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros, Crăngile cu freamăt dulce, paserea ... Totul îi azi din rădăcină până-n vârf, din miez în coajă Putregai... Ba nu! Deodată se ridică ca prin vrajă Dintr-un colț obscur de codru, de sub vreascuri, un vlăstar, Ce văzând cu ochii crește, crește... iată-l nalt stejar... Ridicându-și a lui ramuri sus, deasupra codrului. Și ... glas atunci puternic s-auzi din vârful lui Răsunând: O, nu! un codru ce de veacuri stă-n picioare Ca o strajă neclintită nu atât de lesne moare. Fruntea sus! Din piroteală te deșteaptă. Vei trăi, Căci menirea ta e mare! Să luptăm! Așa grăi. El, stejarul-Eliade, către codrul-Românie ... ce ...
Mihai Eminescu - Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer
... face. * Ca-n ziua care lumii te dete, în tării Sta soarele în crugu-i spre-a saluta planeții; Crescuși dup-acea lege, de ea și azi te ții, Cum o urmași pe-atuncea, pășind în drumul vieții. Nu scapi de tine însuți, cum ești trebui să fii: Din vechi ne-o spun aceasta sibile și profeții, Și nici un timp cu nici o putere laolaltă ... frâng tiparul formei, ce vie se dezvoaltă. LUCREȚIU Vezi prin oraș frecându-se cela și iar la palatu-i Vine degrab, deși de urât fugise de dânsul, Mai îndemână deloc nu se simte aici ori aiurea. Vezi-l mânând telegarii; la țară aleargă c-o grabă, Parcă gonește cu zor să ... stingă vro casă aprinsă, Dar abia dă de pragul vilei de țară și cască. Greu se-ntinde pe somn, ori caută alte petreceri, Ori dorit de oraș, se-ntoarce să-l treiere iarăși. HORAȚIU Pietre scumpe, marmură, fildeș, icoane și statui, Bani, veșminte văpsite-n getulică purpură Â mulți sunt Ce nu le au? Iar unii nici grijă nu duc să le ... aibă. * Cerul deasupra-ți schimbi, nu sufletul, marea trecând-o. GELLERT Cele mai bune daruri sunt Cu-admiratori puțini ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... pe pietre până și urma sclavă Celor ce le urmează pân' la al lumii fund! Sfărmați tot ce arată mândrie și avere, O! dezbrăcați viața de haina-i de granit, De purpură, de aur, de lacrimi, de urât - Să fie un vis numai, să fie o părere, Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârșit. Zidiți din dărmăture gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan; Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide ... el vârful mândru al celor ce apasă - Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă, Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut. Cu ale voastre umbre nimica crezătoare, Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit, Cu mintea de dreptate și bine râzătoare, Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare, La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât. ...................................... Parisul arde-n valuri ... flacări, ce-n valuri se frământ, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări ...
... iubea atît de mult. De felul lui mîndru, ei fugea de onoruri, știindu-le cîte concesiuni costă. Melancolic și pasionat, deși-n același timp iubitor de veselie si de petreceri ușoare, ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. Niciodată nu primea bucuros laude, nici chiar de la puținii prietini, foarte puțini, pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea — darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vîră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se ... a apucat încă să putrezească bine, și ce de asociații și de comitete care să-i garanteze trecerea la posteritate! ce zgomot! ce popularitate! ce de „mititeiâ€�! Dar nu e meritată popularitatea aceasta? se va zice. —Ba da. —Dar nu era în adevăr un om de geniu? —Nu mai încape vorbă. -Dar nu se cade să ridicăm statuie la asemenea oameni? —Negreșit... Însă... Ieri d-abia îl cunoșteau și-l aprețiau cîțiva prieteni de aproape, și astăzi e un nume la modă, universal cunoscut; ieri d-abia avea ce mînca, „în lipsă aproape absolută ...
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
... pe străzile ce duc la Capitoliu, oprind în cale pe toți senatorii ce mergeau acolo ca deputați și cerând numaidecât să li se întoarcă libertatea de a-și face cheful în toată voia. Deci părinții patriei, luând în privire revolta generală a mamelor patriei, găsiră de cuviință să le intre în voie, neascultând de Caton care fulgera cu cuvântul de pe tribună. Vocea oratorului amuți, fulgerele se stinseră și sexul frumos ieși biruitor, editând singur regulamente cu care nu numai se desfăcu de epitropia bărbaților, ci avu și dreptul de a-și alege jurist avocat, numit procurator, se înțelege luat din corporația celor mai eleganți și mai frumoși tineri numiți de Seneca Formosus. Acel tânăr era sfetnicul, oracolul și nu o dată amantul clientei sale. Afară de aceea fiecare damă de modă poseda un sclav, de care nime nu îndrăznea a se atinge fără voia stăpânei sale. El era de o putere herculeană și slujea ca un fel de gardă personală a stăpânei sale; și dacă între soți izbucnea vreo discordie, bărbatul avea a face nu o dată cu sclavul ... ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... singurul spectator, luna, privea când într-o casă, când într-alta, în toate deodată și pe rând. El văzu cărți vechi, în dulapuri vechi, sfeșnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas și caftane sărace. Astfel lumina le revedea pe rând aceste odăi de-o pestriță diferență, deși casele păreau uniforme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur ― Sionul ruinat ― de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou junghiat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o ... templul pe dinafar ă, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilajul de la corul femeilor zugrăvea în perete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase ― era o arhitectură țapănă, rece, goală ― era atât de pustiu de frumusețe ca pieptul unui om mort... Sub murii acelei havre se strecura încet, c-un sac în spinare, un evreu tânăr. Trecuse miază-noapte. Luna ...