Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STĂPÂNIRE DEPLINA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 57 pentru STĂPÂNIRE DEPLINA.

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

Titu Maiorescu - Eminescu şi poeziile lui Eminescu și poeziile lui de Titu Maiorescu 1889 Tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere și să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei române din zilele noastre. Pe la mijlocul secolului în care trăim, predomnea în limba și literatura română o tendență semierudită de latinizare, pornită din o legitimă revendicare națională, dar care aducea cu sine pericolul unei înstrăinări între popor și clasele lui culte. De la 1860 încoace datează îndreptatea: ea începe cu Vasile Alecsandri, care știe să deștepte gustul pentru poezia populară, se continuă și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă ...

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

... jos până dincolo de temelii, pe urmă trec pe sub temelii, și apoi suit în sus drept înăuntru prin podele. De acolea 'ncolo au pus stăpânire ne'nfrântă aupra locului. Unele se năpustesc asupra lemnelor clădirii, asupra mobilelor și proviziilor de orice fel; altele rod și sfredelesc mereu înainte; atacă tavanurile ... cu cea mai strictă promptitudine de operație, trebue pornit, subt o presiune considerabilă, leacul mântuitor până în adâncul răului. Poate primele încercări să nu izbutească deplin; poate că, nimicind un cuib două ici-colo, să te pomenești că se ivesc mai multe în alte părți. Nu trebue un moment de repaos ...

 

Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru

... câțiva ani pentru regenerarea toatrului român, sprijinită de școala dramatică a d-lui Velescu [11] , ajunge în Ruy Blas la cel dintâi succes deplin. Întorcându-se după reprezentație acasă, chiar și pizmașul a trebuit să-și zică: “în sfârșit, bineâ€�. Tocmai “bineâ€� nu a ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul de George Topîrceanu Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini. Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente. Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormaliâ€� au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație... Sfinxul își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine...â€� Idolatrizarea îngrozită a femeii nu se potrivește cu o structură virilă robustă și armonioasă. Pentru un bărbat echilibrat, femeia nu poate fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X

... o mână. Cum trupul omenesc un cap are, Care poartă și povățuiește Toate celelalte mădulare, Așa noi voind înțălepțește A tocmire-o dreaptă stăpânire, Un cap s-așezăm de temelie; [11] Adecă trupul cetățenesc Prin sângur unul să să cârmeze, Așa, buni bărbați, vă sfătuiesc, Și de-ar fi ... poruncă-a lui clipeală, Toate-orânduielile făcute Să duc în fârșit lesne și iute. Fiind puterea-oblăduitoare, Într-un punt sângur împreunată, Mai deplin lucrează și mai tare; Prin însă toată partea-i legată Cătră totul său și cătră sine Iar' domnia mai sigur să ține. [12] Un monarh ... toată legătură. Pentru că-învățată-în volnicie Nu sufere nice-o contenire, Iară de-altă parte, bine știe Că-a sa este toată stăpânire; Deci leapădă, calcă și cele Mai drepte și mai bune tocmele, [15] Iar' pe cel bun, care vru s-o facă Ascultătoare,-îl mână-în ...

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... Poemul Salomeei strălucește de frumusețe nouă. Cu deopotrivă putere și finețe se întrețese spirit și simțuri în această visare superb lucidă a unui deplin

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

Vasile Alecsandri - Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu de Vasile Alecsandri 1848 Fraților români din toată România! Vă chem să fiți martori la nelegiuirile guvernului prințului Moldovei, Mihail Sturza, care de patrusprezece ani s-a arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumii împotriva sistemului barbar și corumpător ce a întrebuințat până acum acest domnitor pornit de patimi spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... pe ginta noastră moldoveana, pe oastea și pe Domnul ei!" Atât vorbi. Căutătura Și-o aținti apoi spre-ai săi. Și a simțit deplin căldura acelor inimi de flăcăi ce i-au răspuns c-un falnic "Ura!" Înfiorând și munți și văi. Prelung un bucium dă semnalul. Se-azvârle ... slava-i recunosc. Ca rudă și prieten, placul i-l face țarul de la Mosc; iar papa Sixt, cu-al sanctității lui har îl laudă deplin, numindu-l "Prinț al libertății" Și- "Atlet al neamului creștin"! Ce oare încă de la soartă Și altceva ar mai fi vrut că umblă-atât ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești

Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti Istoria Țării Rumânești de Constantin Cantacuzino Istoria Țării Rumânești întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremile de acum s-au tras și stă Cuprins 1 Predoslovie 2 Numele aceștii țări den vechi cum îi era și cine o stăpâniia 3 Stăpânitorii și lăcuitorii aceștii Dachii. Cine au fost întâi 4 Traian Ulpie. Puindu-se împărat romanilor, au supus Dachia desăvârșit 5 De Dachia pe scurt iar voi mai arăta, cât zic că au fost de mare și cu ce părți s-au hotărât 6 Dupe ce au așezat Traian pre romani în Dachia, cum s-au ținut și pănă când tot așa au stătut 7 Vlahii de unde să zic vlahi, sau alt nume iar mai tot așa, căruia scriitoriu cum i-au plăcut puindu-le numele și mai ales de unde să trag ei 8 Dupre ce au rămas rumânii în dachia moșnĂ©ni, cât supt ascultarea împăraților romani au stătut și apoi la ce au mai ajuns 9 Hunii, au cum le zic alții unii, den cari ungurii să ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri de Vasile Alecsandri Prințului Ion Ghica Mircești, decembrie 1883 Iubite amice, Iată-ne cu iarna în țară! Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pământului pentru ca să afirmeze stăpânirea ei... A doua zi românii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai cărei miniștri sunt crivățul și gerul, ai cărei curtezani sunt lupii și corbii, a cărei armată sunt fulgii de zăpadă și țurțurii de gheată, ale cărei palate sunt clădite cu troian. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda râurilor înghețate și poartă pe frunte-i o coroană de briliante ce te pătrunde de fiori când o privești și te preface în sloi când te atingi de dânsa. E timp de a se culege pe acasă și de a se adăposti la gura sobei în așteptarea altei regine mult mai atrăgătoare, Primăvara, care va detrona în curând pe bătrâna uzurpatoare. Sperare drăgălașă!... Ea ne face a răbda despotismul îngrozitor al iernii fără nici ...

 

   Următoarele >>>