Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPECIAL
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 85 pentru SPECIAL.
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru Teatrul nostru de Ion Luca Caragiale Multe lucruri absurde se văd în lumea noastră românească, așa de multe, că ne-am deprins cu ele și ni se par foarte raționale, ba adesea am crede absurd pe acela ce ar îndrăzni să le critice sau măcar să le, denunțe ca atari. Se poate o absurditate mai mare decât exagerata extensiune a învățământului secundar clasic la noi? Se poate o mai mare absurditate decât năvala sexului frumos la învățământul universitar? Dar despre astea altă dată. Deocamdată, să răspundem la aceasta: se poate o mai mare absurditate decât organizația oficială a Teatrului nostru Național? Nu, desigur. Și, cu toate astea, teatrul merge. Cum merge, e altă chestie. Să vedem. Teatrul Național este pus sub tutela și protecția statului și comunei. Aceștia îi dau gratis un local, luminatul și încălzitul, dreptul de a închiria localul, apoi o bună subvenție în bani, în plus, îi plătesc administrația oficială. S-ar crede că asta e o fericire pentru teatru, și-ar putea închipui cineva că cu așa ajutoare mersul teatrului trebuie să fie perfect asigurat și traiul artiștilor la adăpost de orice necazuri materiale. ...
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor
... Ne-am înțeles: nu vă agitați așteptând, logic și cronologic, ce se va întâmpla și cum se va sfârși. Aci fabula și, cu atât mai special, intriga anecdotică sunt, din principiu, detronate. Între acuitatea imaginilor pe care le naște singurătatea, împreunată cu visul, și fabula sistematizată este o relație răsturnată. Concurența ...
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
Paul Zarifopol - Privind viaţa (Zarifopol) Privind viața [1] de Paul Zarifopol În scrisul tău destinat publicului, pune ideile tale, dar niciodată sentimentele tale, adică partea întimă a personalității tale, niciodată imaiginația ta, adică produsul imediat al personalității tale. Radicalismul acestui sfat care propune nici mai mult, nici mai puțin suprimarea poeziei, înseamnă o anticipare adânc originală asupra viitorului îndepărtat al scrisului literar. Nu este exclus, cred, ca pudoarea sentimentelor și a imaginației să evolueze astfel, încât produsele imediate ale personalității, deci lirismul și plastica poetică între altele, să nu mai fie publicizate. Printr-o delicatețe severă, nouă și cu totul aleasă, experiența personală va rămâne închisă în mândria tainelor intime. Rezultatele ultime ale elaborării ideologice, răcite de fierberile experienței interioare și turnate în forme prin care curiozitatea vulgară nu poate pătrunde, vor fi, singure, date mulțimii necunoscute. Atunci nu se va mai plânge poetul: Mein Lied ertönt der unbekannten Menge. Dar pân atunci? Vine greu cititorului să nu trateze colecțiile de maxime ca niște memorii sufletești ale autorului. Însă celui care vorbește în public despre o carte de maxime a unui contemporan în viață, i se impune, credem, să facă abstracție de ...
Paul Zarifopol - Proza lirică Proza lirică de Paul Zarifopol Grigori Sturdza: Pygmalion, București, 1932 Asupra cuvântului roman sunt încă iritabili profesorii de literatură și criticii cu apucătură școlară. Ei cred a ști precis ce e un roman, după numărul de pagini și după natura cuprinsului; prin această credință situația lor este, astazi, paradoxală. În voia lumii și a timpurilor cuvântul acesta și-a lărgit cu mare libertate înțelesul. Colecții de scrisori și memorii; dialoguri politice, filozofice, religioase; voluminoase istorii de familii și povestiri dramatic strânse într-o sută de pagini, abundente expectorațiuni lirice se numesc, acum, liniștit, în subtitlu: romane. Uzul adevărat ne arată că acest cuvânt, după ce va fi concurat sinonimic, destulă vreme, cuvântul foileton, se va îndrepta să însemne poate: carte, simplu o întâmplare simetrică celei a cuvântului grec cu care europenii au ajuns a numi Sfânta Scriptură; numai că, la roman, mișcarea se face în sens opus, de la o semnificare specială spre una generală. Romanul este cartea favorită, e breviarul vremilor noi cum se vede și din format chiar. Supărările profesionalilor oficiali ai literaturii și obiecțiile lor sunt acum de mult alături cu drumul. ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare şi munca-exerciţiu Munca creatoare și munca-exercițiu de Constantin Dobrogeanu-Gherea I Cunoscutul scriitor italian Guglielmo Ferrero, într-un studiu frumos asupra muncii intelectuale, ajunge la concluzia că munca intelectuală e penibilă și fiecare om stăruiește s-o înlăture. La această concluzie, care pare la întâia vedere foarte stranie, Ferrero ajunge prin faptul că face o deosebire adâncă între munca intelectuală ca exercițiu, mai mult automatic, și munca intelectuală adevărată , cum zice el. Fără ca să fim de-o părere în totul cu Ferrero, această clasificare a muncilor ne pare fericită, numai noi am da alte nume la aceleași noțiuni, le-am numi munca exercițiu și munca creatoare. Cea întâi, după Ferrero, nu numai că nu e penibilă, dar chiar e plăcută și trebuitoare organismului omenesc. ,,Fiecare organ care împlinește o funcție — zice cu drept cuvânt Ferrero — are nevoie de exerciții. Neactivitatea prelungită se face dureroasă și sfârșește prin a determina boala și chiar degenerarea organului." De aceea copiii lăsați în voia lor aleargă și se ostenesc, un om ce nu muncește se simte rău și se lecuiește prin plimbare și gimnastică: are nevoie organismul de exercițiu ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... între noi astfel: ,, D-sa (adică eu) pune ideea socială pe planul întâi, iar arta pe al doilea. Aice ne deosebim... Literatura însă, și în special poezia, după părerea noastră, trebuie să rămâie în primul loc economiști poeți, ca și poeți economiști. Ce înțelege oare prin aceste fraze? Să fi înțelegând ... Mai întâi, aceste fraze — ca și toată partea în care dl Roman atinge teoriile estetice, cum e: legătura între idei în general și în special între ideile sociale cu arta — sunt foarte puțin limpezi la dl Roman. Al doilea, d-sa nu m-a înțeles bine, cel ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
George Topîrceanu - Eminescu şi epigonii lui Eminescu și epigonii lui de George Topîrceanu Pentru generațiile care vin, Eminescu , așa cum ne obișnuisem a-l cunoaște, nu mai există. Există alt Eminescu — un poet inegal, adeseori mediocru și incorect, care-și repetă unele figuri și întorsături de cuvinte până la saturație. Aceasta se datorește tocmai unora dintre admiratorii lui entuziaști, care nu s-au mulțumit să-l admire de la distanță, ci s-au apropiat să-l pipăie, să se frece bine de el, pentru propriul lor lustru. Se știe cum a început infamia. A apărut întâi un volum timid de „postumeâ€� — adică poezii definitive care nu au fost publicate de poet în timpul vieții lui... Noi ne revoltam atunci că se dau drept „poezii postume de Eminescuâ€� și se pun la îndemâna publicului mare niște bucăți de versuri pe care Eminescu însuși le condamnase. Acele bucăți nu trebuiau să servească decât cercetătorilor speciali, pentru lămurirea personalității artistice și sufletești a poetului. A apărut apoi alt volum în care, printre poeziile definitive, publicate în timpul vieții, erau strecurate și câteva postume, fără indicația că sunt †...
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi Dintr-un catastif vechi de Ion Luca Caragiale Să mă ierte confrații noștri reporteri dacă nu rămân todeuna uimit de rezultatele activității lor... Eu am cunoscut în copilăria mea, înainte de a merge la școală, pe patroana reportajului român; și iată de ce zic „patroana". Toate corporațiile bine organizate au câte un patron sau chiar câte doi: pianiștii au pe sf. Cecilia; vânătorii, pe sf. Hubertus; călăreții, pe sf. Gheorghe; chiriașii, pe sf. Gheorghe și pe sf. Dumitru; doftorii, pe sf. Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl. Și să se noteze bine că pe vremea când trăiau acești patroni, nu se știa nici de Chopin, nici de pianolă; armele cu repetiție nu se inventaseră încă; societățile pentru îmbunătățirea rasei cavaline si Creditul urban nu erau înființate; despre antisepsie și roate de cauciuc nici pomeneală... Tot astfel, când eu am cunoscut-o pe patroana reportajului român, nu se pomenea de serviciu telegrafic și telefonic nici cu fir, dar încă fără fir; nu se știa de căi ferate, de biciclete, de automobile, de atâtea ș-atâtea mijloace de locomoțiune și de corespondență, de care se bucură confrații reporteri ...
Ion Luca Caragiale - Moftangii
Ion Luca Caragiale - Moftangii Moftangii de Ion Luca Caragiale Apărut în 1893 Rromânul Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu. Născut dintr-o familie săracă dar onestă, el este fiul operelor sale, și, deși democrat prin naștere, el face parte din aristocrația inteligenții, a meritului, științei, artei, culturii ș.cl. Dar... născut dintr-o veche familie de adevărați boieri, cari au știut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de interesele de clasă renunțând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat... Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutați de copiii ...
Ion Luca Caragiale - Națiunea română
... nu mai erau de ajuns corespondențele localizate după gazetele vieneze - veneau prea târziu. Ne-am gândit dar, fiindcă aveam acuma mijloace, să trimetem un corespondent special, întâi la Turnu-Măgurele și apoi chiar la Plevna. De colo până colo am găsit unul - un om cu un nume binecunoscut în societatea noastră ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... contra sergenților de oraș; semnalele lor mă aruncă într-o melancolie foarte neplăcută. Suficiente sau nu aceste titluri ale mele, față cu titlurile literare și special teatrale ale onor. mei predecesori — am fost numit. Îndată ce am venit la teatru director, am descoperit, afară de cele găsite de d. inspector ...