Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SERVIND CA PRECEDENT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru SERVIND CA PRECEDENT.
Nicolae Filimon - Despre noua trupă italiană
... trecutul. Cerem dar de la dînsul, și avem tot dreptul de a cere, ca să introducă o mai bună regulă la împărțirea rolelor, ca să nu ne mai vedem siliți a asista la profanarea celor mai sublime creațiuni ale nemuritorilor maeștri, cum avurăm nenorocirea a o ... vedea aceasta în stațiunea espirată la operile Lucia di Lammermoor și la Il barbiere di Seviglia . Cerem, și avem mare drept a cere, ca să ne pre-noiască repertoriul, căci cel de astăzi s-a învechit atît încît nu mai deșteaptă curiozitatea publicului. Cerem iar ca acele patru opere noi ce se obligă prin contractul încheiat cu guvernul a le reprezenta în cursul stațiunii viitoare să fie de acelea ... de la o impresă ieșită din sînul românilor și ale căria tendințe nu putem crede că vor fi altele decît acelea de a servi bine pe publicul și a-și face tot într-un timp și interesele sale, căci beneficiul acordat de guvern și foloasele ce dă ... reformă radicală, atît în instrucțiune, cît și în personal. Iluminarea teatrului cerem să fie mai bine îngrijită, încălzirea pe timpul iernii să nu mai fie, ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... 3.9.6 Concluzii practice 5 FRANCMASONERIA 5.1 Erezii de origine jidovească 5.2 EREZIA FRANCMASONICĂ 5.3 EFECTELE FRANCMASONERIEI 5.4 ROLUL FRANCMASONERIEI CA INIȚIATOARE ȘI CA DIRECTOARE A REVOLUȚIEI FRANCEZE 5.5 SCOPURILE REVOLUȚIEI FRANCEZE 5.6 PERIPEȚIILE PRIN CARE A TRECUT FRANCMASONERIA, DE LA REVOLUȚIA FRANCEZĂ ... a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre largi și lumiÂnoase, în care se vede clar. Acest om este Lancereaux . Și ca să știți cine este Lancereaux, e de ajuns să vă spun că omenirea n - a avut niciodată un medic mai mare ca dânsul. Vă miră mult cuvintele mele! Într-adevăr, acest nume nu l-ați întâlnit decât rareÂori în cărțile de mediÂcină și aproape nimeni ... celebri, ca Lannec, Trousseaux, Rayer - nici în timpul său, printre cole-gii săi renumiți, ca Charcot, Potain, Bouchard - și nici printre meÂdicii altor țări, ca Bright, Addison, Virchow, nu găsim pe nimeni care să-l egaleze, ca observator fără seamăn și ca spirit științific extraordiÂnar [2] . El singur a înțeles importanța noțiunii de cauză și a pus medicina pe drumul unei adevărate ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... au înălțat limba, forma, ideea poeziei române cu mult peste treapta de la 1866. Cercetarea noastră critică de acum 25 de ani rămâne dar numai ca un indicator pentru distanța străbătută pe calea evoluțiunii de progres. T. M. București, septembrie 1891 POEZIA ROMÂNĂ - CERCETARE CRITICĂ I - Condițiunea materială a poeziei ... nu are impresia proprie a lucrării de artă, nici partea ei sensibilă, nici cea ideală; fiindcă sonul literelor nu are să ne impresioneze ca ton muzical, ci mai întâi de toate ca un mijloc de a deștepta imaginile și noțiunile corespunzătoare cuvintelor, și unde această deșteptare lipsește, lipsește posibilitatea percepțiunii unei poezii. Din contră, cine ... ninsori. partea materială din ceea ce este frumos în această poezie sunt imaginile provocate în fantezia noastră prin cuvintele poetului: „Mircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori de pe dealuri verzi“ etc. Prima condițiune dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie dramatică, este: ca ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... multe ori se judecă nu atâta după conținut, cât după iscălitură. Să vedem deci ce spune dl Panu în articolele d-sale. D-sa ia ca punct de plecare un fapt de atâtea ori constatat și dezbătut: starea tristă a literaturii noastre de azi. Mulți au tratat această chestiune ... început să se adape la un singur izvor — Eminescu. Această uitare și nesocotire regretabilă se datorește invidiei artistice a literaților noștri care, ca să se puie mai mult în vază pe dânșii, lacomi de glorie, au făcut, în complicitate cu critica, de nu s-a mai ... recenziile literare gazetărești de azi. Omul modern, față cu imensele și variatele cunoștințe actuale, firește, nu poate să se ocupe de toate și de aceea, ca să fie în curent cu tot ce se petrece pe terenul politic, social, literar, științific, e nevoit să se mulțumească cu niște cunoștințe foarte fragmentare ... artiști îndreptează mai bine gustul literar al publicului decât ar putea-o face zece critici. Deci când într-o țară se ivesc și prosperă talente ca Alecsandri, Eminescu, Creangă, Vlahuță, Caragiale și atâția alți oameni de talent, nu mai e nevoie de critică. Aceasta e argumentarea în adevăr ireproșabilă a ...
Titu Maiorescu - Observări polemice
... dlui Pumnul înțelegeam că începe secolul al XIX-lea al scriitorilor noștri, fiindcă este o figură tipică pentru mai toți. Mai toți suntem spirite universale, ca Pralea, și, ca dânsul, bărbați geniali, însă cam ciudați în felul nostru. Pe lângă acest faimos literat aflăm pe dr. Vasile, sau cum zice dl Pumnul: Văsiliu , Pop ... lui Democrit ce vesel întâmplare comicească De Regnard alcătuită în limba cea gălicească, Dar astăzi este tradusă întru această rumână Seminarului central din Mon. Socola ca să ocupe acolo catedra de istorie universală, unde a rămas pănă la 1854, când iarăși, printr-o intrigă mitropolitană, condusă de preasfințitul Suhopan ... vizunie... Săvârșind deci toată cura în cinci săptămâni de zile, Trimețându-ni-se caii de paharnicul Vasile, Ne-am pornit cătră Moldova cu nespusă nerăbdare, Ca să-ajungem pe acasă mai curând fieștecare. După aceste probe credem că cititorii ne vor scuti de a le mai culege și alte ... poate de mult cu asemenea modeluri de stil, dar să le imiteze cât s-ar putea mai puțin. Alecsandri, Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Constantin Negruzzi pot servi ...
... scenă, chiar de ar fi să cadă moartă de uimire... Orchestra execută uvertura, cortina se ridică, lumina policandrelor inundă teatrul, publicul numeros așteaptă cu nerăbdare ca un judecător aspru care are să-și dea sentința... E un moment îngrozitor, căci de la el depinde succesul sau căderea, adică: viața sau moartea ... adăugă, adresându-se direct la Dridri: „Domnișoară, ați făcut în astă-seară mulți fericiți și totodată mulți nefericiți... Cavalerii v-ar duce în triumf ca pe o grațioasă regină, însă damele v-ar scoate ochii fără milă... și zău! ar comite o mare crimă, căci nu-i nimic mai încântător ... mă astfel a nu mai putea admira grațiile lor“. — Bravo, domnișoară! strigă contele; am să duc damelor răspunsul d-voastră, pentru ca să afle că pe cât sunteți de gentilă, atât sunteți și generoasă. — Adaugă și din parte-mi, observă dna DĂ©jazet, că dumnealor au ... mare, dar va crește în proporție cu rolurile ce veți crea“. Contractul fu subsemnat, și dra Marie-AngĂ©lique Chataignez fu anunțată prin gazete ca una din pensionarele „Varietăților“. Fericită de poziția ce câștigase, Dridri se ocupă cu ardoare de arta sa, și pe fiecare zi atrăgea mai ...
... Iată și volumul (firește de poezii) în care ai trimis Elizei declarația de dragoste... Eliza... Trei perne sub cap și țigările pe măsuța de alături, ca să-ți rămână spiritul absolut liber de corp și de griji, și lectura catalogului, cu toată atenția, ca să nu treci cu vederea nici o carte -- se poate imagina voluptate mai esențială? Dicționarul -- pentru momentele când spiritul vrea să ia contact mai concret ... parcă ar fi simțit o amenințare pentru numeroasa ei progenitură. Timotin m-a invitat la el, la mănăstire. Doamna a tăcut ca un mormânt. Matematicianul ăsta nu îmbătrânește. Dar nici nu are ce îmbătrâni în el. Subțire, uscat, abstract ca și cifrele lui, pulsația vieții este aproape inexistentă într-însul. Cu nasul ascuțit peste mustățile subțiri -- două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor inexpresive -- cu ... femei uriașe, care veneau întru întâmpinarea trăsurii, și în pereții albi ai caselor singuratice -- stânci de calcar abrupte. Surprins și alarmat, îmi trebuiau câteva secunde ca să-mi corectez iluzia, pentru ca apoi, din nou, conștiința amorțită să-mi dea aceleași năluciri, aceleași femei cât clopotnițele și aceleași stânci albe de var. ...Iluzionară, luna este ,,amica" visătorilor ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... ceea ce o împiedica să se poată "feri uneori de bănuiala cumplită" că el găsește "la moment, la comandă" (imaginile acelea de bună seamă) și ca atare "lași gândul liniștit în lipsă-mi, pentru a scoate din el, numai când mă ai în față, ca un prestidigitator dintr-o cutie miraculoasă". Astfel, donna Alba ajungea la curioasa preferință să-și știe amantul mai încet la gând. (Socoț că se referea ... să-și aleagă una din ele, era curioasă să-i afle gustul, altfel i-ar fi indicat-o chiar dânsa. Dar găsea necesar, "vorbind serios", ca el să se însoare. îl sfătuia să reflecteze mai adânc la asta; ea însăși și-ar fi simțit conștiința ușurată, dacă el ar fi fost ... interes, puțină întârziere a ochilor lui pe chipul "celei alese", o infimă particulă de timp în plus față de atenția acordată restului, iar ca urmare, răspunsul lui va fi fost de astă dată ceva mai atent, mai cuprinzător față de propunerea concretă a donnei Alba, deși de ... șirul de date al scrisorilor - reluarea corespondenței a fost propriu-zis încununarea virtuții și tăriei lui. Donna Alba s-a transformat ...
... deschiseră și Margărita, întovărășită de maică-sa, se arătă în toată pompa toaletei de mireasă și în toată măreața ei splendoare. Damele se sculară repede ca să o vadă mai bine, iar cavalerii, adunați grămadă în fața ei, se închinară ca dinaintea unei tinere regine. Un lung fior de uimire trecu prin inimile tuturor. Margărita și cu maica sa, după o scurtă oprire, se îndreptară către ... ducea la capela palatului. Ajungând însă la acea ușă, copila se opri și se îngălbeni pe față dând cu ochii de un tânăr care, galben ca și dânsa, i se închina profund pentru ca să-și ascundă tulburarea. Această scenă mută, ce cuprindea un mister adânc, trecu nevăzută de nime, și mireasa, urmând după maica sa, care o trăgea ... și blamabile, ea posedă și avantaje de o mare valoare. — Care? întrebă Alexis, oprindu-se lângă una din coloanele galeriei. — Poeți de talent ca d-ta, amici sinceri ca mine și mai cu seamă ființe îngerești ca Margărita. Privește cât e de frumoasă sub cununa ei de peteală. Ce asemănare poetică ai putea găsi pentru ea? Un înger încoronat cu raze de ... ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... oasele rupte, oricât eram de voinic (pentru că ei și la beție știau unde trebuie aruncat un pumn și unde trebuie prigonit cu altul), numai ca să le prind grai și obiceiuri. Și astfel o rupeam nițel englezește și nemțește; dar ambiția mea era să învăț întâi și întâi franțuzește și ... care știau, și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat de seamă ... am mai rătăcit până-n miezul iernii pe coclauri neumblate, am răzbătut la drumuri nemaibătute și la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot mai nimerit este să mă pierd în vălmășagul și-n lavra orașelor mari. Și m-am aciuat la Iași ... știam eu că eram chipeș, și nu odată după plată - căci la plată nu renunțam niciodată - sfârșisem angajamentul în patul lor). M-am gătit deci ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... bătrân, fie tânăr, nu e nevoie de a păstra o jubruliță trecătoare. PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI Istoricul este un uvrier și un artist totodată. Ca uvrier, el adună; ca artist, el dă brutei materii acea sublimă expresiune, care face că statuile lui Canova sau curțile Alhambrei nu sunt din piatră, că Madona lui Rafael ... Maximilian II, una din acele figuri flegmatice, atât de ereditare pe tronul austriac, încât le-ai putea crede că sunt una și aceeași persoană nemuritoare, ca DalaiLama din Tibet. Tributar al Porții otomane, bătut de o mână de poloni, înfruntat de un prințișor din Transilvania, el nu știu să merite nici ... el smeri pe poloni, pe suezi, pe tătari; deveni spaima otomanilor, lăți hotarele țării sale... dar cum? prin devotamentul moscoviților, pe cari în biciuia fără ca ei să obosească de a se gudura cu umilință, lingând călcâile stăpânului! El însuși, niciodată nemine nu-l văzu măcar în apropierea unui ... muscal trecem la turc. Marele Soliman, principe demn de apoteoză, nu mai era; îl urmă fiu-său Selim. El făcu câteva cuceriri; dar victoriele sale, ca ...