Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SEMEȚ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 79 pentru SEMEȚ.
Ștefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar
Ştefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar BelsĂ zar de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 E noapte-ntunecată și ceasul e tîrziu; În Babilon domnește tăcere și pustiu. Sus numai în palatul regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege strigă, semețul rege țipă, — Un servitor aleargă și iar se-ntoarce-n pripă, Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte. Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege, Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale ...
Andrei Mureșanu - O privire peste lume
Andrei Mureşanu - O privire peste lume O privire peste lume de Andrei Mureșanu Deșert e tot ce vede semețul ochi supt soare Și nu e fericire deplină pre pământ; Un vis e ce-amăgește ființa muritoare Din oara când se naște și până la mormânt! Văzutu-s-a om cândva să zică l-a sa moarte: “Mă duc cu bucurie, c-am fost și-s fericitâ€�? Un rege-a stat în lume, a cărui rară soarte La altul în natură cu greu a mai zâmbit; Și iată că el singur a scris cu-amărăciune, Târât de-a lumei valuri, ce turbă ne-ncetat: “Nimic supt cer statornic, ci tot deșărtăciune, Deplină fericire supt soare n-am aflat!â€� Un tată se silește s-adune-averi în lume Încungiură oceanuri cu mii nefericiri, Când fiu-i se răsfață văzând că are sume Ce pot să corespundă la oarbele-i simțiri! Un jude calcă legea, cu scop să mulțămească Desfrâul unei patimi de care-i subjugat; În urmă dă prinoase, cu scop să amuțească Simțirea conștiinței ce-l mustră ne-ncetat. Un trântor suge mierea ...
Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar
Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar BelsĂ zar de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 E noapte-ntunecată și ceasul e tîrziu; În Babilon domnește tăcere și pustiu. Sus numai în palatul regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege strigă, semețul rege țipă, — Un servitor aleargă și iar se-ntoarce-n pripă, Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte. Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege, Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale oarbe; ...
Vasile Alecsandri - Ursiţii Ursiții de Vasile Alecsandri Ici în vale, la fântână, Două fete spală lână... (Cântecul lui Bujor) Colo-n vale, la fântână, Două fete spălau lână, Spălau lână și râdeau, Iar din gură-așa grăiau: Când a bate vânt de seară Prin ogorul de secară, De trei ori să descântăm Ș-în fântână să cătăm. Dacă-a fi să ni se prindă, Om vedea ca-ntr-o oglindă De-om avea sorți cu noroc Și ursiți cu ochi de foc. Cum bătu vântul de seară Prin ogorul de secară, De trei ori au descântat, În fântână au cătat, Și pe-a sa limpede față, Ca prin vis de dimineață, Au văzut ele, zâmbind, Două chipuri strălucind. Cele umbre bălăioare, Cu gurițe zâmbitoare, Pluteau lin, se legănau Și pe fete le-ngânau... * Iată că pe apă-n față, Ca prin vis de dimineață, Alte două s-au ivit, Chipuri mândre la privit. Iar aceste umbre nouă Nu erau ca cele două, Albe ca floarea de crin, Blânde ca cerul senin, Ci erau de vânt pișcate, Cu păr negru, sprânceni late Și cu ochii șoimuleți, La ochire mult semeți. Ian vezi, soro, ce ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să se coboare-ntr-o fântână. Se tânguise tuturor ...
Ștefan Octavian Iosif - În ciudă
... să facă din om ticălos Nu poate nici dânsul — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă! Oricât e de sus și oricât de semeț, Nimic nu-i mai sfânt, și nimic mai de preț Ca mintea și cinstea — în ciudă! De-aceea rugați-vă Domnului sfânt, Să lupte ...
Ștefan Octavian Iosif - Șincai
... această ediție Din vechi hrisoave, din scripturi bătrîne Strîngînd de-a valma note pentru Hronic, Așa-l văd eu pe tînărul canonic, Istoricul semeț și dîrz de mîne. Cînd cei puternici l-agrăiau ironic, El nu știu mînia să-și înfrîne. Mișei, l-au prigonit, l-au scos din ...
Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul Olaf
... Orgă, clopote... Norodul Dă năval din catedrală: Lung alai; în mijloc mirii Strălucind ies la iveală. Firavă, nespus de tristă, Fiica regelui privește; Vesel și semeț e Olaf: Gura-i rumenă zîmbește. Cînd spre-ntunecatul rege Gura-i rumenă-și îndreaptă: — Ziuă bună, tată-socru ! Moartea astăzi, știu, m-așteaptă ...
Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete
Ştefan Octavian Iosif - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, ...
Alecu Donici - Țăranul și calul
Alecu Donici - Ţăranul şi calul Țăranul și calul de Alecu Donici Țăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară, Privind la semănat, Fierbea în gândul său așa un rezultat: — Mă mir, cum zic de om că este o ființă, Aleasă prin a lui a minții iscusință? Eu nu văd la dâns' minte Măcar de un grăunte. Și oare poate fi mai mare nebunie Decât să scurme el ogoare pe câmpie, Și apoi să presare ovăs sau altă pâine, Când mult făcea mai bine Ovăsul să-l dea mie Ori murgușorului, iar pâinea la găine, Sau până în sfârșit să ție în păstrare? Încai s-ar fi văzut a lui scumpete mare. Iar ca să lepede pe dealuri și pe văi, E numai o dovadă Că oamenii în faptă Sunt foarte nătărăi! Dar toamna-mbelșugată Aduse multă roadă: La una douăzeci ovăsul au sporit, S-au strâns, s-au îmblăcit Și-același cal din el au ospătat tain, Pe zi căușul plin. Nu e de lăudat A dobitocului semețul rezultat. Dar, oare nu așa? din oameni, îndrăzneții Cutează-a cerceta voința providenții, ...
Alecu Donici - Calul și călărețul
... Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor ...