Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCORBURĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 38 pentru SCORBURĂ.
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... ghemuit în fundul scorburii, una cu copacul, și-a așteptat. Ce era? Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici, vâră-te colea, dă de scorbură, în scorbură de alune, și, cum e iscusită, a înțeles ea că-n alune trebuie să fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craț! iaca și ... în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă ...
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
... dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig și începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, și să-i deie de cheltuială... Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: "Trage, nătărăule! mie nu-mi ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... nebun, trecea răscolind cu mînele lui nevăzute creștetele copacilor bătrîni. Foi moarte se împrăștiau și un murmur adînc, ca un oftat de orgă, cînta din scorbură în scorbură. Și cînd vîntul contenea, ramuri și foi, ierburi și flori rămîneau rigide, oprindu-și parcă viața. Era ca o încetare subită a sevei ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului. Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plîns tăcut. Fîntîna cînta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ...
Dimitrie Anghel - Jertfa Jertfa de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Trandafirii roșii", în Sămănătorul , II, 11, 16 martie 1903, p. 162—165. Semnat : Teofil Jianu. Ca o floare era fata împăratului între florile ei, și flori de cîmp ori flori rare de grădină, toate-și întorceau fața spre dînsa ca spre o stăpînă. Și unde odrăslește pămîntul flori și ramurile copacilor urzesc umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gîngăniile se strîng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului : ochii să le poată răsfrînge în ei și să se veselească. Naltă și zveltă, pe unde trecea, vîntul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura scorburilor, să-i cînte ca dintr-un nai uriaș tot soiul de melodii. Cucii își amestecau și ei nota lor stingheră, gheonoaiele băteau și ele la răstimpuri măsura, măruntele păsări împrăștiau cascade de triluri. Gîngăniile mici, fărîmăturile acestea de nestemate împrăștiate pe fața pămîntului, urcau încet pe poala rochiei ei albe și încremeneau locului, împodobind-o ca niște juvaere. Rîndunelele și lăstunii o înconjurau în cercuri nebune, împrospătîndu-i aerul cu aripele lor. Miresmele o întîmpinau pretutindeni, ...
Ștefan Octavian Iosif - Wagnerism
Ştefan Octavian Iosif - Wagnerism Wagnerism de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Informații despre această ediție Azi dimineață Cișmigiul părea un parc de vechiu castel Și, ca un rege singuratec, eu singur mă plimbam prin el. Treceam cu mânile la spate tăcut, pe-aleele pustii, Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii. Dar iat-un brad că se deșteaptă și cu un ram bătând ușor. Asemeni unui capelmaistru le dă semnal în do minor. Buimaci de somn se-ntind giganții trosnind a lor încheieturi Și tumultuoși pornesc să cânte preludiul unei uverturi. Ca un catarg interminabil d-asupra negrelor boschete, Un plop s-alintă-n neastâmpăr, bătând din mii de castagnete. Un teiu stufos ca un Dinicu, s-a deșteptat acum și el . Și amoroso plânge-n umbră cu nota lui de violoncel. Privindu-se ca-ntr-o oglindă în luciul apei liniștite, Din harfe sălciile cântă ca niște fete despletite. Alăturea, ursuz, platanul, mâncat și găurit de ploi, Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. Tresare ca din altă lume, mișcându-și foile ei late, Și, la răstimpuri, sgomotoasă din talgere catalpa bate. Se întregește simfonia și tot mai veselă devine, ...
Alexandru Macedonski - Alea jacta est
Alexandru Macedonski - Alea jacta est Alea jacta est de Alexandru Macedonski Dorințe îndrăznețe Din visuri de junețe Ce mintea-mi conținu, Din voi mai este vruna Când soarta-ntotdeauna La toate zise nu? Și totul când m-apasă, Ce drept mi se mai lasă Afară de-a muri... O țintă, o dorință Să caut cu credință Din nou a-mi făuri? Nimic!... Orișice cale Mi-e-nchisă, și cu jale În cugetu-mi privesc... Speranța mi-este stinsă Ș-o negură întinsă În locu-i întâlnesc! Din ce în ce mai multe Amarnice insulte Întâmpin nencetat, Cât inima-mi sărmană Întreagă este-o rană Ș-un hoit de sfâșiat! Albastra boltă-mi pare Cernită de-ntristare Ca sufletu-mi în dor, Iar lacrimile mele Întunecă și stele, Și soare-ncălzitor. E iarnă, este gheață Întinsă pe-a mea viață Precum pe niște văi Zăpada se întinde Și-n giulgiu-i cuprinde Păduri, izvoare, căi. Și cum ascunsă tace Privighetoarea-n pace Prin scorburi de copaci, Așa și tu, biet suflet, Abia având răsuflet, Te-ascunzi în piept și
Alexandru Macedonski - La harpă
Alexandru Macedonski - La harpă La harpă de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII I Precum în gol un sunet nu dă nici o vibrare, Astfel și de pe harpă zburând a mea cântare Nu poate-n acest secol să afle un ecou; Dar tu, de tainici versuri, o! harpă dezmierdată, Urmează-ți al tău cântec, căci dânsul în veci cată A fi pentru alți secoli melodios și nou! II Șoptească vântu-n frunze c-ajunge pentru tine, Agațe-se iedera de ziduri în ruine, Murmure valul mării c-un zgomotos tumult, Sau tremure pe crinuri mărgăritari de rouă Și trestia plăpândă mlădie-se în două,... Tovarășă iubită, ce trebuie mai mult? III A dimineții rază cu florile-i de aur Nu prețuiește oare mai mult ca un tezaur? Și vântul cel de seară cu freamătul său lin Nu este armonia din cornul nemuririi, Ce vine să vibreze ca vocea fericirii Oprind pe buze-un geamăt și-n suflet un suspin? IV A! Nouă nu ne pasă de inime- ...
Dimitrie Anghel - Balul pomilor
Dimitrie Anghel - Balul pomilor Balul pomilor de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 4 mai 1913 Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet, Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii, Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii, Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet. Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc, Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome, Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome, Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc. Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea, Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele Zvîrlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele, În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea. Pe gura scorburilor vîntul plecat a deșteptat un cînt, Și-nvoalte mîneci horbotate se-ntind ușoare să salute Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute, Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pîn' la pămînt. Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt și-un arc sub fiecare ram Boltește-albastre perspective, sub care alte cete ninse Coboară pe pămînt din ceruri, ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu. Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare ...
Dimitrie Anghel - Wagnerism Wagnerism de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Informații despre această ediție Azi dimineață Cișmigiul părea un parc de vechiu castel Și, ca un rege singuratec, eu singur mă plimbam prin el. Treceam cu mânile la spate tăcut, pe-aleele pustii, Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii. Dar iat-un brad că se deșteaptă și cu un ram bătând ușor. Asemeni unui capelmaistru le dă semnal în do minor. Buimaci de somn se-ntind giganții trosnind a lor încheieturi Și tumultuoși pornesc să cânte preludiul unei uverturi. Ca un catarg interminabil d-asupra negrelor boschete, Un plop s-alintă-n neastâmpăr, bătând din mii de castagnete. Un teiu stufos ca un Dinicu, s-a deșteptat acum și el . Și amoroso plânge-n umbră cu nota lui de violoncel. Privindu-se ca-ntr-o oglindă în luciul apei liniștite, Din harfe sălciile cântă ca niște fete despletite. Alăturea, ursuz, platanul, mâncat și găurit de ploi, Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. Tresare ca din altă lume, mișcându-și foile ei late, Și, la răstimpuri, sgomotoasă din talgere catalpa bate. Se întregește simfonia și tot mai veselă devine, Staccato ...