Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RĂCNI

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 146 pentru RĂCNI.

Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii

Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviştii O noapte pe ruinele Târgoviștii de Ion Heliade Rădulescu Soarele după dealuri mai strălucește încă, Razele-i rubinoase vestesc al lui apus, Și seara, pânditoare subt fiecare stâncă, Cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus. Muntele al său creștet și-nalță și privește Linul cobor al zilei, tainicul ei sfințit, Și raza cea din urmă pe fruntea lui izbește, Ce mândră ține față cu cerul cel rușit. Vântul de seară suflă și frunza-nfiorează, Roua seninul varsă verdeața renviind; Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează Și râul p-a lui cale șoptește șărpuind. P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă, O cetățuie veche, lăcaș religios, Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă Ce mult s-asemănează cu sânu-mi cel noptos. Astfel într-al meu suflet se nalț-a mea credință, P-a patimilor râpă ca monument s-a pus Și-mi ține șovăinda, clătita mea ființă L-a vieții-mi viforoase prea liniștit apus. Soarele-acum sfințește și noaptea naintează, Cu-ncetu-și cârmuiește carul cel aburos; Mii de lumini în preajmă-i, pe frunte-i schinteiază, ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Serafimul și heruvimul

Ion Heliade Rădulescu - Serafimul şi heruvimul Serafimul și heruvimul sau Mângâierea conștiinței și mustrarea cugetului de Ion Heliade Rădulescu Blând serafim! o, înger! ce este-a ta solie? Care îți este slujba? Ce vrei aicea jos? Pacea vestești tu lumii? Pacea aduci tu mie? Ce flăcări pui în sânu-mi, o, serafim frumos?!   Ochii tăi... e seninul,   Buza ta e zâmbirea,   Fața ta e blândețea,   Ca pieptu-ți nu e crinul;   Dragoste ți-e privirea,   Totul ești frumusețea.   Ființa-ți luminează,   Mărirea te-nconjoară,   Liniștea te-nsoțește:   Pasu-ți de naintează,   Slava-mprejuru-ți zboară,   Preajma-ți pace vestește.   Frumos serafim! îmi place   La tine a mă uita,   În ochii tăi a căta;   Lumina lor este lină!   În ochi-mi izbește plină   Blânda lor, senina pace.   Tu mă înveți cântarea,   Tu îmi însufli pieptul,   Tu îmi arăți cărarea   Care merge d-a dreptul   La fiica armoniei.   Lira ta e cerească,   Glasul ei m-aripează,   Ființa-mi pământească   În zborul său cutează   La scaunul veciei. Și-n somnu-mi, și aievea ființa-ți mă-nsoțește; Chipu-ți mi-e faț-oriunde, în preajma mea el zboară Din soare se repede, din lună ...

 

Ion Luca Caragiale - Amiaza maura

Ion Luca Caragiale - Amiaza maura Amiaza maura de Ion Luca Caragiale Simbolistă-orientală În aer e lene... Amiază de vară. pâclă greoaie de plină Sahară. Ca tigru-ntre două tigrese rivale, Ce scuipă de turbă și sânge și bale, Ahmet stă-ntre două geloase neveste: Fatme - o minune, Biulbiul - o poveste! Biulbiul este blondă, Fatme este brună; O patimă oarbă și alta nebună. Ahmet simte bine că fierbe în ele O ură cumplită, o ură de-acele Ce lasă din treacăt în neagra lor cale Ruine și sânge și moarte și jale. Sunt două extreme, sunt două-antiteze... Pornirea vrăjmașe, el vrea s-o calmeze: “Pe-Allah strălucitul! pe sântul profet! Pe stele și lună! (răcnește Ahmet Ș-apucă hangerul) Fatme! un ciubuc! Mergi!â€� “Nu vreau!!â€� «Zic: du-te!!» “Stăpâne... mă duc!â€� ...Fatme se supune și pleacă fierbând, Cu zâmbet pe buze, cu blestem în gând… Fatme e departe... Emirul Ahmet Cu blonda Biulbiula vorbește-n secret!   * În aer e lene... Amiază de vară... E pâclă greoaie de plină Sahară. Biulbiul doarme-acuma deplin liniștită. Fatme se întoarce... Figura-i, pălită De focul ce-o arde, cu jale zâmbește. Ahmet ia ...

 

Ion Luca Caragiale - Arendașul român

Ion Luca Caragiale - Arendaşul român Arendașul român de Ion Luca Caragiale — Și zici că te-am încărcat cu zece zile de prașilă, măi Ioane, așa? — Păi?... eu știu că le-am făcut. — În doi ani de când sunt aici, numai tu nu te-ai dat pe brazdă, așa? — Păi, cocoane, am casă grea... — Apoi eu n-am casă grea, măi Ioane? Vezi bine, patru copii aci, două fete la oraș în pension... — Auleo, ai și la oraș!! — Doi băieți la Paris... — Săracii de noi!! — Vezi că și eu am greutăți, mă Ioane. — Da, cocoane, însă eu zic că fiecare să-și crească copiii. — Apăi eu ți-i dau ție să-i crești, mă Ioane? — Nu, cocoane, dar cu prașila, drept și drept. — Stăi să-ți dau eu drept, mă Ioane. Se apropie de țăran și începe să-i care la pumni în cap. Țăranul iese năucit și se duce la primărie să se jeluiască. După un ceas se ivește primarul cu căciula în mână la poarta boierului. — Dar ce-a făcut blestematul ăla de Ion, cocoane? — Nu-i treaba ta, primarule; ia ...

 

Ion Luca Caragiale - Duel

... Duel de Ion Luca Caragiale Naivul plug odată (probabil, ofensat) La un duel de moarte pe tun l-a provocat. Dar adversarul țanțoș răcni cavalerește: „Mișelule-n genunche!â€� Și-n frunte l-a scuipat... Și pe teren, naivul a fost silit firește Mult ...

 

Ion Luca Caragiale - Eros

Ion Luca Caragiale - Eros Eros de Ion Luca Caragiale E primăvară... Sus pe Atlas, între pământ și luna plină, Fug nouri străvezii la vale cernând ușor o bură fină... Un leopard adult simțește deodată-n sânu-i o văpaie! Din creștet până-n vârful coadii, în creiere și-n măruntaie, Îl furnică un neastâmpăr nesuferit și nențeles... Din nările lui dilatate, suflări adânci și grele ies; Din ochii-i injectați de sânge, îi pică lacrime fierbinți: El ghearele-și înfige-n carne, scrâșnește crunt ieșit din minți, Se zvârcolește-n salturi stranii... răcnește covârșit de chin – Îi crapă pieptul sub lucrarea nemilostivului venin... Ridică botu-n sus să soarbă răcoarea nopții cuputere Și vede-n călătorii nouri un cârd de tinere pantere. S-au dus și nourii și luna - - pe Atlas soarele e sus - Acu... bolnavul de az-noapte lâng-o panteră doarme dus. Da! da!in cauda venenum - ilustrul Darwin bine-a

 

Ion Luca Caragiale - Reacțiunea

Ion Luca Caragiale - Reacţiunea Reacțiunea de Ion Luca Caragiale De geaba - eu sunt nemulțumit. Încă o iluziune pierdută! încă o legendă, pe care mi-a distrus-o vremea și școala noastră modernă: Reacțiunea! Ce era Reacțiunea! Un monstru odios, eminamente anti-patriotic, anti-național, anti-liberal, - o Plevnă internă! Ea desprețuia, batjocorea, strivea, trăda, sugruma poporul, și apoi tot ea îl exploata sistematic. Vrăjmașă jurată a libertăților publice, a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii contra Românismului. Uneori, ea își înfigea adânc ghiarele în costele Națiunii și, odată călare pe pradă, sugea cu lăcomie sângele și sudoarea poporului-martir; alteori, înfigea în sânul României un cuțit până'n prăsele și cadavrul ei sângerând îl arunca la picioarele comitelui Andrassy! Era în fine oribilă și hidoasă. Dar, pe lângă atâtea grozăvii, avea și o mare calitate: închipuirea ei era sprijinul cel mai positiv al patriotismului și liberalismului meu. Când aceste sentimente, ...

 

Ion Luca Caragiale - Reformă

Ion Luca Caragiale - Reformă Reformă de Ion Luca Caragiale Suntem în epoca reformelor; spiritul public se agită asupra atâtor și atâtor cestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere. Una din acestea este și cestiunea bătăii în armată. Dar, deoarece-i vorba să înotăm în cestiuni, caută să spunem că sunt oameni cari pun una prealabilă: a bate pe inferiori pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voință, ori chiar numai din răutate, este oare la noi un obicei exclusiv al ostașilor? Unii răspund da; alții răspund nu. Noi până acum nu putem împărtăși hotărât părerea nici a unora, nici a altora; nu putem deci lua parte la dezbatere. Ne vom permite însă să spunem o anecdotă istorică, ce ar putea lumina oarecum arzătoarea cestiune o anecdotă pe care am căpătat-o dintr-un izvor vrednic de toată încrederea. Odată, Cuza-vodă călătorea cu primul său ministru Mihalache Cogălniceanu, către Turnul Severinului. Pentru întâia oară alesul nației românești trecea Oltul. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânșii, care, tot drumul până ...

 

Ion Luca Caragiale - Temelia

Ion Luca Caragiale - Temelia Temelia de Ion Luca Caragiale Atâta muncă fără preget! Încet-încet, de-atâția ani, De jos, din temelia stâncii, casmaua smulge bolovani, Și macaraua suie-n muche, și dalta-n feluri îi cioplește, La rând ciocanul îi așează, frumos mistria-i rostuiește; Și — lucru vrednic de mirare din răsărit până-n apus! — Un grandios castel, d-asupra, spre nori se-nalță și tot crește: Pe cât jos se scobește stânca, pe-atât se-mpodobește sus... ...Mai trebuie frontonul splendid, alegoria triumfală, Și-i opera desăvârșită — e gat-a unui secol fală!... Un ultim bloc enorm, acuma, trosnind, e smuls din grop-adâncă Și ridicat din greu pe scripet... Dar blocul ultim nu-i sus încă, Și, din afund, din măruntaie, răcnește stânca: „Nu mai potâ€� „Proptele iute! Merg de râpă! mă surp cu fala-vă cu tot!â€� Morala Ades, visând prea vesel, ai deșteptare tristă... „Să nu te rezemi, Doamne, decât pe ce rezistă!â€� (Convorbiri Critice, anul I, nr. 14-77, din Iulie-Septembrie

 

Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe

Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare,     Mai răsfoiam volume, uitate și bizare,     Când cineva la ușe bătu ușor, ușor.     Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre     Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,     Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor.     La chinurile mele, la vechiul meu amor     La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire,     La palida Lenora, a cărei strălucire     În lume n-are seamăn, și căreia, în cer,     Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,     Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase,     O strașnică teroare în nervii mei băgase,     Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic:     â€œO fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€�     Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare,     â€œAproape adormisem când ați bătut,     Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€�     Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot     A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală?     Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială     Repetă ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Domnia elefantului

Ivan Andreievici Krâlov - Domnia elefantului Domnia elefantului de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Acel mare și puternic, Măcar cât de bun să fie, nemândru și răbdător, Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie cârmuitor; Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie, Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune, Sunt la trup mari, arătoși Și vârtoși, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi și capre, plângându-se lui odată Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele, El au început îndată A plânge de a lor jale, Și cu mânie răcnind: „O, lupi plini de vicleșuguri! O, tâlhari nelegiuiți, De unde vi s-au dat voie pe oi, capre să beliți?â€� Iar lupii, îngenunchind, Au zis: „Nu te întărta, O, doamne, măria ta! Căci însuși tu ne-ai dat voie, făcându-ți milă de noi, Să strângem cest bir ușor de la varvarele oi, Luând de fieștecare numai câte o pielcică, Ca să ne facem cojoace. Deci aceste toante dobitoace, Pentru așa lucru de nimică, Se jeluiesc măriei tale Degeaba și făr’ de cale...â€� ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>