Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROBIT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 135 pentru ROBIT.
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei Împrumutarea formei de Garabet Ibrăileanu În Originalitatea formei din numărul trecut am spus că împrumutarea formei nu e un fenomen ce ar răsturna explicația noastră în privința legăturii dintre formă și fond, dar că, dimpotrivă, această împrumutare întărește încă această explicație. Pentru a vedea aceasta, vom analiza eminescianismul și, arătând pricinile lui, vom înțelege de ce împrumutarea formei nu răstoarnă cele spuse de noi în articolul trecut. Eminescienii sunt de două feluri: cei fără talent și cei cu talent. Acei care nu-s poeți, adică simplii muritori, nu zic că nu vor fi simțind nimica, căci toți oamenii simt mai mult ori mai puțin și toți au simțământul frumosului, dar simțirea lor n-atinge gradul acela, de la care mai în sus începe a fi poet cineva. Toți simțim, dar nu toți simțim așa de tare ca să putem fi poeți. Acești poeți eminescieni, fără darul poeziei, citind pe Eminescu și găsind într-însul expresia tendințelor și simțămintelor lor, devin admiratorii marelui poet, firește. Până aicea ajungem toți. Însă unora dintre noi, muritori de rând, ne vine și nouă gustul să facem poezii, și cum Eminescu a întrupat așa ...
Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu
... voinice! [3] Radu de-ar mai fi trăit, Scaunul ți-ar fi răpit! Iată capu-i, dă-l la corbi Și copiii lui fă-i robi!" Bine vorba nu sfârșeau, Iată, nene, că veneau, Sluga veche, moș Nedea Cu măicuța Radului La scaunul Domnului, Și-amândoi îngenunchea Și, plângând, maica zicea ...
Ioan Slavici - Robia modernă Robia Modernă de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Robia modernă,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 90 (26 Aprilie), p. 1. ImÄ terminasem studiile juridice și-mÄ făceam practica prescrisă de lege pentru censura de avocat. Intre clienții pe carÄ îÄ primisem de la principalul meÅ, era și o femee care trăsese în judecată pe mama eÄ pentru partea ce i se cuvenia din moștenirea rÄ•masă de la rÄ•posatul eÄ tată, vre-o 400 florinÄ. După ce procesul a fost câștigat și sentința a primit formula executorie, am ieșit la fața locului, ca să pun în vînz are averea văduveÄ, o casă, o vie și dece pogĂ³ne de pămînt, tĂ³te împreună pretinse judecătoresce în 4200 fl. De Ă³re-ce nici la prima, nicÄ la a doua licitațiune nu s’a presentat cumpărător, urma ca la a treia licitațiune vînz area să se facă cu orÄ-ce preț. Așa e porunca legiÄ, și acum s’aÅ presentat trei cumpÄ•rătorÄ, concetățeniÄ meÄ Spitzer, Steinbach și Goldberg. De Ă³re-ce cheltuielile nĂ³stre de proces făceau 275 fl. eÅ am ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ...
Ștefan Octavian Iosif - Cîntec (Iosif, 5)
Ştefan Octavian Iosif - Cîntec (Iosif, 5) Cîntec de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Singur și robit de jale, Mîngîiam un dor ascuns : Mi-ai ieșit atunci în cale, Mi-ai zîmbit — și-a fost de-ajuns. Brațele, ca niciodată, Dornice mi s-au deschis : Inima de-atunci mi-e dată Și trăiesc un mîndru
Ștefan Octavian Iosif - Clopotele din N%C3%BCrnberg
Ştefan Octavian Iosif - Clopotele din N%C3%BCrnberg Clopotele din NĂ¼rnberg de Ștefan Octavian Iosif La NĂ¼rnberg, în vechiul castel, Stăteam rezemat de-o fereastră, Privind cum se-mbracă sub el Orașul în negură-albastră. Și purpur plutea în fâșii Prin negura vânătă-a serii, Pe uliți străvechi și pustii Robite de vraja tăcerii. Și cum rămăsesem visând, Un clopot începe să sune Așa de duios și de blând De parcă o rugă ar spune... El sună, și alte-i răspund Cântând ca argintul de clare, Și-odată s-aude, din fund, Și clopotul domului mare! Și valuri de-adânci armonii Plutesc în fantastice zboruri, Părând că sunt sute și mii De îngeri ce murmură-n coruri... Dar eu, ca furat de un val, Pierdut în concertul haotic, Mă văd într-o sală de bal, O sală-n mărețul stil gotic. Și albă ca albul din crin, Ca umbra din umbră ușoară, De mine s-apropie lin O falnică, blondă fecioară. Eu stau și de-abia mai respir, Cuprins de-o sfială stângace, Dar ochii ei mari de safir Îmi spun că dorește să joace. Și-ajunge doar brațul să-ntind, Ea brațu-i pe ...
Ștefan Octavian Iosif - N-am împotriva ta nimica...
Ştefan Octavian Iosif - N-am împotriva ta nimica... N-am împotriva ta nimica... de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901 N-am împotriva ta nimica, chiar de-aș înnebuni de jale. Pe veci pierduto ! n-am nimica, nimic n-am împotriva ta : Oricît de mîndră-n strălucire ta de diamante-ai arăta, Nu vei putea s-arunci o rază în noaptea inimioarei taie... Știam de mult. În vis, odată, văzui viața ta ursită, Văzui și noaptea-ntunecată ce inima ți-a fost robit-o, Văzui și vipera ce mușcă ascunsă-n inimă-ți, iubito, Și-am înțeles, pe veci pierduto, cît ești de mult nefericită ! Și dacă ești nefericită, nimic n-am împotriva ta ; Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți !... Pîn' ce tot zbuciumul acestor nebune inimi va-nceta, Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți ! Ci văd eu zîmbetul ironic pîndind prilej ca să zbucnească. Văd ochii tăi mărind cu ciudă fulgerătoarele lumine. Și văd pornirea de orgoliu ce face sînul tău să crească — Și totuși ești nefericită, nefericită, ca și mine ! În preajma gurei tale totuși durerea tremură-n ...
Ștefan Octavian Iosif - Poveste (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Poveste (Iosif) Poveste de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Se spune-n basme c-a trăit Demult, demult pe lume-odată Un biet copil orfan, robit De-o vrăjitoare blestemată. În lanțuri ea-l ținea oricînd, Și el plîngea de disperare, Dar lacrimile-i, picurănd, Se prefăceau mărgăritare... Iar vrăjitoarea le strîngea Și tot mai multe vrea să strîngă, Încăt din ce mai mult plîngea, El tot mai mult avea să plîngă... Așa, copii obijduiți Pe lumea noastră sînt poeții, Încătușați și chinuiți De vraja blestemată-a vieții. Ei plîng de drag, ei plîng de dor, Și cearcă în zadar uitare, Sporind cu lacrimile lor Comoara de
Ștefan Octavian Iosif - Unui tânăr
Ştefan Octavian Iosif - Unui tânăr Unui tânăr de Ștefan Octavian Iosif Departe, pân' la mine, blând, Înâiul vers al tău pătrunde; Uimit plec fruntea, și-ascultând, Tristețea nu mi-o pot ascunde. Te văd la masa ta de scris Și simt credința ta ce leagă De orice gând un mândru vis, De orice vis o lume-ntreagă! Așa ca tine-am fost noi toți, La vârsta când, robit deșartei Iluzii, socotești că poți S-atingi vreodată culmea artei. Dar prea e dulce, prea-i duios Și-atâta-ncredere respiră În plânsetu-i melodios Întâiul tău acord de liră... O, nu mă-ndur să te dezmint, Și trist, cu fruntea înclinată, Ascult străvechiul cântec sfânt Ce l-am cântat și eu
Ștefan Petică - XI (Serbare sgomotoasă)
Ştefan Petică - XI (Serbare sgomotoasă) Serbare sgomotoasă de Ștefan Petică Serbare sgomotoasă Ca-n bâlci. Decor banal; O boltă luminoasă Scăldată-n aur pal. Pe culmea azurie Chiar soarele de-aramă Se pare-o jucărie De proastă melodramă. Mulțimea îmbătată De pulbere și soare Întoarce-nfierbântată Un danț nebun pe care Îl farmecă orgia Din surle, din țimbale, Din nai și măestria Din cornuri triumfale; O muzică ciudată Ce-nalță orgolioasă Spre bolta-nflăcărată Prostia glorioasă. Mulțimea se aprinde Și râde, strigă, -njură. Paiața se desprinde Din gloată. O figură Ciudată: meseria I-a pus pe buze-un rânjet Pe care sărăcia Mereu îl schimbă-n scâncet. În ochi îi arde para Durerei care crește. Ar plânge; dar ocara Mulțimei ‘l-ngrozește Ce, crudă, îmbuibată Vrea glume, joc, plăcere. Paiața întristată Privește cu durere. O lacrimă îi pică Încet și el tresare Și mândru își ridică Privirea sfidătoare Spre cer iar a sa minte Orgoliul străbate; El trece înainte Cu brațe încleștate. Zâmbind din înălțime, Decât robit durerei, Să ceară la mulțime Pomana-
Alexandru Macedonski - Bătrâna stâncă
Alexandru Macedonski - Bătrâna stâncă Bătrâna stâncă de Alexandru Macedonski Bătrâna stâncă uriașă e neclintită de pe loc O sapă apele să scape de ea, și-n veci o pizmuiește Țăranul prost, zicând c-ar face ogor din locul ce robește C-un ceas-nainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc. Bătrâna stâncă simte gândul ce împrejurul ei rânjește, Dar tace, și când suflă crivăț ea sfarmă viforul tăios, Și ocrotită valea-ntreagă dă roade spornice voios, Pe când chiar apa care-o sapă din sânul ei se limpezește. Bătrâna stâncă e zadarnic de ani luată la mijloc... În umbra ei pasc încă mieii ș-ajung vlăstarii brazi puternici, Și fie-n mare sau mic număr, neputincioși sunt cei nemernici — Bătrâna stâncă uriașă e neclintită de pe