Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂTĂCI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 424 pentru RĂTĂCI.
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit Făt-Frumos cel rătăcit de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Și ar fi voit și ei să aibă un copilaș, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta și în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, ași! parcă întâlnea tot surzi și muți. Nimeni nu știa să-i învețe ceva. Mai umblară ei ce umblară și, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meșter carele închega și apele. Creștinul se duse și la dânsul, îi spuse păsul lui și îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-așteptă multă rugă și, după ce se învoiră, îi dete un măr. - Din acest măr, zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat mie în mână mărul? Acum să fii odihnit. Luând mărul, omul nu se mai gândea dară decât ...
Dimitrie Anghel - Oscar Wilde Oscar Wilde de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 3 [20], 24 oct. 1910. p. 33—35. Gîndesc la soarta scriitorilor noștri, ce tristă și sarbădă este pe lîngă aceea a scriitorilor din țări străine. Unde-i vremea cînd vechii trubaduri străbăteau lumea, ducînd cuvintele înaripate și sonore din oraș în oraș, din castel în castel ? Unde sunt serbările acele fastuoase, în care se dădea lupta pentru frumos, unde mai sunt jutele și turnois -urile de aezi inspirați care veneau să se măsoare în puterea cîntecului, unde mai e melancolicul Wolfram să-și suspine, înstrunindu-și harfa, romanța la stea, ori impetuosul Tannhäuser să preamărească voluptatea amorului... S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decît din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul ...
Vasile Alecsandri - Briar Ghioaga lui Briar de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I În mijlocul câmpiei întinsă ce se pierde Sub zarea albăstrie cu-a ei comoară verde, Culcat pe spate șede voinicul bivolar Briar, ce n-are-n lume decât un gros stejar, Un bun și scump tovarăș de lupte crâncenite, Cioplit în chip de ghioagă cu falii oțelite. Alesu-l-au el singur în codrul îndesat, Jupitu-l-au de coajă, prin foc el l-au uscat, Apoi, ieșind în vale cu ghioaga subsoară, Acum se simte vesel că are-o sorioară. Știu bivolii de dânsa și-n laturi se feresc, Și, cât stau la pășune, cu ochiul o pândesc, Căci dacă-n depărtare se răzlețesc de turmă, Cumplita ghioagă zboară vârtej pe a lor urmă. Și bivolii sălbatici, nebuni de groaza ei, Revin la cârd în fugă, supuși ca niște miei. Știu lupii, hoți de noapte ce ies la vânătoare Când cerul se ascunde în neagra-nvelitoare, Și-n poalele pădurii, sub crânguri tupilați, Privesc duios la bivoli ce-n iarbă stau culcați, Dar nu-ndrăznesc să iasă din umbră mai devale, ...
Ștefan Octavian Iosif - Apa morților
Ştefan Octavian Iosif - Apa morţilor Apa morților de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește Lăsat de-ai săi pieirii, pe căi necunoscute ?... Părăgini fără țermuri se-ntind pustii și mute, Și-adîncurile zării se tot îndepărtează, Plutind ca niște ape în arșița de-amiază. El s-a răznit din ceată, și-a alergat spre ele Ca să-și potoale setea ce-i mistuia [1] plămînii. Zadarnic stăruiră în preajma [2] lui bătrînii : N-a vrut să țină samă de vorba-le-nțeleaptă Că nu-i decît părere, și moarte-n zări l-așteaptă... Tîrziu își vede-acuma nebuna rătăcire : Puterea nu-l mai iartă s-ajungă pe tovarăși Și n-o să mai se-ntoarcă pe veci de veci în țară-și : Văzduhurile-albastru surîd nepăsătoare, Jucînd voios dasupra drumețului ce moare... Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește ! Dorind să cucerească mirajul tău, Apollo, Cîți visători nu fură ademeniți departe De blestemata apă a morților, și-acolo Ca el căzură pradă iluziei deșarte !... ↑ În Poezii (1908), eroare de tipar : mîntuia în loc de mistuia . ↑ Ibid. , prejma în loc de
Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia
Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia de Alexei Mateevici Am venit — a spus păr[intele] Mateevici — să întâmpin și eu această sfântă zi de 25 mai. (Aplauze.) Primiți, fraților, felicitările mele călduroase,— ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare. Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frățești. Mai întâi de toate să știți că: Unde-i unul nu-i putere La nevoi și la durere. Unde-s doi puterea crește, Și dușmanul nu sporește. Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal! Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toți sunt uniți asupra ...
Cincinat Pavelescu - Dramă mută
Cincinat Pavelescu - Dramă mută Dramă mută de Cincinat Pavelescu Pajul Silvio cu vocea melancolică și plină De fiorii tinereții, pe un ritmu plângător, Modulează o romanță drăgălașă de amor, Pe când degetele-i albe rătăcesc pe mandolină. Fragedă și mlădioasă castelana se înclină Lângă ducele cu părul de argint și soarbe-n zbor Notele, ce ca o rază se topesc și-n păru-i mor, Evocând o seară dulce din trecutu-i de lumină. Armonia îi îmbată și o tainică-ntristare Strânge inima ducesei și a pajului poet... Pe când ochii lui pe sânu-i se opresc din întâmplare. Ea, privind la mâna-i albă cum pe coarde tremura, Simte-n ochii ei albaștri rătăcindu-i un regret... Și-nțelege-ntâia oară că pe duce îl
Cincinat Pavelescu - Ultima verba
Cincinat Pavelescu - Ultima verba Ultima verba de Cincinat Pavelescu Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul Acel care fusese Isus... Veniți, veniți! Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul! Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți! Și-atunci, din toată lumea, mulțimile-adormite, Sutimi și milioane de morți se deșteptau; Pe când de sub lințoliu enormele-i orbite, O tragică durere afară scăpărau... Și el, mai trist ca-n noaptea când se ruga pe munte, Sub umbra tremurată a verzilor măslini, Când se roșise alba-i sudoare de pe frunte, Mai trist ca pe calvarul însângerat de spini, Le zise: Biată turmă în noapte rătăcită, Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus V-așteaptă după moarte o viață fericită, Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s! Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră, De unde larma lumii se pierde-n infinit, Și viu ca să adaug o pagină de umbră La cartea de lumină ce-n vis am plăsmuit. Să n-așteptați zadarnic fanfara-nvietoare, Căci cerul plin de îngeri e-o pânză de tablou... Eu rătăcesc de veacuri prin golul fără soare, Și chem și- ...
Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna
Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna Zina-Doamna de Dimitrie Bolintineanu Zina-doamna se coboară Pe-ale serii dese scări, Scuturând din aripioară Ale lunii sărutări. Printre valuri fugătoare De lumină ce treceau Și sub albele-i picioare Crini de aur se spărgeau. Pe cosițele-i râzânde Mii de raze s-aninau Și în aurele blânde Grațios se legănau. Mii de păsări poleite Cântă-n arbori înfloriți, Unii-n roade aurite, Alții încă-abia-nverziți. Iar pe unde ea se duce, Unde pașii-i rătăcesc, Păsările cânt mai dulce, Florile îmbobocesc. Alba, juna zinuliță Șade sub un plop de-argint Și ascultă în cosiță Vântul nopții murmuind. Dar mai colo-n depărtare Auziți un dulce cânt, Răsunând cu desfătare Printre pomi și printre vânt? — ,,Stele dulci și drăgulițe! Unde este zina mea, Ce vă poartă în cosițe Și vă are tot cu ea? Spuneți mie, viorele Care-n ochii-i străluciți! Spuneți, mărgăritărele Ce sub buze-i înfloriți! Cosicioara-i strălucește Ca-arcul ploaiei printre nor Și pe față-i pârguiește Floricica de bujor. Este mândră și ușoară Ca un flutur aeros Scuturând din aripioară Roua plaiului voios. Spuneți mie, florioare! Ați văzut un păstorel Ce-are-n plete flori ...
Emil Gârleanu - Singuraticii Singuraticii de Emil Gârleanu Pe lacul luciu din grădina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrăbătute de nici un foșnet, pe lacul adormit că pare o uriașă lespede de cristal ce acoperă o altă grădină fermecată, lebăda — bărbatul rămas singur — trece ca o închipuire, alb ca zăpada, cu aripile ca două scoici de argint, cu gâtul lăsat între ele, subțire, ondulat ca toarta unei amfore. Pasărea plutește lin, și în ea parcă poartă, rătăcit, sufletul unei ființe duse de pe lume. Sus, pe bolta adâncă, stelele au pălit; în haosul albastru, luceafărul sclipește tainic, strălucitor, purtând parcă în văpaia lui viața tuturor lumilor cerești, a lumilor veșnic călătoare în necuprinsul firii. Și cum, jos, lebăda sidefează fața apei, sus, luceafărul luminează întinsul tăriei. Numai ei doi sunt pâlpâirile nopții acesteia, în care lumea pare adâncită într-un somn de moarte. Amândoi rătăcesc singuri, amândoi străjuiesc singurătatea, mistuindu-se în tăcere, mândri, deopotrivă de reci, deși unul, bulgăre de gheață, celălalt, pară de foc. Și se cunosc, se văd în fiecare seară, merg unul către altul și se-ntâlnesc: din înalt, luceafărul își coboară raza jos, în adâncul apei, unde ...
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
... iubească cu sila: ,,Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului tău, blondă și dulce Calipso! O, ce neghiob am putut într-o clipă să fiu ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana Răsăritul lunii. La Tismana de Grigore Alexandrescu Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora, O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să vază, Lun-așa încântătoare n-am avut a admira. Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată, Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind, În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind. Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire, Ce pe muche se ridică, locaș trist, nelocuit, Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită De al ...