Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂSTI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 61 pentru RĂSTI.
Mihai Eminescu - Un roman Un roman de Mihai Eminescu În van oglinzi frumoase și florile-împlu sala C-un aer plin de miros, molatec, de argint În sufletu- unui tânăr e noapte și răceală Lumini până în gându-i cel negru nu se-ntind. În van tineri d-o vârstă ciocnesc vesel păhare Și l-ale lor petreceri pre dânsul îl invit Ei nu vor să-nțeleagă zimbirile-i amare. Dup-o perdea s-ascunde în versuri adâncit. Unde petrece-n gându-i?... În valea lui natală În codrii plini de umbră, pin râpe ce s-afund Unde izvoarele-albe murmure dulci esală Și scapăr argintoase lovindu-se de prund. Ar vrea ca să revadă colibele de paie Dormind cuiburi de vultur pe stânci, ce se prăval Când luna pintre nouri, regina cea bălaie, Se ridica pin codrii din fruntea unui deal  Să aib-ar vrea colibă de trestii mititică În ea un pat de scânduri, mușchi verde drept covor Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă vârându-se în nori. Ar vrea să rătăcească câmpii înfloritoare Unde ale lui zile din raze le-a țesut. Unde- ...
Anton Pann - Feciorul moștenitor
Anton Pann - Feciorul moştenitor Feciorul moștenitor de Anton Pann Unul avînd opt feciori, Tot mari, ajunși negustori, În pat bolnav cum ședea Și sufletul vrea să-și dea, Fără să lase înscris, Numai atîta a zis: -Al meu mult-puțin rămas La un fecior tot îl las. Dar n-a numit, la Coman, Vîlcan, La Stan, la Bran, or la Nan. După ce dar l-a-ngropat, De ceartă s-a apucat, Vrînd fiecare fecior Să fie moștenitor; Trăgea tot în partea sa Ș-altor nimic nu lăsa. Daca văd că nu să-mpac, Ci mai mult gîlceavă fac, La judecată să duc Și să arate apuc Că de către răposat Diată nu s-a lăsat. Ci-a zis: Tot al meu rămas La unul din voi îl las." Judecata a răspuns: -Aici e sicret ascuns, Ci mergeți de odihniți Și dimineață veniți Toți cu cîte un ciomag (Să vază cui a fost drag). Deci a doua zi viind Și în-mîini bîte țiind, Județul cum i-a văzut Să ardică din șezut Și își dă al său cuvînt, ...
Anton Pann - Grădinarul pagupaș
Anton Pann - Grădinarul pagupaş Grădinarul pagupaș de Anton Pann Un grădinar oarecînd La zapciu în sat mergînd Cu poclon de zarzavat, Într-acest chip l-a-ntrebat: -Cocoane, ești înțelept, Și toate le judeci drept. Rog, ca un supus ce sînt, Să am parte de cuvînt; Cînd în grădina cuiva Va intra vrun bou cumva Și o va călca de rînd, Răsadurile păscînd, Acel sărac creștinaș Să rămîie pagubaș, Or să facă în alt fel, Fiind păcat și de el ? -Ba, ba, zapciul a zis, În pravilă este scris Ca, cînd vreun dobitoc Va intra în vreun loc Și sadul îi va mînca, Sau călcînd îl va strica, Stăpînul acelui loc Să prinză vita pe loc, Ș-a cui va fi va plăti Pe cît să va socoti. -Dacă este așa, dar, Zise bietul grădinar, Ca un drept judecător Astăzi îmi ești bun dator: Vaca dumitale chiar -Mă mir cum n-a dat în par Că sărind gardul ș-întrind, A păscut toate de rînd. -Ce ? zapciul s-a răstit, Vaca mea zici c-a sărit! Și cine ț-e vinovat ? De ce nu faci ...
Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...
George Coșbuc - Fresco-ritornele
George Coşbuc - Fresco-ritornele Fresco-ritornele de George Coșbuc 1 Viața mea de mult s-a stins și-am îngropat-o. Sunt beat de cad în gropi, și-a cui e vina ? A obrăjorilor cei cu gropiți, șireato ! 2 Ea sta, cu sânul plin de pere, la fântână — Și ea mi-a dat s-aleg pe plac din sân o pară. Și m-am trezit că-mi dă deodată peste mână ! 3 Pe punte-am sărutat mai ieri o fată, Și-acum au dat sătenii jalbă la prefectul, Că fetele stau cârd pe punte ziua toată ! 4 Psaltirea popii o sărut, dar aș lăsa-o, Sărut și mâna preotesei, și-aș lăsa-o, Pe fata popii n-o sărut, și-aș săruta-o! 5 Cu ochi frumoși, cu piept rotund, așa zglobie, Tu, Doamne, ai fäcut-o numai ca să mintă Și numai ca să-mi faci necazuri mie ! 6 Pendru drăguțe ne-am certat vro trei la coasă, — Din ceartă m-am ales cu părul smuls și mâna ruptă, Da-ncalte a rămas că-a mea e mai frumoasă ! 7 Cu șorțu-n ...
George Coșbuc - Patru portărei
George Coşbuc - Patru portărei Patru portărei de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Din larguri de palată ies patru portărei: Au coifuri, au ceaprazuri, au sulița la ei. Nebun s-aruncă roibul, ca viforul pe luncă, Trei cai cu el alături p-același pas s-aruncă. Și zice portărelul, al cărui cal e corb: Ca pajură pe Surgă, zdrobit, am eu să-l sorb! Ți-l strâng, până ce-mi urlă că nu-i mai trebe fete. Vorbește cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Și cel pe calul muced răstește vulturel: Așa să trăiesc! Astăzi îngrop sulița-n el! De nu-l fac eu cenușă, să n-am de mamă parte! Se jură cel cu roibul frumos ca scris în carte. II Un zmeu a dus pe Veta lui Trăsnet-Împărat Pe Veta s-o găsească ei patru s-au jurat. Și cine-o va aduce din țările măiestre O ia pe Veta doamnă, și nouă țări ia zestre. Să pleci orbiș la moarte, când zestrea-i lumi deloc, Când ai pe Veta doamnă, să prinzi cu gura foc. E țara toată șesuri, ca ploaia-i de ...
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip, dar i-ai greșit la cap, să nu fie cu supărare sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... ...
Mihai Eminescu - Dragoste adevărată
Mihai Eminescu - Dragoste adevărată Dragoste adevărată de Mihai Eminescu Dragoste adevărată De fecioară prea curată; Tânără-ntineritoare, Dragoste de fată mare; Însă plină-i de durere Dragostea cea de muiere, De durere și de haz, De dulceață și necaz; Îndărătnică și dragă Cată ceartă ziua-ntreagă, Iară sara se împacă, Că tot ție va să-ți placă; Dragostea de la muieri E cu sare și piperi, Nu-i lihnită și dulceagă, Zi cu zi în foc te bagă, E războinică, fierbinte Și cu capul fără minte; Dragostea de la muiere E ca fagurul de miere, Dar un fagur pipărat, Dulce când e supărat, Că-i răstită și cu toane, Nedusă pe la icoane; Ochii negri amândoi Îți dau pururea război, Gura cea cu zâmbetele, Tare-ți poartă sâmbetele Ș-acel drac cu mâni subțiri Cu mânie în priviri Tot mai scump pe zi ce
Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații
Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnaţii De cînd ploaia cu cîrnații de Anton Pann Demult, în vremea uitată, 0 muiere cînd dregea, De bărbatul ajutată, Cele de lipsă-n argea, Săpînd ei din întîmplare La iepe să facă loc, Au dat peste o căldăre Plină cu gălbinet foc. 0 scot d-acolo îndată, În casă sup pat o duc; Fiind și o groapă gată, Aici iară o astrunc, Zicînd barbatul muierii: - Să taci, nevastă, cît poți, Că de vor afla boierii, Ni-i ia îndată pe toți. Ea fiind ca într-o parte, Fără de creieri în cap, Că tot așa seci au parte, Alți mai cu minte nu sap, Să tacă mijloc nu fuse, Taina inima-i rodea, Ș-apucînd, sori-sei spuse Că ea o tăcea gîndea. Soru-sa și ea îndată La bărbatul său a spus, Și el, fără judecată, De frate-său n-au ascuns. Frăte-său la altul iară Să o spuie au putut Și așa mai toți aflară Și tot satul au știut. Deci cel ce găsește banii, Trăgînd c-urechea prin sat, Văzînd că știu și dușmanii De ceea ce s-a-ntîmplat, Pricepu că vestea asta ...
Emil Gârleanu - Nadişanca Nadișanca de Emil Gârleanu Boier bogat, bun la inimă și cu slăbiciunile lui ca fiecare om. Așa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ținea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadișanca în care se încerca să steie chipeș, cu brațele întinse pe hățuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril conul Gavrilaș. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ținea tot pe atâta la nadișancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat, pe măsura lui, din iarmaroc de la Frumoasa, o nadișancă nouă-nouță, pe toate părțile cu flori asemănătoare cu cele de pe lăzile de Brașov, de care casa boierului era plină, ca pe atunci. Un an întreg și-a plimbat boierul soția, pe coana Casuca, linișteasc-o Dumnezeu, în nadișanca trasă de căluțul sprinten, învârstat de niște hamuri rusești ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
Mihai Eminescu - Codru şi salon Codru și salon de Mihai Eminescu I Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala Și muzică-i și visuri și farmec îndelung. În ochii unui tânăr sădită e răceala Și note cât de blânde în inimă-i n-ajung. Amicul cel de-o vrâstă păharul lui îl împle Și-l cheamă și pe dânsul la masa unde beu; Pe mânile-amândouă el ține a lui tâmple, Se uită pe fereastă cum ninge-ncet... mereu. Se uită cum omătul copaci și case-ncarcă, Cum vântul farmă ramuri zvârlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și parcă Revede tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde izvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. Ar vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stânce încuibate, ce mai că se prăval, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchi verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum ...