Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂSCUMPĂRAT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 51 pentru RĂSCUMPĂRAT.
Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit
Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit de Antim Ivireanul Veniți după mine și voiu face pre voi păscari1 de oameni. Doftorii cei desăvârșit și înțelepți atunci mai mult măresc lauda meșteșugului lor, nu când cu hier și cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai când acĂ©ia ce pătimĂ©ște cu apipăeri mângăioase și cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului și cĂ©le înfricoșate porunci ale meșteșugului doftoresc să le oprească și oarecare zile cu mâncări doftorești și hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătimĂ©ște mântuit de boală. Așa și preaînțeleptul doftor al sufletelor și al trupurilor noastre, împăratul împăraților Hristos, Dumnezeul nostru, văzând lumea că bolnăviia cu patimile necredinții și să umfla ca o rană cu înșălăciunile cĂ©le lumești spre închinăciunea idolilor, au socotit cu multe feliuri de mijloace și au purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor și a neamului omenesc, de vrĂ©me ce acesta iaste lucrul cel dintâi al bunătății lui, a mântui pre omul din mâinile vrăjmașului și a-l aduce la frumusĂ© ...
Constantin Stamati - Tânguirea
Constantin Stamati - Tânguirea Tânguirea de Constantin Stamati Ah, lacomă moarte, gelat mult cumplit, Mi-ai răpit soția mult mie amată; M-ai lăsat nemernic, în suflet rănit, Și mi-ai dat o rană prea înveninată! Vrând să-mi spui durerea, nu pot de suspin, Vrând să-mi plâng soția, lacrimi mă îneacă, Inima îmi sfarmă al durerii chin, Și suspinuri cearcă pieptul să-mi desfacă. Ah! cu dânsa poate pieri la un loc Jurământuri sânte, ce pe soți îi leagă, Fragede expresii, sărutări de foc, Care numai moartea putu să le șteargă... Zile fericite, toate ați trecut, Ați pierit ca umbra, v-ați stins ca o pară, Bucuria voastră au fost un minut... Ce acum răscumpăr cu lacrimi amare. Cu-așa triste gânduri în lume trăiesc, Dar, scumpă soție, eu sunt tot cu tine, Și-n somn, și-aievea, și când mă trezesc, Ș-al tău amat nume nu-ncetez a-l spune. Uneori îmi pare că te văd umblând, Îți aud și pașii, ce-i cunosc prea bine, Te chem lângă mine, dar tu, negrăind, Te uiți întristată... și nu vii la mine! Tu nu vii la mine! Doar de ai uitat Că a ...
Gheorghe Asachi - Limba și portul
Gheorghe Asachi - Limba şi portul Datine naționale de Gheorghe Asachi Portul și limba au avut la noi totdeauna analogie între sine și vedera starea morală a nației. Strămoșii noștri, venind din Italia în Dacia, purta tunica, toga, coiful și lancea, costium carele astăzi vedem numai pe icoanele sfinților. Patricii [1] noștri vorbea limba latină (sermo urbanus), plebeii acea rustică și peregrină, care limbă astăzi trebuie să o învățăm prin shoale. În acel costium și cu acea limbă, plini de virtute și curaj, dacoromanii învingea pre dușmani, mărea faima și marginele imperiei romane, zidea cetățile Ulpia Traiana, Munițipium Iassiorum, Severinul etc., deschidea minele de la Torda, Auraria, Baia și înarca peste Dunăre puntea cea ghigantică, a căria ruine pun pe lume în mirare. De atunce de câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar fi păstrat niscai papire (manuscrisuri) despre limba rustică, de bună seamă s-ar fi vederat limba noastră cea mai apropietă de dânsa. În luptele lor cu barbarii și nevoiți de asprimea climei, ii au adoptat mai în urmă căciula dacică și au înspătat burca caucazică, ...
Mihai Eminescu - Din Iliada Din Iliada de Mihai Eminescu Cântă-ne, zână, a lui Ahil Peleidul mânie, Care cumplită făcu aheilor jale nespusă, Suflete mii viteze de fii de eroi în Aii Au trimis, pe ei înșii de pradă la câni lăsându-i Și la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus voință Din acea zi când cearta făcu dezbinare amară Între mult divinul Achil și fiul lui Atreu, Agamemnon, al neamului tot și al regilor rege. Care din zei ațâță al dezbinului foc între dânșii? Fiul Latonei și al lui Zeus, mânios pe rege, El a trimis pierzătoare boli și moarte prin gloate, Pentru că atreidul mustrase pe preotul Chrise Când acesta veni la Achaici mândre corăbii Ca să-și răscumpere fiic-aducând prețioasele daruri Și cu laurul nemuritorului Phoibos Apolon Încunjură toiagul de aur. Tare rugă el Și pre ahei, dar mai cu seamă pe cei doi Frați atrizi, ce erau căpetenii ai limbilor
Vasile Alecsandri - Balaurul La mijlocul drumului, La puțul porumbului Văzui floarea câmpului, Dar nu-i floarea câmpului, Și-i chiar ochiul șarpelui, Șarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici să-l visezi. Cel balaur din păcate Înghițise jumătate Trup cu arme ferecate, Trupușor de voinicel Ce striga mereu din el: ,,Sai, bădiță ortomane, Că m-ajunge la ciolane! Sai, bădiță, de mă scoate, Că m-apuc' fiori de moarte!" Iată-n lungul drumului La puțul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. ,,Măi balaur! striga el, Lasă trupul tinerel, Că te curm pe jumătate Să-mi răscumpăr din păcate." Șarpele se zvârcolea Și cu șapte limbi grăia: ,,Ortomane, Hoțomane! Bate-ți negrul Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea, Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi l-a dat mie, Că ades îl blestema Și-i zicea când îl culca: ,,Culcă-te, alină-te Șarpele sugă- ...
Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia
Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieştece preot are voie să slujească în noriia altuia Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia de Antim Ivireanul 1. De să va întâmpla cuiva nevoe de moarte și preotul acelui sat / nu să va afla acolea, ce va fi lipsind undeva, departe, sau va fi cumva și el bolnav, atuncea pentru nevoia morții, preotul din enoriia care va fi mai aproape, să aibă voe să-l ispoveduiască și să-l cuminece, și de va muri să-l și îngroape, pentru ca nu cumva să moară negrijit cu cĂ©lea ce să cad creștinului. Așijdirea și la botez. 2. Așijdirea pentru întâmplarea morții să cade preoților carii au enoriile lor aproape să dea unul altuia înștiințare când vor vrea să meargă undeva și va lipsi vreunul din enoriia lui și întracea / norie va veni cuiva ceasul morții, să vie preotul aceiialalte enorii să-l ispoveduiască și să-l cuminece. 3. Încăși de va lipsi preotul vreunii enorii întru care s-ar afla omul în cumpăna morții și preotul ceiialalte enorii fiind chiemat de oamenii bolnavului, pentru ca să-l ispoveduiască și să-l cuminece și el nu va vrea ...
Paul Zarifopol - Proza lirică Proza lirică de Paul Zarifopol Grigori Sturdza: Pygmalion, București, 1932 Asupra cuvântului roman sunt încă iritabili profesorii de literatură și criticii cu apucătură școlară. Ei cred a ști precis ce e un roman, după numărul de pagini și după natura cuprinsului; prin această credință situația lor este, astazi, paradoxală. În voia lumii și a timpurilor cuvântul acesta și-a lărgit cu mare libertate înțelesul. Colecții de scrisori și memorii; dialoguri politice, filozofice, religioase; voluminoase istorii de familii și povestiri dramatic strânse într-o sută de pagini, abundente expectorațiuni lirice se numesc, acum, liniștit, în subtitlu: romane. Uzul adevărat ne arată că acest cuvânt, după ce va fi concurat sinonimic, destulă vreme, cuvântul foileton, se va îndrepta să însemne poate: carte, simplu o întâmplare simetrică celei a cuvântului grec cu care europenii au ajuns a numi Sfânta Scriptură; numai că, la roman, mișcarea se face în sens opus, de la o semnificare specială spre una generală. Romanul este cartea favorită, e breviarul vremilor noi cum se vede și din format chiar. Supărările profesionalilor oficiali ai literaturii și obiecțiile lor sunt acum de mult alături cu drumul. ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena 2 Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Tot cel ce să smerĂ©rește să va înălța. Nu iaste cu putință să ajungă neștine la liniștia mântuirii, de nu va trĂ©ce întâi prin ușa răbdării. Nu iaste cu putință să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei. Nu iaste cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în orașul celor pământești. Nu iaste cu putință să împârățească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea. Nu iaste cu putință a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rĂ©le și necuvioase. Aceasta cunoscând și marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui cea mare? Cine va putea să scoață la arătare creștinătatea lui cea desăvârșit și cugetul lui creștinesc, pentru ca să se învrednicească dumnezeeștilor făgădueli, pentru ca să se împărtășască bucuriei cei nespuse a împărăției ceriului? Căci când au răsărit în lumina ...
George Topîrceanu - Infernul Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie de George Topîrceanu I "Allor si mosse, ed io gli tenni dietro." Dante ... Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adâncă. Și străbătând a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând profilul lui de babă: Tristețe-amară-n colțurile gurii, O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. Purta pe cap o veștedă cunună Și-n ochii lui părea că, deopotrivă, Melancolia lumii-ntregi s-adună. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere către mine, Ținând în gol privirea-i corosivă. — De unde vii și cine ești, străine? L-am ...
Ioan Slavici - Robia modernă Robia Modernă de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Robia modernă,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 90 (26 Aprilie), p. 1. ImÄ terminasem studiile juridice și-mÄ făceam practica prescrisă de lege pentru censura de avocat. Intre clienții pe carÄ îÄ primisem de la principalul meÅ, era și o femee care trăsese în judecată pe mama eÄ pentru partea ce i se cuvenia din moștenirea rÄ•masă de la rÄ•posatul eÄ tată, vre-o 400 florinÄ. După ce procesul a fost câștigat și sentința a primit formula executorie, am ieșit la fața locului, ca să pun în vînz are averea văduveÄ, o casă, o vie și dece pogĂ³ne de pămînt, tĂ³te împreună pretinse judecătoresce în 4200 fl. De Ă³re-ce nici la prima, nicÄ la a doua licitațiune nu s’a presentat cumpărător, urma ca la a treia licitațiune vînz area să se facă cu orÄ-ce preț. Așa e porunca legiÄ, și acum s’aÅ presentat trei cumpÄ•rătorÄ, concetățeniÄ meÄ Spitzer, Steinbach și Goldberg. De Ă³re-ce cheltuielile nĂ³stre de proces făceau 275 fl. eÅ am ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... s-a scumpit capul fiului său prin sângele creștinesc ce-a vărsat, încât el nu are îndestulă avere să-l poată răscumpăra. Iar dacă vrea să-l întâlnească în locul unde s-a dus, atunci să se încumăteze să ne calce hotarele! Apoi, după ordinul ...