Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂRI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 52 pentru RĂRI.
Alexandru Macedonski - Lupta și toate sunetele ei
Alexandru Macedonski - Lupta şi toate sunetele ei Lupta și toate sunetele ei de Alexandru Macedonski Armonie imitativă Țip — trâmbițe. Țepeni pe cai, cavalerii Răriră-ale rânduri. Redeșteptat-a Titanica frunte a munților antici Sunetul repede. — Tobe bat; — tabăra Arboră flamure splendide! — Soarele PĂ³leie armele-armatelor. — Zgomotul Urcă, semnalul de luptă, lovitura Tunului dându-l. — Pe loc fac foc flintele; Trapăt scadroanele și se amestecă. -- Gloanțele ciuruie-n piepturi și sabia Șuieră. — Piepturi de piepturi se sfărâmă, Coifuri de coifuri se țandără. — Inima Bate pe inimă, și-mbrățișările Nu se dezlănțuie până ce sufletul Zboară printr-însele. — Stânga vrăjmașilor Fuge-n dezordine. — Steagul pe Grivița Fâlfâie. — Tunetul tunului duduie... Bun drum, obuzelor!... Drum bun victoriei! Tunetu-obuzelor este:
Dimitrie Anghel - Alesul Alesul de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , februarie 1908. S-a deșteptat prisaca din poiană Subt uriașul clopot de azur, Și sună tot cuprinsul dimprejur, De-ai spune că o harfă-eoliană E aninată undeva de-un ram... De-ar fi să stai nesigur la răscruce, Căci pretutindeni murmurul l-auzi, Asemeni unui tainic călăuz, Te cheamă, te îmbie și te duce, Fără să vrei, al florilor parfum... Poiana pare-o uriașă floare, Ce schimbă curcubeie de culori, Dar nu-i o floare, ci sunt mii de flori, Din care ies scîntei rătăcitoare Ce se aprind în aer și dispar. Ca niște temple în miniatură Ce ar serba un cult misterios, În raiu-acesta-atîta de frumos Lăsat anume parcă de natură, Stau albii stupi subt streșinele lor. Neobosite-aleargă în lumină Albinele zburînd din loc în loc, Acum se-nclină-un fir de siminoc, Acum se-nalță galben-o sulcină, Și mursa-n aur se preschimbă-ncet. Dar iată că pe-un urdiniș apare Aleasa între-atîtea mii de vieți, Și trîntorii amanți de soare beți Simțind imperioasa ei chemare, Tresar prelung din somnolența lor. Din urdiniș zburînd ea scrie-o dungă, ...
Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia pe gheață
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia pe gheaţă Bătălia pe gheață de Dimitrie Bolintineanu Mihai, domnul țării, de soldați urmat, Trece prin Turcia Danubiu-nghețat. Turcii mulți pe gheață repede s-adună; Lupta-ncepe crudă ș-armele răsună; Nechezarea-ngână strigătu-omenesc; Înghețate vânturi suflă și mugesc; Crivățul cu neaua bate turcii-n față; Mâinile lor p-arme se lipesc, îngheață; Caii fără cârmă fug oriunde vor, Poartă cu dezordin cavalerii lor... Arma nu mai poate să reverse sânge; Ei se mușc cu dinții, unul p-altul strânge. Valuri de ninsoare râură din cer; Gheața se cufundă; luptătorii pier Și-n urgia crudă toți dispută foarte Locul de bătaie, patul lor de moarte. Către-aceasta turcii se răresc amar. Cei mai mulți sub gheață repede dispar, Iar Mihai cu bravii trece mai nainte Și Rusciucul schimbă-n doliu și
Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania
Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania Mihai în Transilvania de Dimitrie Bolintineanu Batori Andrea, domnul de Ardeal, Lui Mihai îi scrie: ,,Credincios vasal, Să te scoli cu fiii-ți și să vii la mine Ca să capeți pace, grație și bine!" Iar Mihai răspunde: "Fac precum tu vrei. Voi veni la tine cu toți fiii mei!" Zice și purcede cu oștiri de țară, Hotărât să-nvingă sau măreț să piară. Ca născânzii fluturi ce rup vălul lor Și p-aripiori d-aur ies, se cerc în zbor, Zorile făramă valurile-umbroase Și se vărs în aer dulci și auroase. Dar Mihai vorbește: — ,,Jugul cel de dor Spartu-s-a sub brațul cel triumfător; Dar creștinii popoli din această țară Mai amare lanțuri astăzi ne prepară. Astăzi vingătorii din Călugăreni Au ajuns să fie sclavi la ungureni. Eu urăsc în viață orice tiranie, Ori de ce natură, ori de unde vie! Vie de la cela ce se zice rău, Ce ne pleacă fruntea sub paloșul său; Vie de la cela ce din amăgire Ne vorbește nouă despre fericire! Ea degrabă astfel sufletu-omenesc, Cât să fie liberi oamenii roșesc. Azi o zi frumoasă pentru noi lucește. Sub aceste ...
Emil Gârleanu - Nedespărțite! ...
Emil Gârleanu - Nedespărţite! ... Nedespărțite! ... de Emil Gârleanu Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte, și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin, ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc! Încotro? În nopțile reci de toamnă văzduhul parcă freamătă. O lume ciudată pare că prinde ființă sub stele; noiane de frunze desprinse pare că sunt purtate de vânturi; umbre se strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara. Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau pe-aproape de pământ, peste lunci, deasupra rariștilor, printre plopii înalți, ca și cum ar vrea să mai vadă locurile aceste o dată. Apoi fac un ocol ...
George Coşbuc - Prutul Prutul de George Coșbuc Prutule, tu vii turbat Și cu sânge-amestecat, Și n-ai pace și-alinare Și n-ai loc cum vii de mare: Ce ți-e iar de spumegare? Și-aduci arme ghintuite, Trupuri de voinici ciuntite, Steaguri de oștiri păgâne Și cai roibi fără de frâne! Iar de maluri tu izbești Capete moldovenești Și prin rădăcini încurci Bărbi cărunte, bărbi de turci! Spune, Prutule, măi frate, Spune-mi, ale cui păcate? Oliolio! Voinic durut! De când sunt pe lume Prut Ce văzui n-am mai văzut! Cât cuprinzi cu ochii-n zare Numai tunuri, numai care, Numai turci bătrâni călare, Numai turci, numai cazaci. Multă-i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci Tot erau mai mulți cazaci. Barba lor bătea-le brâul Și țineau cu dinții frâul, Pe-unde trec ei duc pustiul! Și când i-am văzut, creștine, Că iau calea către mine, Și când le-am văzut mai bine Ochii cu fulgerătura, Pletele cu zbârlitura, Bărbile cu-ncâlcitura, Eu de maluri m-am izbit Prins de friguri și-ngrozit, Că mi se negrea vederea Și mi se topea puterea Și-amărât stăteam ca fierea! Dar când mă- ...
Mihai Eminescu - Albumul Albumul de Mihai Eminescu Albumul? Bal mascat cu lume multă, În care toți pe sus își poartă nasul, Disimulându-și mutra, gândul, glasul... Cu toți vorbesc și nimeni nu ascultă. Și eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul. Un vers încerc cu pana mea incultă. Pe masa ta așez o foaie smultă, Ce de când e nici n-a visat Parnasul. Spre-a-ți aminti trecutele petreceri, Condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă. De la oricine-un snop de paie seceri, Apoi te uiți râzând la câte-o filă: Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind în vrav prostia
Mihai Eminescu - Ce te legeni...
Mihai Eminescu - Ce te legeni... Ce te legeni... de Mihai Eminescu În formă populară - "Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ?" - "De ce nu m-aș legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește. Bate vântul frunza-n dungă - Cântăreții mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte - Iarna-i ici, vara-i departe. Și de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândunele, Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele. Și se duc pe rând pe rând, Zarea lumii-ntunecând, Și se duc ca clipele, Scuturând aripele, Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit Și cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu
Mihai Eminescu - Diana Diana de Mihai Eminescu Ce cauți unde bate luna Pe-un alb izvor tremurător Și unde păsările-ntr-una Se-ntrec cu glas ciripitor? N-auzi cum frunzele-n poiană Șoptesc cu zgomotul de guri Ce se sărută, se hîrjoană În umbr-adîncă de păduri? În cea oglindă mișcătoare Vrei să privești un straniu joc, O apă vecinic călătoare Sub ochiul tău rămas pe loc? S-a desprimăvărat pădurea, E-o nouă viață-n orice zvon, Și numai tu gîndești aiurea, Ca tînărul Endymion. De ce dorești singurătate Și glasul tainic de izvor? S-auzi cum codrul frunza-și bate, S-adormi pe verdele covor? Iar prin lumina cea rărită, Din valuri reci, din umbre moi, S-apar-o zînă liniștită Cu ochii mari, cu umeri goi? Ah! acum crengile le-ndoaie Mînuțe albe de omăt, O față dulce și bălaie, Un trup înalt și mlădiet. Un arc de aur pe-al ei umăr, Ea trece mîndră la vînat Și peste frunze fără număr Abia o urmă a
Mihai Eminescu - Do%C3%B1a Sol
Mihai Eminescu - Do%C3%B1a Sol Doña Sol de Mihai Eminescu Te rog rămâi o clipă încă Ca să te strâng duios la piept. Din fericirea mea adâncă Aș vrea să nu mă mai deștept. Și totuși, luna iese-n zare, Albește zidul nalt și gol... Dă-mi cea din urmă sărutare Și încă una, Doña Sol! Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte Unde mă duc și ce mă fac, Când de pe ceruri stele sfinte Pătrund în codru, bat în lac. .................................... Au nu ești tu la înălțime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu mă știe nime, Nici chiar tu însăți, Doña Sol. Ades când frunzele pe cracă Șoptesc ca zgomotul de guri Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adâncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb izvor, sunând domol; De cântă păsările-ntr-una, De tine-mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña ...