Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUTRED

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 81 pentru PUTRED.

Ion Luca Caragiale - Linia ferată Ploiești - Predeal

Ion Luca Caragiale - Linia ferată Ploieşti - Predeal Linia ferată Ploiești - Predeal de Ion Luca Caragiale Cestiunea revizuirii art. 7, în stadiul de încordare la care a ajuns, ne absoarbe toată atenția, așa încât dela o vreme încoace și publicul și presa trec cu vederea orice alte întrebări de interes general, oricât ar fi aminteri de importante în sinele. Astfel vedem că de mult încă nu se mai gândește nimini la cestiunea construirii căii ferate a Statului Ploești-Predeal, care cu toate astea merită o deosibită atențiune. Linia aceasta, ca mai toate întreprinderile noastre publice, are o istorie nenorocită, pe care nu avem nevoie a o amănunți aici, deoarece e știută de toți. Contractul concesiunii construirii liniei Ploești-Predeal a fost odată reziliat, din cauză că concesionarul de atunci nu s'a ținut de mai multe îngajamente de căpetenie stipulate în caetul de însărcinări. Un alt concesionar a luat sarcina terminării liniei și lucrările au urmat înainte. Linia nu e încă terminată, precum se știe, în partea din valea Prahovei: însă funcționează din Ploești până în Câmpina și din Sinaia până în Predeal. Din izvor sigur, aflăm astăzi ...

 

Mateiu Caragiale - Boierul

... se închină, cu stânga smulge, fură, Despoaie și ucide în setea-i de hrăpire. De neam e Basarabă, și rudă cu Voievodul, De bogății e putred și-l blastămă norodul, Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul. Și tocmai de Rusalii, când plin de veselie Așteaptă să-i sosească fermanul ...

 

Mateiu Caragiale - Trântorul

... antereu alb poartă, metanii și ișlic. În puf, în blăni și-n șaluri se-ngrașă și dospește. Și gura-i strâmbă numai măscări bolborosește. E putred, deși tânăr: sărmanu-a fost de mic Crescut pe mâini străine. El joacă din buric, Înjură, se răzgâie și râde-apoi prostește. Îl ...

 

Mihai Eminescu - Iar fața ta e străvezie

Mihai Eminescu - Iar faţa ta e străvezie Iar fața ta e străvezie de Mihai Eminescu Iar fața ta e străvezie Ca suprafața albei ceri Și numai ochii mari sunt turburi De umbra negrelor dureri. Tu, chip chinuitor de dulce, Tu, ideal în ochii mei, Tu, ce femeie între flori ești Ș-o dulce floare-ntre femei. De-ai rămânea pe veci frumoasă, Precum te simt, precum te văz, Ca-n părul tău cel lung și galben Eu flori de-a verii să așez! Dar în curând și nici o umbră Din frumusețea ta n-ai fi ­ Trei zile numai vei fi astfel Apoi... apoi vei putrezi. Pământ nesimțitor și rece, De ce iluziile sfermi? De ce ne-arați că adorarăm Un vas de lut, un sac de

 

Nicolae Nicoleanu - Dedicațiune

Nicolae Nicoleanu - Dedicaţiune Dedicațiune de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Eu nu scriu și nu-mi bat capul cu pedanți și cu pigmei, Mediocrități stupide, lași, invidioși mișei, Cari nu văd fără spaimă și făr' a se turmenta Un talent sau o virtute la lumin' a s'arăta, Căci talentul și virtutea sunt oglinda pentru ei, În care se văd că-s putrezi, idioți și nătărăi! Însă când aceste versuri vor ajunge păn' la tine, June cu părul de aur și cu fruntea de senin, Lasă-ți inima s'asculte ale inimei suspine Căci numai tu poți cunoaște, deacă slabu-mi instrument, E mișcat d'o mână pură și d'un sincer

 

Vasile Alecsandri - Balcanul și Carpatul

Vasile Alecsandri - Balcanul şi Carpatul Balcanul și Carpatul [1] de Vasile Alecsandri Balcanul și Carpatul, la Dunărea măreață, Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față Ș-aprinși de dor de luptă, cu ochii se măsoară, Cu glasul s-amenință, cu gândul se doboară, Zicând: „Nu pot să-ncapă doi paloși într-o teacă! E scris din noi doi unul în pulbere să treacă!“ Balcanul cel fanatic, muncit de aspră ură, Nu știe să-ngrădească sălbatica lui gură Și zice cu trufie: „Carpatule vecine, De nu pleca-vei fruntea, amar va fi de tine, Căci răpezi-voi grabnic din plaiurile-mi nalte Torente-necătoare deprinse ca să salte Din maluri peste maluri, din munte peste munte, Să bată-a tale coaste, s-acopere-a ta frunte, Să facă într-o clipă ca să dispari din lume Cu-a tale stânci și codri, cu-ai tăi copii și mume!“ Carpatul scoate-un freamăt teribil de urgie, Mișcând coama-i de codri, ca leul de mânie, Și-n clocot lung răspunde: „Balcane, -a ta trufie Arată că tu astăzi căzut ești în pruncie. Nevoie ai ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Luxul de Constantin Stamati-Ciurea Dedicat Eminenței Sale Înalt Preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației etc. etc., dr. Silvestru Morariu-Andrievici Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care par­tizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exis­tă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La egipteni, la perși, ...

 

Ion Luca Caragiale - Om cu noroc

... alt factor mult mai puternic decât interesul - patima. Fostul proprietar al Morii-de-Piatră era mult cunoscutul N... distinsul sportman, un flăcău destul de copt, putred de bogat, și care, cum îl știm toți, are o pasiune neînfrânată pentru cai. A văzut odată la șosea pe doamna Guvidi cu ...

 

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată După această întâmplare minunată de Mihai Eminescu ........................................ ...După această întâmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacă bălțile și mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care luna plutește ca o pată abia văzută pe cer. Numai din când în când ea reînvia deodată în toată puterea ei, pentru a lumina șesul sur și pustiu, pentru a dispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot... el tresări. Își întoarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas ...

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

Constantin Stamati - Înţelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Solomon de Constantin Stamati Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni. În tânăra floare a tinerei vârste, Gustăi fericirea unui amor fraged; Dar vai! veșteziră amabila floare, Ce-mi mângâia ochii cu-a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis: răsfățul e deșertăciune! Am căutat drumul să afl-adevărul, Am vrut să știu cursul ființelor toate, Dar este dat nouă ca să aflăm cheia Misterului lumii pentru omenire? Când mințile noastre sunt părere numai, Și învățătura — o deșertăciune. De ce se dă nouă glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e deșertăciune! În palaturi mândre, din chedru durate, În grădini frumoase, verzi și răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... puternic, stăpânul unei moșii foarte mari, pe care-l cunoști măria-ta. N-am gândit, nenorocitul de mine, că dumnealui, un boier așa de mare, putred de bogat și cu învățătură, să-și pună mintea cu unul ca mine, de la niște vorbe nesocotite ce le-am zis și eu atunci ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>