Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PURTĂTOARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 55 pentru PURTĂTOARE.

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu I În oraș la București, În curți nalte și domnești Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Dar în mijloc cine șede? [1] Mircea-vodă-n mijloc șede, Și la dreapta lui se vede Doi Căplești și trei Buzești Zmeii Țării Românești, Purtătorii oștilor Și fruntea boierilor. Ei toți beau, se veseleau Și pe domn îl fericeau, Dar când fu despre beție, Despre dalba veselie, Iată, nene, că sosea Și la domn îngenunchea Radul din Calomfirești, Zmeul Țării Românești, Cu sluga lui, cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de mângâiere: ,,Domnule, măria-ta! Fie cum oi cuvânta: Îți aduc ție-nchinare, Ca unui frate mai mare, Și-ți doresc mereu să fii Cu izbânzi și veselii. Dar știi, Doamne, ori nu știi Că tătarii m-au lovit Și tătarii mi-au robit Copilașii Drăgălașii, Măiculița Drăgulița. Rău mă doare inimioara De copii, de soțioara, Dar mă doare și mai tare De măicuța ce mă are, Că-i creștină și bătrână Ș-a să-ajungă-a-fi cadână, De râsul căpcânilor Prin casa păgânilor. [2] Rogu-te, măria-ta, De vroiești ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... și să sfârșiia la apus. Și cu toate acĂ©ste pricini, carele îl îndemna spre mândrie ca pre un împărat și împărat înfricoșat, slăvit și purtător de biruință, vedeți-l cât iaste de despărțit de acĂ©ia ce să cuveniia să-l arate vrednici; să cuveniia ca un hirotonit întocma cu ...

 

Alexandru Vlahuță - Dreptate

... stat Moldovei mele, și norodului părinte, Dragi mi-s luncile, dragi codrii, toate apele mi-s sfinte... Dar străjerul lor ș-a toate purtător de grijă cine-i? Cine-n pace duce greul bogăției și luminei, Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? Domnul milostiv de ...

 

Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l

Antim Ivireanul - Dedicaţie la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 de Antim Ivireanul Preacuviosului, preastrălucitului, preaseninului și prin voia celui de sus devenitului stăpân și domn al întregii Ungrovlahii, domnului Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață bună, milă din partea lui Dumnezeu și fericire deplină. Nu-i vor lipsi, zice, lui Dumnezeu ostașii care i se cuvin (Epistola a V-a lui Synesius) în biserici; adică, nu au lipsit și nici nu vor lipsi vreodată în orice împrejurare ostașii Domnului din ceruri, neînfricații luptători ai sfintelor biserici ale lui Dumnezeu, și înflăcărații înțelegători ai adevărului, ca și biruitorii și purtătorii de trofee împotriva oricărei falange de eretici și în contra oricărei alte rătăciri grecești și ateiste, înarmați nu numai cu arme convingătoare și cu dovezi ale sfintei și divin inspitei Scripturi, ba chiar și cu raționamente logice și de neînvins, infailibile și de necombătut, folosindu-se în toate de adevărul însuși, fie ca refugiu, fie ca apărător. Adevărul [care] a orânduit să fie totdeauna alături de cei credincioși și ...

 

Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod

... le putem păzi. A dooa, ca celuia ce ești stăpânitoriu întru așezământ preaslăvit și întru oblăduire prealuminat și de atâta mulțime de credincioși purtător de grijă și chivernisitor să cuvine drept acĂ©ia a fi adus înălțimei-tale de la noi un dar ca acesta; că cĂ ...

 

Anton Pann - Mortul înecat

Anton Pann - Mortul înecat Mortul înecat de Anton Pann P-un țigan mort cu paradă Cum îl ducea toți grămadă Ș-a vrut să treacă o punte, Să meargă la schit pe munte, Purtătorii cînd pîșiră, Picioarele își greșiră Și cu mort cu tot îndată Căzură în rău dodată. Cei vii sta să se cufunde Și mortul sălta prin unde. Iar cei din apă afară La vii nici nu să uîtară, Ci-ncepură guri să facă : -Săriți, că mortul să-neacă ! Toți după mort alergară Și pe cei vii îi lăsară, Carii ca glonțul căzură Și nici nu să mai văzură. Cîți săraci sînt ce n-au pîine, Cît să dea nici la un cîine, Și vînd sculele din casă Să facă pentru morți masă, Las pe cei vii să postească, Ca pentru morți să-mpărțească. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de

 

Constantin Mille - Veacul nostru

Constantin Mille - Veacul nostru Veacul nostru de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Veacul nostru de lumină, eacul nostru de lumină! Oh! cu manta, fața voastră o ascundeți, farisei, Pe cap puneți azi cenușă și cu-a bâlciurilor tină Vă mascați, voi, purtătorii luminoaselor scântei!… Unde, unde vi-i lumina? Când popoarele ´nvrăjbite De tirani, ca vite duse, între ele se omor, Când voi puneți, o, nemernici, arme nou descoperite La picioarele acelor ce duc vrajba în popor, Și când fabricile cântă fabricând a lumii moarte, Când fanfarele și tunul pretutindene răsun, Când înalta chibzuință stă ´ntr´aceea, de se poate Să hrăniți cu oameni veșnic, flâmânzitul vostru tun, Când Europa clocotește de lung strigătul Irlandei, Când dreptatea și frăția de pe lumea au sburat, Când o neagră profeție ca aceea a Casandrei Nu vă moaie învrăjbirea – veacul nostru-i luminat?… Nu; ascundeți-vă fața în veșmântul desfrânării, Și în glodul mascaradei, comedia vă sfârșiți! Oh! veni-va și șuvoiul ce cu furia-așteptării Va spăla glodul în care voi vă nașteți și muriți.

 

Constantin Stamati - Dorul de patrie

Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...

 

Gelu Vlașin - Buzele

Gelu Vlaşin - Buzele Buzele de Gelu Vlașin buzele mele strivindu-te alungându-te îngânându-te buzele mele rostindu-mă buzele purtătoare ademenitoare aducătoare buzele mele otrăvitoare iată-le sunt făcute ca să ucidă ia-le sunt ale

 

George Coșbuc - Faptul zilei

George Coşbuc - Faptul zilei Faptul zilei de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1900, nr. 3 Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie    Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge    Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere,    A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată    Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării    S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie,    Se urcă pe culmi. Din ...

 

Grigore Alexandrescu - O impresie

Grigore Alexandrescu - O impresie O impresie de Grigore Alexandrescu Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor, Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse, cu gurile spumate, Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea, Izbind sub ei pământul și răsuflând omorul, La sunete de luptă pe câmp își luau zborul, Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea, Și când auzii glasul armatei tunătoare, Și când văzui silitra de fulger purtătoare Câmpia, atmosfera de fum întunecând, Iar printre fum, prin ceață, egretele - albicioase Mișcându-se departe, ca umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu fală se ivi. A! unde e acuma puternica mărire Din vremea când a țării eroică oștire În lupte uriașe ...

 

   Următoarele >>>