Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIVELIȘTI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 129 pentru PRIVELIȘTI.
Alecu Donici - Satire și alte poetice compuneri
Alecu Donici - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...
Constantin Negruzzi - Satire și alte poetice compuneri
Constantin Negruzzi - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată
... privit de atîția ani aceiași copaci și aceleași straturi cu flori, s-au luminat și ele, părînd a privi lung și avid noua priveliște a șesului luminat de lună. Vesele, ca și ochii mei, priveau geamurile bătrîne, după care într-un fund de odaie văpaia unei candeli ...
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
... București, cînd a zburat pentru întîia oară BiĂ©riot, am avut și eu norocul să-l văd, și notez pentru mai tîrziu ciudata priveliște ce o înfățișa capitala noastră în ziua aceea. De pretutindeni, de prin mahalale și vecinătăți, poporul s-a trezit de mînecate, să vie ...
Emil Gârleanu - Tată Tată de Emil Gârleanu — Te miri de ce mă găsești mâhnit? mă întrebă prietenul meu, în ochii căruia căutam cercetător. Iar după câtăva vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din nou în ochii mari, adânci, umeziți de stropul lacrimii sfărâmat în repedele clipit al genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul acesta potolit, mulțumit în mijlocul alor lui, lângă nevasta pe care o iubea mai presus de orice, alături de copiii fără de care nu putea trăi. Ce rar se găsesc oamenii aceștia și cât n-am da să schimbăm, măcar pentru un an din traiul lor, întreaga noastră viață răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între ...
Ștefan Octavian Iosif - Din Paris
... mă uit în jos cu frică La uriașul adormit sub ceață. În purpur mîndru soare se ridică, Luteției i-azvîrle raze-n față ! Ceas neuitat ! Priveliște măreață ! Aș vrea să zbor prin ferestruia mică... Parisu-ntreg îmi cîntă la picioare. Și nu e vis. Trăiesc. Biruitoare Se redeșteaptă simțurile-n mine ...
Ștefan Octavian Iosif - Ucenicul vrăjitor
... Iată! Iată! Că învie Și-mi îmbie Doniți pline Doi acuma dintr-o dată! Ajutor, puteri divine! Și aleargă! Curg pâraie, Pretutindeni prin odaie! Ce priveliște avană! Vraciul! — Maistre, fă-ți pomană! Duhurile tale, Doamne,-și fac de cap Le-am chemat, și-acuma Nu mai pot să scap! â ...
Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F
Alexandru Vlahuţă - Unde ni sunt visătorii%3F Unde ni sunt visătorii? de Alexandru Vlahuță Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale; Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată! Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare? Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?... Și în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire, Când își scaldă toți în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi așa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Zadarnic, artiste
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Zadarnic, artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, ...
Alexei Mateevici - Expoziția din Kiev
... 1913) Expoziția (vâstavka) din Kiev, care a avut loc în vara aceasta, prin bogăția lucrurilor scoase la vedere a înfățișat o priveliște măreață. După planul, ce s-a avut în vedere la început, ea a fost să fie numai o expoziție a ...
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, în ...