Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIBEAG

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 116 pentru PRIBEAG.

Alexandru Macedonski - Amintiri (Macedonski)

... o albă casă... O horă, fete, fluturi, salbe, Frunzișuri, vii și flori pe câmpuri Și porumbei cu aripi albe! Aci mă văd pe alte țărmuri Pribeag prin țările străine, Pe margine de-albastre lacuri Cu negre stânci și vechi ruine! Aci revăd, revăd un tânăr... La braț el poartă o femeie ...

 

Alexandru Macedonski - Hinov

Alexandru Macedonski - Hinov Hinov de Alexandru Macedonski Sfărâmături de urne — oriunde -- lespezi de marmoră mari sub care zac atâți legionari, iată Hinovul; — în el s-ascunde potopul de secoli ce-a curs. Călcând această țărână mută, văd ce nu vedeți voi umbrele-acelor eroi ai căror urmași suntem noi; și stând în valea tăcută, îmi râd de ritm și de-orice reguli îmi râd; ritmul meu e zgomotul ce-l fac cu zalele lor. Îi văd... s-arată: sculatu-s-au toți de sub pietre... Trec -- Trec sute; iată-i: de-oțel le e coiful, lat era romanul în spete,-ondulat avea părul; puternic brațul. Roma veche întreagă se-nșiră pe dinaintea mea Consuli, proconsuli, matroane, copile, liberți — Roma veche întreagă pontifeci, apoi, și vestale, flamini, saturnale. -- Salutare, eternă stea, pe-aceste țărmuri pribeagă. Tăceți, o! versuri deșerte... Și tu, la pământ, poete; -- trec Cezarii -- sărută pământul acesta e

 

Alexandru Vlahuță - Acrostih

... Alexandru Vlahuţă - Acrostih Acrostih de Alexandru Vlahuță Eram pribeag pe-o lume obscură și pustie. Plângeam când tu, cerească și vecinică făclie, Lucind în a mea cale, opritu-m-ai din mers ...

 

Alexandru Vlahuță - D-șoarei G.

Alexandru Vlahuţă - D-şoarei G. D-șoarei G. de Alexandru Vlahuță Publicată în Lyra română , an I, nr. 11, 22 februarie 1880 Te-ador, ș-a mea gîndire în veci neadormită Veghează ca o mamă la gingașul tău sîn, Și-n noaptea cea adîncă, cînd tu dormi liniștită, Cînd trec visuri frumoase prin sufletu-ți senin, Cînd îngerii din ceruri la tine se scoboară Prin somn să te păzească de visuri necurate, Cu drag a mea gîndire se las-atunci ușoară, Și-ți fură de pe buze săruturi înfocate, Și-n dezmierdări nebune se joacă pe-a ta față. Și joacă, și s-alintă pe fragedul tău sîn Cum joacă lin zefirul pe-a cîmpului verdeață, Cum fluturul s-alintă pe-o roză sau pe-un crin. Dar iarba se apleacă alene după vînt Și pare că-i șoptește ceva misterios, Dar roze, crini s-alintă și capetele-și scutur Ca lebedele-n apă, și tainic șoptesc firei Că-i dulce sărutarea zburdalnicului flutur, Că simt și ele focul și farmecul iubirei. Iar tu să nu spui nimica gîndirei înfocate Ce-ai prins-o ca-ntr-o mreajă în gratiele tale, ...

 

Ana Conta-Kernbach - Iarnă

... vraja serilor de vară,                                          Dă-mi-o iară! Tremură pe ramuri frunze... tremur' lacrime pe gene, Vad despică-n nouri vântul... zările adun' troene .. Gândule, pribeag

 

Cincinat Pavelescu - În munți (Pavelescu)

Cincinat Pavelescu - În munţi (Pavelescu) În munți de Cincinat Pavelescu Cu buclele blonde și ochii adânci Copila pribeagă se duce spre stânci. Și toamna pictează-mprejuru-i decor, Pădurea de aur cu frunze ce mor. Copilă bălană, eu nu știu să-ngân Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân! Dar poate, iubita, ea nici n-a știut Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut. De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci Pe urma copilei cu ochii

 

Cincinat Pavelescu - Amor de iarnă

Cincinat Pavelescu - Amor de iarnă Amor de iarnă de Cincinat Pavelescu Malenei În trandafirul desfrunzit O roză palid a-nflorit: E cea din urmă și e, poate, Cea mai suavă dintre toate. O simți că n-are să rămâie Pe ramuri prinsă zile-ntregi. Octombre-i rece și-o mângâie Cu raze stinse și pribegi. S-ar scutura la cea mai mică Din adierile de vânt; Când o privesc parcă mi-e frică Să-și ningă floarea pe pământ. Melancolia bietei roze Adesea inima-mi sfâșie; Copilă, n-o privi! Sărmana E chiar iubirea mea

 

Cincinat Pavelescu - Poema ochilor

Cincinat Pavelescu - Poema ochilor Poema ochilor de Cincinat Pavelescu Sunt ochi adânci ca un păcat Ce-ascund sub gene de-ntuneric Un vis, în negrul lor misteric, De-a pururi alb și nepătat. Sunt ochi cu ape de smarald, Verzi, limpezi, reci ca valul mării, Și poate-n ei un suflet cald Și-neacă tainele-ntristării. Sunt ochi de palidă virgină, Parcă măriți de suferinți, Ce-aruncă umbră peste minți, Din mângâioasă lor lumină. Sunt ochi în care amintirea Iubirii ce i-a chinuit În globul lor cel mărginit A scăpărat nemărginirea. Dar dintre toți, de mi-aș alege, lubirea-ntr-înșii să-mi răsfrâng, Liman al zilelor pribege Aș cere ochii care

 

Cincinat Pavelescu - Valeriei

Cincinat Pavelescu - Valeriei Valeriei de Cincinat Pavelescu Îmi place să te văd frumoasă, Deși, din frumusețea ta, Eu n-am decât zădărnicia Imaginii de-atâți visată. Mi-e drag să știu că al tău suflet E bun, deși voi aștepta În van dovezile pe care Le dai... când inima ți-e dată. Și-mi place, fără vreo nădejde, Să te iubesc așa-n tăcere, Spre un buchet ce se pălește Să fiu privirea ce-o arunci... Sau picătura ce pe geamuri Alunecă și-n umbră piere; Un vers uitat, dintr-o poemă Ce trist începe cu: Atunci... Așa sunt eu. Poate că versul Te-ar fi făcut să plângi o clipă... Și picătura neștiută Îți răcorea un tainic dor; Ca și buchetul melancolic Ce cu-a parfumului risipă, Putea-ntr-o seară să-ți adoarmă Încet... un gând chinuitor. Și n-ai vrut. Dulce și pribeagă Rămâi să-nchipuiești femeia... Eu voi trăi în veci statornic Acelei clipe ce s-a dus... Înamorat de-o stea, izvorul Se mulțumește cu scânteia Ce-n mica-i lacrimă răsfrânge Lumina astrului

 

George Coșbuc - Ștrengarul văilor

George Coşbuc - Ştrengarul văilor Această lucrare este incompletă. Ne puteți ajuta adăugând completările necesare. Vezi și modificarea textelor , manualul de stil , paginile de ajutor . Ștrengarul văilor de George Coșbuc Văzui din văi al verii dulce vânt Ștrengar frumos cum toți pribegii sânt - Târa mantaua-n urma-i pe pământ Plecând vreo creangă-n drum o săruta, Cânta o doină-ncet, și-ncet cânta Culcatul câmp de iarbă sub

 

George Coșbuc - Crăciunul în tabără

George Coşbuc - Crăciunul în tabără Crăciunul în tabără de George Coșbuc (Pe Cîmpia Smîrdanului, 1877) Și-acei ce de-a pururi au glume, Azi tremură muți și-nghețați În jalea cea fără de nume; Pustii ei simt, și-aruncați Departe la margini de lume. Iar codru-ngropat e-n zăpadă; Nu-i ușă, nu-i cale, nu-i loc. În haine ca-n zi de paradă, Țin pînea-nghețată la foc, Stînd unul într-altul grămadă. E freamăt în zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? Crăciunul e astăzi, Crăciunul. Flăcăii țin capul plecat, Și plînge-necat cîte unul... Ard vesele flăcări pe vatră; Și-ai casei, la masă, gătiți. Vin oaspeți, și canele latră; Le ies înainte grăbiți Ai casei pe pragul de piatră. Iar pînea pe masă, vecină, Pe neted-întinsul ștergar, Cu vinul din oala cea plină; Și însuși bunicul, cel rar La vorbe, azi rîde și-nchină. Cu cîrpa la spate legată Nevasta se-nvîrte, avînd Spre toți cîte-o vorbă-mbunată Și, locuri pe laviți făcînd, E suflet și inima toată. Din leagăn îi bîlbîie-odorul, Se luptă din mîni și e-n zor Să-și ducă la gură piciorul, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>