Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POVARA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 101 pentru POVARA.

Alexandru Macedonski - Noaptea de iulie

Alexandru Macedonski - Noaptea de iulie Noaptea de iulie de Alexandru Macedonski A-nceput din nou să-mi fie dor de dulce fericire... Văd că-mi trece tinerețea, văd că anii mi se duc, Și mi-e sete de plăcere, și mi-e sete de iubire, Însă umbrele visate nu se poate să le-apuc. Numai aurul, el singur, îmi lipsește-n astă lume, Numai el, dar fără dânsul sunt un biet neputincios... Care suflet de-al meu suflet, care nume de-al meu nume S-ar lipi să ia povara unui trai sărăcăcios? Pică plâns al tinereții pe un sân ce nu palpită, Ai avut cu ce să-l cumperi, e al tău până în zori... Veștejește-te-a mea buză pe o buză veștejită, Și tu, suflete, visează că aduni cerești comori. Însă tu, o! poezie, cu mantaua ta regală, Îți acoperă vederea — fugi în colțu-ntunecos, Prin fereastră mă fixează luna rece și spectrală Ca un doctor ce se uită la un chip de ofticos. A! desigur, masca blondă avea altfel de privire Când pe țărmurile de-aur ale lacului Leman Surâdea printre frunzișuri la întâia mea iubire, Vis mai ...

 

Alexandru Macedonski - Rondelul Ioshiwarei

Alexandru Macedonski - Rondelul Ioshiwarei Rondelul Ioshiwarei de Alexandru Macedonski Prin vitrine așezate, În cartierul Ioshiwara, Vezi păpuși nenumărate Cât de lungă este vara. Sunt aproape-asemănate; În obraji le arde para Prin vitrine așezate. În cartierul Ioshiwara. Cam la fel sunt vestmântate... Poate grea le-ar fi povara, Dar fiind prea zorzonate Nu le tulbură ocara, Prin vitrine

 

Alexandru Macedonski - Rondelul sfârșitului

Alexandru Macedonski - Rondelul sfârşitului Rondelul sfârșitului de Alexandru Macedonski Omenirea e ca moartă. Vii sunt numai flori și plante. Ea-și deschise neagra poartă Ce clădită-a fost de Dante. Stema ei de diamante Nimicită-a fost de soartă. Omenirea e ca moartă. Vii sunt numai flori și plante. Spre-ale visului ghirlante Nici-o aripă n-o poartă; Obosit e chiar Atlante, De povara ce tot poartă. -- Omenirea e ca

 

Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F

... pe veci uitării. Morții nu se mai întorc din cale. Când sub perii albi, zbârcită, fruntea-ncepe să se plece Ca sub cea mai grea povară, inima-i o vatră rece. Lumea basmelor ce încă îți mai picură-n auz A sfărmat-o pasul vremii, ca pe-o boabă ...

 

Alexandru Vlahuță - Homo homini lupus

... ce te-nghite. Un pas, un gând, o scăpărare, Și îndoiala te-nfioară. Pe umeri tot mai slabi apasă Din ce în ce mai grea povară. Sub planul sfânt de înfrățire Sporește ura bestială: Tot omul e-un vrăjmaș la pândă, Toată cruzimea e o fală; S-azvârl-a patimilor ...

 

Alexei Mateevici - Datoria noastră

Alexei Mateevici - Datoria noastră Datoria noastră de Alexei Mateevici Vremea și împrejurările, în care ne aflăm noi astăzi, pun asupra noastră o datorie, pe care trebuie s-o știe orișice moldovean din Basarabia și să se străduie s-o aducă la îndeplinire. Să nu creadă nimeni că ea este un lucru nou, necunoscut sau că este atât de greu, încât nici nu te mai poți gândi la îndeplinirea datoriei. Nu este lucru necunoscut, căci este din suferințele de veacuri ale norodului nostru moldovenesc. Este plângerea moldoveanului nostru, năzuința lui la o viață în rând cu oamenii. Cum să nu știe el, sărmanul, ceea ce are și ceea ce ar dori sa aibă? Durerile lui au găsit întotdeauna răsunet pe paginile gazetei noastre. Nu este lucru greu, căci este firesc. Omul nu poate să tacă și să doarmă liniștit când îl doare ceva. Este destul să simți durerea, ca să cauți alinare, însăși firea te face s-o cauți îndată ce ai simțit-o. Asta este o datorie firească. Dacă moldovenii noștri pân-în vremea de astăzi au stat obijduiți în întuneric, apoi asta din pricină că au fost atât de chinuiți în traiul lor, atât de lipsiți de cele ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet Adevăratul poet de Bogdan Petriceicu Hasdeu Doi dușmani făr-astâmpăr în urgie În inima poetului se bat: A țărnei din aproape tiranie Și-al cerului un eco depărtat! În jos atârnă-n greutate lutul; În sus se-nalță-al însuflării foc... Se rumpe inima la tot minutul: Vrăjmașii și-au ales același loc! Cumplită-i lupta! ea se poate simte! Dar n-o deplânge-al graiului penel: El zugrăvește plastice morminte, Mormântul inimii i-ascuns de el! Sunt clipe când văpaia cea sublimă Se urcă, strălucind ca meteor: Se pare că splendoarea se dărâmă Pe elemântul ce-o poprește-n zbor! Sunt clipe când povara târâtoare Întinde falnic orizontul său, Și-ascunde-n adâncimi mărețul soare Al cugetărilor lui Dumnezeu! Căzut din sfera de lumini nestinse, Trântit în globul patimii lumești, Poetul râde-n amărâte plânse Sau geme el în hohote drăcești! Idei contrare, cerul și pământul, Din inima sărmanului detun. S-adună gloate spre-asculta cuvântul... Și-apoi rostesc osânda: "îi

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Poezie (Hasdeu)

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Poezie (Hasdeu) Poezie de Bogdan Petriceicu Hasdeu Arboru-i ideea, Frunzele-s aceea Ce-nviază țara Și-o ridică sus Când furtuna muge Și fricosul fuge, Alții iau povara Celor ce s-au

 

Cezar Bolliac - Sila

Cezar Bolliac - Sila Sila de Cezar Bolliac Informații despre această ediție Era o iarnă aspră ș-o noapte ce-ngrozește, Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește     Un taur ce-a rănit. Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare, O rază îngînată de slabă luminare     Subt un troian albit. Troianul era casă, cășcioară locuită, Ce-i astupa nemeții intrarea umilită —     Bordei de muncitor ; Și raza îngînată venea dintr-o lumină D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină     Pe un uscat cotor. Cu furcile în brîne, cu fețele voioase, Întind cît pot cu fusul din caiere stufoase     Două femei cîntînd. Bătrînă este una, ca iarna de albită, Iar alta este jună, bălaie și iubită     De cîți o văd rîzînd. P-un pat de paie numai un biet bătrîn bolește. Femeile, cu rîndul, cînd el se dezvelește,     Se duc de-l învelesc. Și rîd cînd văd că fierbe în oală o găină Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină :     Căci tortu-i omenesc. Oftă bătrîna însă și zise către fiică : — „Cînd am luat pe tat'tău, pe cînd erai tu mică,     Eram mai fericiți ; ...

 

Cincinat Pavelescu - Furnica și greierul

... și de frig!  Intră și, până-ți pun de masă, treci lângă foc. Un cântăreț poartă noroc la orice casă! Să nu te crezi aici povară

 

Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns

Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns După reprezentarea lui CamoĂ«ns de Dimitrie Anghel Publicată în Rampa , I, 15. 3 nov. 1911, p. 1. Am fost dăunăzi la teatru și l-am văzut pe maestrul Nottara jucînd moartea lui CamoĂ«ns ; și am rămas surprins cît de puțin poate să impresioneze sfîrșitul tragic al unui geniu, cînd oficialitatea și reclama nu se amestecă. Decoruri triste și fumurii, inexistente aproape, o mohorîtă cameră de ospiciu cu lumină bolnavă, un pat sărac și cîteva manuscrise. Nimic din feeria și iluzia scenei, nici o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie. Amurgul unei vieți nimbate de glorie și zorii unui talent care-și simte chemarea și se pregătește pentru jertfă, opoziția spiritului practic care agonisește pentru anii albi și dezinteresarea visătorului care-și risipește preaplinul sufletului fără să se gîndească la hodină și răsplată, aceasta e în puține cuvinte piesa lui Halm. Pe canavaua aceasta simplă, cuvintele vin să se înșire și să horboteze în imagini poema unei agonii. Alb de mulții ani ce-i poartă și gîrbov de viața vagabondă și aventuroasă ce-a dus-o, cu tremurătoare și pale ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>