Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POALĂ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 248 pentru POALĂ.
Ștefan Octavian Iosif - Mugur, mugur, mugurel...
... în lume, zboară rândunel... "Mugur, mugur, mugurel!..." Clătinat răsună clopotul din turn, Calul, călărețul cad de oboseală... E-n amurg... acasă doica mă ia-n poală
Ștefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Nucul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești Aceleași crăngi întinzi... De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi De trai patriarhal ! Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi Din veștedele-ți foi ! Dar unde-s brudnicii [1] copii Și unde-s rîsetele lor ?... Potecile-au rămas pustii Și-i năpădit de bălării Pustiul din pridvor... De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut La sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei Țărînă s-a făcut ! Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt, De-amar de ani adăpostești Ruina casei părintești Pe care azi o
Alecu Donici - Antereul lui Arvinte
Alecu Donici - Antereul lui Arvinte Antereul lui Arvinte de Alecu Donici Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească; Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească. Iar pentru petici de cârpit Din mâneci au tăiat ca o a patra parte Și antereul l-au gătit Cu mânecile prea scurtate, Încât oricare le vedea, De dâns râdea. Văzând aceasta el, au zis în gândul său: "Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău, Vreun lucru mare nu-i Să-mi tai eu poalele de pe la antereu Și mânecile să le pui Mai lungi decât era". Au zis și au făcut. Dar lumea se mira Că antereul lui era acum prea scurt, Și nu asemăna nici cu un bun mintean. Se-ntâmplă și boieri de neam Care-ncurcând averea lor, Tot cu aceeași minte, Să o îndrepte vor Și fac ca și
Alecu Donici - La Ceahlău La Ceahlău* de Alecu Donici Te mai zării odată, te revăzui, gigante, O, dragul meu Ceahlău! Ș-a tale suvenire în inima-mi săpate, Îmi zic că-s june eu. Subt ale tale poale sunt și voi fi tot june, Căci tu nu-mbătrânești, De mii de ani atâta te-nalți ca o minune, Subt boltele cerești. Tu ai văzut în juru-ți popoare felurite, În lupte furnicând; Românul însă singur cu inimă fierbinte Stătu te admirând. El poartă a ta deviză, el vrea să stea ca tine, Ca munte neclintit, Și iată-l că se-nalță, și iată-l că devine A fi în veci unit. Sunt sigur că acuma te uiți cu bucurie La frații din Carpați, Bucecii, Caraimanul**, închinăciune ție Trimit ca niște frați. Ei speră ca și tine, că vreodineaoară Tot va suna o oară Ca munții României de dânsa răzlețiți Să fie toți uniți. * Tu stai de cer aproape și poate câteodată Pe Panaghia*** ta, Vin îngerii să vază Moldova lăcrimată: Atunci nu ne uita. Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie De Iași și București, Căci nu-i român să zică, că ...
Alexandru Macedonski - Rondelul ticăloșilor
... Istovite târâturi Trec aproape-n pielea goală. La Montmartre e răscoală Când, din craci făcând figuri, Cu murdare strâmbături Dau pe față ce-au sub poală
Alexandru Vlahuță - Cum curge vremea...
... le-ascunzi. Sub scară, jos, într-o rochiță Păn la genunchi aproape goală, Spui vorbe dulci și dai guriță Unui pisoi ce-ți toarce-n poală. Când ușile, ca de furtună, Trosnesc, izbite de părete, Știm că vii tu, cea mai nebună Și mai drăguță dintre fete. Râzând, de toate cele ...
... a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit. În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit, Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală, Și plângând îl netezește pe obrajii arși de boală. De cu sară mititelul încetase să mai țipe: Se ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită ...
Alexandru Vlahuță - Luna și noaptea
... mbrobod fața ta-n ștergar cernit, Dacă n-aș fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit. În genunchi dar, a mea poală
Constantin Negruzzi - Noapte Noapte de Constantin Negruzzi Noapte tăcută, cu ce farmăc vii să mă prinzi la poalele aceștii stânci îmbrăcate cu mușchi! Am văzut încă pe Febus, în menunt ce să perdĂ© în dosul treptilor munților acestora. El au aruncat o de pe urmă zâmbiri printre pâcla ce ușoară, cari, asămine unii gaze de aur, era întinsă piste vii, piste livezi, și piste câmpii. Toată fire, înflăcărată de dulce oglindire a purpurului ce strălucĂ© pe brâile nourilor, sărba purcedire sa. Păsările îl făcĂ© să asculte cântare lor ce de pe urmă și căuta cu tovarășii lor siguranțâia cuiburilor sale. Păstoriul, întovărășit de umbra sa ce se prelunge, cânta, întorcându-să la coliba sa, cânticul său cel de sară, în buciumul său, când eu, tras de-o parte, am adormit cu dulceață. Tu ești, filomeli, cari prin duioasile tali axenturi m-ai dișteptat? Oare ești un fon ce pândești? Sau îi o nimfă fricoasă, cari mergi prin rădiurile acești tufoasă? O! Cum toate celi ce mă împregiură sunt frumoasă! Cum acești lăcuinți dormitează în liniște! Ce dulce îmbătare să împrăștii în inima me ce săltătoare! C-un aer sfânt ochii mei privesc lunca ce posomorâtă și să ...
Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)
Constantin Stamati - Frunzele şi rădăcina (Stamati) Frunzele și rădăcina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Și tot noi umbrim păstorul, Și sub ale noastre poale odihnește călătorul, Și a fecioarelor horă sub noi cântă și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind groaznic, au întrebat cu glas mare: „Cine este-acolo, oare, Cu noi de se potrivește Și cu obrăznicie grăiește?â€� „Noi ...
Dimitrie Anghel - Fantazie, 1 Fantazie de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , octombrie-noiembrie-decembrie 1903 La Elseneur e pace de mult și nu s-aude Decît un joc de apă cum liniștea o taie. În parcul vechi sub ramuri aleele sînt ude, Și aerul e dulce și clar, ca după ploaie. Un miros trist de roze, ce mor pe crengi uitate, Pătrunde pretutindeni parc-ar voi să spuie Că se petrece-o taină în vechile palate, Dar taina ce-o păstrează n-o spune nimănuie. Chemat de-a ior mireasmă, Hamlet în neagra-i mantă Coboară între ele, vrînd una să-și culeagă — Ce albă și frumoasă e blonda lui amantă — Și brațul lui tresare, simțind cît-îi de dragă. O roză, ah, o roză cit de ușor se frînge. Dar cînd să frîngă roza, învoaltele-i petale, Lucind o clipă-n umbră ca niște stropi de sînge, Căzură deodată pe mîinile lui pale. Și tot mai mari, mai dese, porniră ca să cadă... Dar el fugea, și-n goană, cu poala lungei mante Și-adăpostea de sînge strălucitoarea spadă, Gîndind ce-o să răspundă nebunei lui