Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PLUTITOARE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 50 pentru PLUTITOARE.

George Coșbuc - Brâul Cosânzenii

George Coşbuc - Brâul Cosânzenii Brâul Cosânzenii de George Coșbuc Avea Ileana ochi de soare Și galben păr, un lan de grâu; Vestmânt avea țesut în floare Și-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume brâu. Era de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul, Și-n brâu sta fetei prins norocul Precum e-n talismane prins. Vrăjit era că, de-l va pierde, Norocul ei să piară-n veci, Nici flori mai mult să n-o dezmierde, Să n-afle umbră-n codrul verde Și verile să-i fie reci. Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă Pândește brâul l-ar fura. Că lui de mult i-e fata dragă, Iar fata nu vrea să-nțeleagă, Și el acum și-ar răzbuna! Ea trece-n dulce nepăsare Prin lunci cu flori și doarme-n văi, Iar păzitor pe vânt îl are Întreaga viață vis îi pare Și joc își bate de flăcăi. Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată, Și-n drumul lui umblând de-atunci Simțea de-ajuns frumoasa fată Că viața noastră nu ni-e dată De dragul unor flori din lunci. Din ...

 

George Coșbuc - Faptul zilei

George Coşbuc - Faptul zilei Faptul zilei de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1900, nr. 3 Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie    Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge    Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere,    A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată    Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării    S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie,    Se urcă pe culmi. Din ...

 

George Coșbuc - Pierde-vară

George Coşbuc - Pierde-vară Pierde-vară de George Coșbuc Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură,         Tot spune mereu. Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe munți, aurită cunună         La margini de cer. Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin, Acum e cât corbul de mare, Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina         Din largul senin. S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ce cosesc, și neveste         Prin lanuri de grâu. Iar norii-și tot schimbă făptura, Se zbuciumă-ntr-înșii-arătări - Își cască balaurii gura; Văd cuiburi de pajuri măiestre, Și roibii cei fără căpestre         Din smârcuri de mări. Prin mare trec zmeii cu-notul; Și, iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii         Bâtrânul Novac. Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. ...

 

George Topîrceanu - Lumină

... albă, Ca o scânteie de-ntuneric, Un fluture, cu aripi de umbră și mătasă Stropite-n două locuri cu carmin, Din zboru-i frânt și plutitor se lasă Pe vârful unui spin. Și florile se-nalță-ntr-un picior Să-l poată contempla mai bine. Cum doarme-n pragul clipei care ...

 

George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Vis alb

George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Vis alb Otilia Cazimir: Vis alb de George Topîrceanu Aș vrea cu tine să mă duc departe, La Polul Nord, sub cerul de opal, Când gheața mării clare se desparte În blocuri plutitoare de cristal. Desfășurând culorile-i spectrale, S-ar înălța deasupra noastră ca un fald Dantela aurorii boreale, De purpură, de aur și smarald. Banchiza albă ne-ar așterne-n față Covoare de omăt imaculat. Și-n adăpostul mic, scobit în gheață, Am arde-un foc de spirt denaturat. Din larga-mpărăție de zăpadă, S-ar aduna fantasticul norod Al nopților polare, să ne vadă: Urși albi, de vată — foce mari, de glod... Iar când natura-n soare nou învie Și când văzduhul nu mai e opac, Într-un bazin de sticlă argintie Ar licări oglinda unui lac. Acolo-n apa-i calmă și albastră M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald Și cât ar fi de frig, iubirea noastră M-ar face să-mi închipui că mi-i

 

George Topîrceanu - Pastel (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Pastel (Topîrceanu) Pastel de George Topîrceanu Din asfințit, de peste munte, Răsfrângeri roșii de amurg Se sfarmă-n licăriri mărunte Și-n Dunărea umbrită curg. Dar unda tulbure le-ngroapă Când, sub răchitele din vale, De-abia mai tremură pe apă Ca niște coji de portocale. Acolo jos, peste cununa Întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vârful unui minaret. Și parcă zugrăvit anume, Își culcă umbra până-n mal Ostrovul izolat de lume Ca un castel medieval. El pare-o navă fermecată Ce-a ancorat aici, sub munte, Minune îndelung visată De valul Dunării cărunte! A așteptat în nopți senine Strălucitoarea dimineață, Când din adâncul apei line S-a ridicat la suprafață Ca o grădină plutitoare Cu pomi și păsări împreună, Cu florile-i ce râd în soare Și noaptea tremură sub

 

Gheorghe Asachi - Restaurarea școalelor naționale în Moldova

Gheorghe Asachi - Restaurarea şcoalelor naţionale în Moldova Restaurarea școalelor naționale în Moldova de Gheorghe Asachi la 1828 Epitropiei învățăturilor publice Imitat EDUCAȚIE Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voință și-ntâmplare în salbatica pădure, Mai nainte de a crește, vor să piară nesmintit De a fiarelor calcare sau de barbară secure, Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ. Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată, Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci când nuiele sânt, Din vlăstarea tinerică, o tulpină înformată Să făcea stejar puternic, ce, sporind din an în an, Agiungea a fi coloană prin biserici au prin case, Adăpost în timp de iarnă călătoriului sărman. Al său trunchi durat în punte, au în plutitoare vase, Ar da râurilor lege ș-a lor curs ar înfrâna, Ar căra odorul Indiei, răzbătând prin grea fortună, Sau, format vas de resbele, cu străinii s-ar lupta, Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună. Se asamănă și fiii cu copacii de pe plai, Fii ce cresc în rătăcire și răpun în răutate, Și-n loc moartea să le plângem, suspinăm de ...

 

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu Plagiatul Zola-Bibescu de Ion Luca Caragiale O campanie întreagă s-a ridicat în contra lui Zola după publicarea romanului său La DĂ©bâcle. Se știe metoda — noi am zice mania, dacă n-ar fi interesată — marelui scriitor francez de a îngrămădi pe o țesătură simplă, pe o intrigă foarte banală, o colosală garnitură așa-numită “documentarăâ€�, pe care o învârtește, o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 de pagini. Garnitura documentară consistă în cea mai mare parte din vocabularele tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn din grămadă și presară peste paginele sale, cum se presară zahăr și scorțișoară peste plăcintă ca să-i dea dulceață picantă. Ce rezultă d-aici? că cititorul naiv, profan în mecanică, fără să-nțeleagă ...

 

Mihai Eminescu - Apari să dai lumină

Mihai Eminescu - Apari să dai lumină Apari să dai lumină de Mihai Eminescu Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat. Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinți... O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! Îndură-te și lasă privirea-mi s-o consol La alba strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc, La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc, Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori... O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători! Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald, În dulcea-nfiorare a sufletului cald, Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind ...

 

Mihai Eminescu - Cine ești

Mihai Eminescu - Cine eşti Cine ești? de Mihai Eminescu Nici luna plutitoare, nici stelele din ceri N-or să pătrunză-n umbra trecutelor dureri, N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereți, Chiar de-aș avea de-acuma ș-o sută de vieți, Căci sufletu-mi e-atâta de-ntunecat de-atunci... Tu numai o privire în visul meu arunci. Ca toamna cea târzie e viața mea, și cad Iluzii ca și frunza pe undele de vad Și nici o bucurie în cale-mi nu culeg, Nimic de care-n lume iubirea mea să leg, Ca pe bătrânul Cain, pustiuri mă cuprind... Doar brațele-ți de marmur în visul meu se-ntind. Aș vrea a mea viață să aib-un înțeles, Să apăr adevăruri, minciună ori eres, Pentr-un nimic oricare, cu lumea să mă lupt De-ar fi să mă strivească puterea-i dedesupt, Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic... Doar genele-ți umbroase în visu-mi se ridic. Puțin îmi pasă dacă cu mine voi spori Mulțimea care numai se naște spre-a muri, Din leagănul acelor sicriu nu s-a făcut Ce-avură fericirea de- ...

 

Mihai Eminescu - Dumnezeu și om

Mihai Eminescu - Dumnezeu şi om Dumnezeu și om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>