Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE URMELE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 249 pentru PE URMELE.
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... lucrul! câte lucruri și câți oameni își ascund nimiccia sub pompoase numiri! Acest târg a fost odată rezidință domnească; acum însă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede, decât numai o biserică făcută de Ștefan Marele; pe urmă ajunse a fi capitalie de ținut, iar acum nici aceea nu este. Târgul-Frumos de ce merge, se face urât. Nu departe de ... și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm ... e târgul Petrii! Râulețul care l-am trecut de vro trei ori, călcându-l în picioare cu dispreț, profund de o palmă și abia zuzuind pe prundiș, cutremură-te, căci e Huejdul! Când Carpații se mânie pe petreni și le trimit nori ca să-și verse ploaie piste târgul lor, Huejdul acest lin și ticnit, râulețul acest nensemnat se îmflă, prăvale orice ...
... Vasile Alecsandri - Dolca Pe câmpul Tinechiei, Pe zările câmpiei, Răsărit-au florile Odată cu zorile? N-au răsărit florile, Ș-a dus Costea oile De-a așezat stânele ... zicea, Unde mi-e averea mea?" Dolca-ncet schelălăia, La pământ se întindea. ,,Dolca fa, tu ești bătrână, Tu știi rândul de la stână. Eu pe tine te-am grijit, Tot cu lapte te-am hrănit. Dolcă fa, cum de-ai lăsat, Furii stâna de-au prădat?" Gemea Dolca, se culca ... Când la dânșii ai sărit? Dacă-mi ești tu pricepută Și nu te-arăți prefăcută, Înainte să apuci Și la furi drept să mă duci Pe urmele oilor Prin pajiștea florilor." Dolca vesel se scula, Câmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vârând, Urmele tot mirosind. Urma-i ... una de căldare Ca să-ți fie de prânzare, Și tu,-n loc de mulțumită, Ca o fiară flămânzită, Toată stâna mi-ai răpit Și pe Dolca mi-ai rănit! Stai, măi Fulgo, barbă neagră, Să te fac cu mintea-ntreagă." Și cum sta și-l judeca, Inima i-o despica ... ...
... Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică ... obișnuit cu dânsa, o cunoaște și-i e dragă; cum merge încet, fluturi mici, albaștri, atrași de albeața părului, se țin după dânsa, se așază pe crupa lucioasă, se ridică iarăși, alungându-se unii pe alții, și o întovărășesc până departe. Vine și se duce mereu pe același drum. S-a deprins: o ia mai întâi de-a curmezișul câmpului, apoi de-a lungul unei prăpastii ... veste, i se păru că se mișcă sub ea pământul; nici n-avu vreme să se înfricoșeze, malul se desprinse mai întâi domol, răsturnând-o pe-o coastă, apoi se surpă dintr-o dată, repede, la vale, rostogolind-o până în adânc, oprind-o tocmai ...
... pribegind de la dealul Corbului dinspre Borsec, a venit să se așeze la Bicaz. El își dură o căsuță mai deoparte, pentru că pe aicea, pe la noi, fiecare cotun e locuit de un singur neam, și străinii nu sunt primiți în sânul lui. Pribeagul avea o fată, căreia bistrițenii îi ... scăpă ca apa printre degetele lor și o apucă la fugă spre munte, urmărită de tătari, ca o ciută hăituită de lupi. Biata fată alerga pe după copaci, pe după stânci și din când în când se oprea puțin, ca să se mai răsufle, dar n-avea vreme să înghită măcar o dușcă de ... de groază și de durere, se îndreptă spre stânca asta și ajunse curând pe marginea ei. Aicea ea se opri o clipă și cătă în urmă. Tătarii se apropiau cu fuga. Atunci ea căzu în genunchi și se rugă lui Dumnezeu să-i vie-n ajutor... Zadarnică rugăminte!... Mâna unui tătar ... cotunele învecinate se adună pe piscul stâncii și cântă doina Corbiței; iar în nopțile luminoase ale primăverii păstorii zăresc adese o umbră albă clătinându-se pe ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... edilii noștri nu vor decreta hecatomba, pînă ce selecția adevărată între marmure nu se va fi făcut, — cel de piatră astăzi va fi străin pe soclul unde l-ați așezat. Noi cei care am dibuit pe urmele lui gigantice, noi cei care l-am iubit și l-am urît, o simțim aceasta. L-am urît, pentru că în umbra pe care o face un munte uriaș, arar mai poate ceva să crească. Personalitatea lui covîrșitoare încremenise formele în tipare cu neputință de sfărîmat, adunase toate ... trezi prin ritm sensibilități adormite, a face din cuvinte un leagăn cu care sa adormi durerile altora, a desena un surîs pe o gură ce-a uitat poate de mult să rîda, printr-o fericită corespondență de imagini sau de sunete și din toate acestea ... și-au întins aripele și-au zburat din casă în casă ; e a cărții în care și-a închis visurile și pe care aplecați am visat cu toții ; e a graiului însuși, pe care el l-a făurit în adevăr și îl vorbim noi astăzi. Deci, stăpînește-ți fericit fragmentul de univers pe ...
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
... Grigore Alexandrescu - Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul ... pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc ... privire s-o-ntoarce spre mormânt, Dac-a vieții-mi triste făclie osândită S-o-ntuneca, s-ar stinge de-al patimilor vânt, Pe aripile morții celei mântuitoare, Voi părăsi locașul unde-am nădăjduit; Voi lăsa fericirea aceluia ce-o are, Și a mea pomenire acelor ce ...
Vasile Alecsandri - Lamartine (Alecsandri)
... la lumină: „Dl Lamartine, dulcele poet al inimilor tinere, eroul poetic al revoluției din 1848, deși ajuns acum în vrâstă înaintită, totuși încă poartă pe frunte-i aureola geniului. Convorbirea sa armonioasă și fermecătoare răpește auzul și sufletul. Simțirile înalte, ideile sublime, reflecțiile filozofice, sunt exprimate de el în forma ... încântă chiar în vorbirile zilnice ale vieții private, iar în împrejurările cele mari ale vieții politice, ea devine o putere care poate să oprească omenirea pe malul prăpăstiilor sau să o împingă în fundul lor. O oră întreagă, cât a ținut vizita mea, am crezut că asist la un ... norocul de a atrage asupră-i ochii Providenței, ea trebuie să se menție la înălțimea rolului ce este chemată a avea pe lume. Eu fac sincere urări pentru prosperitatea și mărirea românilor, căci mi-a plăcut totdeauna a vedea pe urmașii popoarelor mari pășind falnic pe
Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica
... Informații despre această ediție — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt ... — N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă, al inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de ... Făt-frumos ! Căci muntele, iată, se clatină, crapă : Zmeoaica cumplită, cu chipul hidos, Prin borta deschisă se vîră și scapă. Ea varsă catran și pucioasă pe nări, N-auzi tu vîlvoarea cum clocotă-n zări ? — N-ai teamă, tu, scumpă copilă de crai ! N-ai teamă, căci leac îi găsim ... Cu ghearele-i hîde bucăți de noroi ! — N-ai teamă, tu, dulce copilă de crai ! Acolo rămîne de-acum înainte ! Noi însă trecut-am pe
Grigore Alexandrescu - Reveria
... Grigore Alexandrescu De zgomot departe, în vesela vale, A cărei verdeață ades am călcat, În liniștea nopții, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat. De unde oar' vine a ta reverie? Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc? Admiri tu natura, a ei ... ador; Ființi grațioase ce blând se înclină, Cătându-și în lume tovarășii lor. Și când, stăpânită de-a vieții mâhnire, Te plimbi tu pe câmpul tăcerii-nchinat, De simți o suflare, de-auzi o șoptire, E glasu-unui înger de tine-ncântat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De ce însă gândirea-mi se-ntoarce ...
Vasile Alecsandri - Drumul la deal...
... Vasile Alecsandri - Drumul la deal... Drum la deal și drum la vale Îmi fac veacul tot pe cale, N-am în lume sărbătoare, Nici n-am partea mea la soare. Bat-o crucea ursitoare Care s-a ursit pe mine Să n-am nici o zi cu bine! Ostenit mereu de ducă Noaptea-n codri mă apucă, Copacilor sunt nălucă! Ochii-mi nu se ... Unde merg, în orice parte Dragostele-mi sunt deșarte, Aolică, lică floare! De n-ai fi fermecătoare Nu m-ai abate din cale Să calc pe
... de săbii se înălță deodată împrejurul lui și-l opri. Atunci se ridică în două picioare, se întoarse și se aruncă orbiș înapoi. Simțea că pe urmele lui veneau alții, simțea zbuciumările celui de pe el, dar nici unul nu-l ajunse. Târziu, când se opri la un adăpost, în crupă îl ardea o usturime grozavă. O tăietură de sabie ... mângâiară îndelung pe coamă. Trecu și războiul. Întors acasă, își luă locul în grajd, mulțumit de liniștea dimprejurul lui, de lumina ce i se revărsa pe ferestruia din față, de fânul mirositor ce-l smulgea de deasupra capului. Dimineața mergea la câmp, ca de obicei; serile, arareori. În grajd vara era ... călăreț cu tot. S-a ridicat repede, dar de atunci îl lua mai rar la câmp și-l purta numai la pas. În urmă, nu-l mai lua deloc. Venea diminețile la el, îl mângâia, dându-i fiori ce-i fugeau pe sub piele, apoi poruncea soldatului să-l plimbe prin ogradă. Parcă nici lui nu-i venea să iasă din grajd; îi plăcea să mănânce încet ... ...