Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE SUB MÎNA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 41 pentru PE SUB MÎNA.

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi ... și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm ...

 

Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault

... Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de ... căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare ... minunate, francezii, spre bucuria copiilor, i-au ridicat bustul în grădina Tuileries-lor, unde mînîndu-și cercurile îl vor vedea de-a pururi pe soclul lui de piatră, străjuit de credinciosul Iui tovarăș, de falnicul Cotoi Încălțat, transformat și el într-un fastuos cavaler, cum erau pe atunci, cu manta azvîrlită pe umeri, vasta pălărie cu pană pe ureche, războinica spadă la coapsă și cizmele de șapte poște în picioare. La noi, scriitorii disprețuiesc însă poveștile, ca și cum ele n-ar putea ...

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și ... și ca apoi, toate aceste zgomote răzlețite adunîndu-le, cu ele să întregească o simfonie dulce ori un zgomotos marș de biruință ; de departe, venind pe sub crengi, un glas de fanfară străbătu încet, încet, se potoli și apoi, călătorind parcă pe sub pămînt, reîncepu mai tare, apropiindu-se mereu. Mîna tatei s-a ridicat lin către vizitiu, și în amurgul dulce leagănul trăsurei a stat sub un copac bătrîn, de o parte a drumului. Înainte șleaul alb lucea, și în afară de muzica aceea dulce ce înfiora codrul, nimeni ...

 

Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)

... cetățenilor pașnicului oraș că le-a sosit un nou emul al lui Hipocrat. Guraliv și vesel era cel ce ținea locul de cinste pe perinele moi ale trăsurei, ca unul ce nu avea încă nici un cadavru pe conștiință, nici un avort la pasivul lui, nici o epidemie rău combătută care să-i mustre cugetul. G vervă necurmată îl făcea în exuberanța lui ... să le îngreueze pasul, să-i ducă pînă la o poartă de unde nu se mai întoarce nimeni înapoi și să izvorască mereu alții... Și pe cursul acesta au trecut și ei, doctorul, tăsura, vizitiul și caii ; s-au oprit azi aci, sub umbrarul unor pomi a adăstat trăsura, vioi a sunat un clopoțel, din ce în ce mai grăbit a înnegrit ... după atîta vreme. Grămadă curseseră anii, neagra estompă a morței îndoliase multe case, epidemii nenumărate dăruise moșteniri neașteptate, mii de rețete semnase acuma mîna celui ce acum douăzeci de ani nu-și pusese încă iscălitura sub nici un decret de moarte... Ca o pacientă rău îngrijită ce nu mai are nici o nădejde de scăpare, gemea acum trăsura, pe

 

Dimitrie Anghel - Fantome, 2

... vioarei, cu pletele în neorînduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat decît celălalt, își tremură arcușul, în timp ce un glas venit ca de pe o altă lume prinde să cînte un cîntec vechi, o romanță duioasă auzită în copilărie. Cîntă fantoma, și deodată, de pe poarta de la intrarea tăpșanului, un șir nesfîrșit de echipajuri cu cai frumoși în clinchet de alămuri, cu roțile strălucitoare, cu vizitiii în livrele bogate ... vin. Și iată-le acum pe largul tăpșanului ocolind, se țin șir una după alta, merg domol îndrumate spre poartă și dispar una după alta sub umbrarele aleelor de tei ce împrejmuiesc drumul în defileu pînă de vale. Dar cîntecul a tăcut și amintirea aceasta adusă de cîntec a ... în plină bătaie de lumină, cu alte haine, ca pe vremea noastră, cu crenoline mari și învoalte, cu mijlocul subțire, cu pălării cu streșine mari pe sub cari scapătă zulufii pînă pe umeri. Toți se cunosc și figurile lor toate parcă-mi sunt cunoscute și mie, și mi-e jale de dînsele, ca de o lume de ... iată-mă singur cu umbra mea în Iașul mohorît al zilelor noastre, în Iașul lepros și vulgar, unde străinii s-au mutat și au pus mîna ...

 

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes

... Dimitrie Anghel - Floarea de aloes Floarea de aloes de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Întîiul pas pe care îl faci într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrînitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă ... alb prin care prismele de cleștar jucau curcubeie, oscilă încet și în aceeași clipă stolul porumbeilor trecu din nou fulgerător, zugrăvind o goană de umbre pe zid. Dintr-o ramă de mahon, un boier bătrin, cu ișlicul pe cap, cu privirile ascunse sub sprîncenele stufoase și ținînd în mînă un șirag de mătănii de chihlimbar ca acelea pe care le aveam Ia gît, mă urmări cu ochii. Erau mătăniile lui, de bună seamă, și fără să vreau, ca îndemnat de cineva, mi-am ... ce ascunsă putere a lucrurilor care își aduc aminte și vreau să ne pilduiască, se rupse și deodată boabele se rostogoliră sonore pretutindeni, pe sub

 

Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)

... era cuprinsă lumea în apropierea războiului, am dat peste faimosul discurs al marelui Kogălniceanu, privitor la profesorii Universității din Iași. Pasionat, ca un vînător chemat pe o urmă, am rătăcit înainte în pădurea aceasta de hîrtie, ale cărei foi le-au scuturat rînd pe rînd anotimpurile. Și figura marelui om se înălța covîrșitoare dintre pagini, întunecînd încetul cu încetul pe ceilalți, pe toate gloriile de o zi, pe toate fantoșele cari reușise să înșele cu aparența lor zgomotoasă ochii miopi ai contimporanilor. Gîndirea vie licărea scăpărătoare dintre rînduri, și mintea mea rămînea vrăjită ... cari îți iau auzul cu sonoritățile lor și apoi rămîn goale de miez, o dată ce litera nepărtinitoare a tiparului ți le pune sub ochi. Și încet, încet, ridicîndu-mi privirile de pe foile prăfuite, l-am revăzut așa cum l-am cunoscut în casa noastră. Omul de toate zilele, glumeț și iubitor de copii, a reapărut ... discurs ar fi spus că toată viața trebuie să se restrîngă spre centru, și că astfel își renegase orașul, spunînd că poate să crească iarbă pe străzile lașului. O mîhnire nesfîrșită cuprinsese sala și un sentiment de rușine parcă îi învinsese ...

 

Mihai Eminescu - La o artistă

... Ca zefirii ce adie Cînturi dulci ca un fior, Cînd prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde, Blînde, palide, încet, Zbor sub mîna-ți tremurîndă, Ca dulci gînduri de poet. Sau ca lira sfărîmată Ce răsgeme-ngrozitor Cînd o mînă înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mîna-ți tremurîndă Bate-un cîntec mort și viu. Ca furtuna descrescîndă Care muge a pustiu. Ești tu nota rătăcită Din cîntarea sferelor, Ce ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

... vin. Lacrimă de-argint, scînteie Steaua serii în senin. Văile-alburesc în zare, Satul se-nvelește-n fum. Cel din urmă car răscoală Colbul adormit pe drum. Dulce și încet se-ntinde Tihna pe pămînt și-n cer... Sus pe deal răsare luna, Melancolicul străjer. IV Din culmea Vîrfului-cu-Dor Mă uit în zări senine Și iar m-apucă aprig dor, Odorul meu, de ... ciobanului înalt : Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă triumfală... VI DOINA Se tînguiesc     Tălăngi pe căi, Și neguri cresc     Din negre văi,         Plutind pe munți...     La făgădău,     La Vadul-Rău,     Sus, la răscruci,     Vin trei haiduci     Pe cai mărunți... Grăiesc încet...     Un scurt popas — Și spre brădet     Pornesc la pas         Cei trei călări...     Sus, peste plai,     Tăcutul crai     Al nopții reci ... Și-apoi acela-i joc o dată ! Acum o prinde frumușel, Acum o lasă și-o îngînă, Și moare fata după el Cînd o-nvîrtește pe sub mînă... Iar cînd ceilalți se-aruncă-n joc Și-abia se-ndeamnă slab din gură, Tot el aruncă, la noroc, Cea mai frumoasă strigătură... VIII ... ...

 

Nicolae Nicoleanu - Urăsc

... ticălos. Urăsc pompa și mîndria vanitoaselor palate, Ce de lux, de bogăție, și de fală strălucesc, Unde inima de milă nu suspină și nu bate, Pe cînd vițul, risipa și plăcerile domnesc. Urăsc casa ne-ngrijită, infidelă și luxoasă; Mama slabă, imprudentă, și pe fiul cel ingrat, Pe femeia prefăcută, la cuvinte mincinoasă, Ce, de rîde sau de plînge, amăgește ne-ncetat. Urăsc mîna ce cu sila pune legea sub picioare, Și pe judele, ce-și vinde conștiința pentru bani, Pe poet lingău și cîne, fără stimă de onoare, Ce insultă libertatea și se-nchină la tirani. Dar urăsc cu mult mai aspru și cu mult ...

 

Dimitrie Anghel - Jertfa

... stăpînă. Și unde odrăslește pămîntul flori și ramurile copacilor urzesc umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gîngăniile se strîng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului : ochii să le poată răsfrînge în ei și să se veselească. Naltă și zveltă, pe unde trecea, vîntul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura scorburilor, să-i cînte ca dintr-un nai uriaș tot soiul de melodii. Cucii își amestecau și ei nota lor stingheră, gheonoaiele băteau și ... îi revenea în minte. În umbra pleoapelor lăsate, o pată rumenă se făcea și floarea lua trup, se clătina pe o ramură numai să întindă mîna și s-o frîngă. Dar cînd să ridice brațul, visul se destrăma și floarea nu era nicăiri. Și așa, ziua chinuitoare trecu, și mai chinuitoare ... dimineață să-i aducă unul. Și în fiecare zi, mai ofilit, mai palid, mai lunar, venea tînărul cu ochii albaștri ca două cicori și cu mîna tot mai tremurătoare îi întindea trandafirul pe care strop cu strop îl împurpura cu sîngele lui, neștiut de nimeni. Mai palid și mai lunar ...

 

   Următoarele >>>