Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PASARE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 49 pentru PASARE.
George Coşbuc - Pierde-vară Pierde-vară de George Coșbuc Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură, Tot spune mereu. Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe munți, aurită cunună La margini de cer. Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin, Acum e cât corbul de mare, Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina Din largul senin. S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ce cosesc, și neveste Prin lanuri de grâu. Iar norii-și tot schimbă făptura, Se zbuciumă-ntr-înșii-arătări - Își cască balaurii gura; Văd cuiburi de pajuri măiestre, Și roibii cei fără căpestre Din smârcuri de mări. Prin mare trec zmeii cu-notul; Și, iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii Bâtrânul Novac. Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. ...
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
Ioan Slavici - Ileana cea şireată Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Ileana cea șireată de Ioan Slavici A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă, cea mijlocie și mai frumoasă, iar cea mai tânără Ileana atâta de frumoasă încât și Sfântul Soare se oprea în cale, ca s-o vadă și să se desfăteze de frumusețea ei. Într-o zi împăratul primi carte și veste de la vecinul său împărat mare și puternic, cum că iaca, nu e bine, și are să se bată cu dânsul pentru o mare pricină împărătească. Împăratul se puse la sfat cu bătrânii țării și, când văzură cum că nu e încotro, porunci voinicilor să încalece pe armăsari, să-și apuce armele și să se pregătească de bataia cea grozavă ce-avea să se facă și să fie. Mai înainte de a încăleca și el însuși, împăratul chemă pe fiicele sale la sine, le grăi vorbe ...
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare de Ion Heliade Rădulescu O dihanie de cioară, Ce-i dăduse naiba-n gând?! Să ia fulgi de alte păsări, Să iasă la zbor cântând. Iat-o împopoțonată Și mereu se gâtuiește, Ulubeasna-mpestrițată Rățoit bănănăiește. Ce nume să-și dea acuma? Că e lucru-nsemnător! De la nume-atârnă toate Și trecut, și viitor. Dar cioara, de! e tot cioară, Și astfel se socotea: Nu-și mai vedea de loc ciocul Și trupul nu-și mai simțea. Se gândi cum s-o brodească Și să-și cate vrun nășic: Dar nașul i-o da vrun nume Ce n-o plăti mai nimic. Haide! singură se face În biserica de caș Ș-alde popă, ș-alde naș, Ca să fie bine pace: Fără sfadă, fără price, Rămâne zis ce-și va zice. Se numi privighetoare , Păsăruică cântăreață, Unde cântă pe răcoare, Știi, colea, de dimineață. Și zbura de bucurie Biata cioară când gândea Că cioroii or s-o ție De poet și păsărea. Iese-acuma îngâmfată Și la lume se arată Și ne-ncepe a cânta. ...
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviştii O noapte pe ruinele Târgoviștii de Ion Heliade Rădulescu Soarele după dealuri mai strălucește încă, Razele-i rubinoase vestesc al lui apus, Și seara, pânditoare subt fiecare stâncă, Cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus. Muntele al său creștet și-nalță și privește Linul cobor al zilei, tainicul ei sfințit, Și raza cea din urmă pe fruntea lui izbește, Ce mândră ține față cu cerul cel rușit. Vântul de seară suflă și frunza-nfiorează, Roua seninul varsă verdeața renviind; Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează Și râul p-a lui cale șoptește șărpuind. P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă, O cetățuie veche, lăcaș religios, Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă Ce mult s-asemănează cu sânu-mi cel noptos. Astfel într-al meu suflet se nalț-a mea credință, P-a patimilor râpă ca monument s-a pus Și-mi ține șovăinda, clătita mea ființă L-a vieții-mi viforoase prea liniștit apus. Soarele-acum sfințește și noaptea naintează, Cu-ncetu-și cârmuiește carul cel aburos; Mii de lumini în preajmă-i, pe frunte-i schinteiază, ...
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară Ploaie de primăvară de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul român seria I și retipărită în seria II, nr. 2 de la 26 August 1902. I. Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: „Să dea Domnul să dea!â€� Și de te culci pe prispă-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura-i toată un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat de iarnă grea, Se pup' brabeți cu gălăgie, Și iată și o rândunea... Și-o barză calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează, Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi se decorează Cu mii de mii de muguri verzi. În țarini grâul încolțește, În dealuri via o desgrop; De ploaie tot se-nveselește Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca să-l vază Se-nalță, zboară către zori. II. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum ...
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale) Primăvara de Ion Luca Caragiale Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!â€� Și de te culci pe prisp-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura toată-i un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat de iarna grea; Se pup' brabeți cu gălăgie, Și iată și o rândunea... Și-o barză... calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează; Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi, se decorează Cu mii de mii de muguri ve'zi... În țarini grâul încolțește, În dealuri via o dezgrop; De ploaie tot se-nveselește, Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca să-l vază Se-nalță, zboară către zori. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum curge fără să mai stea! Se-ntinde ceața grea p-afară, Pe cerul sumbru nici o stea. E frig... și apa mocirloasă Infectă aerul curat, La ...
Ion Luca Caragiale - Un artist
Ion Luca Caragiale - Un artist Un artist de Ion Luca Caragiale Mai mult decât oricare alta, breasla bărbierească mi-este foarte simpatică... Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcușul, condeiul — mai știu eu cu ce! De aci, neînvinsa pornire către artele frumoase caracteristică la toți bărbierii. O sumă dintre dânșii, împinși de patima lor pentru teatru, s-au făcut artiști dramatici; mulți alții scriu poezii, de obișnuit lirice, mai adesea galante; mai toți trebuie să știe cânta cu un instrument, prin ajutorul căruia, în momentele pierdute, își traduc în melodii acea încărcare de simțiri ce ne-o dă, unora dintre noi, lumea cu lumina ei, cu formele, mișcările și zgomotul ei... Da, cum se rupe la vreme copilul din mamă, acea încărcare de simțiri caută să se rupă din sufletul nostru: trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân' ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire ...
Matilda Cugler-Poni - Iubiți cu toții
Matilda Cugler-Poni - Iubiţi cu toţii Iubiți cu toții de Matilda Cugler-Poni Pasările cântă pe crengi înverzite, Fluturii se-ngână de pe flori pe flori, Tainic trec prin aer șoapte fericite, Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr'de nori. Dulce primăvară, drag vis de iubire! La zâmbirea-ți blândă, iarna a plecat, Cât era de lungă, plină de jălire... Dar tu ești în lume, răul s-a uitat. Ce-mi vorbești tu încă de chinuri trecute, Inimă nebună, uită de dureri Și de-acele zile în lacrimi pierdute. N-are primăvara mii de mângâieri? N-auzi cum șoptește fiecare floare? „Amorul domnește acum pe pământ. O, iubiți cu toții! grabnic frunza moare, Grabnic se întoarnă tot iar în mormântâ€�.
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină Apari să dai lumină de Mihai Eminescu Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat. Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinți... O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! Îndură-te și lasă privirea-mi s-o consol La alba strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc, La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc, Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori... O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători! Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald, În dulcea-nfiorare a sufletului cald, Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind ...
Mihai Eminescu - De câte ori, iubito...
Mihai Eminescu - De câte ori, iubito... De câte ori, iubito... de Mihai Eminescu De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheață mi-apare înainte Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de pasări, pierzându-se-n apus. Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare, Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi. ................................................................ Suntem tot mai departe deolaltă amândoi, Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț, Când tu te pierzi în zarea eternei
Mihai Eminescu - Dintre sute de catarge
Mihai Eminescu - Dintre sute de catarge Dintre sute de catarge de Mihai Eminescu Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Câte oare le vor sparge Vânturile, valurile? Dintre pasări călătoare Ce străbat pământurile, Câte-o să le-nece oare Valurile, vânturile? De-i goni fie norocul, Fie idealurile, Te urmează în tot locul Vânturile, valurile. Nențeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Zboară vecinic, îngânându-l, Valurile,