Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PĂRTAȘ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 45 pentru PĂRTAȘ.
Emil Gârleanu - Părtaşul Părtașul de Emil Gârleanu Soldatul Pintilie Gheorghe era învinuit că furase în sâmbăta Paștilor câțiva saci cu orz și că apoi îi vânduse. Santinela ce încuviințase aceasta era adusă înaintea consiliului, ca părtașă la furt. Vinovatul mărturisise hoția. El o îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți pe acasă. De sărbători e greu să pui mâna pe un om mai acătării, rămân ciurucurile. S-a zbătut bietul aghiotant, în dreapta, în stânga, până a dat, în grajd, cu ochii de Neculai Oană, care vorbea cu boii lui, dezmierdându-i pe grumaz. Valeu! Oană neică, zise aghiotantul, Maica Domnului mi te scoase în cale. Vino-ncoa, zmeule, să te înarmez ca pe sfântul Gheorghe. L-a înșfăcat de guler, l-a dus de l-a încins, ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru
... unul iaste chiar al nostru, carele-l facem noi înșine, iar altul iaste păcatul cel striin, care îl face alt om și rămânem și noi părtaș acelui păcat strein. Și ne ceartă Dumnezeu și pentru păcatele cĂ©le streine, precum iaste și în trupul omenesc. Că pentru un mădular, când iaste ... iară nu cea îngerească, căci că îngerul au greșit de bună voia sa, iară omul au greșit dintru înșălăciune a cărui păcat iaste părtaș și îngerul cel rău, adecă diavolul, pentru că el au înșălat pre om, prin mijlocul șarpelui. A patra pricină pentru care au luat ...
Alexandru Macedonski - Rondelul cercetașilor
Alexandru Macedonski - Rondelul cercetaşilor Rondelul cercetașilor de Alexandru Macedonski Mai mari, mai mici, trec cercetașii, Un prinț din suflet i-a desprins, Pe toți în ochi cu foc nestins, La tot spre-a fi cu el părtașii. Ca mâine ei vor fi ostașii Sub steagul țării neînvins, Cu mici, cu mari, trec cercetașii -- Un prinț din suflet i-a desprins. Oricât le suntem naintașii, De focul sfânt ce l-am aprins, Ne este sufletul cuprins, Ș-ai noii țări vedem fruntașii Când mari, sau mici, trec
Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii
Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii Noao porunci mari ale besĂ©ricii de Antim Ivireanul 1. Că să cuvine a ne ruga lui Dumnezeu cu înfrângere de inimă și cu umilință. 2. Să păzim cĂ©le 4 posturi ce sunt poruncite și legate: al Nașterii lui Hristos, al Paștilor, al Sfinților Apostoli și al Maicăi PrĂ©cistii. 3. A cinsti pre părinții cei duhovnicești carii să roagă pentru noi la Dumnezeu ca niște slugi ai lui Dumnezeu și trebue să ne sfătuim cu dânșii pentru cĂ©le sufletești. / 4. A ne ispovedui păcatele noastre de 4 ori într-un an în vrĂ©me de post înaintea părintelui celui duhovnicesc, carele va hirotonit pre lĂ©ge creștinĂ©ște, iară cei mai cu evlavie de 12 ori, iară cei mai proști măcar o dată într-un an. Și care vor fi bolnavi să să ispoveduiască mai adĂ©se, făcându-și și maslu și să se cuminece adĂ©se; și așa să vor face părtași vieții cei de vĂ©ci. 5. Să nu să cetească cărțile ereticilor nici dăscăliile și învățătura lor cea hulitoare să nu să asculte de cei ce nu-s ...
George Coșbuc - Oltenii lui Tudor
... izbesc: N-au s-aștepte-oltenii rugă Să le dea de hrană-n văi Oh, ciocoi, te-ajung în fugă Toți răzbunătorii tăi! Cine vrea părtaș să fie Dreptului pe-acest pământ După Tudorin să vie! Că-i trimis de Domnul sfânt Să ne scape-acum odată De ciocoi, căci Dumnezeu ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki Cântarea lui Walmiki de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție I În țara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali, Acolo unde palmierii înalță frunți cutezătoare, Sub cerul tropicelor roșii, sub foc de raze orbitoare, Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali, Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină; Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint, Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină, Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint. Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune, Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer; Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune, Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister. II “Brahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici, “Puternici zei ce ne conduceți în lupta noastră pe pământ, “Deschideți porțile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici, “Dar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt. “Mi-ați dat destul, în taina nopții. Sub cortul meu de frunze late, “Să-mpace sufletu-mi, trimiteți ...
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
... întinse-a sfintei cruci Și buzele-nsetate cu fiere mi le uzi; Când ruga mea fierbinte nu vrei să o auzi, Mă faci părtaș în lume durerilor lui Crist... O, marmură, aibi milă de sufletul meu trist! Dar te cobori, divino, pătrunsă de-al meu glas, Mai mândră, tot ...
Vasile Alecsandri - Strofe lui C. Negri
... eu mă găsesc, Îmi place, sunt ferice la tine să gândesc, Și-n orice întâmplare a vieții mele-mi place La gândurile mele părtaș de a te face, Căci din copilărie cu tine m-am deprins Să-mpart orice simțire de care sunt cuprins. III De mă ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 2 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul MĂ©rgeț în satul carele iaste înaintea voastră și numaidecât veți găsi o asină legată și mânzul cu ia. Dezlegându-o, o aduceți și, de va zice cineva ceva, veți zice că acĂ©stia Domnului trebuesc și numaidecât va trimite pre iale. Cum va putea fi adevărat Domnul tuturor făpturilor a-i fi lipsă de niște dobitoace ca acĂ©stia? Că de i-au fost lipsă de cară și de căruțe, ca să meargă undevaș, are el cu mult mai slăvite și mai lăudate cară decât acĂ©stia; că zice David, Psalm 17: S-au suit pe heruvimi și au zburat; zburat-au pe arepile vântului. De sunt, drept acĂ©ia carăle lui Dumnezeu acĂ©stia, cum i-au fost lipsă a să purta de niște dobitoace netrĂ©bnice, ca acĂ©stia? Lipsă i-au fost nu numai pentru sine, ci mai vârtos pentru mine, că mă îngroziia pre mine mai de demult mărirea acĂ©ia de care iaste scris: Înfricoșat iaste cela ce ia sufletele boiarilor, înfricoșat iaste mai mult decât împărații pământului. Și iarăș zice ...
Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)
... și visu-și schimbă fața. Mă pomenii în drumu-mi tovarăș că aveam: Pare că mă-nsurasem, ș-amara mea viață Cu o ființă dragă părtaș o îndulceam. Cât o iubeam! și câtă simțeam eu fericire! Eu o vedeam un înger chiar într-adins venit, Nedezlipit tovarăș l-a mea ... locul de osândă nu mă mai îngrozește, Un rai îmi era însuși al închisorii sân. Dragostea ce se naște în muncile robiri, Prieten din necazuri, părtaș nenorocirii, Sunt însăși curăția, și vecinice rămân. Îmi era drage aste ființe, Îmi era scumpă a lor vedere; Mi-era un balsam l ...