Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OSPĂTAT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 94 pentru OSPĂTAT.

Dimitrie Bolintineanu - Dromichete

Dimitrie Bolintineanu - Dromichete Dromichete de Dimitrie Bolintineanu Lisimac închină toată-oștirea sa Ce-n tărâmul dacic soarta delăsa. Și, bând apă, zice-necat de suspine — ,,Zei prea buni! Ce rele revărsați pe mine! Dintr-un mare rege pe pământul meu, În străine locuri astăzi rob sunt eu!" Dacii, după datini, cer să-omoare prinșii; Însă Dromichete vine printre dânșii Și-astfel le vorbește: — ,,Dacii mei stimați, De vom da noi morții p-ăști străini bărbați, Frații lor veni-vor c-oaste mult mai mare În pământul nostru pentru răzbunare. Dacă, dimpotrivă, viața le-am cruța, Amicie lungă ne vor conserva." Regele vorbește. Popolul consimte. Regii se sărută, cu mândre cuvinte. Dacii cheamă prinșii la splendide mese Unde vase d-aur și bucate-alese, Vinuri generoase pe meseni răpesc Printr-un lux ce farmecă-ochiul omenesc. Însă l-alte mese dacii-atunci s-așază Și din vase simple, simplu ospătează. Lisimac nu știe pentru ce cuvânt Cu-ndoite moduri, două mese sânt. Crede că barbarii vor să-i învenine. Dromichet pricepe și cu vorbe line — ,,Nu luați aminte chipul cum mâncăm. Noi cunoaștem luxul, dar nu-l practicăm. El dă nevoințe cari-aduc în viață Griji ce ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihai la pădurarul

Dimitrie Bolintineanu - Mihai la pădurarul Mihai la pădurarul de Dimitrie Bolintineanu Mihai pierduse lupta. [1] El umbla rătăcit, Si omul, si natura acum l-au părăsit; E noapte, vijelie... vestmintele-i sunt ude. -- Bine-ai venit, streine!... o voce se aude, O voce virginală... urmează-mi... ai scăpat! Si-o mână se întinde eroului mirat. Intr-o colibă mică la zece pasi îl duce. El intră; la lumină zăreste-o fată dulce. Copila îi surâde ca cele dintâi flori Ce-anuntă primăvara la tristii călători. Parintele ei vine si amândoi veghează Să aibă multumire acel ce-l ospătează. -- Tu esti Mihai Viteazul!... eu ungur, tu român. Dar nu aici o teamă! îi zice-acest bătrân, Căci ospitalitatea în ceruri e născută Când ura între oameni era necunoscută. Ea îsi deschide sânul la toti câti o doresc: Altmintirea, ar pierde caracteru-i ceresc. Sub simplele vestminte s-ascunde câteodată O inima de ură si de trădări curată Precum, sub mantă d-aur a omului bogat, S-ascunde câte-un suflet de pătimi degradat. Asadar, nu te teme! nu te-ndoi de mine! Ca sufletu-ti si lutu-ti în pace să s-aline! Iar tânăra copilă cu buze ...

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...

 

Emil Gârleanu - Musculița

Emil Gârleanu - Musculiţa Musculița de Emil Gârleanu În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic... În sfârșit, dă Dumnezeu și ajunge și la măsuță, drept deasupra ceaslovului. Se lasă ușoară, zbârnâind mulțumită, pe foaia unsuroasă, pe ale căreia colțuri de sus picăturile de ceară stau ca niște peceți. E doar obișnuită cu cărțile bisericești; nu o dată ieșise sătulă din biserica de peste drum. E atâta hrană pe foile îngroșate parcă de urmele degetelor tăvălite prin grâul dulce al colivelor. Iar aici, pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, ...

 

George Crețeanu - Cântecul străinătății

George Creţeanu - Cântecul străinătăţii Cântecul străinătății de George Crețeanu Informații despre această ediție Rătăcesc în căi străine, De căminu-mi depărtat; Petrec viața în suspine, Pâinea 'n lacrămi mi-am udat.      Fie pâinea cât de rea,      Tot mai bine în țara mea! Ah! în țara mea frumosă Am lăsat tată iubit, Am lăsat mamă duioasă, Ce de plânsuri a albit. Vezi o culme muntenească Ș'o căsuță de desubt? Este casa părintească, Unde laptele am supt. În dumbrava verde, deasă, O fecioară vezi trecând? Este-a inimei miresă, Ce mă chiamă suspinând. La străini am stat la masă, Și cu ei m'am ospătat; Dar gândind la mine-a casă, Lacrămi rîuri am vărsat. Cine țara 'și iubeste, Nu dă lumea pentru ea; Oh! atunci inima-mi crește. Când gândesc a o vedea! Fericiți câți sînt aproape De căminul părintesc! D'oiu muri, voiu să mă'ngroape În pămîntul românesc.      Fie piatra cât de grea,      Tot mai bine în țara

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie

George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. ...

 

Gheorghe Asachi - Diogenes

Gheorghe Asachi - Diogenes Diogenes de Gheorghe Asachi Diogenes, în Atina, Unde strălucea lumina, Un barbat era mintios, Însă giudecat pe dos. Că-i filozof unii spun, Alții că au fost nebun! Dar de asta nu mă mier Căci un om cu caracter Nebunie când nu face, Care cetei oarbe place, Deseori în astă lume De nebun câștigă nume. Cu sistemul ce avea, Cu puțin se sătura, Cu apusul adormea, În răsărit se scula; Toți ziceau că e smintit, Dar el era fericit. A lui port ș-a sa figură Nu făcea macar trii bani; La frig cum și la căldură El purta de triizeci ani O mănta de tot cârpită, Pălărie bortilită, Locuia în un antal, Unde vorbea de moral. Ospătând odată-o ceapă Și cu palma băund apă, Văzu piața-mpodobită Cu o statuă sculpită. La ea merge,-n genunchi pică În sus mânele rădică, Și plecat ca cerșitor I cerea un agiutor. Dar un grec, trecând, i zisă: Filozoafe, pare-ți-să Că di-i cere noapte, zi, Ruga ta s-a auzi! Ori nu vezi c-acea figură E de piatră săpătură, Fără cuget și simțire, Vrun suspin nu o ...

 

Grigore Alexandrescu - Cântec vechi (Alexandrescu)

Grigore Alexandrescu - Cântec vechi (Alexandrescu) Cântec vechi de Grigore Alexandrescu La curte la Stefan-Vodă S-au strâns boierii la vorbă; Stau închiși, se sfătuiesc: Ostașii la uși păzesc. Crez, vreun bine nu gătesc, Ce știi ce mai născocesc! — "Beți, boieri, și ospătați, Și în urmă vă culcați, Și vă sculați în prânz mare Să plecați la vânătoare După păsări gălbioare , Ce sunt lesne la vânare Și ușoare la purtare, Când îți avea vreun zor mare. Noi le vânăm asudând, Iar voi pe saltea șezând, Căci ne jupuiți pe noi Și vă-mbogățiți pe voi! Da-va Dumnezeu cel mare Să facem noi vânătoare, Cu flintulița-n spinare După corbi cu barba

 

Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea (Heliade)

Ion Heliade Rădulescu - Corbul şi vulpea (Heliade) Corbul și vulpea de Ion Heliade Rădulescu Corbul sta pe loc tot corb (Precum orbul e tot orb Și ciocoiul e tot ciocoi Cât sa-l cânți cu usturoi), Nicidecum nu mai albise, Nici acvilă devenise Precum vulpea-i promisese Pe când cașul îi ștersese. Ca un corb, dar, mai aflase, De pe unde tot umblase, Un codroi de cașcaval; Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac și mi se puse Ca un bun industrial. Vulpea, tot ca jupâneasă Ce cam rar o dă p-acasă, Iar ieșise la primblare; Și bunul miros ce are D-ici, de colo o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupân corb?... o! plecăciune!... O, Doamne! ce frumusețe! Ce pasăre! ce minune! Ce splendoare! ce mândrețe! Dar unde-i gurița lui? Cui s-o ceri și cui să spui? De l-aș auzi o dată N-aș da-o pe lumea toată." Cerbul toate le-auzea, Se făcea că nu simțea: Își căta de cina sa, Cașcavalul își mânca. "Doamne corb! o rugăciune! Excelență!... plecăciune!... Altețea domniei-tale Trece peste-un deal ș-o vale, Încât vestea ți s-a ...

 

Ion Luca Caragiale - D. Eugeniu Stătescu poet

... numeroșii vizitatori cari fugeau de pâcla orașelor la aerul binefăcător al munților. Persescu, galant amfitrion, îi primea pe toți cu cea mai mare bucurie, îi ospăta câtă vreme ei voiau să stea acolo și, drept mulțumire, nu le cerea în schimb decât să scrie o gândire, o strofă, o iscălitură măcar ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>