Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NOUA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 1042 pentru NOUA.

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu de Mihail Kogălniceanu Mare nedreptate se poate face a lăsa în tăcere pomenirea faptelor care cinevași în viață au săvârșit; iară cât pentru a lor calități, ori în ce parte fie, aceasta nu rămâne îndoială că acea persoană nu va putea iubi o laudă potrivită cu urmarea sa, că, precum a iubit a face, va iubi și aplauza lucrărilor sale. Asemene dreaptă judecată singur Hs. ne-o propune în două ziceri; cea intâi: "Cu ce măsură vă vor măsura, măsurați și voi lor" și a doua: "Vor învie cei ce au făcut bine întru moștenirea fericirii; iară cei ce au făcut rele, întru osânda vecinică". Apoi cu cât mai vârtos noi, oameni fiind, să nu păzim o așa sfântă dreptate? Eu, nefiind îngrijit despre aceasta, fără mustrare am alcătuit următorul Acatist, întru cinstea celui ce a vroit a se face vrednic unei asemene cuvântări. Începutul facem cu zicerea:"Doamne, răsplătește". Cuprins 1 ACATIST 1.1 Icosul 1 1.1.1 Condacul I 1.2 Icosul 2 1.2.1 ...

 

Ion Luca Caragiale - Calendar

Ion Luca Caragiale - Calendar Calendar de Ion Luca Caragiale IANUARIE, 31 zile — ziua de 10 ore — noaptea de 14. La 7, luna plină; la 13, pătrarul din urmă; la 20, luna nouă; la 29, pătrarul întâi. Frigul pentru cei fără paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei împaltonați. FEBRUARIE, 28 zile — ziua de 11 ore — noaptea de 13. La 5, lună plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi. Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie. MARTIE, 31 zile — ziua de 12 ore — noaptea de 12. La 6, luna plină; la 13, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 17, pătrarul întâi. Se zice că preasfinții părinți de la sinod vor posti tot postul, daca nu vor mânca dulce. APRILIE , 30 zile — ziua de 13 ore — noaptea de 11. La 6, lună plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi. Un orator în Cameră aduce un proiect de lege pentru stârpirea muștelor, care prevede un al optulea minister ...

 

Ion Luca Caragiale - Convenții cu Rusia

Ion Luca Caragiale - Convenţii cu Rusia Convenții cu Rusia de Ion Luca Caragiale Românul de ieri, într'o polemică cu Presa, zice că rău, foarte rău, mai rău decât foarte rău face organul conservator când spune, că Rusia ar fi propus guvernului radical nouă convențiuni, și acesta ar fi pe cale d'a le face; asemenea lucruri, după Românul trebue să le spună cei lipsiți de inteligență și patriotism, cei ce nu respectă nimic nici pe sinele chiar. Apoi Românul urmează: ... Pressa știe foarte bine că guvernul nu voiește și nu poate să încheie nouă convențiuni pentru trecere de armate și alte asemenea, căci națiunea ar da ca pietre într'însul și Europa s'ar ridica în contra noastră... Să nu mai adune dar Presa asemenea știri ilogice și necurate.... Prin urmare, după Românul știrea că guvernului radical i s'ar fi propus de Rusia o nouă convenție, care știre a fost împrăștiată de ziarele cele mai acreditate din Europa, este o știre ilogică și necurată; iar cei ce o relevează, spre a atrage atenția națiunii asupra guvernului radical, care a arătat, de când a luat puterea, că ...

 

Dimitrie Anghel - Coco

... o zăpadă, plumburiu, ca presurat cu cenușă pe spete, pe aripi și pe picioare, roș ca zugrăvit cu sînge închegat pe coadă, își umbrea din nou fărîma de aur din ochi subt pleoapa făinoasă și recădea în somnolența și melancolia lui de exilat... Fluvii mari, cu tumultuoase și spumegate valuri, gonind ... și de răspunsuri, de frînturi de vorbe ce încercau să moduleze dulcele glas omenesc îi loveau auzul ; și atuncea, dînd un țipăt, se trezea din nou și privea în jurul lui mirat, la mobilele străvechi, la cunoscutele bibelouri și. la noul lui stăpîn ce dormita într-un jeț, cetind "Voința națională ... țipăt strident se crispa, și două licăriri, una albastră și cealaltă de aur, se întîlneau o clipă, două dușmănii se încrucișau și se stingeau din nou. Legănat pe trapezul lui, Coco își aducea aminte, în micul lui creier obscur făcea sforțări poate, voind să transpuie o imagine, și figura vechiului stăpîn ... patriarhalul halat cu care era el deprins de atîta vreme — și un glas domol și blînd, venit ca de pe altă lume, răsuna din nou parcă, prietenos și cald, și prindea să-l cheme : — Coco ! Coco ! Blajin, prietenul lui bun venea spre el, o mînă tremurătoare se întindea spre ...

 

Dimitrie Anghel - Dantura

... o zi, pe cînd se întorcea acasă obosit, întîlni la o răscruce de drum amorul, spre nefericirea moștenitorilor lui. Leiți îmbrăcați în aur, defilară din nou împărații și regii, strălucitor ieși alaiul de napoleoni, nălucitoare își arătară din nou fețele republicele, biruitor și clar se auzi din nou glasul cocoșului gal dezrobit, mătăsos foșniră pachetele de bancnote ce-și luară zborul, sfioasă se rostogoli și se dete de-a dura arama ... nimic, și întunerec iarăși s-a făcut. Și unde e întunerec, moartea mai degrabă își găsește drumul. Sătul și mulțumit, rămas singur din nou, harpagonul și-a închis obloanele așteptînd să-și închidă și ochii, și, nemaiavînd ce mînca, nici pentru ce surîde, și-a scos ...

 

Dimitrie Anghel - Ultimele pagini

... Ultimele pagini de Dimitrie Anghel O, misterioasă și tainică pasăre cu nevăzute aripi, suflet, cum știi tu să renaști și să-ți iei zborul din nou ; Phoenix misterios, ce dreptate am avut să cred în tine, cînd am început să scriu primele pagini ale acestui volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi ... hodina după care rîvneam de atîta vreme. Una după alta, s-a înșiruit de-atuncea negrul norod al slovelor, și am început din nou să scriu, adunîndu-mi visurile pierdute. Spre bucuria celor ce m-au înconjurat cu simpatia lor, am început să cred din nou în mine ; și spre neplăcerea și pizma celor ce așteptau să-mi citească epitaful, mi-am pus toată rîvna și încăpățînarea să-mi scutur, din ...

 

Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării

... nveți, Face-oi luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Când a ieși lună nouă". Iată soarele-a apus, Crai nou se ivește sus. [2] Mândrul trage din lopată, Trece Dunărea îndată, Iese-n valea înflorită, Vede puica adormită, S-o deștepte-i vine milă, Că ... cea mai mare parte păstori. Vezi în ,,România literară" publicată în Iași în anul 1855 statistica poporimii române din Turcia Europei. [2] Când iese Crai-nou pe cer, fetele și flăcăii români îl salută cu strigări de veselie și îi adresează rugăminți, zicând: ,,Crai-nou, Crai-nou

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... de gânduri noi a fost aproape în tot cursul istoriei omenești confiscată de oligarhiile ori autocrațiile, care conduceau politic marile mase populare: fiecare nou exemplar de supraom a fost repede înrolat, catalogat, uniformizat, în casta preoțească, curtea monarhică, ori clientela politică, a conducătorilor cu sabia ... numai locală, ci mondială. Într-adevăr, toate marile întrebări ale sufletului omenesc conștient de continuitatea istorică a gândirii omenești luptătoare, se pun din nou: cum să se facă cercetarea realului; cum să se îndrumeze căutarea adevărului; cum să se înțeleagă frumosul; cum să se ia poziție față de lume ... care se bălăcesc zilnic; toate aceste întrebări, care singure pot justifica sechestrarea atâtor libertăți individuale în folosul binelui social, trebuie să preocupe pe întemeietorii unui nou așezământ oficial de cultură socială și de cultură creatoare. Dar mai ales la un popor încă în formare socială și națională, cum e al nostru ...

 

Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul

... mai întoarcă. Încet, pe nesimțite, am pășit noi pragul anului vechi. Și iată că acum am intrat în cea dintâi zi a Anului Nou. Pe nesimțite. Se pare cam ciudat, că în așa vreme mare, însemnată, noi trecem pe nesimțite de la viața anului trecut, cu toate frământările ei ... limba lui. La 3 decembrie 1906 moldoveanul basarabean a arătat toate vredniciile sale sufletești, toate puterile sale de viață. Acum, la începutul Anului Nou, mișcarea noastră tot înaintează, iar zorile luminii tot mai larg și mai frumos se lățesc pe deasupra noastră. Am arătat cele două clipe ale mișcării ... în trecut. Trebuie numai să nu ne pierdem tăria noastră sufletească și să stăm totdeauna în unire. Să avem în vedere că intrăm în Anul Nou încă cu multe datorii către neamul nostru, din care cea mai de căpetenie este alegerea în viitoarea dumă a împuterniciților moldoveni. Duma imperială ...

 

Alexei Mateevici - Vorbă lungă

... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii? — Stai... Pintilii a murit? — A murit, oftează bătrâna. — Dar ... o! Ei, ascultă, să-ți citesc... Pentru sănătatea lui Andrii, a Dariei cu copiii, iarăși Andrii, Antip, Mărioara, Chirilă, a pruncului nou-răposat Gher... Stai, cum de a nimerit aici acest Gherasim? Nou-răposat și iată pentru sănătate! Nu, m-ai zăpăcit tu pe mine, sărmano! Dumnezeu cu tine, cu totul m-ai încurcat! Dascălul dă din cap ... tot baba! Și ostașul ista Zaharia s-a mai băgat aici... Naiba l-a mai adus... Nimic nu-nțeleg! Trebuie din nou... Dascălul deschide dulăpașul și scoate de acolo o mulțime de hârtie curată. — Dă-l afară pe Zaharia, dac-așa... zice baba. Dumnezeu cu dânsul ...

 

Anton Cehov - Vorbă lungă

... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii? — Stai... Pintilii a murit? — A murit, oftează bătrâna. — Dar ... o! Ei, ascultă, să-ți citesc... Pentru sănătatea lui Andrii, a Dariei cu copiii, iarăși Andrii, Antip, Mărioara, Chirilă, a pruncului nou-răposat Gher... Stai, cum de a nimerit aici acest Gherasim? Nou-răposat și iată pentru sănătate! Nu, m-ai zăpăcit tu pe mine, sărmano! Dumnezeu cu tine, cu totul m-ai încurcat! Dascălul dă din cap ... tot baba! Și ostașul ista Zaharia s-a mai băgat aici... Naiba l-a mai adus... Nimic nu-nțeleg! Trebuie din nou... Dascălul deschide dulăpașul și scoate de acolo o mulțime de hârtie curată. — Dă-l afară pe Zaharia, dac-așa... zice baba. Dumnezeu cu dânsul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>