Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NĂTĂROAICĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 65 pentru NĂTĂROAICĂ.
Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui
... se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea, Făcea cu mare iuțeală fel de fel de strâmbături Și sprintene sărituri. Cu toate acestea, Aslan simțindu-se nătărău, Și fiindcă de la dascăli învățase foarte rău, Au auzit de-o momiță Că se vinde la mezat Și că era minunată De-nvățată, Și ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
Constantin Stamati - Înţelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Solomon de Constantin Stamati Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni. În tânăra floare a tinerei vârste, Gustăi fericirea unui amor fraged; Dar vai! veșteziră amabila floare, Ce-mi mângâia ochii cu-a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis: răsfățul e deșertăciune! Am căutat drumul să afl-adevărul, Am vrut să știu cursul ființelor toate, Dar este dat nouă ca să aflăm cheia Misterului lumii pentru omenire? Când mințile noastre sunt părere numai, Și învățătura — o deșertăciune. De ce se dă nouă glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e deșertăciune! În palaturi mândre, din chedru durate, În grădini frumoase, verzi și răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ...
Alecu Donici - Țăranul și calul
Alecu Donici - Ţăranul şi calul Țăranul și calul de Alecu Donici Țăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară, Privind la semănat, Fierbea în gândul său așa un rezultat: — Mă mir, cum zic de om că este o ființă, Aleasă prin a lui a minții iscusință? Eu nu văd la dâns' minte Măcar de un grăunte. Și oare poate fi mai mare nebunie Decât să scurme el ogoare pe câmpie, Și apoi să presare ovăs sau altă pâine, Când mult făcea mai bine Ovăsul să-l dea mie Ori murgușorului, iar pâinea la găine, Sau până în sfârșit să ție în păstrare? Încai s-ar fi văzut a lui scumpete mare. Iar ca să lepede pe dealuri și pe văi, E numai o dovadă Că oamenii în faptă Sunt foarte nătărăi! Dar toamna-mbelșugată Aduse multă roadă: La una douăzeci ovăsul au sporit, S-au strâns, s-au îmblăcit Și-același cal din el au ospătat tain, Pe zi căușul plin. Nu e de lăudat A dobitocului semețul rezultat. Dar, oare nu așa? din oameni, îndrăzneții Cutează-a cerceta voința providenții, ...
Alecu Donici - Antereul lui Arvinte
... mânecile prea scurtate, Încât oricare le vedea, De dâns râdea. Văzând aceasta el, au zis în gândul său: "Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău, Vreun lucru mare nu-i Să-mi tai eu poalele de pe la antereu Și mânecile să le pui Mai lungi decât era". Au zis ...
... Alecu Donici - Doi raci Doi raci de Alecu Donici — Ei, vezi, mă rog, ce nătărău! Tot înapoi se dă. Așa un rac pe fiul său Odată ocără. — O, bunul meu părinte! Răspunse racul fiu -- Cum mergi tu înainte? Mă ...
Alecu Donici - Gâştele Gâștele de Alecu Donici Cu o prăjină mare, Țăranul gâște de vânzare Mâna la târg. Și drept să zic: În cârdul gâștelor, spre buna îndemnare, Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare. (Dar unde de câștig sau pagubă s-atinge, Nu numai gâștele, și omenirea plânge.) Eu nu vinovățesc țăranul nicidecum; Iar gâștele altfel aceasta judeca Și, întâlnindu-se c-un trecător pe drum, Așa striga: — A! Ce necaz, ce osândire! Asupra gâștelor ce crudă prigonire! Privește, un țăran cum bate joc cu noi; De astă-noapte el ne mână denapoi. Lui, nătărăului, nu-i trece nici prin minte Că are datorie a ne arăta cinste; Căci noi ne tragem drept din neamul cel slăvit Ce Capitolia din Rom' au izbăvit! Romanii, mulțămiți, au pus și sărbătoare, Pentru așa a lor prea vrednică urmare. — Și voi tot cu aceasta vreți A lumii slavă să aveți? Au zis acel drumeț. — Strămoșii noștri... — Știu, Dar eu la vorba mea să viu: Ce faptă vrednică voi ați făcut în lume? — Nimica, însă noi... — Că numai de fripture voi Sunteți și bune. Lăsați dar ...
... cât poate La cazuri, știi, mai grele. Cunoști tu cea bucată de-aba, de molii roasă, Și putredă, și groasă, Ei bine, Dumnezeu Trimise-un nătărău Și iată bănișorii că-mi sunt acuma-n palmă, Pe-un lucru făr' de seamă. — Așa poate să fie, răspunse cel chemat, Dar, unchiule ...
... era: Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra Și, de avea el minte, Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. Dar când intra în zeu Vreunul nătărău
Alecu Donici - Poetul și bogatul
... Atuncea ar cunoaște Și-ar plânge mai amar a sa nimicnicie; Fiindcă cel ce naște Plăcuta poezie E mult mai însemnat Decât un nătărău
Alecu Donici - Stiglețul și ciocârlanul
... s-au fost prins în laț, cum e mai greu, Și deznădăjduit de moarte se bătea; Iar ciocârlanul rău De el încă râdea, Zicând: "Ce nătărău! Se poate ziua mare Să cazi în laț așa de tare; Când eu n-am frică De nimică?" Dar învârtindu-se pe lângă stiglețel, S ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie
Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie Noaptea de aprilie de Alexandru Macedonski Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?... Un moment! Și-n el o viață de un secol am trăit! Pentru tine ce-am fost însă? Tot ce-ai fost și pentru mine. Un capriciu de o clipă pe-ale inimii ruine! Iată tot. Fără-ndoială, noaptea, c-o vei fi uitat Și te miri de întrebare precum însumi sunt mirat; Unul ș-altul, de atuncea, multe nopți avem de-acele Ca să ne-amintim de toate, este foarte-adevărat! Dar secretul întrebării, cunoscut inimii mele, Nu e-al meu să-l dau pe față, și-ți rămâne a ghici Pentru ce aceste vorbe vin pe buze-a-mi rătăci ,,Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?... Un moment!... Și-n el o viață de un secol am trăit!" Eram tineri deopotrivă, visători ca Poezia, Grațioși ca Tinerețea, dulci ca două sărutări Care-aprind pe buze rumeni ale dragostei-mbătări! Tu în arte, eu în versuri, ne-ncepuserăm solia, Viitoru-n fața noastră surâdea, și între noi Sta capriciul molatic; iar deschis pentru-amândoi Se afla Musset ...