Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NĂTÂNGI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 32 pentru NĂTÂNGI.
Alecu Donici - Umbra şi omul Umbra și omul de Alecu Donici Un om nu prea cu minte Să-și prindă umbra vrea, Dar când pornea nainte, Și ea mergând sporea. Iar ea fugea mai tare Și ori cu ce o alunga, Tot umbra nu se da. Când ostenit de goană, el îndărăt se-ntoarse, Atuncea ea din urmă cât cole îl luase. Așa-i acea nălucă, nătângă și fatală Ce pururea ne-nșală, Sub nume de noroc, Și după care unii necontenit s-alungă Dar nu pot să-l ajungă; Iar alții, stând pe loc, De el se folosesc. Și fără nici un merit favoru-i
Alexei Mateevici - Hristos pruncul
Alexei Mateevici - Hristos pruncul Hristos pruncul de Alexei Mateevici Fecioara-Mamă Îl umbrește, Spre Fiul-Dumnezeu plecată, Și sfânta dragoste-i lucește În fața Ei, cea luminată. Iar El, prevĂ©dere adâncă, Senin se uită înainte, Și vede lumea cea nătângă, Ce pe arginți la chin îl vinde. Decembrie
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 4)
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 4) Cântec de Cincinat Pavelescu Aideți, nu mai faceți gură, Plictisiți p-a voastră muză, Nu vedeți că nu se-ndură Să v-auză? Aideți, cântecele mele, Nu mai plângeți umilite, Râd de voi atâtea stele Neclintite! Haideți, noaptea e albastră, Ascultați ce trist vă cere Al meu suflet blânda voastră Mângâiere! Orice lacrimă-i nătângă, N-o s-o cer la vreun descântec; Un poet trebuie să plângă Doar în
George Coşbuc - Duşmancele Dușmancele de George Coșbuc Las ochii, mamă, las să plângă! Tu-n leagăn tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug de-aceea sânt Nătângă! Dar n-am pus doară jurământ, Să merg neplânsă în mormânt! Nu plâng că mi-e de Leana teamă; De ciudă plâng eu numai, mamă. Cuvintele ei nu le ieu În samă, Dar mi-e rușine și mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu. Ea duce sfat din casă-n casă Că n-am broboade de mătasă, N-am șorț cu flori și dacă n-am Ce-i pasă? N-am mers să-i cer, aveam-n-aveam; Și n-o să-mi meargă neam de neam. Stă-n drum de vorbă cu vecine Și bate-n pumni: Să mor îmi vine, Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine! Știi, ieri, la moară, ce spunea? Că-s proastă foc și gură rea! Și-auzi! îi umblă-n cap, tu, soră, S-ajungă ea Lucsandrei noră! O, meargă-i numele! N-o vezi La horă? Ce șorț! Nu-ți vine nici să crezi; Fă cruce, fa, să nu-l visezi. Nu l-aș purta nici de poruncă! Ce ...
George Coşbuc - La oglindă La oglindă de George Coșbuc Publicată în Convorbiri literare , 1890, nr. 1 (1 apr.) Azi am să-ncrestez în grindă Jos din cui acum, oglindă! Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă Cu zăvorul. Iată-mă! Tot eu cea veche! Ochii? hai, ce mai pereche! Și ce cap frumos răsare! Nu-i al meu? Al meu e oare? Dar al cui! Și la ureche Uite-o floare. Asta-s eu! Și sunt voinică! Cine-a zis că eu sunt mică? Uite, zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa Și ce fată frumușică Are mama! Mă gândeam eu că-s frumoasă! Dar cum nu! Și mama-mi coasă Șorț cu flori, minune mare Nu-s eu fată ca oricare: Mama poate fi făloasă Că mă are. Știi ce-a zis și ieri la vie? A zis: Ce-mi tot spun ei mie! Am și eu numai o fată, Și n-o dau să fie dată; Cui o dau voiesc să-mi fie Om odată. Mai știu eu! Și-așa se poate! Multe știu, dar nu știu ...
Mihai Eminescu - Când... Când... de Mihai Eminescu Când luna prin nouri pe lume veghează, Când fiece undă se-mbracă c-o rază, Când cântă al somnului ginii nătângi  Tu tremuri și plângi. Când luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nșirați în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aștept  Visând de deștept. Când soarele arde și ceru-i văpaie, Pe-a lacului valuri profunde bălaie, Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg  La tine alerg. Când vântul e-o taină, când frunza e mută, Misterul surâde prin lumea tăcută, Culeg pe-a ta frunte sublime visărei  Pe ochi sărutări. Amorul își moaie aripele-i stinse, Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ți plânse, Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi,  Surâzi și veghezi. Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea Cu lacrimi pe care le naște durerea, Nebună copilă cu-amorul ceresc,  O, cât te
Mihai Eminescu - Când Când... de Mihai Eminescu Când luna prin nouri pe lume veghează, Când fiece undă se-mbracă c-o rază, Când cântă al somnului ginii nătângi  Tu tremuri și plângi. Când luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nșirați în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aștept  Visând de deștept. Când soarele arde și ceru-i văpaie, Pe-a lacului valuri profunde bălaie, Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg  La tine alerg. Când vântul e-o taină, când frunza e mută, Misterul surâde prin lumea tăcută, Culeg pe-a ta frunte sublime visărei  Pe ochi sărutări. Amorul își moaie aripele-i stinse, Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ți plânse, Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi,  Surâzi și veghezi. Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea Cu lacrimi pe care le naște durerea, Nebună copilă cu-amorul ceresc,  O, cât te
Mihai Eminescu - Când crivățul cu iarna...
Mihai Eminescu - Când crivăţul cu iarna... Când crivățul cu iarna... de Mihai Eminescu Când crivățul cu iarna din nord vine în spate Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late, Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern, Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern... Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră, S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești, Să cuget basme mândre, poetice povești. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume, Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume, Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud. Orlogiul să sune  un greier amorțit  Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse, Să văd roze de aur și sărutări aprinse În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit, Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. Din el o aud astfel cum voi să o aud Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit. Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă, O-nșiră apoi iarăși cum dânsa ...
Mihai Eminescu - Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer
Mihai Eminescu - Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer de Mihai Eminescu GOETHE Spun popoară, sclavii, regii Că din câte-n lume-avem, Numai personalitatea Este binele suprem. * Nu faci efect; nesimțitori Rămân cu toții? Fii pe pace: Când piatra cade-n mlaștină, Ea nici un cerc nu face. * Ca-n ziua care lumii te dete, în tării Sta soarele în crugu-i spre-a saluta planeții; Crescuși dup-acea lege, de ea și azi te ții, Cum o urmași pe-atuncea, pășind în drumul vieții. Nu scapi de tine însuți, cum ești trebui să fii: Din vechi ne-o spun aceasta sibile și profeții, Și nici un timp cu nici o putere laolaltă Nu frâng tiparul formei, ce vie se dezvoaltă. LUCREȚIU Vezi prin oraș frecându-se cela și iar la palatu-i Vine degrab, deși de urât fugise de dânsul, Mai îndemână deloc nu se simte aici ori aiurea. Vezi-l mânând telegarii; la țară aleargă c-o grabă, Parcă gonește cu zor să stingă vro casă aprinsă, Dar abia dă de pragul vilei de țară și cască. Greu se-ntinde pe somn, ori caută alte petreceri, Ori dorit de oraș, se- ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII Către cneazul Nikita Iurievici Trubețkoi Când văd pre unul care ceaslovul nu mai lasă, Biserica păzește, se-nchină, ține postul, Nu doarme cu nevasta, și duce lumânări, Dar ia chiar și cămașa de pe un biet sărac, De-i zic: ascultă frate, te rătăcești cu mintea, Mergând pe astă cale în rai nu poți să intri; Iar dacă ai dorință ca să te mântuiești, Dă înapoi aceea ce ai luat nedrept. Atunce l-a mea râvnă el mânios răspunde: Nu-i treaba ta, băiete, să dai bătrâne sfaturi! Și bine zice omul; eu încă n-am ajuns A iernii înturnare să văd de treizeci ori, Și nici un păr din capu-mi nu și-a schimbat colorul, Cum dar în așa vârstă să-ndrept eu barbe albe Și căzături cinstite ce poartă ochelari? Pre cei ce n-au în gură mai mult decât trei dinți, Țiu minte ciuma Moscvei, și spun ca de deunăzi, Campania și lupta la Cighirin [1] urmată? Aș răguși zadarnic vrând să le dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și ani, Cu toate că cercarea pre minte sprijinește, Și ce ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
Mihai Eminescu - Andrei Mureşanu (Tablou dramatic într-un act) Andrei Mureșanu de Mihai Eminescu (Tablou dramatic într-un act) Persoane: MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci crăpate  unele țepene, altele răsturnate de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe  risipite ca cuiburi mari în dosul stâncelor. Mai în avanscenă, turnul vechi și negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zăbrele, cu muri parte risipiți, cu acoperământ de șindrile negre și mucezite. Asupra întregului plan se revarsă o galbenă lumină de lună. Avanscena o cuprinde de-a curmezișul un trunchi răsturnat, putred, pe care Mureșanu șade visător. De tot în fund, codri și munți. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta se scoală Mureșanu.) Tresare miazănoaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ...