Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MUGIND

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 45 pentru MUGIND.

Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan

Gheorghe Asachi - Privegherea ostaşului moldovan Privegherea ostașului moldovan de Gheorghe Asachi stând în viglă pe râpa Dunărei, când din altă parte urma epidemia egipteană, la 1837 Meditație Pe a muntelui verzi plaiuri a ei umbre noaptea-ntinde, De tăcerea cea adâncă orizonul se cuprinde; A pădurei tristul freamăt, râul care murmura, Prin acordul melancolic pe natură-adormita; Dar pe-o stâncă înălțată singuratic priveghează A Moldovei militarul pentru-a țărei sale pază. A lui arme lucitoare prin tuneric fulgerau, Și a coifului său coame de zefir se legănau; Pasul lui în tact și graiul: cine vine? mpregiur tună Și eho în depărtare la puternic ton răsună. Deș-aiure cruntul Aris mii soții a văduvit, Iar Belona cu făclie secerișuri a stârpit, A lor furie-nvărvărită, buciumul cel de aramă, Pe-a Moldaviei junime la resbel încă nu cheamă, Că pământul ce-n pericoli în vechime a stătut Se acopere acuma cu-a ostașilor săi scut. Chiar ca tânăr pui de vultur, ce-n esemple se îndeamnă A sumeței sale maice la ...

 

Ion Creangă - Păcală

Ion Creangă - Păcală Păcală de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 februarie 1885 Un negustor, umblând prin mai multe sate și orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, într-o zi ajunse la un pod și când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul și-l întrebă: — De unde ești, măi creștine? — Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală. — Din care sat de la voi? — Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal. — Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu. — Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin. — Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? — Doamne! da' nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satu-l botează popa într-o căldărușă cu apă, cum ...

 

Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova

Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova La moartea lui Cârlova de Ion Heliade Rădulescu O, lira mea, suspină! al tău glas plin de jale În umbră să răsune, să geamă la mormânt: Cârlova nu mai este!!! suspină p-a lui cale Și fă să se auză pe aripe de vânt: "Cârlova nu mai este! și lira-i a-ncetat!" O, tânăr cântărețe! pasăre trecătoare! Abia te-ntraripaseși, abia dulcele-ți glas Chema să te auză pe craca săltătoare Pe călători, și-ndată, oprindu-le-a lor pas, Țintind a lor vedere... tu zbori și i-ai lăsat! Tu ai urât o țară unde puțini ascultă Sau unde-a ta cântare cu ei nu însoțești; Încă trăind, tu viața o petreceai mai multă Sorbit în armonia a cetelor cerești, Unde ostaș d-aicea acol-ai și grăbit. Sub tânăra ta mână, degetele-arzătoare, Acum se-nfiorează liră de serafimi; Asculți tu alte imnuri, începi altă cântare Și-ndemni tu alți războinici, vitejii heruvimi, Și alt post mai cu slavă ți-a fost ție gătit. Acolo-ți era locul al tău de moștenire: Poetul aci este ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc Odă la pavilionul grecesc de Ion Heliade Rădulescu Închinată nației grecești Norod războinic, fii ai libertății! A ta credință ș-a ta statornicie Și-nalț-a lor colore pe pavilionul tău. Crucea întraripată p-a vânturilor aripi Prin mii și mii de glasuri zboară într-a ei slavă. Pavilion fericite, arbure al credinței, Simbol al libertății care este Hristos! Frumos ești tu în ochii-mi! falnic fâlfâi în vânturi! Și cât cinstesc norodul care astăzi te nalță! Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! Miniștri ai lui Hristos cântă, Bucuria-și nalță a ei glasuri; Mii de ochi înoată în lacrimi, Mii de inimi zboară până la ceruri; Îngerii libertății le poartă-nflăcărate. Silitra măsurat bubuie, În zgomotul bucuriei răzbubuie; Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te, împărate! Trăiască numele tău, trăiască mântuirea! Trăiască mântuirea, mântuirea cea sfântă Evangheliei tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar ...

 

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului Lauda cuceritorului de Mateiu Caragiale O! tu, care-ai mânat barbare gloate Ca să sfărâmi împărății bătrâne Și-ai câștigat izbânzi nenumărate; Tu, ce-n trufia inimii păgâne Ai pângărit râzând altare sfinte Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, Precum ți-a spulberat cenușa vântul. Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și ...

 

Mihai Eminescu - Coborârea apelor

Mihai Eminescu - Coborârea apelor Coborârea apelor de Mihai Eminescu Din munți bătrâni și din păduri mărețe Se nasc izvoare, ropotind se plimbă, Deprind pe rând oceanica lor limbă Și sunt în codri pustnici cântărețe. Spărgând prin stânce albia lor strâmbă, Se legăn line și fac valuri crețe. În drumul lor ia firea mii de fețe ­ Aceleași sunt, deși mereu se schimbă. Dar cu adâncul apei s-adâncește În glasul lor a sunetului scară. Devine tristă ­ rânduri-rânduri crește, Pân- ce urnindu-se în marea-amară ­ Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește ­ Al tinereței dulce glas demult

 

Mihai Eminescu - Izvor și râu

Mihai Eminescu - Izvor şi râu Izvor și râu de Mihai Eminescu Născute-abia izvoare stau de sfadă Deprind copile oceanica lor limbă Și trec spărgându-și albia lor strâmbă Prin lunci mulțime și prin stânci grămadă. Din munte-aleargă și la șes se plimbă Colo-n cuibar de ape fug să cadă, Colo cu șir de valuri fac paradă, Aceleași sunt deși mereu se schimbă. Cu adâncimea apei s-adâncește Din glasul lor a sunetului scară Devine tristă, rânduri-rânduri crește. Pân- ce urnindu-se în marea-amară Un fluviu mândru ce-ostenit mugește Trecutul glas cu totul și-l

 

Vasile Aaron - Anul cel mănos

Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment.     Drăgălașă primăvară         Te ivești veselă iară,         Ne dai semn de roadă bună         Ca să facem dinpreună     Cinste celui preaputernic         Mărindu-l cu cuget smernic,     Pe cît firea omenească         E în stare să-l mărească.     Gheața și neoa cumplită         În pripă fu risipită,     Iarba subt frunză uscată         Să ridică deodată     Arătîndu-și colțul verde,         Cum frigul puterea-și perde,     Iată codrul înverzește,         Firea toată să clătește,     Pomii ceia ce dau roadă         Unii de muguri să-nnoadă,     Alții după a sa fire,         Înfloriți mai cu pripire     Dau albinelor hrană         Și zburătoarelor mană.     Ciocîrlia deșteptată         Vrea cătră nori să răsbată,     Zburînd să-nvîrte carigă         Și veselă pe sus strigă.     Cucului, ce amorțise         îi vedem gura deschisă     Dintr-un loc într-altul zboară,         Să suie și să pogoară     Cîntînd după a sa fire         Prin a capului clătire.     Turturica și porumbul,         Ce tăcuse mult ca plumbul     Pe uscate rămurele         Dau glasul cel plin de jele,     Și dacă-și află soție         Îl schimbă în veselie.     Cearcă loc de cuib și unde         Îl află bun, se ascunde.     Rînduneaua învrîstată         Din căpriori deșteptată     Însă cînd ...

 

Vasile Alecsandri - Dragoș (Vasile Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Dragoş (Vasile Alecsandri) Dragoș [1] de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Dragoș, mândru ca un soare, A plecat la vânătoare. Ghioaga și săgeata lui Fac pustiul codrului! Cerbul moare, urșii per Și vulturii cad din cer... Iată că-ntr-o dumbrăvioară El zărește-o căprioară, Fiară blândă de la munte, Cu steluță albă-n frunte Și cornițe subțirele Și copite sprintenele. Căprioara cum îl simte Lasă locurile strimte, Fuge, saltă, zboară, pere, Ca un vis, ca o părere; Iară Dragoș înfocat O gonește nencetat. Zi de vară cât de lungă, Vânătorul o alungă, Ș-amândoi se perd de vii În codri merei pustii! II Iată, mări, că deodată O poiană se arată, Înverzită, înflorită Și de lume tăinuită. Iar pe iarbă-n poieniță Cântă-o albă copiliță, Cu ochi dulci, dismierdători Și cu sânul plin de flori. Căprioara, cât o vede, Zboară vesel, se răpede Și îi cade la picioare Pe-un covor de lăcrimioare. Cât viteazul o zărește, Pe loc stă și se uimește! Uită blânda căprioară Și săgeata ce omoară! Uită draga vânătoare, Uită lumea de sub soare! III „Copiliță! zice el Rezemat ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... mă omule, nu! — Adică, nu muncesc eu, femeie? — Ba muncești pentru unul, și noi suntem opt guri, și cu Plăvița, nouă. Și Plăvița mugi, și patru copii mărunți începură să strige: — Mi-e foame! — Și mie mi-e foame! — Și mie! — Și mie! Omul vărsă ... copaie pe jumătate, copaie pe sfert, și azi să lingi fundul copăii. Opt guri, opt, și cu Plăvița, nouă! Și Plăvița, parc-ar fi înțeles, mugi de după casă, mestecând un cocean uscat, iar copiii începură să plângă. — Că mie mi-e foame! — Și mie! — Ba și mie ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie Noaptea de februarie de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Mi s-a părut întotdeauna un ce scârbos și crud Ca după-o noapte de orgie, pe buze încă de vin ud Să te cobori în acea ocnă la care s-află condamnate Nenorocitele ființe ce se numesc: prostituate. Mi s-a părut întotdeauna că este-o crudă profanare Să uiți că mumă ți-e femeia și că în pântec te-a purtat, Nepăsător să pui pe buze o fioroasă sărutare     Precum se pune un stigmat. Și câtă osebire este între amor și infamie, Între cădere și cădere, sau sărutări, și sărutări... De-o parte, tainică plăcere ce se-nfășoară-n poezie, De alta, bestialitatea unei reci înflăcărări. O! și cât am plâns pe soarta bietelor nenorocite Care nu pot ca să aibă nici voință de-un minut, Cu blestemele pe buze de-alte buze-năbușite, Cu palpite pentru-oricine — cunoscut — necunoscut; Seara este-o îngrozire pentru unele din ele, Nededate încă bine cu mârșavul povârniș; Altele, mai decăzute, mai deprinse, sau mai rele, Râd de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>