Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MORIȘCĂ DE VÂNT
Rezultatele 1 - 6 din aproximativ 6 pentru MORIȘCĂ DE VÂNT.
... Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc ... ce faci tu, Pepeleo? Tânăr, hai? De mii de ani tot tânăr te văd eu, Pare-mi că dai pe obraz cu roș după moda de astăzi, Altfel nu-nțeleg cum tânăr de-o mie de evi ești. Â Taci, moșnege făr- de obraz, te du, te trezește... Vezi în ce stare te afli, coroana îți stă pe-o ureche Și cu veselia ta proastă lumea ruini tu ... nu făcuse șosea cumsecade pe câmpii albaștri Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrânul. Mai că era să-i rămâie ciubotele-n glodul de nouri. Hei, ce-i pasă! El norii frământă jucând mocăneasca Și pe-un vânt l-apucă de cap, făcându-i morișcă. Se tăvălea peste cap și, pișcat de-un purec de ...
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu el! Mult e tânăr! Ca o fragă! și se vede de-omenie! Cât e de frumos!... Bărbate, ce gândești, de und să fie? Constantin vorbește-n glumă: Eu-l cunosc destul de bine! Cum? Tu nu știi unde merge; nu știi tu de unde vine?! Nevasta e în uimire: D-apoi eu n-am cum să știu; De-l cunosc, bată-mă dragul și-a minunilor să fiu! Cam râzând el mai adaugă: Nu-l cunoști? Destul de rău! E drumar și doarme noaptea chiar în pod la noi. Ba zău, Chiar în podul nostru doarme? Veronica iar întreabă, Dar la noapte? Tot ... la gură, prin trei țări împărătești! Sfada-n gură-i când se culcă și cu ea-n gură se scoală: Murmură și mi se-nhoalbă, de stă să mă bage-n boală! Tot la clește-i scapă ochii, la cociorbă, la corbaci, Cât de spaimă intră-n mine șaptezeci de mii
... îmi veți da voie să ung încuitoarele ușilor cu usturoi [1], precum făceam pe vremea răposatului d-voastră părinte, Dumnezeu să-l ierte... Un hohot de râs zbucni din pieptul meu. — Zi să-mi puie șargul mai răpede. — Aveți să treceți pe la moara cea de vânt, unde strigoii macină făină. Acolo nu-i loc curat. — Hai, fă ce-ți spun! Mai aveți cornul cel de luncă, hațaș de lupi, și unde se încrucișează drumurile; se zice că adeseori noaptea pe la cântători se aud bocete în pădure. — Fugi răpede!... Ion, scărpinându-se ... Elenei, fiica lui Neagu, cea mai frumoasă fată din împrejurimi. Dar, cât fugeam eu de iute, ziua fugea și mai iute, încât în dreptul morii de vânt noaptea mă și întâmpină. Deodată sania mea se sprăvăli. Ha! gândii eu în mine, s-a întâlnit graba cu zăbava. Ion ar fi ... ferestre luminate străluceau în întunericul nopții ca niște ochi fantastici. În câteva minute ajunsei la scară. Dar ce întâmplare!... Pe scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la față ca zăpada, îmbrăcată în haine de mireasă, ținea ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... acum Achim—trei pași, oh, bată-l! Și iată-l sfânt, ca sfinții, iată-l! Dar ăști trei pași au fost cam grei: Sufla un vânt, iubiții mei, Atâta de nebun și tare, Cât munți în aer ridica Și prin văzduh îi legăna. O poznă și minune mare, Că n-a rămas pom ... Achim era mai-mai Să zboare precum zboar-un pai— Dar el scuipește-o-dată-n barbă, S-așterne iute la pământ, Se prinde-apoi de-un fir de iarbă Și—vântul doară-i numai vânt! Cu greu trecu pe-aici Cotorul Și se plângea că-l poart dorul Prin țări, cu gând să fie sfânt! Că vezi, mă rog! Pe ... A spus de când s-au jeluit, Țiganii la metropolit, Să-și facă și ei mănăstire; A spus cum lingurar Archire Fura prescură de la schit: Așa spunea de lung și jelnic, Ca popa Spic din molitfelnic! A spus Achim câte minciuni Și câte pozne și minuni, Cât Soarele murea de râs. —„Hei, cioară neagră! Ce ți-am zis?“ Răsun-atunci un glas de-alături, Și ca din pod porni din dos În modul cel mai furios Război
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar ... cernut, vânturată de un crivăț care te orbește. Mușcelele dorm sub zăpadă de trei palme. Pădurile, în depărtare, cu tulpini fumurii, par cercelate cu flori de zarzări și de corcoduși. Vuiet surd să încovoaie pe după dealuri și să pierde în văi adânci. Cerul e ca leșia. Cârduri de corbi, prididite de vânt, croncăie, căutând spre păduri. Viscolul să întețește. Vârtejele trec dintr-un colnic într-altul. Și amurgul sărei se întinde ca un zăbranic sur. Râul Doamnei ... n străchini. Numai nevastă ca toate nevestele n-o să fie Sultana aia, zicea la fântână, la horă, la șezători fata Ciaușului. Ce are neica de nu i-a primit pețitul? Au nu e voinic? Or e bețiv, stricător de case, zurbagiu? Au n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul în sus... Știe Dumnezeu ce face! Și flăcăii, mai toți, o luaseră în nume ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de