Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MISTUI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 89 pentru MISTUI.

Emil Gârleanu - Singuraticii

Emil Gârleanu - Singuraticii Singuraticii de Emil Gârleanu Pe lacul luciu din grădina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrăbătute de nici un foșnet, pe lacul adormit că pare o uriașă lespede de cristal ce acoperă o altă grădină fermecată, lebăda — bărbatul rămas singur — trece ca o închipuire, alb ca zăpada, cu aripile ca două scoici de argint, cu gâtul lăsat între ele, subțire, ondulat ca toarta unei amfore. Pasărea plutește lin, și în ea parcă poartă, rătăcit, sufletul unei ființe duse de pe lume. Sus, pe bolta adâncă, stelele au pălit; în haosul albastru, luceafărul sclipește tainic, strălucitor, purtând parcă în văpaia lui viața tuturor lumilor cerești, a lumilor veșnic călătoare în necuprinsul firii. Și cum, jos, lebăda sidefează fața apei, sus, luceafărul luminează întinsul tăriei. Numai ei doi sunt pâlpâirile nopții acesteia, în care lumea pare adâncită într-un somn de moarte. Amândoi rătăcesc singuri, amândoi străjuiesc singurătatea, mistuindu-se în tăcere, mândri, deopotrivă de reci, deși unul, bulgăre de gheață, celălalt, pară de foc. Și se cunosc, se văd în fiecare seară, merg unul către altul și se-ntâlnesc: din înalt, luceafărul își coboară raza jos, în adâncul apei, unde ...

 

Gheorghe Asachi - Momița la bal masche

Gheorghe Asachi - Momiţa la bal masche Momița la bal masche de Gheorghe Asachi Un filozof, ce aflasă A științelor secret, De pe lume adunasă, Pentru public cabinet, Dupre sistematic plan: Scoice, pești din ocean, Fiare, paseri cu verzi pene, Bolovani și buruiene, Crocodili de pe la Nil Și tablo de Rafail. Iar apoi cel învățat, De un gust, de o capriță, Pentru sine-au cumpărat Mare, tânără momiță. Care-i zic orangutan Și-i de țărmul african. În cărți ziua îngropat Și-n negrală împlântat, După lucru-ostenitor Iubea șaga uneori, Și, lăsând doparte tomul, Învățatul meu, ca omul, Să se poată răsufla, Cu momița se giuca. Deci, voios vrând să petreacă Sara unui carnaval, Pus-au straie ca să facă Cei momițe pentru bal, Ca s-o ducă acolo Mascuită-n domino. În costium înaurit Contrabandu-au mistuit; A ei ceafă-i învălită Cu o freză încrețită, Pune-n capul cel flocos Un beret cu fiong tufos, Mijlocul cu brâu încinge, Și în scarpe talpa-i strânge, Brânca-ascunde în mănuși; Nasul, roș ca pipăruș, Ș-a ei bot, să nu-l cunoască, Le acopere cu mască. Așa merg, fără ciocoi, La ...

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...

 

Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles...

Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu Și oare tot n-ați înțeles        Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales        Din viața mea întreagă. Când al meu suflet mistuit        De chin și de părere A fost un trist, necontenit        Prilej pentru durere. Când fu menit ca pe pământ        Dorința să-l alunge Dup-un noroc atât de sfânt        Cum nu se poate-ajunge. E un miraj de necrezut        Pe-un orizon de stepe: De al lui farmec străbătut        Eu tot nu-l pot pricepe. El stăpânește amorțit        Pustiile uitării Ca și o stea din răsărit        Singurătatea mării. Și-l rog încet, îl rog pe veci        Ca să-mi asculte plânsul, Când ale apei valuri reci        Călătoresc spre dânsul. Atâtea blânde rugăminți,        Atâtea calde șoapte, Atâtea lacrime fierbinți        Vărsate zi și noapte. Le-am îndreptat despre apus        Durerea să-mi alunge, Dar el se nalță tot mai sus        Ca să nu-l pot ajunge. Va fi în veci necunoscut,        Va fi în veci departe... E steaua negrului trecut:        Iubirea făr- de moarte, Ce mărginește-n orizon        Și ocean și stepe Ș-al ...

 

Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)

Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu) Gelozie de Mihai Eminescu Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi? N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi. Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt, Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt. Și cum? dar înțelegi tu cum? Cu-acea gelozie, Ce gândurile-ți arde și inima-ți sfâșie. Căci mă-ntrebam, se poate c-atât de-mpodobită Cu inima și mintea, să nu fie iubită? Căci prea, prea e frumoasă... Dorința-i guralivă, Ademenirea-i blândă, putut-a sta-mprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa de dulce și nu-i decât femeie? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și zborul cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi ...

 

Mihai Eminescu - Odă

Mihai Eminescu - Odă Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu Nu credeam să învăț a muri vrodată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei nălțam visător la steaua                       Singurătății. Când deodată tu răsăriși în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Pân-în fund băui voluptatea morții                       Nendurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate                       Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări... Pot să mai renviu luminos din el ca                       Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii turburători din cale, Vino iar în sân, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniștit, pe mine                       Mie redă-

 

Mihai Eminescu - Odă (în metru antic)

Mihai Eminescu - Odă (în metru antic) Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu Nu credeam să învăț a muri vrodată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei nălțam visător la steaua                       Singurătății. Când deodată tu răsăriși în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Pân-în fund băui voluptatea morții                       Nendurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate                       Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări... Pot să mai renviu luminos din el ca                       Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii turburători din cale, Vino iar în sân, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniștit, pe mine                       Mie redă-

 

Mihai Eminescu - Sarmis

... pare o poveste de-amor din alte vremuri. Și ochiul tău adânc e și-n adâncime tristu-i, Cu umeda-i privire tu sufletul îmi mistui! O, dă-mi-i numai mie și nu-i întoarce-n laturi, De noaptea lor cea dulce în veci nu mă mai saturi... Las' să ...

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Profeție (Iosif)

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Profeţie (Iosif) Profeție de SĂ¡ndor PetÅ‘fi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Floare-albastră , an. I, nr. 9, 6 decembrie 1898. — Tu, mamă, zici că visurile noastre Ni le trimite Atoateștiutorul, Că visu-i o fereastră fermecată Prin care ne surîde viitorul. Visai și eu un vis, iubită mamă, Un vis frumos... Mi-l lămurești tu mie ? Visai azi-noapte că-mi crescuse aripi, Și am zburat cu ele-n veșnicie ! — Copile, tu lumina vieței mele ! Luceafăr blînd al sufletului meu ! Fii vesel, vesel, că-ți făgăduiește Îndelungate zile Dumnezeu. ...Crescu băiatul — mare și puternic : Din pieptu-i tînăr izbucni deodată Sălbateca văpaie-a tinereții, Ce-n inimă-i gemuse-ncătușată. El prinde harfa și izbește-n strune, Dus în extazul sfînt al inspirării : Simțirea lui — măreț vultur — plutește În lumea largă pe-aripa cîntării. Se-nalță pîn’la porțile tăriei Al cîntecului glas înaripat, Desprinde stelele din cer să-ncununeze Cu raze fruntea lui de inspirat. Dar e venin a cîntecului miere ; Cu fiecare cîntec smuls din strune El pierde-o floare din cununa vieții, ...

 

Vasile Alecsandri - Cântecul lui Mihai Viteazul

Vasile Alecsandri - Cântecul lui Mihai Viteazul Auzit-ați de-un oltean, De-un oltean, de-un craiovean Ce nu-i pasă de sultan? Auzit-ați de-un viteaz Care veșnic șade treaz Cât e țara la necaz? Auzit-ați de un Mihai Ce sare pe șapte cai De strigă Stambulul vai? El e Domnul cel vestit Care-n lume a venit Pe luptat și biruit. Spuie râul cel oltean, Spuie valul dunărean Și codrul călugărean Câte lupte au privit, Câte oști au mistuit Câte oase-au înălbit? Mulți ca frunzele de brad, Ca nisipul de pe vad, Ca gemetele din iad! Spuie corbii munților Și fiarele codrilor Care-a fost nutrețul lor? Fost-au leșuri tătărești Și turcești și ungurești Date-n săbii românești! Alelei! Mihai, Mihai! Căci de noi milă nu ai, Să ne scapi de-amar și vai! [1] ↑ Acest cântec l-am găsit scris într-o psaltire foarte veche din biblioteca mănăstirii Neamțului. Dedesubtul cântecului erau următoarele cuvinte scrise cu slovă călugărească: ,,Scrisu-s-au acest viers bătrân de mine, ieromonahul Paisie, credincios rob al lui Dumnezeu, iar eu l-am auzit și l-am învățat de la răposatul bunul meu, ...

 

Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel

Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel Într-o zi de sărbătoare, Într-o zi cu mândru soare Care lumea-nveselea Și cu aur o-nvelea, Iată, mări, se ivea, Ca alt soare strălucea Domnul Ștefan cel vestit, Domnul cel nebiruit! El pe cal încăleca Și cu mulți voinici pleca De la scara curții lui La biserică-n Vaslui. [2] Clopotele răsunau, Steagurile-i se-nchinau, Armăsarii spumegau, Frâiele și le mușcau, Iar poporul tot striga: ,,Să trăiești, măria-ta!" Când aproape de intrare, Ce s-aude-n depărtare? Glas de om chiuind tare: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan." Ștefan-vodă se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Auzit-ați, auzit Glas de român necăjit? Într-o clipă să-l găsiți, Și cu el aici să fiți." Cinci panțiri se alegeau, Pe Vaslui în sus mergeau Pân' zăreau într-o movilă Un român arând în silă Și movila brăzduind Și din gură chiuind: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan!" Cei panțiri descălecară, Pe român îl ferecară, La Vaslui îl aduceau Și la Domnul mi-l duceau: ,,Măi române, să n-ai teamă, Spune nouă cum te cheamă?" ,,Teamă n-am că sunt român! Teamă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>