Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MICUL DEJUN
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 34 pentru MICUL DEJUN.
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale) Amintiri literare: Ion Luca Caragiale de Cincinat Pavelescu Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își ...
Cincinat Pavelescu - Vulturul și vrabia
... umilită i-a șoptit: Pentru stomacul vostru, sire, Ce-n veci obișnuit a fost Cu mese pline de-ngrijire, Sunt un dejun destul de prost. Vulturul i-a răspuns: Așa-i! Însă nevoia te învață: Când n-ai ce vrei, mănânci ce ai! În comparație ... Și-acum te-nghit că-mi ești sub gheară. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La oameni, tot ca și la fiare, E lege dură ca o sabie: Pe cel mai mic
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... l caute, n-are de ce să se grăbească; își comandă cafeaua și se așează iar la loc să-și mai dezmorțească membrele... Acum, după dejun, îl ajunsese pe om oboseala drumului. 1 și jumătate. Chelnerul aduce cafeaua... „Nimini să mă caute?" — „Nimini!" Ce să fie asta? Pe ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... și cu jumătatea de porție, se află, cătră ora două după amiazi - oră la care toată lumea de rând a plecat de la dejun - o companie de patru tineri, urmând o dispută destul de animată. Cine sunt acești tineri? Asta puțin importă. Să zicem că-i cheamă A ...
Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe
... MOIU PRIMA - STRIDII PROSPEȚI - SOMONU DU RIHN ETC. Era duminică, pe la unsprezece dimineața: prăvălia gemea de mușterii, cari își luau aperitivul și mezelicuri pentru dejun. Un ungurean intră cu zgomot: - Câte parale icrele moi? Dar negustorul, strângându-și sprâncenile, ca și cum ar fi voit să facă o asociație forțată ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... spăriet, mă întrebă dacă nu cumva cacanaș e bolnav? Nu știu de ce, dar suferințele sufletești ale lui Agatocle Leuștean nu inspirau compătimire prietenilor lui. Mic cum era, pântecos, mâncău, cu aerul lui cabazlicar, îți venea parcă să crezi că e vreo șiretenie la mijloc. De astă dată însă Leuștean nu ... avea o deosebită slăbiciune, și astfel trecea timpul într-un râs și chef pănă la oara dejunului. Dejunul era totdeauna zdravăn și bine stropit. După dejun, mergea regulat la cafenea, locul de întâlnire a tuturor dulandragiilor, unde juca pe un biliard cu buzunări, vechea partidă rusească, meșteșugărind la sotnici ...
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
... el voia să deie camaÂrazilor săi. Saloanele de banchete se numeau triclinium, sau sală cu trei loji, în care ei ședeau în una la dejun, în alta la prânz, în a treia la cină. Acele loji aveau paturi acoperite cu prostiri aduse de la Babilon, costând câte 200 ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... ei de chinuri, acoperită cu flori. în aripele de jos ale castelului avem, la dreapta și la stingă cite două saloane, unul mare și altul mic; în fund, un altar, și in fundul altarului, un piano. Acustica bolții acestui altar e de o putere care foarte rar se poate ... al Iuliei Hasdeu... Dar am spus că e imposibil sa fac o descriere amănunțită a acestui locaș... D-na Hasdeu ne cheamă la dejun. Sala de mîncare se află la umbra unui nuc venerabil. Ne așezăm la masă. De-acuma începe farmecul cel mare: de-acuma pornește d. Hasdeu ...
Ion Luca Caragiale - Autoritate
Ion Luca Caragiale - Autoritate Autoritate de Ion Luca Caragiale Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl, fost impiegat comunal în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul meu îmi spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu ...
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)
... țiganii din România. — Și cu acei din Rusia, adăugă MĂ©rimĂ©e. Poetul rus Pușkin i-a descris prea bine într-un mic poem foarte original, pe care l-am tradus în limba franceză. Am admirat mai cu deosebire în el un cântec țigănesc plin de o energie ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile CașeÂmirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosiÂtoare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și îndeÂlungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejinÂdu-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...