Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MERGE PE (UN DRUM ETC.)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 127 pentru MERGE PE (UN DRUM ETC.).

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... bolnavii ruși s-au vindecat aice. Aproape de Târgul-Frumos sunt încântătoarele domene a Ruginoasei. Călătorul primind aici ospitalitate, uită necazele unui supărător drum. El pare că se trezește transportat ca prin un farmec în un castel descris de Walter Scott, unde găsește pe lângă mărirea feodalității, gospodăria Poloniei și eleganța Franței; și dacă vechii noștri boieri — sprijeni a patriei și a tronului â ... ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... Biserica episcopiei nu se deosebește prin altă decât prin o clopotniță de mulți ani începută și tot nesfârșită. Nimic mai frumos decât situația acestui târg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Siret și Moldova, și nimic mai urât și mai trist decât casele lui. Un ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... Carpaților; iar câteva raze răzlețite printre brazi se încolăceau pe crengi ca niște șerpi de aur. În vale vuia Bistrița pe patul de bolovani, și pe cărările de pe coastele dealurilor se zăreau șiruri de plăieși urcându-se spre curte la chemarea unui bucium. Țăranii formaseră un rond mare, în mijlocul căruia intrase Vali. Exaltat și uimit, junele nostru erou admira tipurile frumoase și caracteristice de care se vedea înconjurat; în fiecare ... el privea pe un demn pogorâtor din vitezele legioane ale lui Traian, pe un adevărat strănepot de-al vitejilor lui Ștefan-vodă! El improviză dar un discurs colorat de poezia iluziilor sale, grăind de Patrie, de glorie, de libertate, de egalitate, de fraternitate, de virtuțile strămoșilor, de viitorul măreț al României ... soi de consiliu de război pentru a chibzui mijloacele de împotrivire și de apărare. Unul dintre membrii acelui consiliu propuse a merge cu țăranii devale, pe malul Bistriței și a se aținea la capra podului de la Răpciune pentru a opri trecerea dușmanului; un al doilea, unindu-se cu acest plan, adăugă cu prudență că ar fi destul de nimerit să se dărâme chiar podul. ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... în mâna lui. Stolnic mare cu obicei la zile mari și la veselii domnești, îmbrăcat în haină domnească, să vie înaintea bucatelor domnești; le tocmește pe masă înaintea domnului cu tipsiile; și dvorbitor întru acele zile. Comis mare  ispravnic pe povodnici și pe toți caii domnești; merge înaintea domnului și a povodnicilor. Medelnicer mare  cu obicei îmbrăcat în haină domnească la zile mari; dvorbitor la masa domnului; taie fripturile ce ... se bucurau de privilegiul de a nu fi „supuse pedepsei cu caterga sau cu ocna, ci pentru greșeli mici erau gonite de pe moșiile lor pe câtăva vreme. Pentru greșeli mari erau descăpățânate. Un boier vinovat și hotărât la moarte nu se purta pe ulițe ca cei proști, nici era supus necinstei de a fi ca ei spânzurat în furci sau înțepat. Un boier era spânzurat numai când se afla dovedit de hiclenie împotriva domnului, de hainlic către țară, și așijderea când era prins la război. Atâta numai ... cu timpul trecând prin memoria generațiilor succesive. De exemplu, iată câteva pasaje din povestea lui Cal galben de sub soare: Cic-a fost un împărat Mare, mândru, luminat, Și avea ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... Vasile Alecsandri - Un salon din Iaşi Un salon din Iași de Vasile Alecsandri Fragment Scenele următoare se petrec într-un salon elegant, mare, împodobit cu tot luxul parizian. Lumina aurită a policandrelor de bronz se revarsă pe deosebite grupe de dame și cavaleri în toalete de bal; un orhestru armonios se pregătește a suna contradansul cel nou compus pe ariile din opera Trovatore. Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV SCENA I Două dame pe o canapea, în fundul salonului; una din ele, vădană ce a fost odinioară frumoasă; cealaltă tânără, nurlie și destul de nevinovată încă. Cea ... DE LA CLAVIR: Dar domnul X mi-a mărturisit chiar însuși că într-o zi de primăvară, fiind la vânat și adormind sub un copac, a avut un vis foarte poetic... I s-a părut că se găsește într-un câmp acoperit cu flori de margărite și că a văzut deodată pe una din acele flori crescând și prefăcându-se într-o ființă albă, grațioasă și încântătoare; o minune cerească, o închipuire fără seamăn ...

 

Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala

... și alte mai multe secături de felul acesta, prin care se silesc a demonstra că nu este bine a lăsa advocatul pe clientul său să moară de foame dupe moarte!… Dar soiul acesta de slujnicari rămîne nulă pe lîngă slujnicarii politici. Aceștia sînt teribili! Pe slujnicarul politic nici un guvern nu-l mulțumește. N-apucă să se formeze bine un minister și slujnicarul patriot începe a-l descri cu cele mai negre culori și se silește prin orice mijloace a-l ... cel friguros al iernei. Aci se adună slujnicarii de toate nuanțele, de-și varsă veninul asupra oamenilor ajunși la putere. De cîte ori vei vedea un cerc de patru-cinci individe și vei auzi pe vreunul dintre dînșii vorbind cu agitațiune despre drumuri de fier construite într-un singur an, despre canalizarea rîurilor, rădicarea oastei la cifra de trei sute de mii individe, esploatarea carierelor de marmoră și formarea unei flote pe Marea Neagră, să știi că acel om este slujnicar paraponisit; cată să mai știi și aceasta că slujnicarul este o ființă omnipotentă (numai în vorbe ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... în voce, iar signor Crampampolini prânzise in compania della Bianchi, corpo di Dio! Terzetul final din actul întâi a mers admirabil, un brio rar. Aplauze nebune, galeria fanatizată. „Bis! bis!â€� A doua oară bucata merge și mai cald. Cântăreții sunt chemați la rampă de două, de trei, de patru ori. Câțiva amatori furioși încearcă să cheme pe artiști a cincea oară; de astă dată nu mai se prinde: se mai aud fară răsunet ici și colo câteva bătăi în palme ... la masă la masă, zâmbea și saluta cu respect în dreapta și-n stânga. „Divaâ€�, care nu cunoștea moravurile caste ale publicului brăilean, apare pe scenă într-un costum abracadabrant; pornește să cânte, s-aprinde, face gesturi prea-prea și la refren, Eh! allez-y, mon petit chien… etc., îi trage un chiot apilpisit și niște tifle... cu piciorul. Toată lumea scandalizată; grecul se reazimă de un felinar să nu cază. Refrenul se repetă cu mai mult brio: lumea începe să murmure și să se ridice. Grecul, îngrozit, dă să se repează ... și-n public. Ce-l împinge demonul pe ...

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

... său, mă gândesc la adevărații martiri din timpurile noastre și îmi zboară prin minte unele strofe din Pohod na Sibir. Sub cer de plumb întunecos, Pe câmp plin de zăpadă, Se trăgănează-ncet pe jos O jalnică grămadă De oameni triști și înghețați În lanțuri ferecați! Sărmani de șase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe-un larg pustiu ce n-are drum, Nici adăpost nu are. Din când în când un ostenit Mort cade, părăsit! E lung cel șir de osândiți! — Pe vânăta lor față Necontenit sunt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață Și pe-al lor trup de sânge ud Des cade biciul crud! . . . . . . . . . . . . . . . . Convoiu-ntreg nedezlipit Îngenunchind se lasă Pe câmpul alb și troienit Sub negura geroasă. Și stă grămadă la un loc Făr’ adăpost nici foc! . . . . . . . . . . . . . . . . Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare Și crește și sub el, treptat, Convoiu-ntreg dispare, Și-n zori ... de saltimbancuri politice și sociale. Ea dă naștere la o mulțime de îndrăzneli imprudente și la feluri de ființe eteroclite care ar putea să ocupe un loc însemnat în muzeul lui Barnum, celebrul exibitor de monstruozități. Pe

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

... Vasile Alecsandri - Mihu copilul I La dealul Bărbat, Pe drumul săpat, Merge hăulind, Merge chiuind Mihu copilaș, Mândru Păunaș, Păunaș de frunte, Copilaș de munte. [1] Merge el cântând, Din cobuz sunând, [2] Codrii dezmierdând Din cobuz de os Ce sună frumos. Merge cel voinic Pe-un murgușor mic Prin mezul nopții, Prin codrul Herții. [3] Mult e frunza deasă, Noaptea-ntunecoasă, Și calea pietroasă! Dar când se urca Și murgul călca ... Buni de vitejie, Ci oameni de gloată, Buni de sapa lată." Și cum zice-ndată Mihul cel voinic Cu degetul mic Armele-și ridică, Pleacă pe potică Cu murgul voios Prin codrul frunzos. Și-n urmă-i vuiește, Codrul clocotește De un mândru cântic, Cântec de voinic, De-un glas de cobuz Dulce la auz, De cobuz de os Ce sună frumos! ↑ În locul acestor două versuri o variantă zice: "Păunaș de codru ... presupune că ar exista de pe epoca Cruciadelor. Însuși caracterul cavaleresc al eroului baladei ne întărește în această idee. ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un ...

 

Alecu Russo - Studii naționale (1840)

... în Moldova, poporul zicea: S-a ivit Bujor în țară... Pe ciocoi mi-i bagă-n fiară etc. Și atunci boierii mergeau la drum cu câte doi-trei arnăuți plini de arme din cap până-n picioare. Cuconul A., ducându-se la Băcău cu nevasta d-sale ... cu câtva timp înainte de a muri: Cine trece lunca mare? Ion Petrariul călare, Cu celmaua despre soare... Cu trei rânduri de pistoale... etc. La anul 1834, o brișcă înhămată cu trei cai venea dinspre Siret către pădurea Strungii. În brișcă se vedea un om cărunt, dezbrăcat de surtuc și, cu toate acestea, aburit de căldura atmosferei; el era maiorul Bacinschi. Maiorul Bacinschi a fost un tip în societatea noastră, însă un tip original și plăcut. Polon de naștere, el fusese de tânăr înrolat în oastea rusească, făcuse campaniile Franței și ale Italiei sub comanda lui Suvorov ... să se răsufle caii, și privi cu mulțumire întinsa panoramă ce se desfășura sub ochii lui! Precrasnai! zise el după obiceiul său și, lăsând brișca pe deal, începu a coborî singur în vale cu pușca în mână. Păsările ciripeau în umbra copacilor; cimbrii răspândeau în aer ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj

... Vasile Alecsandri - Cucoana Chiriţa în voiaj Cucoana Chirița în voiaj de Vasile Alecsandri Cântecel comic Cântat de dnul Millo, la Teatrul din București. (Teatrul reprezintă un salon.) CHIRIȚA (în costum ridicol de voiaj, intră zburdalnic. Ea poartă malacof exagerat, tocă de catifea neagră cu flori, pene și cordele stacoșii etc.) (Ea cântă pe aria “Royal tambourâ€�:) Iată-mă-s! am sosit Dintr-o călătorie În care-am pătimit O sută de șotii ș-o mie. Dar, zău ... cuvenea să-mi ieie vamă ca pentru pești, ori ca pentru mirodenii. În sfârșit am dat ce le-au plăcut și mi-am cătat de drum. De-acolo am urmat Prin țara cea nemțească Și-n Peșta am mâncat, Mâncat paprică ungurească. Apoi în drum de fer Suindu-mă în grabă, Am voiageat c-un cavaler, Un baron prea de treabă... Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. Fost-ați cu drumu de fer, boieri d-voastră? Ei! apoi ce mai ziceți? Să juri că neamțu-i cu dracu... Sfinte Panteleimoane ... pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Identitate...

... toate, corespondență din țară și din străinătate (un dosar întreg), cu prietinul și gazda mea, d. Legrand, și cu o duzină de fotografii, care reprezintă pe amicul meu Legrand, pe soția sa, madam Legrand, pe cei doi copilași ai lor și pe mine, la masă toți, pe veranda vilei; madam Legrand, în fund, ține pe câte un genuchi pe copilași; eu și cu Legrand stăm în picioare și ciocnim, peste masa rotundă, paharele, închinând, eu: pentru prosperitatea bătrânei Republice Franceze! el: pentru progresul tânărului ... sfârșit să-mi dea fițuica pentru achitare. Îmi iau banii și fotografiile, și mergem cu amicul Legrand în centru, la CafĂ© Gambetta, să luăm câte un aperitiv, după obiceiul locului. Acolo — ce aflăm? În ajun, banca locală a plătit un cec fals de 50.000 de franci unui cavaler de industrie; semnalmentele: gentleman englez.; roșcovan; costum cadrilat; portofel enorm, crocodil veritabil, etc. ... etc. ... Nu! — pot mărturisi despre asta atâția prieteni ai mei socialiști, și liberali, și conservatori, și, puținii, rămași sadea pe dinafară —nu! n-am fost niciodată socialist [...] ...Dar, când am auzit că infama întreprindere burgheză, care m-a necăjit și m-a ...

 

   Următoarele >>>