Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LĂMURIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 186 pentru LĂMURIT.

Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"

Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul" Ce este "centrul" de Ion Luca Caragiale La ce servește discuția de cuvinte, cârcota de vorbe seacă de miez ? la nimica decât la pierdere zadarnică de vreme. Poporul român, cu minte și fatalist din fire, a avut totdeauna această credință. Dacă te apucai cu un român get-beget la vorbe, pe la nămiez, când e soarele'n putere, și-l întrebai: Măi Mușate, ce e acuma, zi ori noapte ? - badea se scărpina sub căciulă, se gândea câtva, te măsura cu ochii să vază ce fel de negustor ăi fi, și-ți răspundea: Apoi de ! domnule, zi este. Dar dacă, iubitor de cârcotă, de cei cu sămânță de vorbă, vreai să deschizi cu românul discuție din chiar senin numai de dragul discuției, și te apucai să-i zici: Ce spui tu, măi badeo ! nu vezi că-i noapte ? - Mușat își îndrepta căciula și, fără să mai stea la gânduri, îți răspundea scurt: Apoi de ! domnule, o fi și cum zici dumneata ! Așa mergea lucrul cu badea Mușat al nostru pe când nu se știa la noi ce fel de negustor să fie acela - avocatul. Astăzi, mulțumită propășirii și civilizației, foiește în sânul ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii Asupra criticii de Constantin Dobrogeanu-Gherea Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre. Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Apă beu!

Ştefan Octavian Iosif - Apă beu! Apă beu! de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Priviți la mine, oh, prietini, Și vă cruciți de fapta mea: La noi așa minune mare Cam rar s-a mai putut vedea ! De-așa ceva Mă mir și eu, Dar adevărului mă-nchin: Nu vin... ci apă beu, Da, apă beu ! Mă întrebați, nu cumva oare O grindină a dat prin vii, Ori frigul a stricat recolta Și viile-au rămas pustii ? O, nu ! căci vin, Pe cît știu eu, A fost ăst an destul și bun. Și totuși... apă beu, Da, apă beu ! Ori mă învinuiți voi, poate Că nu-s setos ? Aceasta-i grav ! Pe dracu ! Dimpotrivă, setea Mă arde în gîtlej grozav. Și chiar de vin Setos sunt eu ! Și totuși... apă beu ! Pe Dumnezeul meu ! Dar ca să nu vă doară capul, De-atîta ce vă minunați, Vă lămuresc eu într-o clipă Această taină. Ascultați: E mănios Crîșmarul meu, Parale n-am, nici credit n-am... De-aceea... apă beu, De-aceea, zeu ! Poezii alese,

 

Ștefan Octavian Iosif - Craiul ielelor

Ştefan Octavian Iosif - Craiul ielelor Craiul ielelor de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Cin' zboară prin viscol așa de târziu În noapte? E tatăl cu scumpul lui fiu. El ține copilul lipit de-al său piept, Veghează asupră-i cu ochiul deștept. — Copile, tu tremuri; ți-e frică; ce ai? — Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai, Cu lunga lui coadă, coroană purtând? — Copile, e ceață purtată de vânt. "O, dragă copile, o, vin ca să-ți fac La jocuri frumoase, să-ți fie pe plac. Flori mândre, pestrițe, din plai strânge-vei, Și maica te-mbracă în aur de vrei!" — Ah, tată, ei, tată, auzi ce mi-a zis, Ce craiul în umbră șoptind mi-a promis? — Taci molcom, copile, și fii liniștit E vântul ce-n veștedul crâng a vuit. "O, vrei tu, copile, cu mine să vii? Surorile mele cu drag te-or păzi. Din apă ies ele când este senin Și-n cânturi și-n jocuri te leagănă lin!" — Dar, tată, ah, tată, nu vezi la un loc, Prin negură, ielele prinse în joc? — Văd, dragă copile, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Excelsior! (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Excelsior! (Iosif) Excelsior! de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif Spre seară, printr-un sătișor Din Alpi, un tânăr călător Trecea purtând prin nea și vânt Un steag cu-acest străin cuvânt: Excelsior! Sub geana-i ochiu-ntunecos Sclipea ca paloșul tăios, Și, ca din corn de-argint, senin, Suna cuvântul cel străin: Excelsior! Lumini de prin bordeie, rar, Băteau în față-i, și, bizar, Ghețarii-n noapte străluceau, Și straniu buzele-i șopteau: Excelsior! — E un prăpăd în munți acum! — Îl sfătuiește-un moș pe drum — Pârâul e șivoi turbat... El murmură ne-nduplecat: Excelsior! — O, vin', o fată i-a șoptit, La pieptul meu, pribeag trudit! În ochi-albaștri-nlăcrimați Privește-oftând, înalț-un braț: Excelsior! — O, nu intra-n brădetul des, Lavinele în drum îți ies! Îi strigă-n vale un păstor. El pasă drept, nepăsător: Excelsior! Și-n zori, când clopotul din schit, Vibrând sonor și lămurit, Pe frați la rugă i-a chemat, Din stele-un glas a răsunat: Excelsior! Și câinele-a descoperit Un pelerin întroienit. Pe pieptul său un steag — drept scut — ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine)

Ştefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Profeție (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Profeţie (Iosif) Profeție de SĂ¡ndor PetÅ‘fi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Floare-albastră , an. I, nr. 9, 6 decembrie 1898. — Tu, mamă, zici că visurile noastre Ni le trimite Atoateștiutorul, Că visu-i o fereastră fermecată Prin care ne surîde viitorul. Visai și eu un vis, iubită mamă, Un vis frumos... Mi-l lămurești tu mie ? Visai azi-noapte că-mi crescuse aripi, Și am zburat cu ele-n veșnicie ! — Copile, tu lumina vieței mele ! Luceafăr blînd al sufletului meu ! Fii vesel, vesel, că-ți făgăduiește Îndelungate zile Dumnezeu. ...Crescu băiatul — mare și puternic : Din pieptu-i tînăr izbucni deodată Sălbateca văpaie-a tinereții, Ce-n inimă-i gemuse-ncătușată. El prinde harfa și izbește-n strune, Dus în extazul sfînt al inspirării : Simțirea lui — măreț vultur — plutește În lumea largă pe-aripa cîntării. Se-nalță pîn’la porțile tăriei Al cîntecului glas înaripat, Desprinde stelele din cer să-ncununeze Cu raze fruntea lui de inspirat. Dar e venin a cîntecului miere ; Cu fiecare cîntec smuls din strune El pierde-o floare din cununa vieții, Și înc-o ...

 

Alecu Donici - Înțeleptul și magnatul

Alecu Donici - Înţeleptul şi magnatul Înțeleptul și magnatul de Alecu Donici Un înțelept odată ședea cu un magnat La sfat. — Tu, care cunoști lumea Și-n inime citești, Te rog să-mi lămurești De ce-n societăți alese mai anume, Nici prinzi de veste când cu oameni te trezești Nepotriviți și seci? Așa pe înțelept magnatul întrebă, Iar el răspuns îi dă: — Societățile au soartă potrivită Cu o bina din nou mai mult de lemn zidită. Spre pildă, eu acum o casă mi-am făcut Și nici nu m-am mutat, Iar greierii de mult În ea s-au așezat. Cercând cu scumpătate A fabulei sujet, Găsești c-avea dreptate Acel om înțelept. Și cum să se numească Gurliii mădulari, Ce nu știu să vorbească În societăți mari, Dar, prin a lor strigare, Împiedică pe alți, Mai ispitiți bărbați, Să facă vro

 

Alecu Donici - Țăranul și oaia

Alecu Donici - Ţăranul şi oaia Țăranul și oaia de Alecu Donici Țăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamație de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au luat pricina-n cercetare Și, după formi, întâi chemări s-au rânduit Atât pârâtei oi, cât și jeluitor, Trimise înadins prin vrednic slujitor, Și-adeverințele la tact s-au priimit. Iar la înfățișare Țăranul au propus aceste următoare: — Cutare lună, zi, cinstită judecată! La mine doi claponi pieriră din poiată, A căror penele și puful au rămas, Și oaia singură cu păsările-au mas. Dar oaia au răspuns Că-asemene prepus, De sine-i prihănit, Căci toată noaptea ea atuncea au dormit; Că oaia furtișag nu are din natură, Precum vecinii câini vor spune lămurit, Și mai vârtos că ea nu pune carne-n gură. Deci dar, s-au hotărât: "Așa precum pârâta nu au tăgăduit, Că cu acei claponi au mas într-o ogradă, Apoi e îndestul de sigură dovadă, Că ea, puternică, pe slabi au biruit; Și prin urmare dar, nu cred că s-au răbdat Să nu-i fi ospătat. Pentru aceasta eu în cuget zic curat: Ca păgubașului pielcica să ...

 

Alecu Donici - Bricele

Alecu Donici - Bricele Bricele de Alecu Donici Eram în hotărâre de fabuli să mă las, E grea această cale la muntele Parnas; Dar unchiul, care strânge nepotului avere, Ce vrea de la el cere. Așa un unchi al meu, Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice, Prin testamentul său Mă leagă ca să public o fabulă de brice; Plinesc a lui voință ca sfântă datorie. El îmi spunea c-odată, într-o călătorie, Stând sara la popas, Găsi un vechi prieten, cu care a și mas. Ei de cu seară-n vorbe de râs, de desfătare, Cu pace-au adormit. A doua zi, când unchiul din somnu-i s-a trezit, Pe scumpul său prieten văzu în altă stare. Acesta la o masă-n oglindă se uita Și-așa de greu ofta, Că îți venea a crede Că-n ea pieirea-și vede. — Ce-ți este, frate dragă — îi zise unchiul meu — Au nu cumva ți-e rău? — Oh, nu — răspunse cela — sunt sănătos, sunt bine; Dar e o-mprejurare mai tristă pentru mine, Că trebuie să mă rad Și barba mi- ...

 

Alecu Donici - Broasca și zeul

Alecu Donici - Broasca şi zeul Broasca și zeul de Alecu Donici — Bre-che-che-chex! coax! coax! Căci fără apă am rămas! — Așa striga o broască, ce de cu primăvară Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost retras, Și într-o scursură trăia ca pe Parnas. Dar seceta de vară Scursurile-au zbicit, Iar broasca mea zvântată de-a glodului dar mare, Striga la zei așa de tare, Precum mai sus v-ați lămurit. Ea prin acea strigare rugi grele înălța: Să se ridice apa pân' la scursura sa. Când iată! Zeul se arată. Și-i zice: "Ce vrei oare, Urâtă grăitoare? (Era, se vede, Joe în bune dispoziții), Nu pot băga în seamă a tale, eu, capriții, Ca să înec o vale și un întreg norod, Când tu poți singură să te cobori la glod De unde te-ai urcat Pe deal, ce nu-ți e dat". Sunt unii dintre oameni, carei cu sete vor Ca bine să le fie pe lume numai lor; Vânând pe orice chipuri măriri, averi și nume, Măcar să piară

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>