Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUCIU (AL MĂTĂSII)
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 34 pentru LUCIU (AL MĂTĂSII).
... mi-l prindeau Și-l ferecau peste tot, Și-l legau strâns cot la cot Jos la stâlpul hornului, La dogoarea focului, Cu frânghie de mătase, Vițele-mpletite-n șase... Tăiau carnea pân' la oase! [5] Badiul greu se răsucea Și din gură-ncet zicea: ,,Băduleasa mea frumoasă! De mi-ai ... aluzie la unul din acele măceluri crâncene ce au roșit cu sânge de atâtea ori malurile Dunării. Punem înainte această presupunere, fiindcă caracterul mai modern al baladei Badiului nu ne îngăduie a o crede de pe timpul cumplitei desfaceri a francilor sub zidurile Nicopolei. ↑ Înainte de ... însemnează prezent, dar. ↑ Un lăutar din satul Foltești, ce se află la coada lacului Brateș, lângă Galați, zicea următoarele versuri: Cu-o frânghie de mătase Împletita-n în trei, în șase Cât și brațul meu de groasă, Tăia carnea pân' la oase Și cu două de fuior, Cât un fluier ... Imperiul Otoman, și din nenorocire a și trecut peste Dunăre și s-a încuibat în satele românești de pe malul stâng al
... Veronica Micle - Lac oglindă Lac oglindă [1] de Veronica Micle Informații despre această ediție Iozemiti, Iozemiti, vale tainică și dulce, Pe-al tău sîn ca de mătase nemișcat și pacinic luce Lac-oglindă cu-a sa față netedă ca un cristal, Vecinie limpezi a lui ape, vecinie făr ... și stânci și arbori în oglinda sa curată, Fără ca de când e lumea cine-va să-i fi zărit Apa tulbure vre-odată și-al său luciu încrețit. Lac-oglindă 'n nepăsare și 'n eternă liniștire! Cred, că tu ai văzut multe și-ai rămas în neclintire, Dar o clipă de-ai ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi de albine de aur împrejurul stupului de foc al soarelui, prindeau să rotească. Unele se desprindeau parcă, luate de cine știe ce vînt care străbate acele înălțimi nebănuite ; și răzlețe de roi, tremurau o ... păreau că odrăslesc un mănunchi de viorele și dispăreau la rîndul lor. Viu înălțimile se luminau o clipă, străluciri de ape ca pe luciul unei mătase albastre treceau ; și universul, nepăsător de risipa asta de nestemate aruncate cu atîta dărnicie, se schimba la față, pălea, își stingea din loc în loc ... ascunde tainele cît ține ziua. În unele seri de august însă, vagabondele lumini ce brăzdează cerul păreau că se înmulțesc și plînsul acela de foc, al cine știe cărei dureri uriașe, amestecîndu-și lacrimile, cădea parcă tot mai aproape de pămînt. Dar inima lui Enric își avea și ea lacrimile ei ... merge. Noaptea el devenea un fel de locuitor universal, un fel de ființă vagabondă prin lumi astrale, un suflet ce nu aștepta decît marele suflu al morții ca să se dezrobească și să-și poată lua drumul ca un fulg în nemărginire. De la fereastra lui, el nu vedea ce misterioase ...
... și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată ... creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... ales una originală, se cere munca autorului pentru a o scrie, munca actorilor pentru a o studia și munca întregului aparat al regiei de scenă pentru a o monta. Această muncă multiplă trebuie plătită din produsul piesei. Cu cât piesa rezistă mai mult, cu atât ... flașnetele, flagelul capitalei tânărului nostru regat. Sâmbătă seara, când mergeam la teatru, o flașnetă cânta de vale, la “Gambrinusâ€�, aria finală, “Tu, che al ciel spiegcisti...â€�, foarte încet și tânguios. Uite, acum, când scriu aceste rânduri, în biuroul redacției noastre, casele Lempart pe bulevard — de aceea și ... bulevardâ€� — pe onoarea mea! a început să cânte o flașnetă în curte — e tot cea de la berărie: “Tu, che al ciel...â€� Dacă Nazarineanul ar propovedui cuvântul astăzi la București literatura biblică s-ar înavuți cu încă o fericire, a opta: „Fericiți ... tot, așa că șovinismul meu a fost pus, probabil, la vreo zece minute de încercare în plus peste vremea cerută de tempo obligato al partiturii. Dar nu face nimica, nu-mi pare rău: când e vorba de așa încercări naționale, fiecare e dator să se sacrifice — chiar Donizetti ...
... chiar de te-ar vedea... Fereastra se deschise încet, perdeaua se dede într-o parte și dintre creții perdelei apăru, frumos și palid, capul blond al unui înger. Luna ardea drept în față, astfel încât ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca și loviți de razele soarelui. Sub alba ... o tare la pieptul și la gura mea, iar cu cealaltă mână fluturând cealaltă parte a mantalei ne ridicam încet, încet prin aerul luciu și strălucit de razele lunii, prin nourii verzui ai cerului, prin roiurile de stele, prin ploaia de raze -până ce ajunserăm în lună. Călătoria noastră ... divine. Când ne așezam în luntre, valurile ascultătoare mânau neporuncite, după gândirea noastră, luntrea cea aurită, în care iubita sta culcată în mari perini de mătase, iar eu așezasem capul meu în poalele ei și visam ceea ce aveam. Acest amor pacific și dulce ca ideea eternității, fără nici o cugetare ... încurcată, căreia nu-i mai dam de capăt până ce nu încetam, beți de somn. Dar somnul nostru! Brațe în brațe, tologiți în perini de mătase galbenă ca aurul, gura mea apăsată pe a ei, visam amândoi unul și același vis, care nu era decât o repetare magică a
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... Privindu-și orașul în roza idilă... S-oprește, o clipă, pe verdele pisc... Din ochiul său mare o lacrimă pică, Pe când, de sub dealuri, al soarelui disc În gloria-i de-aur încet se ridică... Și lacrima, clară, lucește, și pică... Din apa fântânii pe care o știe În urmă ... culoare... E-aprins chiar pământul hrănit cu dogoare, Iar ochii se uită zadarnic, cât pot Tot roșu de sânge zăresc pestetot Sub aeru-n flăcări al lungilor zile. Și foamea se face mai mare — mai mare, Și, zilnic, tot cerul s-aprinde mai tare... Bat tâmplele... — ochii sunt demoni ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un ... suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și ... isprăvit nimica. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit să stau la-nvoială cu ea și să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. Și azi vine ca să-și ieie birul. Când sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorâră; căci pe miazănoapte călare, cu ... ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lână ca argintul torcea un fir de o ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... cu logodnicele lor, să facă pe fratele lor mai mic de râs și ocară, când va veni cu broasca țestoasă înaintea împăratului. Fiul cel mic al împăratului daca se duse și el să-și aducă logodnica, broasca cea țestoasă ieși din eleșteu la dânsul, se dete de trei ori peste cap ... flori, de păsări și câte nagode toate. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. Ștergarele erau de mătase și în țesătură cu fir de cel mai bun și cu mărgăritare. După ce ieșiră din baie și se îmbrăcară, trecură prin grădină, unde mirosul ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... influența ce are limba asupra stilului. Așa judecă Alexandrescu situația poeziei române. Să nu ne mirăm auzindu-l zicând că BĂ©ranger este puternicul liric al timpilor moderni; să ne amintim mai bine că Goethe avea despre acum uitatul chansonnier aproape părerea lui Alexandrescu, și să facem partea cuvenită schimbărilor ciudate ... lui e întotdeauna clar construită; lirismul aproape nul; iar singurul sentiment de care nu se sfiește a se lăsa stăpânit e îndeosebi acela al umorului. Atitudinea lui e indulgent ironică, și-i e firesc a vedea în uriciunile omenești partea poznașă. Ca material ideologic, contribuția lui Gr ... prea minunat; Dar pentr-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Astfel ironizează Alexandrescu stilul obișnuit al poeziei de dragoste de pe atunci. Numaidecât trebuie să citâm din poeziile lui de dragoste, pentru a verifica gradul de emancipare al acestui critic de erotica vulgară: Adio! n-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte În astfel de minuturi mâhnit sufletul meu. E o durere ... mi-e greu. Cum vedem, nici Alexandrescu nu scapă de oarecare platitudine și are și norocul deplorabil de a uza de comodul paradox ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... știut să reziste, desigur, și cu toate că ea l-a pedepsit pentru asta - e o breșă adâncă aci în șirul de date al scrisorilor - reluarea corespondenței a fost propriu-zis încununarea virtuții și tăriei lui. Donna Alba s-a transformat ca prin farmec: rândurile ... i înfrângere. Ea se arată acum patetică și caldă, îl dorește cu toată ardoarea, i se constituie prizonieră și roabă, e îngrijată de fiecare pas al lui. Paginile lungi, îmbogățite înadins cu flori de spirit și poate și cu atitudini sufletești voite, gândite, cântărite din timp și aruncate apoi cu dezinvoltură ... Tudor a cunoscut-o și s-au căutat apoi, până la contopire, unul pe altul. De bună seamă, ura strămoșească și disprețul integral al domnului Georges Radu Șerban a contribuit în bună parte la asta. Ostilitatea fățișă pe care a trebuit s-o adopte o ... multă abilitate, dar pe urmă repede a băgat de seamă că-i lipsește ceva: jocul însuși. Și din ce în ce farmecul ascunsului, al clandestinității și al misterului, al ...