Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LOCUI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 194 pentru LOCUI.
Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...
Dimitrie Anghel - Oscar Wilde Oscar Wilde de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 3 [20], 24 oct. 1910. p. 33—35. Gîndesc la soarta scriitorilor noștri, ce tristă și sarbădă este pe lîngă aceea a scriitorilor din țări străine. Unde-i vremea cînd vechii trubaduri străbăteau lumea, ducînd cuvintele înaripate și sonore din oraș în oraș, din castel în castel ? Unde sunt serbările acele fastuoase, în care se dădea lupta pentru frumos, unde mai sunt jutele și turnois -urile de aezi inspirați care veneau să se măsoare în puterea cîntecului, unde mai e melancolicul Wolfram să-și suspine, înstrunindu-și harfa, romanța la stea, ori impetuosul Tannhäuser să preamărească voluptatea amorului... S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decît din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul ...
Dimitrie Bolintineanu - La țară
Dimitrie Bolintineanu - La ţară La țară de Dimitrie Bolintineanu Pilotul are ochii prin nopți de vijelie Pe al busolei ac, Și regii ce plecară să afle pe mesie, O stea strălucitoare priveau pe cer cu drag. Tu, țara mea frumoasă, în ținta de mărire La care tu pășești, Ce stea împodobită de sfântă strălucire Ți-arată a ta cale cu razele-i cerești? Ești jună, ești frumoasă, ai munți și stânci râpoase, Ai râuri argintii, Ai văi cu plete d-aur, păduri verzi și umbroase Și pulbere de turme, femei cu ochii vii. Prosperitate, pace, amorul și plăcerea În sânu-ți locuiesc. Și călătorii care nu îți cunosc durerea, Răpiți de-atătea daruri, stau și te fericesc. Dar astă soartă dulce ce oare-ți folosește, O, țară de amor! A spiritului pâine, lumina îți lipsește, Și toate-aceste bunuri pierd farmecele lor! Dă toate-aceste daruri p-o zi de luminare, O, dulce țara mea! Tu ai născut în lume și liberă și tare, Și astăzi ignorința înclină fruntea ta, Străinul ce te știe, plângând l-a ta durere, La numele tău bun, Își zice: această țară în întuneric piere! Cu-oțetul te ...
Dimitrie Bolintineanu - La România
Dimitrie Bolintineanu - La România La România de Dimitrie Bolintineanu Astfel cum se-nclină crinul Fără viață și color, Când un vierme-i roade sânul Fraged și desfătător; Astfel, dulce Românie, Tu începi a te fana, Și nimic n-aduce ție Viața și mărirea ta! Dragă, moartea locuiește Chiar în sânul tău frumos. Unde mergi ea te-nsotește; Orice faci e de prisos. Când în dorul ce te-abate Tu încaleci să combați, Un fiastru urcă-n spate Și iți zice să abați! Când pe râul organizării Vasul tău vrei a-l purta, Un fiastru, al pierzării, Pune mâna-n cârma sa. Unde mâna ta plăcută Scrie fericire,-amor! Altă mână nevăzută Scrie-ndată: ură, dor! Când tu faci o faptă bună Fiii tăi o veștezesc, Rozele p-a ta cunună Cum le pui se ofilesc! Și speranța ta se curmă! Cu nimica nu te-mpaci! Toți s-arată pentru cârmă; Dar eu nu mai văz
Dimitrie Bolintineanu - Odă (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Odă (Bolintineanu) Odă de Dimitrie Bolintineanu O Doamne, cu tron d-aur, cu fulgerul în mână, Ce locuiești în cer, Aruncă o privire pe patria română, P-aceste dulci popoare ce în durere pier! Și tu, Marie dulce cu coama aurită, Cu ochii lăcrimați! Oh! faceți o minune popoarelor iubită! Din trista lor cădere românii înălțați! La voi e cu putință tot ce la oameni pare Neputincios și greu, Căci niciodată omul prin slaba-i cugetare Nu va ghici natura-ți, putere, Dumnezeu! Dar tu, ce-nalți un munte când trebuința cere, Al zilei imperat Înalță și gândirea românului ce piere, Lumină al lor suflet în noaptea cea de
Duiliu Zamfirescu - Pe Acropole
Duiliu Zamfirescu - Pe Acropole Pe Acropole de Duiliu Zamfirescu Luna tragică privește, într-o mută contemplare, Pacinica singurătate din împărăția sa, Strejuind de peste ape valea clasică, în care, Pe Acropolea știrbită, Parthenonul dormita. Ah! și cum durerea lumii mă prindea în ghiara-i rece La priveliștea acestei, unice în univers, Protestări a omenirii contra timpulului ce trece, Monument, al cărui nume sunător e ca un vers. Căci așa e, totul piere, ca o umilă scânteie: Jocuri, timp, filozofie; mâna care te făcu; Timpuri noi și jocuri nouă; sărbători panathenee, Totul piere sau se schimbă; — neclintit ești numai tu. Tu, ca toate, ești în lume de substanță pieritoare, Dar în forma ta de astăzi pieritor nu e nimic; Tu ești toată poezia omenirii gânditoare Scrisă într-un bloc de albă marmoră de Pentelic1. Și când razele din lună limpezi curg pe a ta frunte În imensa, infinita liniște de orient, Din trecut și pân’ la tine se întinde ca o punte, Peste care tot trecutul se coboară în prezent. Ah! ajută-mă acuma, tu, Minervă înțeleaptă, Să găsesc printre atâtea lucruri nouă ce mă mint, Drumul către Salamina și navarcul ce așteaptă Să mă- ...
George Coşbuc - Fragment Fragment de George Coșbuc Ea nu-i închide ușa, nu-l prinde de vestmânt, Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare Să-i zică : — „Stai, iubite !" Nu cată plângătoare În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun, un om pribag, Să fugă, să se știe departe de-acest prag AI casei locuite de cea mai rea femeie ! Nu-și ia nici ziua bună, nu-i vrednic să-i deie Nici mâna, căci pierirea e-nchisă-n mâna ei; Nu vrea să-i vadă ochii sălbatici și mișei! Femeie e și dânsa ! Gândirea-i e infamă, Înșală, și-i soție, ea minte, și e mamă ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret — Pe-un Dumnezeu să-l nască satan ! E blasfemie Să crezi în întruparea lui Crist dintr-o Marie ! Și dacă e să credem poeții pe cuvânt, O dat-a fost ea numai Marie pe pământ, Dar ea de milioane de ori e Magdalenă ! Vampir, ...
Gheorghe Asachi - Amorul arător
... Ce a semănat Amor Viitoarea primăvară Inimi nu vor să răsară Credincioase Și duioase, Virtuios, nobil Amor, Care e nemuritor, N-având unde locui
Gheorghe Asachi - Datine naționale
Gheorghe Asachi - Datine naţionale Datine naționale de Gheorghe Asachi Preste toată fața pământului, atât de variată prin clime și producte, locuiesc oameni fericiți. Arșițele cocitoare a ecvatorului, ghețurile amorțitoare a polurilor nu-i îndeamnă a se strămuta aiure, deși, macar din auz, li sunt cunoscute țările mai frumoase și stâmpărate în care o climă paradisită răvarsă mană și plăcere. Di ce nu se oțărăște eschimoul de câmpiile coperite cu giulgiurea unui vecinic omăt și de noapte neîntreruptă de câteva luni? Etiopul di ce sufere săgetarea soarelui și se desfătează în miezul câmpiilor de arină? Pronia dumnezeiască au aprins în inima omului scânteia cea sfântă al amorului de patrie, care îl leagă cătră pământul unde au văzut lumina vieței, unde răposază părinții cătră carii dorește și el a uni a sa țărână. Ist sentiment, de Dumnezeu însuflat find împărtășit de mii conviețuitori a unei țări, au produs legătura cea puternică a naționalităței, care se nutră și se păstrează prin relighie, limbă, istorie, port și datine. Evenimentele au adeverit că un popor, de demult apus din orizonul politic, carele au știut păstra un asemene paladium, au triumfat ...
Gheorghe Asachi - Diogenes Diogenes de Gheorghe Asachi Diogenes, în Atina, Unde strălucea lumina, Un barbat era mintios, Însă giudecat pe dos. Că-i filozof unii spun, Alții că au fost nebun! Dar de asta nu mă mier Căci un om cu caracter Nebunie când nu face, Care cetei oarbe place, Deseori în astă lume De nebun câștigă nume. Cu sistemul ce avea, Cu puțin se sătura, Cu apusul adormea, În răsărit se scula; Toți ziceau că e smintit, Dar el era fericit. A lui port ș-a sa figură Nu făcea macar trii bani; La frig cum și la căldură El purta de triizeci ani O mănta de tot cârpită, Pălărie bortilită, Locuia în un antal, Unde vorbea de moral. Ospătând odată-o ceapă Și cu palma băund apă, Văzu piața-mpodobită Cu o statuă sculpită. La ea merge,-n genunchi pică În sus mânele rădică, Și plecat ca cerșitor I cerea un agiutor. Dar un grec, trecând, i zisă: Filozoafe, pare-ți-să Că di-i cere noapte, zi, Ruga ta s-a auzi! Ori nu vezi c-acea figură E de piatră săpătură, Fără cuget și simțire, Vrun suspin nu o ...
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie Iubirea de patrie de Gheorghe Asachi Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie. El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele, fiindcă nu este mai presus de atâte alte țări, unde-i de asemene bine, ba poate și mai mult. Iubirea de patrie este numai un egoism obștesc a unui număr de oameni, carii locuiesc într-o țară și întru care și fac dreptăți pentru a urî pre ceilalți oameni.â€� Nu te lăsa ademenit de această filozofie defăimată. Caracterul ei este a înjosi pre om, a-i tăgădui virtuțile sale, a numi deșertăciune, nebunie și destrămare toate acele ce-l înalță. A înșira o mulțime de cuvinte pompoase pentru a descuviința toate plecările omului cele nobile și toate întreprinderile lui privitoare ...