Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru INTIM
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 91 pentru INTIM.
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel) Preludiu de Dimitrie Anghel Publicată în Înfrățirea , I, 15, 12 mai 1913, p. 1 Sunt departe, în mijlocul naturei, unde clevetirile și vorbele rele nu ajung. Liniștea prielnică visurilor și gîndurilor bune mă împresoară, așa că pot să văd limpede în adîncul sufletului meu, să-mi domolesc pornirile, să-mi pun în cumpănă dreaptă simpatiile, să arunc ca un ciurar destoinic bobul ales pentru sămînța rodnică deoparte și netrebnica pleavă nerodnicilor vînturi. Și fiind așa, cînd un apel vine spre mine încrezător că eu, un visător ce nu a urmărit în viața lui decît frumosul, un poet trist ce dezgustat de viața de toate zilele a căutat să-și creeze o lume imaginară, un fantezist ce s-a îndoit totdeauna de el însuși, fascinat de toate mirajurile, un revoltat ce și-a ironizat singur pornirile-i sentimentale, nu am crezut că pot refuza slabul meu ajutor unei cauze drepte. Încă din anul trecut mi s-a cerut părerea asupra acestei mișcări și nu am stat în cumpănă a mi-o da cu toată sinceritatea și cu tot cugetul curat. În acel articol explicam ...
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate Omul - o celulă a organismului numit societate de Garabet Ibrăileanu 1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral). 2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile și antipatiile nu devin un motiv de luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine și nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău. Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt ,,impasibili", ,,impersonali", ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce cred ei că e rău și de a ajuta la triumful binelui. Aceștia sunt oameni ,,luptători"'. 3. ,,Multe dureri-s, puține ...
Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici
Ion Luca Caragiale - Grămătici şi măscărici Grămătici și măscărici de Ion Luca Caragiale Boierii noștrii odinioară, afară de rare excepțiuni, nu se prea dedeau la învățătură de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puțin deștepți, ieșiți din rândurile mojicimii și procopsiți cu carte și condei la umbra mănăstirilor grecești. Slujba grămăticilor era să ție socotelile curții boierești, să scrie zapisele, corespondența și jelbile boierului către divan și la domnie. Un bun grămătic era mâna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politicești. Afară de grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atât de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viață publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de Bar, avea sindrofie și chefuri acasă, numa-n ișlicel și-n meși; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari și un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri și chiar pe stăpânu-său și să spună pe grecește cocoanelor ceea ce damele aud azi pe ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe Istoria unei epigrafe de Ion Luca Caragiale Știți ce este imperialist. Știți de cine vreau să vorbesc. De bătrânul nostru redactore ebdomadar - scuzați-mi acest nou calificativ neuzitat până acum patru persoane -; de d. Cesar Boliac. O s'auziți prin lume, o să citiți prin gazete că Rouher este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea minciuni ! Rouher, vă spun eu, este numai o cortină din dosul căreia un altul lucrează pentru băiatul lui Napoleon. Este d. Cesar Boliac. Își lua tocmai cafeaua după masă. Ceru gazetele. Servitorul i le aduse pe o tavă de argint, rămasă de suvenire d-lui Boliac din expedițiunea lui politică în Ungaria. Luă o gazetă; din nenorocire, era republicană. O deschise și își aruncă privirile alene pe coloanele ei. Când, d'odată, își schimbă fața; barba începu să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în proză - cum îi venise cuiva gust să-ți zică, - așa este lumea noastră, plină de infamii: adulatori ...
Ion Luca Caragiale - Operă națională
... de companie mai mult decât plătește teatrul nostru pe o primadonă. Se înțelege că dama de companie sau cameriera joacă acolo rolul și de secretar intim — o misiune delicată, unde se cer adesea calități și fineți de stil deosebit. Ce rușine! Asta este imoral. Prefer simplicitatea noastră națională: moravuri curate ...
Ion Luca Caragiale - Suveran și curtezan
... sunt cusururi populare Ce nu merg la un împărat. Ce leacuri nu-ntrebuințase! Ce rugăciuni la Dumnezeu, Protector tronurilor! - geaba: Sărmanul strănuta mereu! Un curtezan intim l-întrebă: - De ce ești tot posomorât Și tot mâhnit, mărite doamne? - Nu știi cât sunt de amărât! Strănutul meu leac nu găsește, Vai! mă ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - A opta zi
Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - A opta zi Câmpia cu numere - A opta zi de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Axa, 2005. iscusiți mesageri ai unui mers neluat în seamă a.) el pune în primejdie O r i z o n t a l a mișcarea semnului ce tulbură apele din visul celuilalt tot ce se spune despre EA acolo desigur în geometria elementelor lichide SFERA dimensiune nepipăită TRI – UNGHIUL vieții și al morții nelocuite D R E P T U N G H I U L care ne separă spațiul pielea ei umedă intimă moale întinsă la umbra încheieturilor ordinea mâinilor TOTUL b.) ar fi trebuit să studiezi îndelung mișcarea punctului răbdarea c e r c u l u i de-a te susține centripet un salt mortal și-ai fi putut fi T U – Centrul punctul Fix – buricul pământului cu care începe fisura perfectă c.) și totuși ceva s-a schimbat mărturisești în fiecare dimineață despre TINE micul ritual ancestral (reflex existențial) în spatele șurii prin păpușoi sau cânepă în spatele ușilor la W. C. pe colacul alb rece ...
Traian Demetrescu - E trist E trist de Traian Demetrescu E trist: din gândurile noastre Și din durerile intime, Noi facem opere de arta, Ne punem inima pe rime; Și-nchizând-o-ntre coperte, Cu lumea ei de armonii, Ne-nstrăinăm de ea, și-o ducem Spre-a fi vândută-n
Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
Mihai Eminescu - Aur, mărire şi amor Aur, mărire și amor de Mihai Eminescu Se făcea cam în anul 1840 și câțiva, în Iași. Ne trezim în una din cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă, ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine se ridică luna palidă și argintoasca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică amestecată cu frigul iernii, amestecul unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a[i] caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsuri, glasul unui om cu chef, șuierul trist al unui om pe gânduri. În catul de jos a[l] unei case mari se adunase o societate aleasă, ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore. Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cîntau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ce treceau însemnîndu-și dunga lor de fum pe cer, alți oaspeți n-aveam decît doar pe fantasticii delfini ce-și ridicau cozile lor din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătîndu-și piepturile lor mai albe decît spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau ...