Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IMPERIU

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 87 pentru IMPERIU.

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert Împăratul Albert de Constantin Negruzzi Întâmplările, astă dată, să părea că au favorizat pe confederați în tot felul. Noul an a libertății sunase pentru Elveția la 1 ianuar 1308 și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de răzbunare; dar toate fură în zădar, împăratul zisă că va merge el singur împrotiva confederaților și însemnă la 24 făurar ziua plecării oștilor. La mai 1308 armia împărătească sosi pe ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

... se lăsase și încremenise clapele pianului. O molie, cu aripile ei veștede, se ridică în aer și flutură ca o ironie, stăpînă parcă pe nemișcatul imperiu. Severi priveau ochii portretelor din rame și o bucurie tăinuită, o liniște țesută în umbra perdelelor parcă se desfăcea și stătea gata ca să cadă ...

 

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...

 

Dimitrie Anghel - Cum cântă marea

Dimitrie Anghel - Cum cântă marea Cum cântă marea de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 24 dec. 1906 În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare Și-ascult ce straniu cântă tumultuoasa mare. Atent îmi plec urechea, și-ascult notele-i grele, Ascult, cătând pe-ncetul să mă deprind cu ele, Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură, Ce vrea să spuie marea cu-nfricoșata-i gură. Dar apele-i țin taina, schimbând a ei cântare, Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare, Și-acum, ca supt imperiul unei porunci secrete, Își părăsește jocul, și-n larmă de trompete Își trâmbiță mânia, iar miile-i de crește Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste, Că cineva ascultă și-nseamnă cu mirare Ce poate să surprindă din larga ei

 

Dimitrie Anghel - Tovarășilor mei

Dimitrie Anghel - Tovarăşilor mei Tovarășilor mei de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 (sub titlul În grădină ). Atîtea flori și nu sînt două să-mbrace la un fel vestminte... Cîți ochi frumoși nu-și pierd vederea în horbotă de-odăjdii sfinte, Și cîtă purpură și aur pentr-o hlamidă-mpărătească, Cînd de ajuns e pentru ele ca soarele să strălucească. Atîtea flori — dar azi, pe cine îl mai oprește-n drum o floare ? Făr' de ghirlănzi de roze-odată, nu era zi de sărbătoare, Și-un zid încununat de-acante, de crengi de dafini și liane, Spunea la trecători splendoarea și faima unei curtezane. Flori — pretutindeni flori, podoaba cea mai iubită de lumină, Un fir de romăniță rîde atît de dulce pe-o ruină: Căci toate au un grai pe lume și florile îl au și ele... Ce ochi nu se-ntrista alt'dată de jalea unei asfodele ? Și care gură poate face mărturisiri de-amor mai bine ? Leandru a trecut o mare ca să ajungă pîn' la tine, O, Hero, vergină duioasă, și toate-aceste pentr-o floare... Ferice-i cine poate strînge mănunchiul de nemuritoare !   Plecați pe fața ...

 

Dimitrie Anghel - Ultimele pagini

... linii de slove pe care le-am scris, cu un deget dus la gură îl voi urma liniștit și împăcat și voi intra în marele imperiu

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare Zi de sărbătoare de Dimitrie Anghel Publicată în România ilustrată , IX, 3—4 dec. 1912 — ian. 1913. Apărută și în Minerva , IV, 1225, 16 mai 1912, p. 2. sub titlul "Kermessa". Eu credeam că numai pe mine mă întristează nourii și că numai eu sunt trist cînd nu se arată soarele, și nu bănuiam că cele ce mă încunjurau, lucruri ori dihănii, sunt aplecate șl ele spre un pesimism ciudat, cînd cerul se întunecă și e vreme de ploaie. Găini și rațe, îngîmfați cocoși și claponi cu arcuite pene, pestrițe picherițe, precum și emfatici și irascibili curcani trăiau într-o deplină frăție în curtea mea, în afară de puținii imaculați porci și alte multe lighioane. Pe streșeni, lumea celor mai sus cu o treaptă, porumbeii de-a pururi amorezați și în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de bănuit în această republică, al cărei președinte eram de drept, era numai păunul văduv, care, neavînd cui să-și arate strălucirile și podoabele, tînjea și protesta în graiul lui strident de cîte ...

 

Gheorghe Asachi - Amorul arător

Gheorghe Asachi - Amorul arător Amorul arător de Gheorghe Asachi Astă toamnă-Amorul-Zeu, Cercetând imperiul său, Trecu a Moldovei țară, Unde oamenii mult ară, Dar nu seceră d-agiuns. Acel sprinten călători, Ce ne arde-adeseori, De brumă-atunci pătruns, Căta casă priincioasă În vro inimă duioasă, Îns, aleu, el nicăire N-a găsit adăpostire. Căci, precum pe la Vaslui, Ca-ntăi, astăzi miere nu-i, Și credința-n astă țară S-a făcut o marfă rară. Ca albina și Amorul Umblă und-o trage dorul. Văzând grasă-acea țărână, Arcul, cucura depune. Tauri doi la giug supune, Strămurariul ia în mână, Pare-n port și la cuvânt. Lucrători chiar de pământ. Că-n această nouă mască, Cântând doina românească, A lui tauri asudau Și tot brazde răsturnau. Abie câmpul a arat, Ce n-a fost sterp din natură, Din cucură a luat De semință o măsură, Într-ales, fără neghină, Din a căreia tulpină Răsar inimi credincioase, Simțitoare și duioase. După ce a semănat, La Zeu rugi a înalțat: Să reverse-a lui favor Pre tomnaticul ...

 

Gheorghe Asachi - Asupra corupției secolului

Gheorghe Asachi - Asupra corupţiei secolului Asupra corupției secolului de Gheorghe Asachi Iertat oare celor tineri și bătrânilor să fie Ca să facă-n toate zile scandaloasă nebunie? Iertat fi-va să prăzi oameni prin un nou metod ghibaci, Să te-nsori, să lași copiii, cununia s-o disfaci? Iar pe asemene nelege a tuna ori nu se poate? Să audă farizeii și a vițiilor gloate, Critico nemituită, adevărul cel curat La acii ce vreau s-asculte spune-l astăzi dizghețat. Unde-i legea cea sfințită și dreptatea nevândută, Între noi din vechi aflat-ați o petrecere plăcută, Pre voi bunii și părinții cu respect v-au onorat, Însă-n loc ca strănepoții p-urma lor să fi călcat, Derâzând simplicitatea timpurilor ce-s trecute, Pe fantoame lustruite austera-au schimbat virtute. Vorbe multe sunătoare, dar veninu-i mezul lor, Care pierde azi prezentul p-un nesigur viitor. Unde-s oameni de parolă, amici unde-s cu tărie, Unde giunii care patriei razim, vânta ei să fie? Soții giugul ce-l giurasă nu voiesc a-l mai purta, Pana nu cată alt merit decât cel a defaima; Patrioții între sine un altuia ...

 

Ion Heliade Rădulescu - La Schiller

... cruda soartă! Prin chinuri și privații, și lupte, și amaruri, Și deziluzii crude, pațiență-adamantină, Prin forță,-asalt eroic să ia Cetatea Sântă, Al cerului imperiu și vera libertate. Mult suferiși, o, Schiller, și luptă avuși mare! Căci lungă e durerea, și fericirea scurtă! Și strâmtă și spinoasă e-a ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc

... însăși fericirea, Atuncea universul, plin de eroi cerești, Martiri ai libertății, martiri ai lui Hristos, Zâmbea ș-era aproape d-această mântuire, D-al cerului imperiu, d-a dreptului viață. Atunci vechea robie, a lui Satan putere, Silnica tiranie, iadul cel pământesc, În spaimă, temătoare, șovăia rușinată ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>