Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GUSTOASĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 30 pentru GUSTOASĂ.
Alexei Mateevici - Când trece vântișorul
Alexei Mateevici - Când trece vântişorul Când trece vântișorul prin auritul grâu, Și-și leagănă verdeața pădurea răcoroasă, Din umbra dulce-a frunzei sub cerul albăstriu Voios îmi râde pruna cea dulce și gustoasă. Ori când de sub o tufă, în dulcea primăvară, În ceasul dimineții, în rumeneala serii Prietenos privește frumoasa lăcrimioară, Argintul viu scăldându-și în roua primăverii. Când pârăiașul rece, scurgându-se prin vale, Șoptind, mă acufundă în visuri și uitare, Povești îmi povestește de pacea țării sale De unde el pornește, cântând fără-ncetare. Atunci mai încetează a mea neliniștire, Speriată grija zboară din bietul piept al meu, Atunci pricep că este în lume fericire, Iar sus în cer albastru îl văd pe Dumnezeu. Mai
Antioh Cantemir - Șoarecul de țară și cel de oraș
Antioh Cantemir - Şoarecul de ţară şi cel de oraş Un șoarec de la țară, pre altul târgovăț Ca pre un vechi prieten, îl cheamă la ospăț. În strâmta lui căsuță pe oaspe-l priimește. Îi pune înainte tot ce mai bun avea, Orz, mazăre și hrișcă; îl roagă, îl poftește, Dar târgovățul mândru nimic nu vra să ia, Ș-așa-n sfârșit îi zice: — Eu mult mă mir, frățico! cum poți trăi aice, Într-o pustietate, și cum nu ți-e urât? În viața astă scurtă de ceasul hotărât Nu poți scăpa oriunde Ș-oricum te vei ascunde! Mai bine murind vesel, să zici că ai trăit Decât mort în viață, Să nu cunoști a lumii plăcere și dulceață. Asemene cuvinte au fost pre de ajuns; Căci șoarecul de țară, de vorba lui pătruns, Cu oaspele-mpreună, ieși din borticică, Și preste noapte merse cu pază și cu frică În târg la un palat Tot în mătăsărie și aur îmbrăcat. Din masa de cu seară sta coșnițele pline Cu fărmături gustoase de pre la țări străine; Deci târgovățul falnic pre șoarecul țăran Îndată îl cinstește cu niște parmezan, Îl pune pe covoare... când iată zgomot mare ...
Antioh Cantemir - Stigletul și canarul
Antioh Cantemir - Stigletul şi canarul O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit Sunt chipuri lesnicioase pre om de amăgit; Dar prin așa mijloace Nu-nșeli pre dobitoace Ce nu știu vorbă dulce, nici zâmbet iscusit. Cu un stigleț canarul îmblând după mâncare, Sosi-ntr-un loc, pe care Sta lațuri coperite cu cânepă de-ajuns Ș-un om pândea-n ascuns. Canarul de îndată, Având ispita-n faptă, Căci nu de mult scăpase din temnița vărgată. A zis l-al său tovarăș: noi trebui să fugim De ast loc unde lesne putem să ne robim; Acea sămânță bună scop rău în sine are. Nu este nici un om Atât de galantom Să lase pe câmp roduri cu bună cugetare; Haideți în altă parte!.. — Așa! îți vine bine să dai poveți deșarte, Răspunse lui stiglețul. — Cu gușa plină, vrei Și hrana să mi-o iei! Zicând aceste, zboară, la cânepă se lasă, Ciupește două fire, le află prea gustoase; Dar vai! îndată simte c-a lui picior e strâns. Pândașul sosind iute din tufe, l-a și prins, Și pentru jucărie l-a dat unor băieți. Din fabulă vedeți: Că ...
Carol Scrob - Murele Murele de Carol Scrob Muzica: Feliciano Franchetti. Informații despre această ediție A trecut mult timp d-atuncea Poate că ai și uitat, Când cu murele gustoase, Buzele mi le-am pătat. Si privind unul la altul Gândurile ne-am ghicit, Printr-o lungă sărutare Buzele mi le-am roșit. Murele s-au copt și acuma, Tu însă departe ești! Vinetele mele buze Nu mai poți să le roșești. Murele s-au copt și acuma
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... și mai puține, veverița a dat, într-o bună zi, peste un pom ciudat, cu roadă rotundă, tare, dar cu miezul dulce și gustos. Dăduse, frate, peste alun. I-au plăcut alunele și, vezi, ființă prevăzătoare, să nu mai pățească cum o pățise când rosese o iarnă întreagă coaja ...
... 10 â†�â†� 23:00 23:10 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 23:20 →→ vreau să te am ca pe un hamburger gustos vălul roșiatic cu sos de muștar franțuzesc să-mi îngroșe saliva degetele curgând printre feliile de pâine prăjită bucuria perversă cu nuanțe de gri te ...
Gheorghe Asachi - Cocostârcul și vulpea
... vulpe prefăcută La o masă au poftit. Vulpea vine chiar l-amiază Și la vatr-amu s-așază, Unde un miros priincios Minea vulpei prânz gustos. Dar bucate Delicate Vede-nchise întru un vaz Ce-i cu lung și-ngust grumaz. În el pliscul bine-ncape Ca bucatele să pape, Dar ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi
Ion Luca Caragiale - Varietăţi literare. Canard-răţoi Varietăți literare. Canard-rățoi de Ion Luca Caragiale Canard în franțuzește este numele speței rață ; aplicat apoi la gen, înseamnă rățoi . Pe lângă aceste înțelesuri proprii, cuvântul canard mai are și un al treilea, figurat, când atunci înseamnă: o știre de senzație născocită, o scornitură gogonată a unui jurnal . De unde vine această semnificare figurată? este interesant a ști. Iată: Cam pân sfertul întâi al veacului nostru, un ziar belgian sau francez (datele nu le avem exacte) publică o foarte interesantă dare de seamă asupra unei experiențe făcute de un celebru profesor de zoologie. Experiența învățatului naturalist tindea la cunoașterea gradului de voracitate a rațelor. Lăcomia acestui soi de palmipede era îndestul de cunoscută; nimeni însă nu și-ar fi putut închipui că ea ar merge până acolo încât o rață sau un rățoi să mănânce una după alta alte douăzeci și nouă (29) dobitoace de același soi. Orice om de rând s-ar minuna când ar auzi de atâta canibalism, lucrul însă s-a întâmplat, și iată cum. Naturalistul nostru era un om foarte înzestrat; el avea acea pătrundere intuitivă cu care geniul ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teriÂtoriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negânÂdind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orânÂduială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și neÂbotezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feuÂdalii Rusiei ...
Alecu Russo - Critica criticii
Alecu Russo - Critica criticii Critica criticii de Alecu Russo Publicul a citit în foiletonul Albinei din 17 ianuarie niște luăriaminte ale domnului D. G. asupra pieselor date la Teatrul Național la prilejul benefisului dlui Necolau. Iscălitul se socotește în numărul acelora care gândesc cum că critica nu ar prinde loc în epoca de astăzi, căci, fără a vătăma vroiubire de sine, încă nu avem, nici putem avea o literatură până maitârziu. Tălmăciri, imitații, cercări, deși vrednice de laudă, nualcătuiește o literatură, ș-ar fi păzit tăcere, dacă oareșcare socotințejudecătorești ale dlui D. G. nu l-ar sili odată pentru totdeauna a-șida opinia sa asupra criticii de față, precum ș-asupra celor ce critică, spre învățătură, pe viitorime. Pe aicea, pe acole sunt oameni care se socot singuri în dreptate de a găsi un lucru bun sau rău, care se mânie când râde publicul șisocot cu totul abătută de bunăvoință însușirea ce-și ia parterul dea bate în palme la o piesă, fără mai întâi să treacă acele piese lacenzura dumilorsale domnilor, cenzori mai dihai decât a postelniciei. Odată cu binele s-a născut și răul, odată ...
Ion Luca Caragiale - Monopol...
Ion Luca Caragiale - Monopol... Monopol... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 În vara anului 1907, aflându-mă în străinătate și având în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti Roman. A doua zi, mă cobor în gara Pașcani la 12.30 p.m. Numaidecât întreb cu respect pe un domn impiegat de mișcare foarte tânăr, care poartă o șapcă prea matură, odinioară desigur stacojie, "pe ce linie este tras trenul ce trebuie să plece peste câteva minute spre Iași"... Domnul impiegat îmi răspunde politicos că, "în legătura cu Berlin- București, pleacă din Pașcani spre Iași numai un tren, la 4.10, cu sosirea la 6.5 p.m.". - Dar... - Știu, mă-ntrerupe ghicindu-mi gândul, este și un tren cum vrei dumneata; dar acela nu umblă... - Este, dar nu umblă? - ...nu umblă decât pe zezonul băilor. - Am înțeles, răspund eu pe jumătate domirit. Firește, e prea de timpuriu, înainte de sfârșitul lui mai, să-nceapă băile... Dar nu știam să fie acuma și-n Berlin pătimași cari vin să se caute la băile din Iași. ...