Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GRAMADA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 55 pentru GRAMADA.

Dimitrie Anghel - Nemulțumitul

Dimitrie Anghel - Nemulţumitul Nemulțumitul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 2 martie 1908 Venea-nflorit de alge, de foi, și scoici barbare, Vuind urca pe dune enormul ocean; Venea ca un logodnic zvîrlind mărgăritare Și ramuri rupte-n treacăt din codrii de mărgean. Cu pletele zburlite sălta pe estacade, Își anina în pripă splendidele-i dantele, Și iar le lua ca-n urmă mai albe, în cascade, Să le resfire-n soare supt geamurile mele. Pierea apoi prin peșteri, și-acolo, ca avarii, Ce-și vîntură într-una grămezile de aur, Rostogolea pietrișul adus de milenarii, Făcîndu-și socoteala imensului tezaur. Se înălța pe urmă și iar venea aproape Să-mi plîngă subt fereastră – o, jalnic Ocean ! Ce-ți mai lipsește oare cînd ai atîtea ape, Și-n ele-atîtea perle și aur și

 

Dimitrie Anghel - Visul unui nibelung

Dimitrie Anghel - Visul unui nibelung Visul unui nibelung de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 28 oct. 1907 "Unheil haftet am Gold..." Visez grămezile de aur Păzite-n grota de sub Rin De Fafner, groaznicul balaur, Și ție, Wothan, mă închin. Mă-ndeamnă dorul spre comoară, Și vroi s-o am cu orice chip; Mă mînă ca odinioară Fatalitatea pe Oedip. Arată-mi drumul spre tezaur. Pe cele șapte coarde-a lirii O ! Wothan, las-un pumn de aur Să cadă-n cumpăna iubirii. Dă-mi aurul care omoară Că-s obosit de anii lungi, De cînd rîvnesc după comoară Ca-ntunecații

 

George Ranetti - Sonet-Fabulă

George Ranetti - Sonet-Fabulă Sonet-Fabulă de George Ranetti A ars în mahala o băcănie, Jupînul cu nevasta-i stau în drum, Privind sinistrele grămezi de scrum, Pierduta lor pe veci gospodărie. Pe cînd ei plîng, o mare bucurie Simte un porc din curtea lor acum, Căci scormonind maidanul plin de fum, Descoperi cu rîtul o scrumbie. Ce-i pasă de-a stăpînilor avere? Imundul morfolește cu plăcere Cadavrul din funingeni și gunoi. Morală: A ars în mahala o băcănie, Și-i tot așa în marea Românie Cu-mbogățiții noștri de

 

George Topîrceanu - Lacul (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Lacul (Topîrceanu) Lacul de George Topîrceanu În grămezi greoaie, norii Dintr-o parte străbătură Și de chipul lor pătrunsă, Fața lacului e sură. Lângă apă, singuratic, Plopul trist, fără veșmânt, Jeluindu-și frunza moartă Se îndoaie după vânt. Pleacă unde după unde Și mișcarea lor domoală Colo-n trestie pătrunde, Legănând o luntre goală... Mult aș vrea în feeria Unei nopți de mai, senine, Să plutesc pe apa-ți clară, Cu iubita lângă mine, Și a undelor poveste Nesfârșită, s-o ascult... Dar așa, cum ești acuma, Lacule, îmi placi mai

 

George Topîrceanu - Noapte de toamnă

George Topîrceanu - Noapte de toamnă Noapte de toamnă de George Topîrceanu Murmur lung de streșini, risipite șoapte Cresc de pretutindeni și se pierd în noapte. Rareori prin storuri o lumină scapă De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Și-mi trimite-n față raza ei răsfrântă... Ploaia bate-n geamuri, streșinile cântă. Dar treptat, cu larmă potolită scade Cântecul acestui tremur de cascade. Tot mai des în preajmă umbre vii răsar, Ploaia peste case pică tot mai rar Și-n grămezi de neguri apele se strâng... Lumea-ntreagă doarme, streșinile plâng. Până când o rază de argint în zare, Lămurind pe boltă straturi de ninsoare, Lin desface umbra și de crengi anină Scânteieri albastre, boabe de lumină. Iar acum din taina cerului deschis, Peste firea mută cad lumini de vis Și-n troiene albe norii se desfac... Dar când iese luna, streșinile tac. Dormi, iubire dulce!... Numai eu întârziu, singur pe cărare, Farmecul acestei clipe călătoare... Gândurile mele vin să te deștepte, Din pridvorul tainic să cobori pe trepte. Să cobori în toamna limpede și rece Și, visând cu mine clipa care trece, Să-mi sporești tristețea ceasului târziu Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu Va ...

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...

 

Iacob Negruzzi - Aur și Argint

Iacob Negruzzi - Aur şi Argint Aur și Argint de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Spui că tăcerea este de aur Cuvântul însă ar fi de-argint Mi-ai dat, iubită, grămezi de aur O! dă-mi odată un dram de

 

Ion Heliade Rădulescu - Războiul

Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Mihai Eminescu - Calul troian

Mihai Eminescu - Calul troian Calul troian de Mihai Eminescu Și ascultând așa fel de-al unora îndemn, Băgară în cetate pe calul cel de lemn Ș-apoi pe veselie, pe chef se așternură Pân- ce în miezul nopții pe toții somnu-i fură... Din calul acel mare elinii se coboară, Cu pază ei prin uliți în pândă se strecoară; Cum văd că mic și mare căzuse-n somn ca morți, Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiți la porți Ș-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste. Din Tenedos văzură luminile aceste Și-mplătoșați cum fură, armați cu lănci și săbii, S-apropie de țărmuri pe negrele corăbii. Când peste lumea toată domnea a nopții slavă Ei prea cu molcomișul și fără de gâlceavă Intrară în cetate... oricare repezi Și începur-în toții a da și a snopi. Tăiau bătrâni și tineri, din mic până la mare, Ostași în floarea vârstei și tinere fecioare... Și-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi. Prin porțile cetății curgeau pân-în genunchi Șiroaiele de sânge... pe pruncii cei de țâță Îi aruncau în flăcări, să nu rămâie viță Și urmă de Troada... Și dând în ...

 

Mihai Eminescu - Renunțare

Mihai Eminescu - Renunţare Renunțare de Mihai Eminescu Aș vrea să am pământul și marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii și armate, De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face, Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri, Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi, Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri, Un râu de scânteiare lucească lănci și săbii, Iar marea se-nspăimânte de negrele-mi corăbii. Astfel război porni-voi. Voi arunca încalte O jumătate-a lumii asupra celeilalte. Privească-m-atunci preoți: un monstru ce se-nchină, Când oardele-i barbare duc moarte și ruină. Ruga-mă-voi cu mâna uscată ținând strana, Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana; Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul , Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul, Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierte Cetățile în flacări și țările deșerte... Astfel doar aș preface durerea-mi fără nume, Dezbinul meu din suflet într-un dezbin de lume. Și tot ce-ncântă ochii cu mii de frumuseți, Tot ce pământul are și marea mai de preț, Grămezi ...

 

Vasile Alecsandri - Bobii

Vasile Alecsandri - Bobii Trage, mândro, cu bobii, [1] Nu-ți mai lăcrima ochii. De-or cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. De-or cădea bobii în opt, Să știi că mi-e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca și strămoșii lor, au mare plecare a crede în presagiuri și păstrează încă unele din obiceiuri antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>