Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GRABNIC

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 129 pentru GRABNIC.

Alexei Mateevici - Spre lumină!

Alexei Mateevici - Spre lumină! Spre lumină! de Alexei Mateevici Spre lumină! Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise și întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiți decât frații lor necăjiți și întunecați. Care au primit învățătură și și-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viața lor mult mai bună decât a țăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deștepți către neamul lor. Și datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum și de vremea noastră. Iar vremea nu așteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări și cereri noi. Viața merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Și ca să ajungem la ținta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puțin dorințele noastre, — trebuie să mergem odată cu viața, odată cu vremea și să nu rămânem în urmă. Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, și să îndeplinim cererile ei. Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în fața alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame

... VIII - La Leandru 8 IX - La un nou boierit I - La un egoist Critică și sfătuiește Cleandru pe-oricine vede, Unu-i leneș, altu-i grabnic, celălalt drept nu mai șede; Cesta reguli nu păzește, Cela nu se îngrijește De nimic; ș-a lui purtare a să ...

 

Anton Pann - Cucul și privigatoarea

... sfîrsind îl întrebară Care din doi i să pare A avea dulce cîntare ? Magarul, ce ochi zgîise Și urechile-și ciulise, Își deschise grabnic botul Ș-îndată își dete votul, Zicind : -Eu drept vă voi spune, Cucul cîntă de minune ! El strigă cu răsunare Și glasu-i mai mult ...

 

Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)

... Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul [Sibiu], IX, 22 16 nov. 1910, p. 532—534 Ce farmec trist au colecțiile vechi, efemerele de o zi, foile grabnic tipărite ca să arunce o știre senzațională, o telegramă care a făcut ocolul lumii, o întîmplare stropită cu sînge și cîte alte fărîme ...

 

Emil Gârleanu - Frați

... încet de lacrimi, îi spuse că peste noapte dusese pe frate-său la spital. Îl cuprinsese o căldură grozavă, vorbea într-aiurea, iar doctorul, chemat, grabnic, spusese că-i tifos. De frică să nu se îmbolnăvească și alții, îl scoseseră repede din cazarmă. Îl văzuse la spital, pe patul de chinuri ...

 

George Coșbuc - Ștefăniță-Vodă

George Coşbuc - Ştefăniţă-Vodă Ștefăniță-Vodă de George Coșbuc Cu grabnicele sărituri A sprintenei lăcuste Apare-un cal, la cotituri. Nechezul înspumatei guri Speria tăcerea din păduri Și pacea văii-nguste. În gura văii, lângă pod Boierii stau cu frică; Ei par o gloată de norod, Pe cai pitici și plini de glod În scări temutul voievod Cu hohot se ridică. Strângea de frâu și tremura: Iar calul, ud de cale, Pământu-n loc îl frământa Și spuma alb-o mărita Cu sânge roș ce picura Din strânsele zăbale. Când vrei să-i afli, nu-i aduni! Boieri, nu vi-e rușine? Vă văd așa de-atâtea luni, N-aveți acasă cai mai buni? Ori cum? Boieri, sunteți nebuni? Vă bateți joc de mine? E grea ocara ce ne-o faci Spătarul îi răspunde. Dar țara-i suptă de haraci, De greci nebuni și de cazaci; Săracă țara, noi săraci, Și cai voinici, de unde? N-ai bani de-un cal? Ia calul meu! Boierii-n tremurare Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu, Spătarul suflă des și greu, Se pipăie la cap mereu Să vadă de-l mai are. Măria ta, vorbim și noi. Ei, las-o ...

 

George Coșbuc - El-Zorab

... semn. Să-l dezbrăcați Și binele în vergi i-l dați! Sar eunucii, vin, îl prind Se-ntoarce-arabul răsărind Cu ochii înghețați... El scoate grabnic un pumnal, Și-un val de sânge, roșu val De sânge cald a izvorât Din nobil-încomatul gât, Și cade mortul cal. Stă ...

 

George Coșbuc - Fatma

... S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. Fatma răsare-n țipet, de spaimă-ngălbenită. El are fes ca-n Yemen și haina zdrențuită! Și grabnic eunucii se-nșiră, urmărind Ca șerpii prin tufișuri pe Musa-Nin, și-l prind. Fatma plângând se duce la tată-său și-i spune: Voi ...

 

George Coșbuc - Fragment epic

George Coşbuc - Fragment epic Fragment epic de George Coșbuc Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și- ...

 

George Coșbuc - Ideal

... fiu de crai. Cărarea mea Pe-aici va fi... Ne vom vedea: De-acum iubitul tău să fiu, Iar tu iubita mea. Apoi plecă în grabnic pas... Avea atâta dor în glas! Era voinic și tinerel, Înalt și tras ca prin inel: De-atunci și ochii i-au rămas Și inima ...

 

George Coșbuc - La oglindă

... mi șadă Fată cum îmi stă nevastă... Aolio! Mama-n ogradă! Era gata să mă vadă Pe fereastă. Ce să fac? Unde-mi stă capul? Grabnic, hai să-nchid dulapul Să mă port să nu mă prindă. Salbă jos! Și-n cui oglindă! Ce-am uitat? Închisă ușa De la tindă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>