Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GRĂSULIU
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru GRĂSULIU.
Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris
Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris Giudecată nouă a lui Paris de Gheorghe Asachi Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege Că e mare diferire la nărav, la gust și lege? Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom. Ca femeia-atunci și zâna Să se laude au voit, De aceea s-au sfădit Iuno, Venus și Atina. Pentru asta, la un munte, care Ida se numea, Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea, Au venit pe-ascuns tustrele, Ca să giudece pre ele Și la mai mândră femeie Dorit pomul ca să deie. Deci l-acela păstorel, Tânăr, blând și frumușel, Toate zânele jaluze Se ruga prin ochi și buze. Una minte-i giuruia, Alta averi i hărăzea, Iar a treia mult favor La frumuseță și l-amor. Abia Paris au ochit Pe-ntriita cea minune, Avere-au disprețuit, N-au voit înțelepciune, Ce frumuseței pom au dat. Însă azi, Un așa caz În alt feli s-au giudecat, Nu-ntre munți, c-acel cioban, Ci șezând pe un divan; Paris, de modernă lume, Care-noată în parfume, Vede-ntrând ...
Gheorghe Asachi - Lupul prefăcut în păstor
Gheorghe Asachi - Lupul prefăcut în păstor Lupul prefăcut în păstor de Gheorghe Asachi Un lup foarte ipocrit, Având mare apetit Pe o turmă grăsulie Ce păștea în o câmpie, Socotea că a lui plan Nemerit s-ar fi făcut Dacă-n straie de cioban Vizetă i-ar fi făcut. Deci pre spate-o glugă-ncinge, Coapsele-n ițari le strânge, Spre-a-și ascunde a sa față Pune-n cap o pălărie; Ca păstor curat să fie, Din un ram își face o cață. Și vicleana ligheoaie Ie subsoară o cimpoaie. Chiar ca Trifon îmbrăcat, Pe-a sa cață rezemat, Lupu-ncet se-naintează, Când păstoriul repoza, De somn cânii se-ngâna, Dar nici turma era trează. Ipocritul, bucuros De prilej așa frumos, Avu încă ș-o idee, Ca cu portul cel mințit Să înșele nemerit Și un chiot să mai deie. Dar aceasta-i strică tot; Deschizând flămândul bot, Așa foarte au urlat, Că pădurea-au răsunat. Se treziră la-acel ton Turma, cânii și Trifon. Bietul lup se încurca Pe ițarii săi și-n glugă, Încât nu putu să fugă, Nici macar a s-apăra. Un fățarnic ...
Ion Luca Caragiale - La Peleş La Peleș de Ion Luca Caragiale — Doăsp'ce trecute, Măndico! ce naiba faci, soro? Așa strigă cocoana Lucsița, foarte nervoasă, intrând în odaia unde-și face toaleta madam Piscopesco. Iar madam Piscopesco, din fața oglinzii, răspunde și mai nervoasă: — Uf! lasă-mă dracului și dumneata, mamițo! nu vezi cum m-a pocit dobitoaca? fir-ar afurisită să fie! Dobitoaca este guvernantă la copii, și piaptană și pe madam Piscopesco; cocoana Lucsița este mama lui madam Piscopesco, iar madam Piscopesco este soția lui d. Piscopesco, proprietarul uneia dintre cele mai elegante și mai confortabile vile din Sinaia, vilă care poartă frumosul nume al fiicei cocoanei Lucsiții, vila „Esmeralda". De la șase ceasuri dimineața, pe când soarele nu s-a ridicat bine peste Piscul Cânelui, locuitorii vilei „Esmeralda" umblă de colo până colo, cuprinși toți ca de niște friguri. Ce este? ce s-a-ntâmplat în familia Piscopesco pentru ca toată lumea din vila „Esmeralda" să fie așa de emoționată și de nervoasă? O bucată de bristol, care strălucește dasupra vrafului cărților de vizită lăsate de amicii din lumea mare la vila „Esmeralda", ne ...
... mai ales la drum. Călătorul după chip și port e un negustor, vreun orzar ori cirezar, de cari umbla pân sate după daraveri; un roșcodan grăsuliu, cu fața vioaie; cârn și pistrui; dar om plăcut la înfâțișare și tovarăș glumeț; numai atâta că e șașiu, și când se uită drept în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile CașeÂmirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosiÂtoare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și îndeÂlungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejinÂdu-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
Calistrat Hogaş - Cucoana Marieta Cucoana Marieta de Calistrat Hogaș Alți oameni, alte timpuri!..: Iată pentru ce nu găsi nimeni nici prea mojic, nici prea necuviincios pe Andrei, nepotul căpitanului Enache, când, într-o sară, sosind de pe coclauri la moșul său, căpitanul, umplu așa, fără de veste și cum se afla de pe drum ușa salonului plin de lume, cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepeptănată, cu umbra neagră a imensei sale pălării, cu cele două opinci de la picioare nu mai puțin imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu-l pot suferi... Și, legănându-se în cumpănă pe scaun, își făcea vânt alene cu evantaliul, uitându-se nehotărât înainte și cam pe sus... — Eu, Lențo, dacă m- ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
Calistrat Hogaş - La Pângăraţi La Pângărați de Calistrat Hogaș — Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac? — Ei, cum!... Dragostea bre, dragostea, pârdalnica de dragoste, mânca-o-ar cânii!... răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon. — Cum dragostea?... — Cum!... iac-așa; or fi vreo zece ani, a-ndrăgit o fată frumoasă din Huși, și-au jurat credință veșnică unul altuia, fata a murit, el s-a ținut de cuvânt și s-a călugărit. — Da?... Ei bine, atunci, măi Grigoriță, eu sunt de părere ca toți cei ce juruiesc credință veșnică fetelor să rămână stingheri; căci, mai la urma, numai așa cred eu că pot ajunge să facă ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc de Constantin Stamati Cuprins 1 Partea I 2 Partea II 3 Partea III 4 Partea IV Partea I L’homme est de feu pour le mensonge Et de glace pour la vĂ©ritĂ© 1 La Fontaine Ciubăr-vodă, domn faimos, Lui Papură strănepot, Avea un singur fecior, Frumos ca luna lui mai, Gigât ca un tânăr brad, Vârtos ca un vechi stejar Și viteaz ca un român. Acest fiu când s-au născut, Moașa ce l-au strâns de nas Și l-au prenumit Bogdan, Au tras boghii și au spus Mancei ce l-au aplecat, Ce soție va lua Și câte va pătimi Despre farmece și vrăji; Deci domnișorul Bogdan, Făcându-se flăcăuaș, Tatăl său, domnul bătrân, L-au chemat în curtea sa, Fiind boieri adunați Și după ce l-au pupat, I-au zis: “Fătul meu, să știi Că de-acum vreau să te-nsor, Și mireasă să-ți alegi Fată de domn sau de crai, Ca să nu piară cu noi Al lui Ciubăr soi vestit Din care eu rămăsei; Căci ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... o lună de zile înțelesesem rostul învățăturii și cunoșteam bine pe domnul Vucea. Mulți ani l-am visat. Chiar acum îl văz înaintea ochilor. Scund, grăsuliu, cu părul mărunt și încărunțit, cu barba ascuțită, potrivită din foarfecă, mai mult albă, și albă ca zăpada în vârful ei netezit; niște ochi verzui ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
Calistrat Hogaş - În Munţii Neamţului În Munții Neamțului de Calistrat Hogaș 1912 A doua parte din volumul "Pe drumuri de munte" Cuprins 1 FLORICICA 2 SPRE NICHIT 3 PĂRINTELE GHERMĂNUȚĂ 4 SINGUR 5 LA TAZLĂU FLORICICA De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal. — Bine, măi Tasache, zisei eu ieșindu-i înainte și de-abia stăpânindu-mi râsul, da de unde dracu ai prins tu dihania asta și mi-o vâri în ogradă cu atâta ifos? — De unde? Ia, din iarmaroc, după ce am dat 50 de lei unui român de la munte. — Puteai să te duci dracului cu românul și cu muntele tău cu tot; da ce vrei să fac eu cu mâța ...
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia O vânătoare în Basarabia de Constantin Stamati-Ciurea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Cu desțelenirea câmpiilor, cu înmulțirea satelor pe locuri odiÂnioară pustii, cu extirparea pădurilor, apoi cu vânarea arbitrară de oricine și în orice timp, fără restricțiuni sau vreun regulament, se-nțelege că actualmente vânatul este mai de tot stârpit, și o excursiune vânătorească nu va aduce nici rezultatul dorit, nici vreo plăcere. În timpul de azi, întâmpinăm în tot locul țărani, braconieri derbedei, care de când cu militarismul, sunt aproape toți deprinși cu pușca stârpind fără cruțare tot ce le iese înainte, așa că în ținuÂtul Hotinului și al Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas din păsările de vânat. Numai iarna mai vin din Podolia peste Nistrul înghețat droaie de lupi, fiind acolo oprită arma de foc. Dar cei mai avani stârpitori ai vânatului au fost până pe la anii 1840 și 1860 vecinii noștri, proprietarii din Podolia, care țineau în arendă multe moșii din Basarabia, se-nțelege cu un preț de nimică, plătind anual 3 până la 4 franci ...