Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GALBENĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 419 pentru GALBENĂ.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose Hagi-Tudose de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Dincolo de "Crucea de peatră", d-a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica "Sfânta Troița". Mândrețe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânele câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mânele în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice "una la mână" și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să cază ei la învoială?... Fiecare vrea să laude și să numere numai cum vrea el, iar nu cum ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi ...

 

Alecu Russo - Studii naționale (1840)

Alecu Russo - Studii naţionale (1840) Studii naționale de Alecu Russo 1840 Toate națiile în decădere sau în stare încă necultă au avut și au hoți, pe care poeții și romancierii îi idealizează. Spania, Sicilia, Italia, Calabria sunt chiar astăzi cutreierate de bande înarmate, ce se țin la drumuri, viețuiesc în codri și sunt groaza călătorilor. Grecia a avut clefții săi, care sub pretext de a se răzbuna asupra turcilor, trăiau mai mult din jacurile făcute asupra creștinilor, și însă numele de cleft este sinonim cu numele de brav! De unde vine această influență magnetică, pe care o simțim când se pomenește de acei oameni ieșiți din calea drepată? Pentru ce suntem dispuși a da simpatiile noastre acelor prigoniți de asprimea legilor? Ne place oare traiul lor zvânturat? Am vrea, ca dânșii, să dormim prin păduri cu capul rezemat de rădăcina unui stejar, cu mâna pe oțelele pistoalelor? Am vrea să stăm de pândă pe vârful unei stânci, să ne expunem zilele necontenit la trude, la pericole, la lupte? Ne încântă ideea unui om ce are curajul de a se revolta în contra societății întregi și a combate cu singurele ...

 

Alexandru Macedonski - Orchestrare

Alexandru Macedonski - Orchestrare Orchestrare de Alexandru Macedonski Superbe note din pian Ca o fanfară se revarsă... Ah! arsă, inima mi-e arsă De soare etiopian. De pe viori fiori încet Prin aer torc mătase fină... Ah! plină, inima mi-e plină De-o suferință de poet. Dar cobza sună înfocat; Divini țigani cu ochii galbeni, Cântați, căci încă mai am galbeni Să uit ce încă n-am

 

Alexandru Macedonski - Vaporul morții

... albastre, buze vineți, pumni închiși și ochi sticliți, Toți muriseră de-a rândul; cinci și șase, opt și zece, Și zăceau, mormane-nalte, galben-verde muceziți. Repezi fulgere prin noapte albăstreau de răutate, Spintecând în larg văzduhul sub tăiușul lor de foc, Și-n zigzaguri ce iau văzul prin ... Câte-un chip ieșea deodată pentr-o clipă în lumină Când de om trăit pe mare sub un vânt argăsitor, Când de tânăr cu păr galben și cu buze de vergină Înghețate înainte de-a-și șopti poema lor. Și prin iadul de-ntuneric se ducea vaporul morții, Pe ...

 

Cincinat Pavelescu - Amicului Minulescu

... Cincinat Pavelescu - Amicului Minulescu Amicului Minulescu de Cincinat Pavelescu marelui poet al Romanțelor pentru mai târziu, cu prilejul romanului său: Roșu, galben și albastru: Da, roșu, galben

 

Cincinat Pavelescu - Madrigal trist

Cincinat Pavelescu - Madrigal trist Madrigal trist de Cincinat Pavelescu Sirenei Noaptea parcă este o perdea albastră Peste care fluturi galbeni s-au oprit. Vino, ca să plângem pe iubirea noastră, Pe iubirea noastră care-a-mbătrânit. Vom schimba surâsuri palide și rare Ca petala unui veșted trandafir, Turburând a nopții tainică-nserare C-un sărut pe frunte ca de cimitir, Și vom pune floare tânără și vie Pe iubirea noastră care-a-mbătrânit. Vino: Cerul pare-o pânză albăstrie Peste care fluturi galbeni s-au

 

Ciprian Porumbescu - Trei culori

... lume, Vor fi aste trei culori, Vom avea un falnic nume, Și un falnic viitor. Roșu-i focul vitejiei, Jertfele ce-n veci nu pier Galben, aurul câmpiei, Și-albastru-al nostru cer. Multe secole luptară Bravi și ne-nfricați eroi Liberi să trăim în țară Ziditori ai lumii noi. Iar ... Ce-i viteaz, cu vechi renume, În luptă triumfător. Multe secole luptară Strabunii noștri eroi, Să trăim stăpîni în țară, Ziditori ai lumii noi. Roșu, galben și albastru Este-al nostru tricolor. Se inalță ca un astru Gloriosul meu popor. Suntem un popor în lume Strâns unit și muncitor, Liber, cu ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" "Sunt lacrimae rerum" de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , II, 536, 11 iul. 1911, p. 1 Ce dulce intimitate se desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe o etajeră, ori cel mai mic lucru, care ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

... Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt ...

 

Dimitrie Anghel - Cedrul

Dimitrie Anghel - Cedrul Cedrul de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 1088, 28 dec. 1911, p. 1. Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrînul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutînd în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui. Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane. Anemone albe înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>